ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.11.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Braşov
ÎNSCRIS: 24.07.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
83.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Un loc linistit si destul de primitor

TIPĂREȘTE

Desi in ultimii ani am trecut de mai multe ori prin aceasta zona, intamplarea a facut ca de fiecare data sa putem vedea localitatea Cheia doar fugitiv, din masina, sau cel mult de la peste 1800 de metri altitudine, adica de pe culmile Ciucasului. Prin urmare, am hotarat ca totusi ar fi cazul sa luam si la pas aceasta asezare, care de ceva timp poarta “rangul” de statiune, asa ca am luat decizia de a ne prelungi excursia (e vorba despre drumetia din Ciucas – vezi impresii si vezi impresii) cu inca o zi, ceea ce a insemnat automat ca trebuia sa ne gasim un loc de dormit chiar in Cheia. Cum eram pregatiti pentru campare, am eliminat din start hotelurile si pensiunile, optand pentru un loc linistit unde sa ne putem monta cortul. Desi stiam pe malul Teleajenului (la iesirea din statiune, spre Ploiesti) cateva zone frecventate de amatorii de corturi, pana la urma ne-am hotarat sa alegem un camping amenajat.

Dupa vreo doua apeluri telefonice plus cateva intrebari adresate localnicilor, ne-am indreptat spre campingul ce ne fusese recomandat de toti cei la care apelasem. Din pacate, ajunsi la poarta acestuia, verdictul a fost cat se poate de clar: sa incercam in alta parte. Motivul principal? Campingul era amplasat langa drumul national, despre care se stie ca este foarte frecventat, mai ales in timpul noptii, de masini de tonaj mare. Si cum cortul nu are nici capacitati de filtrare a aerului, nici de izolare fonica, am preferat sa mergem mai departe, sa vedem si alte locuri de campare. Asfel am ajuns aproape in celalalt capat al statiunii, la Complexul Cabana Ciucas.

Complexul este localizat in partea de nord a statiunii, in apropiere de Centru. Este ferit de traficul intens al masinilor, chiar daca una din laturile curtii (celelalte se invecineaza cu vile/case) are iesire directa la strada Principala, care constituie si artera de baza pentru accesul la aceasta unitate. Din drumul national 1A se face, la dreapta dinspre Brasov, la mica distanta dupa ce se trece de Manastirea Cheia, respective la stanga dinspre Ploiesti, imediat dupa ce se trece pe podul ce traverseaza apa unui parau format din apele Zaganului si Tampei (nu stiu exact ce nume poarta acest parau in aval de confluenta celor doua mentionate). De mentionat ca intersectia este semnalizata cu indicatoare. Se urmeaza, fara alte abateri, strada desprinsa din acest punct, se trece prin Centru si dupa aproximativ 15 minute (de mers pe jos) se ajunge la poarta campingului, situate pe partea dreapta a strazii Principale. Locul este usor de identificat datorita panoului destul de generos, amplasat la intrare. De mentionat ca cei ce vin cu masina nu pot intra pe aici, ci vor trebui sa intre in dreapta, imediat dupa curtea campingului, pe un drum pietruit si dupa aproximativ 100 de metri vor gasi poarta ce faciliteaza accesul in parcarea complexului.

Din punct de vedere structural, aceasta locatie este alcatuita din doua vile, parcare si o curte ce cuprinde spatiul de campare si zona pentru distractie/relaxare. Desi noi nu am stat decat de duminica dupa-amiaza pana luni la orele pranzului si nu am avut de-a face cu locurile de cazare sau cele pentru servitul mesei, totusi nu m-am putut abtine sa nu “colectez” cat mai multe informatii, fie din ce am reusit sa vad, fie din raspunsurile primite din partea unei angajate care sper ca mi-a furnizat detalii conforme cu realitatea.

Vila Bratocea este cea mai noua cladire construita aici, fiind binenteles mai recent data in folosinta. Este cotata cu 3 stele iar in exterior arata intr-adevar mult mai bine, mai ingrijit decat cealalta. Are 12 camere duble, dotate cu balcon, baie proprie, televizor, minibar, mobilier nou. Pretul unei astfel de camere era de 90 de lei. Personal nu am vazut cum arata vreuna insa pot spune (daca are vreo relevanta) ca din intamplare am stat de vorba cu o familie ce era cazata aici si care spunea ca vin destul de des deoarece le place mult si sunt multumiti de conditiile oferite.

Vila Ciucas este “cea veche” si este pentru cei mai putin pretentiosi. Cazarea se face, conform spuselor celor de aici, in camere cu doua sau mai multe locuri (nu stiu numarul camerelor nici ce inseamna exact “mai multe locuri”), fara bai proprii, acestea fiind comune si amplasate la fiecare nivel. Tariful pe noapte era de 70 de lei pentru camera dubla, respectiv 35 de lei de persoana, in camerele cu mai multe paturi. La parterul acestei vile se gasesc restaurantul si receptia, aceasta din urma insa, (curios) avand la acea data usa incuiata.

Restaurantul nu am apucat sa vad cum arata asa ca nu pot spune nimic despre acesta, despre calitate ori preturi. Din restaurant se putea iesi pe o terasa, aceasta fiind insa in constructie/modernizare (nu era acoperita decat partial iar multe elemente erau inca nefinalizate).

Complexul beneficiaza de parcare proprie, aceasta fiind amplasata intre cele doua vile. Cum se ajunge in parcare deja am explicat iar pentru a putea beneficia de aceasta facilitate nu trebuia sa se scoata alti bani din buzunar. La cate locuri de cazare exista, consider ca totusi spatiul este totusi destul de mic insa depinde binenteles de gradul de ocupare.

Zona de campare si cea de distractie/relaxare ocupa o mare parte a complexului. Despre aceasta curte sunt in masura sa ofer mai multe detalii, deoarece acesta este locul cu care se poate spune ca am avut contact direct. Datorita faptului ca terenul este usor inclinat, curtea este terasata. Pe toata lungimea aleii de pe centru, ce practic desparte acest perimetru in doua, sunt amplasate bancute, cosuri de gunoi si spoturi ce asigura iluminatul nocturn. Aleea face legatura intre poarta (cea de la strada Principala) si vila Ciucas.

Urcand spre vila, pe partea stanga se afla campingul. Mai intai se trece pe langa o constructie, unde se gasesc dusurile si wc-urile. Mai exact, sunt sase cabine cu wc-uri turcesti, doua cu chiuveta si opt cabine de dus. Despre toate acestea nu as putea spune ca aratau extraordinar, erau insa acceptabile si, cel mai important, curate. La dusuri, la fel ca in toate celelalte locuri pe unde am mai fost (ma refer la cele de acest gen) ne-am confruntat cu aceeasi vesnica problema. Nimeni nu s-a gandit (sau poate doar nu a pus in practica) la o varianta pentru a se evita amplasarea cuierelor, fie ele si improvizate din cateva cuie, pe usa, in interior, fapt ce face ca hainele sa se stropeasca foarte usor. In rest, nimic de reprosat. Cabinele aveau lumina, peretii erau acoperiti cu panouri din PVC, pe jos erau gratare din lemn, instalatiile functionau bine iar apa calda chiar era… calda. Cam atat despre aceasta anexa.

Urmeaza alte cateva terase, unde sunt amplasate casutele, construite din lemn si frumos colorate. In total sunt 14 astfel de casute. Nu am vazut cum arata vreuna in interior dar mi s-a spus ca sunt dotate cu doua paturi, o masa si un cuier. Beneficiaza de curent electric, nu si de incalzire, ceea ce face ca acestea sa fie folosite doar in sezonul cald. Pretul pentru inchirierea unei casute era de 60 de lei pe noapte insa, conform spuselor unei angajate, pentru mai multe nopti “se mai negociaza”. Intre casute se pot instala corturi deoarece terenul este drept si acoperit cu iarba. Spatiul dintre casute nu este foarte mare insa e suficient pentru corturi mici si medii (cred ca cel mai bine se poate deslusi din imaginile postate cum arata). Cum noi eram singurii cu cortul, putem spune ca am avut toata curtea la dispozitie, putandu-ne alege orice loc doream. Pentru aceasta a trebuit sa achitam 20 de lei, tariful pentru o noapte. La fel ca la casute, pentru mai multe nopti, si acest tarif se mai putea negocia. Pe ultima terasa, chiar langa vila, se afla un foisor si un leagan. De aici se trece intr-o alta curte mai mica, unde este gratarul si un spatiu acoperit, amenajat cu mese si bancute.

Pentru a va putea face o idee si despre partea opusa a curtii adica zona de distractie/relaxare, revenim la poarta si incepem in nou sa urcam. Pe prima terasa este amenajat un mic teren de volei iar pe urmatoarea este amplasata o masa de tenis; urmeaza panoul de baschet, toate acestea putand fi folosite fara vreun cost. Pe ultima terasa erau amplasate doua trambuline (una cu corzi), care scoteau din buzunarul celor ce doreau sa le incerce 3 lei pentru 10 minute.

Cam aceasta a fost o scurta descriere a intregului complex. Cat despre personalul ce il deserveste, nu am prea am multe de spus deoarece nu am vorbit decat cu doua persoane, ele fiind si singurele pe care le-am vazut: una se afla in curte, cand noi ne-am facut simtita prezenta, si ne-a poftit foarte amabil sa ne alegem orice loc dorim pentru instalarea cortului (ulterior am aflat ca aceasta era patroana) iar cea de-a doua este cea careia i-am achitat taxa de campare si care ne-a raspuns cu multa rabdare la intrebarile pe care i le-am adresat. Pentru a evita sa devina “suspicioasa” ca cerem atatea detalii, am avut grija sa ii aduc la cunostinta ca doresc toate aceste informatii pentru niste colegi (si nu am mintit deoarece chiar erau pentru colegi – pentru cei din comunitatea AFA). Asadar, chiar nu am nimic de reprosat celor cu care am avut de-a face.

Ca o concluzie, as putea spune ca acest complex este acceptabil insa mai exista loc de imbunatatiri. De altfel, se integreaza perfect in nota statiunii, careia nu i-as acorda calificativul “de rupt gura targului”. In orice caz, dupa aceasta prima experienta cand ne-am simtit bine, daca vom mai avea ocazia de a poposi in Cheia si vom dori sa ne petrecem noaptea la adapostul cortului, vom alege acelasi Complex Cabana Ciucas.


[fb]
---
Trimis de urjanclaudiu in 19.11.11 12:48:18
Validat / Publicat: 19.11.11 14:55:06
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6967 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (urjanclaudiu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Poarta de la strada Principala
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17300 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

2 ecouri scrise, până acum

Lumis66
[20.11.11 22:19:05]
»

@urjanclaudiu

Cladiu, chiar daca mai este loc de mai bine este de retinut acest camping.

Arata mai bine decat multe campinguri pe care le-am vazut in calatoriile mele prin tara.

urjanclaudiuAUTOR REVIEW
[21.11.11 22:01:44]
»

Intr-adevar, in comparatie cu alte campinguri pe unde am mai fost, si noua ne-a placut cum arata si ce conditii ofera acesta. Tocmai de aceea am si hotarat sa mai trecem pe aici in caz ca vom mai merge prin Cheia.

Si inca un lucru despre care am uitat sa spun insa probabil l-ati observat in imagini (asa cum l-am observat si eu si mi-am amintit de el). In curte, pe unul din copaci era amplasat si un panou de escalada. Din pacate, testarea acestuia (sa zicem ca) a ramas pe data viitoare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Lumis66, urjanclaudiu
Alte impresii din această RUBRICĂComplex Cabana Ciucaș:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069481134414673 sec
    ecranul dvs: 1 x 1