GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Nu as sfatui pe nimeni sa aleaga acest hotel, desi, de dragul zonei in care se afla, sper ca lucrurile sa se fi schimbat in bine in ultimii 3 ani (am fost cazati acolo in iulie 2007).
Mentionez ca sunt obisnuita cu spatiile de cazare de 2-3 stele, asa ca stiu foarte bine la ce sa ma astept cand ajung intr-un astfel de hotel/pensiune.
Hotelul Coroana e departe de standarde. Lasand la o parte faptul ca este un hotel vechi, care nu a fost renovat recent, curatenia lasa mult de dorit: mocheta murdara (de regula, cand merg in vacante, imi place ca, pentru propriul meu confort, sa ma descalt la usa camerei si sa folosesc papucii de casa; ei bine, aici nu am putut); lenjeria de o curatenie indoielnica, neapretata, nu sunt convinsa ca fusese spalata recent, nu mai vorbesc de saltea si perna, care erau sub orice critica. La baie cada era permanent infundata, iar despre vasul de toaleta si de peretele de langa prefer sa nu vorbesc. Cineva pusese totusi, in gluma banuiesc, sigiliul de igenizare pe capacul toaletei. In conditiile date, cred ca nu mai are rost sa ma mai plang de paturile de campanie si de dulapul metalic din holul camerei.
Cat despre personalul de la curatenie... aproape in permanenta erau doua-trei angajate care stateau la o barfa mica pe fotoliile din holul de pe etaj. Gunoiul trebuia sa-l scoatem noi la usa, altfel nici gand sa-l ia cineva.
Una peste alta, jenant!
Nici n-am avut curaj sa luam masa la restaurantul hotelului, desi, atat cat se vedea din holul receptiei, parea un local relativ decent.
Stiu ca dupa descriere nu m-ar crede nimeni, dar am platit 150 de lei pe o noapte de cazare. Asta doar pentru ca, necunoscand orasul, facuseram rezervarea dinainte.
Trimis de Paty in 19.09.10 18:12:10
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIGHET. A mai fost în/la: Baia Mare - Pensiunea Cremona, Deva - Pensiunea Olimpia, Sambata de Sus - Complexul Sambata, Constanta - Hotel Balada Nej, Caciulata - Hotel Orizont, Hotel Cozia, Olimp - Hotel Amfiteatru, Hotel Belvedere
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Paty); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.92818790 N, 23.88777940 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@paty, bine ai venit in comunitate. Ma intreb, totusi, de ce ai ales sa scrii tocmai acum aceste impresii, mai ales ca poate in acest rastimp lucrurile s-au mai schimbat. Ai fotografii care sa sustina afirmatiile de mai sus?
paty cam veche povestea! daca totusi s-a schimbat in bine in acesti 3 ani...
Da, este o intrebare justificata. Adevarul este ca intru de ceva vreme pe acest site, care ma ajuta foarte mult sa imi aleg destinatiile de vacanta. Numai ca la vremea respectiva nu stiam despre el, altfel cu siguranta as fi postat, pentru ca m-am intors din vacanta respectiva cu un gust destul de amar. Abia astazi mi-am facut cont aici, pentru a posta un ecou, si mi-am zis ca n-ar fi rau sa le impartasesc si altora experienta mea. Din pacate, nu am fotografii, ar fi fost extrem de utile la capitolul "asa nu". Acum chiar imi pare rau ca nu mi-a trecut prin minte sa fac cateva poze.
Multumesc de urarile de bun venit, am sa mai postez aici, am si experiente foarte placute.
@sandu. 53: Daca lucrurile s-au schimbat in bine, tot respectul, sper sa ne dea cineva astfel de vesti bune in curand. Tocmai de aceea am si subliniat perioada in care am trecut pe acolo, ca sa nu existe vreo confuzie. Numai ca ma cam indoiesc de aceasta eventuala schimbare, dat fiind si comentariul lui titus, de mai sus.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2012 Locatie neingrijita — scris în 30.12.13 de dana_anton_62 din BUCURESTI - nu recomandă
- Sep.2009 Cel mai gretos hotel din Maramures — scris în 29.09.09 de Fr_Titus din CLUJ - NAPOCA - nu recomandă