GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
M-am hotărât să scriu despre aceasta locație, deoarece am fost 2 ani, consecutiv (2011, 2012) și am fost foarte mulțumiți.
Întrucât stiam perioada când vrem să mergem in Budva, am trecut la căutarea unei unități de cazare. Nu am vrut să mergem printr-o agenție, așa că am căutat direct pe site-uri din Muntenegru. După ce am văzut ofertele mai multor vile (am comunicat pe mail, în limba engleza), am decis să rezervăm la Contessa, deoarece mi s-a părut a fi deosebită.
Sejurul nostru a fost de 7 nopți, sfârșitul lunii mai începutul lunii iunie. După ce am negociat un pic, am primit ca și tarif cel pentru luna mai, chiar dacă erau vreo 3-4 nopți si in iunie.
Ni s-a cerut pentru rezervare 30% din valoarea cazării, bani pe care i-am trimis cu strângere de inima prin luna februarie.
Am ajuns la destinație după un drum cu peripeții, și, întrucât gps-ul nu a găsit strada unde se afla vila am contactat telefonic proprietarul care a venit după noi, chiar dacă era ora 24.00.
Când ne-am cazat, am avut o surpriză plăcută! Noi rezervasem 2 camere, una dubla și un studio. Și pentru ca vila nu era rezervată în totalitate am primit un studio pentru 3 persoane și un apartament pentru 4 persoane. Foarte drăguț din partea lor. Și nu ni s-au cerut suplimentar alți bani, spunandu-ne doar ca este o surpriza, deoarece am rezervat în februarie.
Ajunși în camere am rămas plăcut impresionați deoarece erau foarte spațioase și cu mult bun gust amenajate.
Toate camerele au chicineta complet utilata, baie mare foarte curata, terasă cu măsuță.
Zilnic se face curățenie în camere, se schimbă prosoapele.
Proprietarii sunt foarte amabili și receptivi la orice solicitare.
Vila are parcare proprie și este amplasata intr-o zona foarte liniștită.
Noi am fost foarte mulțumiți și din acest motiv am mers doi ani in același loc.
Recomand această locație pentru un concediu liniștit și plăcut!
Trimis de Florysime in 23.05.14 22:06:28
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MUNTENEGRU. A mai fost în/la: În același loc.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Florysime); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 42.28558423 N, 18.83366838 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Florysime: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
Imi poti spune, te rog, care este distanta pana la plaja? Am salvat si eu intr-o lista de preferinte acest hotel, pe booking, si m-ar interesa cateva zile de cazare aici. M-ar ajuta cateva detalii de la tine, sa iau o decizie. Multumesc
@kiwivik: distanta pana la plaja este de aproximativ 400-500 m. Noi am mers mai mereu cu masina, deoarece trebuia să ducem tot timpul după noi jucăriile fetiței și cele 2 piscine.
Eu îți recomand să mergi la aceasta vila pentru că e deosebită: arhitectura, camere, curățenie, liniște.
Dacă te mai interesează ceva...
@Florysime: Aceasta locatie are si o gradina unde se poate sta, pentru relaxare?
Am citit ca apa este destul de rece pe tarmul Muntenegru-lui, tie cum ti s-a parut, mai ales ca ai fost la inceput de sezon?
Cum sunt preturile in Budva in market si la terase?
Si care sunt plajele care ti-au placut, daca ati incercat mai multe?
@kiwivik: locația nu are grădină, insa are terasă foarte mare, iar fiecare camera are balcon sau terasa.
În 2011 apa a fost ok, noi am făcut baie zilnic, inclusiv fetița de 2 ani, însă în 2012 a fost mai rece.
Preturile in market sunt ca și la noi. Este și piața unde se găsesc fructe și legume proaspete.
Noi am mers pe o singura plajă, cea de lângă discoteca Trocadero, și era cu nisip, iar contra consumatiei, șezlongurile erau gratuite.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)