Conacul Vinalia – Hai noroc pân' la soroc!

TIPĂREȘTE

Am ajuns aici constrânși :)) ) de un voucher cadou primit în toamna târzie a lui 2022. Deși ne plăcuse constrângerea și abia așteptam să ne bucurăm de un astfel de loc, momentul cel mai prielnic – adică ăla când fecioarele desculțe strivesc ciorchinii dați în pârg cu picioarele, trecuse. Am lăsat așadar timpul să curgă pentru că aveam un an întreg la dispoziție să consumăm voucherul.

Prin ianuarie, pentru că ni se terminase siropul de tuse și beam un vin fiert la gura sobei, am zis că e momentul să mă interesez de degustarea aia lăsată în stand by… Primisem voucherul sub forma unei poze frumoase cu struguri copți în vie peste care, tipărit cu fonturi albe, stătea scris numele locului și un număr de telefon, fără alte detalii. Mi-era cam lene să caut pe internet, așa că am sunat direct… fără să am așteptări (că era într-o sâmbătă) dar o doamnă amabilă și bine pregătită m-a luat la întrebări:

- Ce valoare are vouncherul?

- Habar-n-am, că e cadou și nu au vârât în plic și prețu’…

- În ce dată ați plătit voucherul?

- Păi asta este, că nu știu exact, dar cred că undeva pe la începutul lu’ octombrie trecut, doar dau și eu cu presupusul...

- Dar numele plătitorului îl știți?

- Jur pe roșu, doamnă, că n-a vrut nimeni să-mi spună cine este de vină, dar când îl prind îl dau în vileag...

- Eee asta chiar ar trebui să aflați, ca să pot să vă caut în contabilitate!

- Dar primim și cazare și mâncare? ... că dacă ne apucăm de degustat... ori bem, ori nu mai bem, ș-apoi ce facem cu mașina... că tren la poarta podgoriei, n-am auzit să fie.

- Primiți, primiți... ! m-a asigurat doamna - dumneavoastră doar să consumați, că apoi valoarea voucher-ului se scade din total!

- Se scaadeee? ... . Doamne-Dumnezeule! dar ăștia cu cadoul au spart sacristia, au găsit doar firfirei? ... oare câți au zis că au participat la cadou? ... dacă au pus fiecare câte...

- Când doriți să veniți? Mi-a întrerupt doamna calculele care începuseră să curgă în capul meu, că mai aveam un pic și făceam și un grafic.

- Păi dacă n-a fost să fie la cules, atunci să fie când dă frunza-n vie, măcar să vedem un pic de verde când stăm cu un pahar în mână.

- Dacă vă așteptați să vedeți stele verzi, să știți că n-o să fie de la vinul nostru!

- Asta este o veste într-adevăr minunată, am zis eu. În weekend-ul de Florii e bine?

- Este bine, zise doamna (deci avea disponibilitate… – mi-am dat seama de asta și din răbdarea cu care asculta răspunsurile mele, majoritatea începând cu nu știu! ) Dar trebuie să-mi dați mai multe detalii ca să pot să verific luni la contabilitate, valoarea voucherului…

Ăsta a fost primul meu contact cu Conacul Vinalia, iar impresia a fost una bună, care nu s-a schimbat nici după ce am ajuns acolo. Deși distantă, atitudinea doamnei a fost una corectă și profesională.

Am dat un pic din coate ca să aflu care dintre colegii de serviciu” făcuse cărțile” și aranjase plata, apoi am revenit cu informația-n dinți… adică în dinții unui email, că doamna îmi sugerase calea asta și-mi șoptise și adresa. Răspunsul a venit prompt: valoarea era de 570 lei, care includea cazarea pentru o noapte (390 lei) și degustarea pentru 2 persoane (180 lei). Micul dejun inclus.

- Dar de adus, putem să mai aducem pe cineva cu noi? Am mai întrebat tot pe email și… Da! a fost posibil (adică o camera în plus), așa că am mai corupt un cuplu. Nu de alta, dar dacă deguști câteva buchete… și te bufnește râsul, mai bine să râzi la unii care te știu, nu la necunoscuți!

În felul ăsta am rezervat în ianuarie două camere pentru o noapte și degustări pentru patru persoane adulte, în sâmbăta Floriilor.

În ziua cu pricina, ne-am pornit la drum nerăbdători și abstinenți, dar n-am mers ață până la Ceptura că la cazare ne primeau după ora 2:00 pm și abia după aceea ne trimiteau și la degustat. Povestea cu degustatul a fost pentru mine așa o chestie la care nu mă așteptam… că trebuie să v-o zic și vouă.

Io credeam, în naivitatea mea, că dacă te duci la Cramă și mai ai și loc de cazare și restaurant la dispoziție, stai așa frumos la masă, adică la o cină vorbită cu prietenii și când ai tu chef, dar mai pe seară, te pui la degustat de vinuri. Mai credeam și că poți să-ți alegi ora aia la care vrei să deguști, că poate după aceea te târăști d-abușilea până la pat și fără să mai ajungi la pijamale bagi somnel până a doua zi de dimineață. Doar că n-a fost așa!

- La ora 4:00 pm, să fiți la fața locului, că se face prezența la cei înscriși pentru degustare! ne-a instruit doamna.

- Adică nu se poate pe la opt așeea…? Am încercat eu să o îmbunez.

- Nuuu, exclus!

- Păi de ce?

- Că atunci vine domnul somelier!

Deci asta era! Vine domnul somelier... Așa, și? ... dacă nu ne găsește se apucă și degustă? ... Păi merçi, dânsul e la lucru. Noi, nu! Dar n-a fost chip să facem altfel.

Cu lecțiile astea învățate, am tras de noi pe drum: ba mai mergeam ca melcul, ba ne mai opream să vizităm câte un obiectiv… să nu ajungem prea devreme și să ne certe doamna (nu făcea dânsa d-astea… zic și eu așa!), dar nici prea târziu să-l ratăm pe domnul somelier. Ghidați de wase pe drumul 102K, de la Urlați către comuna Ceptura, am găsit poarta de acces și aleea lungă străjuită de pomi și viță-de-vie, care se oprește fix în fața Conacului Vinalia (Coordonate GPS: 45.00993432217059,26.315477054761867).

Parcarea era aproape plină, dar cu toate astea am încăput și noi. Ne-am făcut intrarea în holul îngust cu recepția și imediat o doamnă drăguță a apărut de undeva dintr-o încăpere de la parter. Am făcut rapid schimb de vorbe și efecte personale, adică noi i-am arătat actele de identitate și am completat niște formulare, iar doamna ne-a dat cardurile de acces în cele 2 camere de la etajul unu. Noi am avut camera 13 – Să fie cu noroc! Prietenii noști – camera 12... sau 11 (nu mai știu!)

Conacul este un ansamblu de clădiri cu diverse destinații, amenajat într-un stil minimalist, cu facilități aduse la standardele și pretențiile secolului ce-l trăim dar care păstrează elemente cu conotații țărănești – bârne la vedere, balustrade de lemn, lavițe încrustate și mobilier lustruit, decoruri din diverse obiecte casnice sau roți de căruță din lemn. Pereții lucrați așa… mai țărănește – cu denivelări sunt zugrăviți în alb și decorați cu tablouri sau obiecte, iar podele din lemn sau din ceramică, în anumite încăperi.

Arhitectura interioară te conduce pe holuri și odăi în care, ca să intri, urci două-trei trepte ori te apleci ca să încapi pe sub o arcadă. Odăile de relaxare, decorate în același stil țărănesco-boieresc sunt amenajate ba ca sală de joacă, ba ca sală de mese. Am găsit o masa de biliard și o cutie de joc de table, dar și un colț cu cărți.

Peste toate astea desigur, tema vinului este prezentă încă de la intrare – ca să nu uităm de ce suntem aici!

Corpul central, în care eram cazați, avea etaj și mansardă (cred… nu sunt convinsă), dar n-am urcat mai sus de primul etaj, la care aveam camerele. Spre deosebire de parter, care îmi lăsase o impresie foarte bună, etajul m-a cam dezamăgit când am dat cu ochii de mochetă. Comparativ cu o podea de lemn scârțâitor, desigur, era mai utilă… deși se presupune că după degustare, simțurile se mai blegeesc, devii mai toleraant…

Totuși! Nici modelul, nici culoarea nu mi s-au părut inspirate, deci în niciun caz n-am zis woow...

Camera noastră – nr. 13, v-am spus - era spațioasă de 18 mp, dotată cu mobilier antichizat și decoruri asortate, dar și cu elemente tematice, cum era lampa de deasupra patului sau tabloul lemnos pe care stătea scris un citat din Hipocrate, despre vin, că doar nu despre teorema lui Pitagora.

Două paturi alăturate formau patul dublu, cu două saltele și cu topper comun (nu știu cum de-l înfășaseră așa), dar cu învelitori individuale. Aranjamentul ăsta ne-a asigurat confortul.

Podeaua din parchet care imita dușumeau era lăsată la vedere, iar în jurul patului câteva preșulețe păstrau acea notă rurală pe care se axa conceptul. Pe peretele de la capul patului designerul își ștersese pensula de verde, o metaforă zugrăvită care trebuia probabil să te conducă la ideea de viță-de-vie, dar mie mi-a sugerat că se plictisise de atâta amenajat… nu m-a dus capul la altceva, ce să fac?

Am avut răcitor ascuns în dulap, iar aerul condiționat plasat într-un colț să nu bată peste pat, dar nouă nu ne-a folosit - timpul lui nu venise încă. Pentru iarnă, încălzirea era cu calorifere.

Baia era micuță, dotată cu tot ce trebuie și despărțită de cameră printr-o fereastră acoperită de perdea. Pereții erau vopsiți într-un maro cam neinspirat… așa că am căutat să stăm tot timpul cu ușa închisă. Doar obiectele sanitare albe și coșulețele împletite au mai salvat un pic situația cromatică. N-am avut papuci de unică folosință sau halate, dar nici pretenții de așa ceva.

Altfel, totul era curat, lenjeria din bumbac bun, prosoapele albe de mai multe dimensiuni, iar paharele din sticlă cu picior, adică pentru vin – asta ne-a fost clar.

Camera se deschidea spre terasa imensă, cu aranjamente de bănci și măsuțe din paleți - antichizate și acestea – așezate în dreptul fiecărei camere. Dotate cu niște perne buretoase, erau chiar confortabile. De pe terasă priveam direct aleea lungă până la intrarea pe domeniu și podgoria întinsă de-a stângă și de-a dreapta ei.

Mai aveam 1 ora și puțin până la întâlnirea cu domnul sommelier, așa că ne-am lăsat bagajele în cameră pe fast forward ca să dăm fuga la restaurant că nu se făcea să începem cu beutura așa… pe burta goală.

Restaurantul este într-o clădire separată la care se ajunge pe două căi. Făcând dreapta după ce ieși afară în parcare sau străbătând clădirea în care eram cazați. Am ales drumul prin interior, înșirând odăile cu destinații de joacă și relaxare, până ce am ajuns la o terasă laterală cu vedere către restaurant. De acolo, o galerie frumoasă cu coloane din bârne groase de lemn, pardoseală ceramică și acoperiș de tablă care imită țigla, ne-a condus la ușa restaurantului.

Designerii de interior s-au străduit și aici să transpună tema bahică, așa că pereții sunt încărcați de suporturi cu sticle de vin, butuci de viță-de-vie sau țevi cu aparate de măsură. Pe tavan, o instalație industrială de conducte este de asemenea menită să inducă ideea procesului de fabricare a vinului, iar corpurile de iluminat sunt create ingenious din damigene cu fundul tăiat. Pe latura opusă intrării, două funduri imense de butoi, ascund intrarea către bucătărie.

Restaurantul era destul de aglomerat, așa că am întrebat dacă apucăm să mâncăm ceva într-o oră. Cum răspunsul a fost pozitiv, am rămas locului.

Degustarea: La ora promisă, cu o abatere rezonalbilă de 9-10 min, gașca de degustători, deci și noi, am fost luați în primire de domnul sommelier. Încolonați frumos ne-am deplasat prin parcare, undeva mai la dreapta cum privești spre corpul cu cazarea.

Strânși în jurul povestitorului, am aflat lucruri despre proprietatea Vinalia și integrarea sa în podgoria Dealu Mare, alias Toscana de Romania.

Ni s-au lămurit și” dilemele terroriste” ale termenului franțuzit, care n-are echivalență în limba română, dar nici în alte limbi, fiind adoptat așa: terroir. Care ar fi definiția pe scurt a acestui termen? ... terroir = o reuniune de caracteristici climatice, geografice și geologice care prin natura lor (temperatură, precipitații și structura solului sau chiar înclinația pantei - regiunea de dealuri) dau calitatea soiurilor de struguri. Un termen care are în spate o mie de ani de experiență și observație a viței-de-vie.

Prin urmare, grație acestui terroir de la Ceptura, aici este propice producția de vinuri albe, rose si roșii. Dar cele mai cunoscute sunt vinurile roșii din struguri autohtoni, Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot și Pinot Noir, dar și din soiuri internaționale precum Cabernet Franc sau Syrah. Fiind privilegiate de așezarea cu fața la sud, podgoriile din această zonă sunt mângâiate de soare cu 14 zile mai mult în fiecare an, lăsându-le timp strugurilor să capete buchet și să dea vinurilor gust bogat.

Prezentarea a continuat cu procesul de vinificație, într-o sală la demisol, cu niște recipiente uriașe, controlate din toate punctele de vedere (temperatură, umiditate etc.), unde am primit din nou explicații detaliate despre fermentarea controlată, gradul de alcoolizare a vinului sau păstrarea și îmbutelierea lui.

A sosit și momentul mult așteptat! Pentru asta, am coborât în crama cu butoaie de stejar în care ne aștepta o atmosferă festivă: mese-ntinse, ornate cu platouri de gustări din brânzeturi maturate, fructe confiate, nuci și feliuțe de măr care să curețe papilele între degustări, coșulețe cu bucăți de pâine aromatizată cu uleiuri de măsline și miodenii, ape la sticlă de sticlă și bineînțeles… vinurile.

Am degustat 4 feluri diferite de vin, iar înainte ca licorile să ne ajungă pe limbă, domnul somelier ne spunea povestea fiecăruia:

Începutul a fost cu un vin alb dulce, intens aromat, explozia de arome fiind dominată de un buchet floral, cu nuanțe de soc, completat de aroma de miere ce dă vinului un rafinament aparte. Recunosc, nu prea pe gustul meu. Prea dulce, prea pentru deserturi.

Vinul rose demisec, de un roz pal și delicat, ni s-a recomandat să-l privim în lumină; gustul era puternic aromat, proaspăt, cu parfum de muguri de flori și potrivit cu mâncăruri ușoare ori cu carne de pui sau pește. Parcă ceva mai pe gustul meu, dar cred că și al celorlați degustători!

A urmat un vin roșu sec, dintr-un singur soi de strugure – Syrah sau Shiraz (cum vreți să-i ziceți) - preferatul meu. Se simt în el notele de fructe coapte și dulci ca murele și afinele, dar și gustul de ciocolată și condimente, caracteristice soiului. Parfumul și gustul lui plin îl face potrivit cu brânzeturi maturate, carne de berbecuț sau pastramă de oaie, preparate pe bază de sosuri cu piper sau preparate cu note afumate. Licorile astea sunt din ce în ce mai bune, e drept, a mai crescut și numărul de grade din pahar… asta este și opinia vecinului din stânga mea. Ce drăguți sunt oamenii…!

A venit și vedeta – un cuvee sec adică un vin cu un cupaj din patru soiuri: feteasca neagră, cabernet sauvignon, merlot si syrah, maturat 1 an în baricuri de stejar românesc… adevărat leac tămăduitor la tristețe și licoare binecuvântată la bucurie. Simfonia de arome, gustul lui bogat și culoarea de un roșu aprins merg asezonate perfect cu friptura de vită, porc sau miel… daa, daa!... este de aceeași părere și cuplul de vis-a-vis de masă, dar și domnul spaniol care vorbește în engleză cu doamna mai tânără… sau în americană? ... a, nu!... doar doamna vorbește americană… dar soțului ei parcă zicea ceva în română? ... posibil!... ce importanță are? Nu mai ascultă nimeni! Eu am un zâmbet larg… dar toți au ochii prietenoși…

Am reușit să ieșim vii din cramă, pe la șase fără ceva, așa că a mai rămas destul timp pentru o plimbare pe domeniu sau odihnă în cameră, fiecare după preferință.

Alte colțuri de pe domeniul Conacului Vinalia sunt amenajate să servească scopurilor de relaxare, joacă și divertisment în care musafirii să se simtă bineveniți și răsfățați.

În turul de recunoaștere am mai identificat o piscină (încă nepregătită, vremea fiind prea crudă ca vreun turist să-și expună fizicul la soare), un ciubăr, un foișor din lemn și mai la dreapta, peste gard, un loc de joacă neterminat.

În apropierea restaurantului dar peste peluza cu piscină și cibăr, un spațiu deschis însă acoperit ieșise din iarnă și nu fusese încă repus în funcțiune. Se lucra la treaba asta și părea să fie destinat unei terase sau loc de divertisment pe timp de vară.

Pfff... ce să vă mai zic? Totul este frumos și îngrijit, iarba tunsă, florile în tot felul de aranjamente și desigur, multe rânduri cu viță-de-vie cărora nu le-a dat nici frunza. Dar primăvara abia dacă își intrase în drepturi la acel moment.

După expediția de cercetare a domeniului, ne-am odihnit un pic în cameră și ne-am pregătit de o cină ușoară, pentru care ne-am întors în restaurant. Cina a fost un nou prilej de voie bună și distracție, ca la sărbătoarea de Florii… dar care urma, așa că am luat un vin roșu Shiraz – votat în unanimitate ca fiind foarte potrivit, dar încălcând flagrant recomandările somelierilor, căci unii dintre noi au mâncat pește :D.

Toate” emoțiile” astea de peste zi ne-au copleșit, așa că ne-am îndreptat ușor către camere. Am dormit ca niște prunci, iar a doua zi după micul dejun am părăsit Conacul Vinalia.

Personal amabil și profesionist pe toate segmentele. Servirea în restaurant destul de rapidă, ținând cont de aglomerația la capacitate maximă. La check-in am primit și un tirbușon – să fie, scumpilor!

Pentru ceea ce am consumat la masa de prânz și cină, plata s-a putut face cu cardul la recepție, la momentul check-out-ului.

Parcarea a fost gratuită, wifi-ul a funcționat bine, l-am folosit în cameră (nu și în spațiile comune, deci n-aș putea spune).

Condiții de cazare bune, conform standardelor locului. Ușoară lipsă de inspirație estetică, dar care nu ne-a afectat odihna.

Am avut ocazia să încercăm mâncarea la trei mese (pânzul și cina din prima zi, dar și micul dejun în ziua plecării). Meniul - cu excepția micului dejun - este à la carte și nu este unul foarte bogat. Din fiecare categorie doar câteva feluri (aperitive, supe, cărnurile cu garnituri incluse, paste, pește&fructe de mare și meniu pentru kinderi), dar ai din ce alege. Mâncarea a fost bună și prezentată apetisant. Prețurile nici prea-prea nici foarte-foarte pentru ce se oferă (de la 23 lei- supa/ciorba casei până la 65-75 lei porția cu cărnuri sau 85 lei creveți), dar vă las pe voi să judecați, privind pozele cu file din meniu.

La micul dejun au fost ouă, brânzeturi, mezeluri, ceva legume crude și la grill, cereale, fructe confiate, nuci, iaurt, cafea, apă sucuri, prăjiutrele și mici foietaje/cornuri. Unele au fost foarte bune, altele nu ne-au dat pe spate.

Fiind duminica Floriilor, mulți oaspeți au fost amatori de pește, așa că la micul dejun un ospătar strângea comenzile pentru a le pregăti la masa de prânz (noi nu am fost interesați).

Cei care au dorit, au cumpărat vinuri la prețuri de producător, mulți achiziționând cutii de 6 sticle (comanda minima). Cei interesați pot comanda online, trebuie doar să consulte pagina web: https://vinaliaceptura.ro/shop/.

Domeniul este amenajat cu tot felul de atracții pentru petrecerea mai mult decât plăcută a unui sejur. În apropiere (9 km), Muzeul Conacul Bellu din Urlați, Drumul vinului - alte crame de prin împrejurimi (Davino, Rotemberg, Crama Serve).

Am avut o experiență frumoasă la Conacul Vinalia, ne-am simțit bine cu prietenii, ne-am distrat, am avut o lecție de oenologie și nu în ultimul rând… am savurat licorile bahice. Dar ăsta nu a fost un scop în sine. Ca să-l citez pe Păstorel Teodoreanu:

Unul bea că-i băutor,

Altul bea că-i bestie,

Numai eu, că am umor,

Beau așa, de chestie!

‘Ai … s’trăiți! … hîc!

*******************************

domnu’ Admin… sau doamna, că mai scrie uneori cu cromozomu’ ăla X (@webmasterX), vă rog să postați acolo sus flimulețu’… mulțumesc!

https://www.youtube.com/watch?v=1cwXaavx_fo

---

VIZUALIZĂRI: 1283 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI