Conacul lui Mäité din Sainte-Marie-de-Gosse

TIPĂREȘTE

Am să povestesc astăzi, la final de 2024, câte cevao despre, probabil, cea mai interesantă cazare din TOATE călătoriile mele. Nu cea mai luxoasă, nu cea mai confortabilă, nici cu cea mai bună poziționare în raport cu obiective de neratat - dar cea în care m-am simțit cel mai bine, prima care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la locurile pe unde am stat. Nu am „meșteșugul” necesar pentru a o descrie așa cum ar merita, prin urmare vă rog să priviți și imaginile atașate; sunt multe, dar ele întregesc prezentarea.

Satul Sainte-Marie-de-Gosse se află în departamentul Landes al regiunii Nouvelle-Aquitaine, foarte aproape de granița cu departamentul Pyrénées-Atlantiques, la limita nordică a regiunii istorice Pays basque, Țara Bascilor franceză. Am ajuns aici căutând un loc de cazare din care să ne fie accesibile Biarritz, Bayonne, Saint Jean de Luz și satele tradiționale basce Arcangues, Espelette ș. a. În august, prețurile la hoteluri erau prohibitive, așa că, profitând de faptul că aveam mașini închiriate, am tot extins aria de căutare, până am ajuns la 30 de kilometri de Biarritz.  

Moment în care ne-a atras atenția „căsuța din pădure” , așa cum am numit-o în primă instanță. Era vorba despre o locuință situată undeva la marginea unui sat, în semisălbăticie, găsită pe Airbnb air.tl/g0pHExz5, unde se promovează sub denumirea Conac fermecător. Din poze - chiar așa părea a fi, problema era că urma să fim chiar noi primii lui oaspeți, nu exista nicio recenzie care să ne încurajeze să rezervăm, iar gazda era proaspăt intrată pe respectiva platformă. Cine ne garanta că, în loc de un conac fermecător, nu vom găsi unul bântuit? Până la urmă, am riscat - și bine am făcut.

După o zi petrecută în San Sebastian, în partea spaniolă a Țării Bascilor, pe seară, pe la șapte, am ajuns în locul care avea să se dovedească a fi un mic paradis. Drumul în sine a fost o plăcere, intersectând din când în când cursul râului Adour (despre care nu auzisem nimic până atunci, dar este pe alocuri mai lat ca Dunărea!), printre pâlcuri de copaci și prin lanuri nesfârșite de porumb. Un porumb viguros și des 🤠, care ne-a părut a fi principala cultură din acele locuri.

Ne-a întâmpinat Mäité, care ne-a deschis poarta pentru a parca mașinile (lângă Dusterul familiei, care locuiește în casa din spate și este foarte discretă). A apărut însoțită de un câine uriaș - al cărui nume l-am uitat, dar era foarte interesant, mă străduiesc, poate mi-l amintesc sau poate mi-l amintește vreun prieten :) [L.E. am aflat: Hupeur]-, câine care s-a dovedit a fi foarte prietenos, chiar și în situațiile în care ne-am întâlnit cu el și nu era însoțit de către unul din stăpâni. A început să ne vorbească în engleză (gazda, nu câinele 😉), dar în grup aveam doi cunoscători de franceză, iar acest fapt a ușurat mult comunicarea.  

În hol ne aștepta o sticlă de șampanie și, după o conversație protocolară, lungă, ne-a fost prezentată casa. Fotografiile și filmulețele atașate vă pot ajuta să vă faceți o idee mai bună. Se intră prin bucătărie, care este mare, echipată cu toate cele necesare, având în mijloc o masă de opt persoane. De aici se pătrunde într-un living care arată ca în vechile cărți ilustrate, cu fotolii comode, șemineu, pian (nefuncțional), tablouri (frumoase, majoritatea pictate de Mäité), bibliotecă, cristale și câte și mai câte. Tot la parter se mai află un dormitor mare, cu pat matrimonial, o baie și o încăpere unde am găsit o mașină de spălat, uscător de rufe, masă și fier de călcat - am folosit aceaste dotări, excursia a fost lungă, și vară, și cald :).

O scară te conduce la etaj. Chiar în capătul ei se află o a doua baie, iar de-a lungul holului sunt patru dormitoare, trei pentru două persoane și unul mai micuț, cu pat de o singură persoană + un pătuț de bebeluș. Prin urmare, casa poate găzdui un maxim de nouă oaspeți, dar se închiriază doar în întregime; noi, fiind șapte, ne-am împrăștiat în toate cele cinci încăperi, bucurându-ne de confort. Toate camerele au vedere către grădină și sunt mobilate cu gust, în stil vintage, fiecare cu propria „personalitate” . Obiectele de pe hol și chiar cele din camere sunt fie adunate în timp, fie achiziționate de prin anticariate. O obiecție ar fi mirosul cărților vechi, cumpărate „la metru” - din fericire, nu am avut în cameră, ci doar pe coridor.

Casa este construită acum vreun secol (parcă i-a rămas moștenire în familie domnului, sper să nu spun prostii), dar este modernizată și aranjată de gazde pentru a trăi chiar ele confortabil aici. Din câte am înțeles, cheltuielile au depășit bugetul și sunt nevoite să o închirieze pentru a mai acoperi din datorii. Au făcut o treabă grozavă, este un răsfăț să locuiești în această casă, chiar și pentru câteva nopți.

Alte bile albe: grădina din față, plină de vegetație care oferă umbră și încântă văzul, auzul (o grămadă de păsări stau prin copaci) și mirosul (nu am identificat toate speciile de flori, dar chiar copacii au un miros de pădure, de verde), cu șezlonguri, masă unde se poate lua micul dejun (sau prânzul sau cina) în aer liber (ceea ce am și făcut) și cu un grătar pe care l-am folosit, evident, doar suntem români. În spate este o livadă, o pajiște și, bineînțeles, un lan de porumb, de unde am furat câțiva știuleți, că am fiert și păpușoi, tocmai spuneam că suntem români. (Glumesc, bineînțeles - am avut acordul gazdelor de fiecare dată.)

Satul, aflat la 1-2 kilometri, este o încântare. Am vizitat pe îndelete doar patiseria și biserica (doamnele au dorit și la coafor, dar nu a fost posibilă o programare, aveau totul ocupat). Cafeaua nu a fost bună, dar pâinea și croasantele - delicioase. Se poate vedea în poze ce am mai descoperit prin sat.  

Și, ultima mare bilă albă: atitudinea gazdelor. Cu domnul am interacționat puțin spre deloc, dar Mäité a avut un comportament exemplar. Amabilă fără a fi insistentă, săritoare fără a deveni agasantă, eficientă și, aș spune, competentă. Deși era la prima experiență în materie de a primi oaspeți, nu s-a simțit acest lucru niciun moment. Citind comentariile celor care au ajuns acolo în urma noastră, am constatat că toți au remarcat și au notat superlativ aceast capitol.

Pe scurt, recomand călduros Conacul fermecător: este o cazare cu suflet :) .

Iar, în încheiere:

LA MULȚI ANI ȘI SĂ NE REGĂSIM CU BINE ÎN 2025!  

---

VIZUALIZĂRI: 306 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI