ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.11.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 23.09.20
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 8 nopți
Prieteni
4 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 15 MIN

Corfu Golf Countryhouse - O cazare excelentă la o gazdă cu gusturi rafinate

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Așa am ales cazarea

M-au fascinat mereu poveștile minunate și pozele superbe de prin insulele grecești. Despre eroii din mitologie… nici nu mai vorbesc! Cum recomandările erau peste tot, care-mai-de-care cu promisiuni de concedii de vis, am hotărât că trebuie să mai încercăm o vacanță în Grecia.

Întrucât ne doream să plecăm cu mașina din dotare, am zis că trebuie să alegem o insulă mai apropiată de continent, să nu călătorim multe zile până la ea. Mai fusesem în Grecia doar de două ori, odată în Halkidiki într-o vacanță în luna mai 2000 și altă dată la Atena, într-un city break, în luna noiembrie 2015 – deci niciodată în insule.

Păi atunci, dacă e să fie Grecia și o insulă ceva mai aproape… să fie Corfu! Mi-a plăcut foarte mult de când m-am uitat pe hartă și mi s-a părut că seamănă cu un trup de sirenă, așa că am zis s-o încercăm. În plus, citisem că spre deosebire de alte insule grecești, aceasta este una dintre cele cu vegetație mai bogată, așadar pe gustul nostru.

Până aici, totul ok: ales țară, ales insulă, dar de stat, noi unde stăm? În Corfu pe dreapta? Nu de alta, dar cam într-o lună jumate începea concediul și noi nu catadicsisem să ne îngrijim de cazare.

După ce am stat două nopți pe internet, scormonind toate cotloanele, mutîndu-mă ba pe coasta de est, ba pe cea de vest a insulei, nimic din ce am găsit nu mi se părea potrivit pentru grupul nostru de patru adulți. Am selectat totuși câteva locuri drăguțe (din punctul meu de vedere) și am împrăștiat link-urile și pe la ceilalți. Nici unul nu putea să se hotărască în vreun fel, găsind avantaje și inconveniente de toate soiurile… dar mai degrabă nu își asumau deloc resonsabilitatea ????.

Am uitat să vă spun: nouă ne plac hotelurile mici și cochete, pensiunile cu puține camere, hotelurile de tip boutique sau proprietățile mai intime, unde eventual putem să închiriem tot spațiul (dacă mergem cu prietenii – cum era acum cazul); rar alegem hoteluri mari, din lanțurile hoteliere în care încape puhoi de lume sau sunt în regim all-inclusive și asta doar dacă n-avem încotro sau suntem în tranzit și avem nevoie de o noapte de cazare.

Mi-a făcut ochi dulci ???? o casă ce se proiecta frumos pe un delușor înverzit în background și-mi plăceau palmierii din curte și rodiul dat în pârg. Avea review-uri positive pe booking pe care există din iunie 2016, așa că m-am oprit la asta să o analizez mai în detaliu, fiind eu singura persoană implicată și responsabilă cu trebușoara respectivă. Le spun tuturor despre alegere și primesc doar feedback-uri de soiul” unde vrei tu!” care mă încurajează la maxim când mă gândesc cum vin mai târziu reproșurile… dacă ceva nu este în ordine:” tu ne-ai adus aici!” :)).

După ce am reușit să iau legătura și cu proprietara Doris, care a fost foarte receptivă la mesajul meu de împrieteneală și mi-a răspuns rapid și sincer (așa am considerat eu la acel moment) la alte întrebări pe care i le-am adresat, am hotărât să rezerv această proprietate:

Vila Corfu Golf Countryhouse

Adresa: localitatea Ermones, 49100, insula Corfu, Grecia

Coordnate GPS: 39,614344; 19,790950

Telefon: +30 697 289 8326

Drumul până la cazare

Nu e niciun secret că până în Corfu sunt aproximativ 1,000 de km. Distanța se parcurge cu mașina cam în 14-16 ore în funcție de aglomerația în trafic și așteptarea pe la vămi, respectiv la trecerea podului de la Giurgiu-Ruse (dacă alegi acel punct de trecere a Dunării spre Bulgari - așa cum am făcutt noi), la care se adaugă o oră sau o oră și jumătate, traversarea cu ferryboat-ul de pe continentul grecesc pe insulă.

Drumul acesta se poate face din București dintr-o bucată, dacă ești destul de nerăbdător să ajungi la greci, dar asta înseamnă să pleci de cu seară ca să ajungi a doua zi la o oră rezonabilă de traversat cu ferryboat-ul. Cum nouă ne place să căscăm gura pe drum ca să mai vedem cu ce împliniri mărețe se mai laudă unii-alții, am ales varianta să ne oprim o noapte în Chalkidona (cam la 35 de km după ce treci de Thessaloniki), unde” book-uisem” o altă cazare foarte frumoasă, care nu ne devia deloc din drum, așa că o considerasem foarte potrivită.

Prima zi am parcurs 730 de km în decurs de aproximativ 9 ore și jumătate: București – Giurgiu/ (BG) Ruse – Byala - Pleven – Yablanitsa – Sofia (A2-centura de nord-vest) – Blagoevgrad – Kulata (BG) / (GR) Promachonas – Sidirokastro – Strymonico - Thessaloniki - Chalkidona

A doua zi am parcurs 330 de km în decurs de aproximativ 6 ore din care 1 oră și jumătate traversarea cu ferry: Chalkidona – (via Egnatia Odos /A2/E90) - Igoumenitsa – traversare cu ferry - Corfu Town (Kerkira) - (via Epar. Od. Kerkiras-Peleka) - Ermones

După acostarea pe insulă, nu ne-a mai rămas decât drumul de vreo 15 km de la Corfu Town - portul în care am coborât de pe ferryboat - și până la Ermones; acesta traversează sinuos insula de la este la vest cam pe la mijocul” corpului de sirenă” și trece printre livezi de măslini și păduri de chiparoși; l-am parcurs cam în jumătate de oră sau mai bine și am avut puțin timp să ne obișnuim ochii și mintea cu atmosfera corfiotă.

O altă variantă era să luăm ferryboat-ul de la Igoumenitsa – către Lefkimmi, portul din sudul insulei, iar trecerea ar fi durat doar o oră, însă drumul pe insulă până la cazare ar fi fost cam de 45 de km, așa că noi am preferat cealaltă variantă.

Am găsit cu destulă ușurință căsuța gazdei noastre - Doris, mai ales că ea a fost foarte amabilă și grijulie și a ținut tot timpul legătura cu noi prin telefon, trimițându-ne pincode-ul locației și mesaje de îndrumare, încă din ziua precedentă.

Cum ne-a întâmpinat gazda

Doris ne aștepta cu poarta proprietății deschisă și cu casa pregătită de oaspeți! Am schimbat câteva cuvinte de primă întâlnire și prezentare, ne-a întrebat despre călătoria noastră și am constatat cu plăcere că era o bună vorbitoare de limbă engleză (și italiană, ne-a mărturisit ea) astfel am putut să avem o comunicare excelentă. De altfel, am simțit din prima clipă că există chimie între noi așa că am îndrăgit-o și pe ea la pachet cu casa ei de vacanță. Ne-a prezentat în detaliu fiecare încăpere, ne-a arătat tot ce trebuie să știm: unde găsim produsele de baie și detergenții de bucătărie, cum funcționează aparatura electrocasnică din casă, unde ține prosoapele de rezervă și fierul/masa de călcat, de unde se aprind luminile exteroioare pe terasă (la lăsarea serii) și multe altele... Gazda noastră se gândise la toate!

Ba chiar pregătise de bun-venit o prăjitură de casă, o sticlă de vin, iar în frigider câteva produse alimentare pentru micul-dejun de a doua zi (pentru cazul în care am fi ajuns mai târziu și nu am fi avut timp să facem cumpărături). Ce să zic? Parcă ajunsesem la bunici ????.

Tot atunci, Doris ne-a dat câteva cărți de vizită cu cele mai apropiate și renumite restaurante din zonă, pliante cu plajele minunate la care noi ne doream să ajungem și înainte de a pleca (căci locuia în altă parte, tot în Ermones) ne-a anunțat că peste 3 zile va reveni pentru câteva ore, împreună cu o doamnă care se va ocupa de curățenie și schimbarea lenjeriilor, prosoapelor etc., dar în cazul în care avem nevoie de ceva este disponibilă și o putem suna oricând sau îi putem scrie mesaje.

Am rămas noi” ai casei” , să ne alegem camerele și să despachetăm, cuprinși de o euforie extraordinară, mai ales pentru că scăpasem de îngrijorarea că nu ne va plăcea ce vom găsi la destinație - iar mie mi se citea mulțumirea pe față: Vedeți dragilor unde v-am adus? ????)

Amplasarea casei și împrejurimi

Vila Corfu Golf Countryhouse este o casă de vacanță în stilul shabby chic situată într-o zonă liniștită din Valea Ropa, pe coasta de vest a insulei Corfu, pe lângă localitățile Ermones și Vatos. Casa este construită pe o suprafață plană de pământ cu vedere la două dealuri înverzite, la nici 150 de metri depărtare de Corfu Golf Club – un teren de golf foarte bine cunoscut de lumea jucătorilor de golf, care se strânge aici pentru a se întrece în competiții internaționale.

Cea mai apropiată plajă se află la doar 1,5 km în golful cu același nume - Ermones (vă rog să atașați link-ul: youtube). Legendele grecești povestesc cum că personajul mitologic Ulise - eșuat după naufragiul navei sale în acest golf - ar fi întâlnit-o pe prințesa Nausicca și suita ei de doamne, care își spălau hainele la un fluviu din apropiere. Tatăl prințesei Nausicca i-a oferit lui Ulise mâna fiicei lui, însă acesta a refuzat, plecând mai departe spre Itaca, unde îl aștepta soția lui, Penelopa.

Nu departe de proprietate (la circa zece-cinsprezece minute de mers pe jos) se găsesc magazine cu produse alimentare și nu numai, precum și un centru Rent-a-car și altul Scooter rental. La distanțe mici, care pot fi străbătute pe jos, se găsesc restaurante, baruri și cafenele, unele chiar foarte căutate atât de turiști cât și de localnici.

Dotările Vilei

Exterior:

Intrarea pe proprietatea înconjurată de un gard cu poartă, se face pe o alee ierboasă bătătorită și umbrită la capăt, de un rând de copaci. Casa propriu-zisă este înconjurată de o grădină verde, întinsă pe aproximativ 4.000 de mp în care există palmieri și alți câțiva arbuști și copaci, precum și plante care dau un aspect exotic.

Mai multe spații de relaxare destul de generoase sunt amenajate în jurul casei. Terasa din fața intrării este protejată parțial de un acoperiș sprijinit pe stâlpi de beton și bârne de lemn, cu țigle deasupra. Perimetrul astfel umbrit se împarte în 2 zone cu destinații distincte, date de mobilierul așezat acolo: o zonă pentru servit masa pe terasă, iar alta de relaxare, mobilată cu măsuță de cafea și fotolii;

În partea din stânga intrării în casă, există o piscină nu prea mare dar suficient de bună pentru răcoreală, potrivită mai ales pentru familiile cu copii, ca alternativă la alte acitivtăți; în jurul piscinei sunt șezlonguri pentru plajă și fotolii pe care noi am lenevit la soare, am citit sau ne-am delectat cu câte o băutură răcoritoare, în perioadele din zi în care ne întorceam de la plajă sau din alte plimbări.

O altă mică terasă acoperită, lipită de casă în lateral și cu vedere la piscină, adăpostește o masa și scaune din fier forjat și un raft pe care se aflau obiecte și plante ornamentale. Terasele, zona din jurul piscinei precum și trotuarul de pe lângă casă sunt acoperite cu bucăți de piatră spartă și slefuită, o îmbinare de culori calde, potrivite cu casa.

În ghivece de ceramică mai mari sau mai mici, ori sădite direct în grădină în spații delimitate prin borduri din piatră sau beton, erau tot felul de arbuști și plante care îmbrăcau spațiul de pe lângă casă. Frumusețea acestei proprietăți este cumva neîmblânzită, așa cum găsești la tot pasul prin Corfu, un fel de dezordine ordonată, dar relaxantă și plăcută vederii.

Interior:

Casa, construită pe un singur nivel, este bine împărțită: un living și 3 dormitoare, o bucătărie deschisă, 3 băi și o camera tehnică în care accesul se face din exterior, prin spatele casei.

Livingul se deschide larg de cum intri, pe toată lățimea casei, apoi se îngustează putin către mijloc; partea dreaptă era mobilată cu canapele și măsută de cafea, precum și o comodă pe care era așezat TV-ul; partea stângă era amenajată ca dining area, cu o masa și scaune în același stil shabby chic cu al celorlalte obiecte de mobilier. Tot din living se mergea în bucătăria ascunsă oarecum vederii de un paravan pliant, foarte drăguț. Din loc în loc mai erau presărate diverse obiecte de mobilier: o comodă, două fotolii, o măsuță rotundă pentru telefon, câteva scaune art-deco; era chiar și un scaun-măsuță pentru copii.

O gamă largă de vaze, tablouri, perne decorative și alte obiecte se răsfățau pe pereți și pe mobilierul din jur. Decorațiunile erau în culori pastel, majoritatea fiind făcute de mână sau restaurate, oglinda care trona pe peretele din stânga avea o ramă lată, ornamentală. Nu puteai să nu remarci corpurile de iluminat care ofereau eleganță livingului și de altfel, oricărei camere.

Podeaua pardosită cu bucăți mari de gresie în nuanțe de bej, crem, maro, gri se asorta perfect cu mobilierul și restul decorațiunilor.

Bucătăria este un spațiu deschis, comun cu livingul, mobilată cu corpuri suspendate și dulapuri așezate pe podea, care includeau plită, cuptor, mașină de spălat vase. Era utilată cu diverse obiecte electrocanice (cuptor cu microwave, cafetieră, prăjitor de pâine, cană electrică de fiert apa etc.) aflate în stare perfectă de funcționare și tot felul de ustensile necesare în bucătărie (tirbușon, desfăcător de sticle și desfăcător de conserve).

Vesela, tacâmurile și toate ustensilele folosite la gătit străluceau de curățenie și erau așezate în sertare și dulapuri într-o ordine desăvârșită. Tot prin dulapuri se găseau detergenți de vase, bureți și lavete, ordonate și ele ca de altfel toate lucrurile pe care le-am găsit și folosit în această casă.

Am mai stat cu alte ocazii în astfel de cazări, genul case de vacanță, vile - unde se presupune că vin tot felul de oameni și nu este ușor să ții sub control absolut totul - dar niciunde nu m-a impresionat ca aici ordinea tuturor lucrurilor și curățenia ca la farmacie. Ăsta este un alt motiv pentru care am apreciat-o atât de mult pe gazda noastră.

Dormitoarele - Două dintre ele erau dotate cu paturi matrimoniale și băi proprii, iar în cel de-al treilea dormitor erau 2 paturi single care se puteau apropia, dacă era nevoie (cameră foarte potrivită pentru copii). De altfel, canapelele din living erau extensibile, așa că se puteau crea și alte locuri de dormit astfel încât casa putea să găzduiască până la 8-9 persoane. Mobilierul din dormitoare era în același stil cu restul casei, nu lipseau noptierele, veiozele și decorațiunile de pe pereți, precum și dulapuri sau rafturi pentru haine.

Lenjeria era impecabilă, cuverturile în ton cu pernele ornamentale, toate culorile erau plăcute și se asortau, podeaua era din piatră, ca la multe case și hoteluri mediteraneene; exista aer condiționat în fiecare dormitor, dar noi nu l-am folosit pentru că nu a fost nevoie, fiind destul de răcoare seara, iar peste zi nu stăteam mult pe la casă.

Dormitorul prietenilor noștri avea intrarea din living și baia aferentă în care se intra direct din dormitor. Fereastra camerei lor era una de dimensiuni normale și dădea în partea laterală a casei, în dreptul unor arbuști și pomi care rețineau căldura de peste zi.

Dormitorul nostru se afla în capătul opus intrării, după ce treceai prin living și un hol. În loc de fereastră, dormitorul avea o ușă dublă din termopan, pe care se ieșea direct în curte. Deasupra ușii o perdea închisă la culoare ținea loc și de draperie, dar ușa fusese dublată de niște obloane exterioare care se închideau perfect, asfel că protejau împotriva zgomotelor și luminii tăioase de dimineață. Salteaua a fost foarte confortabilă, ne-am odihnit excelent în toată perioada sejurului.

Băile erau dotate cu cabine de duș despărțite de restul încăperilor cu geam de sticlă și în plus, existau perdele de duș care să rețină apa; deasupra chivetelor erau montate oglinzi mari, iar produsele consumabile erau depozitate în dulăpioare de baie sau pe rafturi cochete; nu lipseau nici coșurile de gunoi. Băile erau prevăzute cu ferestre, astfel că se putea aerisi ușor.

Prosoapele impecabile, erau de toate mărimile. Exista o gamă largă de produse trebuincioase pentru baie, precum și șervețele cosmetice, bețișoare de urechi, hârtie igienică, capeline de unică folosință pentru duș, uscător de păr (în fiecare baie).

Holul care despărțea livingul de dormitorul și baia utilizate de noi, era un spațiu pătrățos și destul de larg care servea depozitării altor obiecte utile; aici se afla mașina de spălat rufe și un dulap cu rafturi în care am găsit cuverturi, pături, perne și prosoape de rezervă (inclusiv pentru plajă), masa și fierul de călcat, câteva recipiente și găleți de plastic, un mop, aspiratorul, clești de rufe și un suport pentru uscat haine/prosoape.

Alte dotări și facilități

Wi-fi era gratuit și de viteză bună, a funcționat foarte bine în toată perioada șederii noastre acolo. Gazda a avut grijă să ne lase parola scrisă pe o foaie format A4, la un loc cu celelalte pliante, broșuri și cărți de vizită de la restaurante.

Un grătar electric era instalat pe terasa mică, dar noi nu l-am folosit; ne place să mâncăm pe la taverne, pentru că suntem amatori de noi experiențe și mari împătimiți ai gastronomiei grecești la ea acasă, desigur :). La căsuța noastră temporară, mâncam doar un mic dejun frugal pe care ni-l pregăteam singuri, apoi ne grăbeam să cucerim plajele corfiote, în fiecare zi prin alte locuri.

Parcarea, nu era absolut de loc o problemă, fiind spațiu suficient în cei 4.000 de mp - după cum am mai spus. În plus, avantajul era că proprietatea se închidea cu o poartă acționată cu telecomandă, astfel că mașinile noastre au fost tot timpul în siguranță.

Doris este mare iubitoare de animale, așa că acceptă să găzduiască și animalele de companie ale oaspeților care aleg să plece în vacanță însoțiți de acestea. Am observat afară, într-un colt, chiar și un vas de metal utilizat de obicei pentru mâncarea câinilor, deci musafirii nu trebuie să aibă unul la purtător ????.

Check in/check out nu este la ore stricte, ci la înțelegere cu gazda Doris și ea este foarte flexibilă, având în vedere că turiștii care îi trec pragul pot ajunge la diverse ore în funcție de țara din care călătoresc și transportul cu care vin (avion/mașină personală).

Concluzii

Știu persoane care pentru o vacanță se pregătesc cu un an înainte, caută cu înfrigurare cazări bune în speranța că vor găsi deal-uri ????, mai ales că începând așa devreme au de unde să aleagă. Nu contest acest mod de a organiza o vacanță, poate este mai eficient, dar nouă nu ne iese treaba asta cu niciun chip! Suntem mai degrabă turiștii ăia care împușcă un” last minute” …

Pot să spun că și de data asta ne-a ieșit bine! Nu ne puteam dori mai mult decât găsisem la Corfu Golf Countryhouse: liniște, curățenie exemplară, ordine și mai ales bun gust. Prețul plătit a fost de asemenea pe placul nostru: 720 de euro pentru 8 nopți de cazare/4 adulți și o proprietate întregă la dispoziție.

Doris - proprietara acestei case de vacanță, este o persoană foarte plăcută, rafinată și sociabilă, mereu disponibilă și binevoitoare, dornică să facă oaspeții să se simtă cât mai confortabil. Cu alte cuvinte, vacanța noastră a ieșit foarte bine, deși pregătită în scurt, iar asta se datorează în mare parte șansei de a găsi o gazdă atât de ospitalieră, bine-intenționată și prietenoasă.

Vă recomand fără nicio strângere de inimă această cazare, dacă vă pliați pe modelul ăsta de concediu, și vă garantez că nu veți regreta nicio clipă. Familiile care merg acolo cu copii vor fi încântate de locul de bălăceală rezervat doar pentru ei și de faptul că aceștia sunt în siguranță pe proprietatea cu verdeață, închisă cu gard.

Doar vremurile bune mai trebuie să vină!


despre SERVICII

Gazda a fost extrem de amabilă și ospitalieră. Răspundea foarte prompt oricărei întrebări sau solicitări, ne-a dat multe informații utile și recomandări de locuri de vizitat, plaje sau restaurante.

Bună vorbitoare de limbă engleză.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Nu a fost cazul, întrucât nu există restaurant la această vilă.

Cu toate acestea, la începutul sejurului am fost așteptați cu prăjitură de casă, o sticlă de vin și produse alimentare pentru micul dejun de-a doua zi.


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Locația este amplasată într-un loc liniștit, înconjurat de verdeață și la poalele a două dealuri înverzite. În apropiere există magazine, restaurante și se poate ajunge ușor la plajă, pe coasta de vest a insulei.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Există piscină în curtea proprietății, terase acoperite și descoperite, sunt amenajate locuri de relaxare cu șezlonguri de plajă și mobilier de grădină (fotolii, măsuțe de cafea, canapele)


[fb]
---
Trimis de k-lator in 16.11.20 02:21:49
Validat / Publicat: 16.11.20 08:42:05
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1276 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (k-lator); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P31 Apus de soare pe plaja Glyfada
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    15 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [16.11.20 08:40:21]
    »

    Excelentă recomandarea

    Mutat în rubrica "Corfu Golf Countryhouse Villa, ERMONES" (nou-creată pe sait)

    -

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    -

    Încărcând inițial impresiile la o rubrică de călătorie, rubrica de CAZARE (CAMERE) a fost nedisponibilă pentru notare. Te-aș ruga să indici o notă și pentru acest capitol - cazarea / camera - folosind linkul EDIT IMPRESII, afișat cu roșu mai sus și disponibil permanent la publicare (şi timp de 30 minute după aceasta).

    Ulterior, poți scrie notele de la CAZARE şi sub formă de ECOU — le vom adăuga noi în caseta tehnică.​​​​​

    k-latorAUTOR REVIEW
    [16.11.20 09:19:10]
    »

    @webmasterX:  Multumesc mult! Pozitionarea pe harta este corecta.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
    [16.11.20 11:13:59]
    »

    @k-lator:  O alegere excelentă și la un preț foarte bun - liniște, intimitate, exact pe gustul meu. Felicitări!

    Shabby chic, așa se cheamă stilul? N-am știut. Am dat un search pe Google și m-am edificat, cât de cât. ​

    Am o întrebare: cum este plaja din Ermones? Am fost în Corfu și ne-am plimbat cu mașina, dar până acolo nu am ajuns. ​

    k-latorAUTOR REVIEW
    [16.11.20 12:31:34]
    »

    @Carmen Ion:  Multumesc pentru vizită, vot și ecou.

    Da, am aflat și eu după aceea N-aș putea să spun dacă stilul shabby chic impune ca obiectele de mobilier si decorațiunile să fie reco​ndiționate sau ele se fac așa de noi, să pară că au patina timpului. Cert este că la această casă totul era așa bine combinat, încât armonia era perfectă... mi-a plăcut la nebunie.

    Am mai întâlnit o dată la o cazare ceva similar, dar pentru că gazda era englezoaică și stilul se trage din Marea Britanie, n-am luat seama la detalii! ​ 

    Plaja de la Ermones este amenajata (umbrelute și șezlonguri) cu nisip dar si cu pietricele​, iar intrarea în mare nu este abruptă. Este înconjurată de relief mai înalt și ca să ajungi pe plajă te cobori pe niște scări, pe lângă Restaurantul Nafsika (pe care l-am și vizitat, la recomadarea gazdei).

    Apa în acest golf este limpede și plaja este curată. Când am fost noi, plaja nu era​ foarte aglomerată (am înșeles că este destul de căutată de turiști).

    Toate cele bune. ​

    Carmen IonPHONE CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
    [16.11.20 13:29:20]
    »

    @k-lator:  Ok, mulțumesc pentru informații.  

    webmasterX
    [16.11.20 18:39:37]
    »

    @k-lator:  Cu scuzele de rigoare pentru întârziere: Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
    [16.11.20 19:22:03]
    »

    @k-lator:  Acum, după atașarea ilustrației, m-am lămurit și mai bine cu privire la plajă. Arată bine!

    k-latorAUTOR REVIEW
    [16.11.20 19:44:41]
    »

    @webmasterX:  Mai bine mai târziu, decât niciodată

    ​Mulțumesc frumos!

    Dan&EmaPHONE
    [17.11.20 09:11:13]
    »

    Foarte foarte fain locul unde ati stat! Mi-a placut mult cum arata la interior iar in privinta curtii cu piscina, cu copacelul cu rodii, ... ce placut ar finsa ma pot transpune o dimineata acolo si sa mai admir si... un rasarit.

    S-a simtit ca anul acesta am taiat si Grecia si Turcia de pe lista, ca vorbim mai mult de aceste destinatii acasa. 

    Felicitari! Foarte mult mi-a placut! Pozele sunt superbe si convingatoare! Numai bine! ????

    mprofeanu
    [17.11.20 11:52:53]
    »

    @k-lator:  Excelentă cazare ați avut! Mi-a plăcut totul, curtea imensă, grădina, mica piscină și interiorul deosebit!

    Acum am înțeles de ce îți plac aceste cazări,  nouă ne plac hotelurile mici și cochete, pensiunile cu puține camere, hotelurile de tip boutique sau proprietățile mai intime, unde eventual putem să închiriem tot spațiul...  

    O cazare cu un raport calitate - preț foarte bun! De ținut minte!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Mika
    [17.11.20 13:09:28]
    »

    @k-lator:  O cazare pe placul nostru, cam așa ceva căutăm și noi in vacanțele noastre. Am fost in Corfu acum ceva timp, tot cu mașina, pe atunci nu era gata autostrada de la Thessaloniki la Igoumenitza, dar drumul a fost foarte frumos. La fel, am stat o noapte dar la Thessaloniki.   Ne-a plăcut mult insula Corfu, cred că este chiar pe primul loc in top-ul insulelor grecești vizitate de noi.   Intenționăm să mai mergem in Corfu, așa că este bine venită recomandarea ta.  

    k-latorAUTOR REVIEW
    [17.11.20 20:33:43]
    »

    @Mika:  Mi-aș dori să ajungeți acolo, este un loc la care accesul este facil și de la care distanțele până la zonele de interes sunt scurte (5-8 min cu masina până la plajă, restaurante, magazin alimentar).   Nu mai zic de atmosfera locului... V-ați bucura de un concediu foarte plăcut

    Multă sănătate și numai bine! ​

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    ANILU
    [18.11.20 11:44:43]
    »

    Foarte mult mi-a placut "casuta" aleasa de tine pentru vacanta voastra in Corfu!

    Si mai mult mi-a placut cum ai descris si povestit totul, incepand de la cautarea cazarii... drumul... insula... gazda... cat si locatia... !!!

    Este placut sa mergi cu prieteni in vacanta dar este foarte greu sa gasesti cazare pentru gustul tuturor, asa ca meriti felicitarile de rigoare pentru alegearea cazarii! ​​

    Am fost in Corfu tot cu masina, la o cazare aleasa de prieteni​​... nu pe gustul nostru (hotel mare cu allinclusive) si ne-am promis sa mai mergem ca sa putem sa cunoasteam si recunoaste mai mult insula.

    Felicitari si pentru poze, foarte edificatoare!

    Toate cele bune! ​​

    k-latorAUTOR REVIEW
    [19.11.20 16:28:20]
    »

    @ANILU:  Mulțumesc pentru vizita, vot si ecou!

    Adevărat, este greu să alegi ceva care să mulțumească pe toată lumea. E ca la nuntă, dacă ți-a plăcut mâncarea, sigur muzica n-a fost bună, iar dacă sunt mulțumiți mirii, nuntașii au ei ceva nemulțumiri

    Acum fără nicio glumă, sunt puține cazurile în care reușești să mergi în concediu cu mai multe persoane și să te potrivești la tabieturi, gusturi, pretenții... dar cred că am avut o inspirație bună și mult noroc ​​

    Cu siguranță Corfu a rămas și în inima mea și sunt sigură că voi reveni pentru că am lăsat locuri nevizitate și plaje neexplorate.

    Multă sănătate și toate cele bune! ​​

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mishu
    [23.11.20 21:23:09]
    »

    @k-lator:  O cazare minunata, cu tot ce ii trebuie ca sa te simti bine. Felicitari pentru alegere, votat cu mare drag.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ANILU, Dan&Ema, k-lator, Mika, mishu, mprofeanu
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062169075012207 sec
    ecranul dvs: 1 x 1