Otopeni – Frankfurt - Dresda sau cosmarul unui zbor in noapte

TIPĂREȘTE

Ziua de 13 Mai a fost una plina de peripetii, inceputa inca de pe aeroportul din Otopeni. Asteptam avionul care sa ma duca pana la Dresda via Frankfurt, cand se anunță prin statia de amplificare ca datorita conditiilor meteo nefavorabile, avionul are o intarziere de 10 min. Zic in sinea mea ca “nu este un capat de tara” in conditiile in care, mai devreme, se anuntase amanarea unui zbor Tarom catre Munchen cu 90 min. Ma gandeam ca noi suntem mai norocosi.

Astept cele 10 min sa treaca, insa crainica, parca sa ne faca in ciuda mai prelungeste cu alte 10 min. Ma uit la ceas cu emotie stiind ca am de luat un alt avion din Frankfurt catre Dresda. Fac un calcul al timpului si vad ca inca sunt in grafic. Dar minutele trec cu repeziciune. Nemaiavand rabdare, ma duc la tanti responsabila cu accesul la avion si o intreb daca are idee cat mai dureaza!? Imi raspunde cu parere de rau ca nu stie cand aterizeaza avionul datorita conditiilor meteo nefavorabile.

Asa cum va spuneam, la Otopeni ploua cu galeata, iar pe cer norii erau negri. O intreb de data aceasta ce am de facut in cazul in care nu prind avionul de legatura? Imi raspunde cu zambetul pe buze (mie imi ardea camasa pe mine de ingrijorare) ca totul se rezolvă….compania mă va pune la prima cursă disponibilă spre destinatie. A mai spus ca aeroportul din Frankfurt este inchis tot din cauza conditiilor meteo, nu zboara nimic spre si dinspre acest aeroport. Seriooooosss??? Am festelit-o, imi zic in sinea mea. Asta-mi mai trebuie…. gandindu-ma la ce va avea sa urmeze dupa acest pocinog.

Lumea incepe sa devina nerabdatoare, sa se foiasca…. sa fumeze mai multe tigari decât de obicei. Dupa consumarea celor 90 de minute regulamentare, si eu care “radeam” de cei care plecau spre Munchen, in sfarsit avionul aterizeaza, si incepe procedura de imbarcare. Avionul, un Airbus A 320-200, mediu, apartinand companiei Lufthansa, este spatios, curat iar scaunele imbracate in huse de piele. Deh, neamtul se respecta.

Dupa imbarcarea pasagerilor incepe binecunoscutul “balet” al insotitoarelor de bord, cu centura si de data asta doar cu masca de oxigen. Nu ne-au mai spus si de vesta de salvare, gandindu-se ca oricum nu scapam, intr-un caz nefericit. Avionul incepe sa prinda viteza pe pista si decolam, spre usurarea mea stiind ca undeva trebuie prinsa o alta legatura. In leganatul avionului am adormit.

Nu stiu daca a trecut o jumatate de ora sau o ora cand incep stewardesele sa se plimbe pe culoar si sa intrebe … chicken or cheese? Ups, zic, de mancare. Ajunge in dreptul meu si nu apuca sa intrebe ceva ca ii raspund repede… chicken. Deh... ca omul caruia ii plac salatele. ;) Si vad cum se iteste din cufarul lor cu mancare, un “ditamai” sandwich-ul, cat palma mea. Las’ ca-i bun si asta. Zic eu. Mai solicit o cafea si o apa, dupa care tanti stewardesa pleaca mai departe, lasandu-ne in linistea gandurilor noastre.

Am uitat sa va spun ca ¾ din avion era plin cu nemti si ma intrebam, oare pe unde au fost plimbati prin Romania? Pareau a fi grupuri de cate 8-10 persoane. Dupa ce termin si de mancat si de baut, adorm iar in leganatul avionului.

Ma trezesc cand la microfon se anunta sa ne legam centurile ca urmeaza sa aterzam pe aeroportul din Frankfurt. Cand m-am uitat pe geam, am inghetat. Sub noi se vedeau niste nori negri si urati…. iar in acel moment avionul a inceput sa tremure… de parca il apucase strechea. Am zis in gand variant scurta de la “Tatal Nostru” adica “Doamne ajuta! ” si am asteptat. S-a terminat repede si am aterizat cu bine.

Insa cand m-am uitat la ceas am inlemnit…. mai aveam 30 min sa prind urmatorul avion, spre Dresda. Așa că am luat aeroportul la … galop. Am trecut prin zona de tranzit si cand am verificat biletul am vazut ca trage la poarta 40. Eram la poarta 14. M-am uitat in fata…. si nu vedeam decat pana la 22. Iar timpul trecea… asa ca…. am continuat galopul.

Cand am ajuns la poarta 24 ceva m-a facut sa ma opresc si sa intreb o doamna ce deservea acea poarta daca ma poate ajuta cu zborul meu. Imi spune sa astept o secunda cat vorbeste cu colega ei ceva, dupa care imi ia biletul si verifica calculatorul. Se uita la mine si-mi spune ca zborul meu este la poarta 17. Mi s-a luat o piatra de pe inima. Dar acum trebuia sa o iau inapoi. Distanta intre 2 porti este dubla fata de ce avem noi. Dar nu era asa mult.

Ma intorc la poarta 17 tocmai cand incepe imbarcarea spre Dresda. Multumesc Domnului pentru ajutor si ma asez la coada. Ma imbarc, ajung in avion si ma asez pe locul meu. Consultand ceasul vad ca mai sunt 15 min pana la decolare, asa ca inchid ochii sperand sa pot adormi.

Am atipit pana cand pilotul ne anunta ca nu poate decola la ora stabilita datorita unui avion care se afla deasupra aeroportului si avea problem tehnice. Toate avioanele au fost oprite la sol, pana la aterizarea acestuia, asa fiind procedura. Am mai stat opriti la sol inca vreo 40 min, pana cand avionul cu probleme a aterizat si a fost inconjurat de masini cu girofarurile pornite. In sfarsit, decolam cu destinatia Dresda. Zborul a fost lin si scurt. Doar 40 min.

Am ajuns in sfarsit la destinatie cu o intarziere de 1 ora si 40 min. Orasul era pustiu la acea ora iar tramvaiul pe care speram sa-l prind initial era de mult garat. Asa ca am fost nevoit sa iau un taxi. Drumul de vreo 8 km de la aeroport pana la hotel m-a costat 18 euro. Despre hotel va voi povesti data viitoare.

Dar macar am scapat de cosmarul zborurilor amanate. In schimb recomand zborul cu avioanele companiei Lufthansa. Echipajele sunt profesioniste, toate numai un zambet.

Oare ziua de 13 a fost una cu ghinion sau asa a trebuit sa fie?

---

VIZUALIZĂRI: 879 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI