ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.11.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2017
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Oraşul subteran Cricova, 120 km galerii, 1250000 sticle şi câteva mii de butoaie cu vin

TIPĂREȘTE URM de aici

Când la plecare din Chişinău spre Cricova ghidul ne-a spus că oraşul subteran este o cramă cu galerii şi străzi cu o lungime totală de 120 km- cât de la Bucureşti la Sinaia- mi-am zis că ar fi bine să mai taie coada vulpii. Vizitasem cu câţiva ani în urmă o cramă în Porto cu galerii de cca 1.5 km care mi s-au părut sumus în materie. Ţin minte toate detaliile pentru că am cumpărat la preţ mediu trei sticle de vin care m-au făcut de ruşine când am dus două dintre ele ca atenţie la o onomastică. Erau oţet curat şi din a treia mi-am acrit un an zilele şi salata.

Cricova este un orăşel aflat la 11 km de Chişinău. Renumele său este dat de crama imensă aflată sub oraş în care se păstrează 1.2 mil sticle de vin şi câteva mii de butoaie, în total 30 mil l. vin. Nu este cea mai mare cramă din Basarabia, cea de la Mileştii Mici fiind declarată de World Guiness în 2005 cea mai mare din lume. Recordul a fost stabilit datorită celor 2 mil sticle depozitate în 200km de galerii la Mileştii Mici dar crama nefiind amenajată modern, nu prezintă un interes mare turistic.

Câteva repere pentru Cricova

- Combinatul de vinuri Cricova a fost gândit începând cu 1947, primele experimente fiind de producere a vinului spumant. În anul 1950 primul butoi de vin a fost umplut şi lăsat la maturat în subteran. A fost aleasă ca depozit o mină de calcar care funcţiona din sec. XV.

Începând cu 1952 crama de vin a fost organizată oficial în Combinatul de Vin Cricova. fiind şi azi o întreprindere de stat. S-a dezvoltat treptat pe 80 km din galeriile minei, alţi 40 km de tuneluri rămânând în exploatarea minieră. În 2003 oraşul subteran a fost declarat obiectiv al patrimoniului cultural iar în anii din urmă au început demersurile pentru includerea în patrimoniul cultural UNESCO.

- Galeriile au 6-7 m lăţime şi 3 m înălţime. Adâncimea galeriilor variază de la 30 m la 100m. În cramă nu există sistem de ventilaţie aceasta realizându-se natural prin pereţii poroşi de calcar. Străzile au ca denumire diverse soiuri de vin Cabernet, Sauvignon, Riesling, etc. Suprafaţa oraşului subteran este de 53 ha. Combinatul deţine 700 ha de vie de sortimente nobile.

- Pentru maturare şi învechire vinul se ţine în butoaie mici de stejar din lemn importat cu capacitate de 250-300l şi în budane de 4000-8000 l la o temperatură constantă de 12-13 grade şi umiditate 70-80%. Vinul alb se lasă la maturat între trei şi şase luni, cel roşu între unul şi trei ani.

Vinul spumant se fabrică după metoda Don Perignon. Aici temperatura este ceva mai ridicată 15-16 grade. Vinul spumant din mărcile Premium, Cuvee Prestige, De Luxe, Grand Vintage se lasă la fermentare secundară în sticle rezistente împreună cu zahăr şi drojdii timp de trei ani. Cele 500000 de sticle de spumant din Cricova se ţin în poziţie înclinată cu gura în jos.

Nouă salariate rotesc zilnic sticlele o optime din circumferinţă ca să nu se depună impurităţi pe fundul lor. Operaţia se numeşte remuaj. După două luni în care sticlele au fost întoarse odată la două zile, (norma zilnică a unei muncitoare este de 30000 sticle/ schimb) sc scoate dopul de metal ( degorjare) se curăţă de impurităţile adunate în gâtul sticlei şi se pune un dop de plută definitiv. La Cricova se îmbuteliază anual între 7-8 milioane sticle din care70% sunt vinuri spumante renumite în întreaga lume. Jumătate din producţia de vinuri se exportă.

- La Cricova sunt păstrate 200 soiuri de vin care nu pot fi băute sau vândute întrucât fac parte din patrimoniul material al Basarabiei. Cea mai scumpă sticlă de vin costă 1 mil dol. şi a aparţinut lui Hermann Goring. Face parte din captura de război de câteva sute de sticle Cel mai vechi vin este vinul rosu "Ierusalim de Pasti", produs intr-un singur lot in anul 1902. Din cauza vechimii şi condiţiilor improprii de depozitare în primii zeci de ani, lichidul s-a transformat în gel. Sticla a fost evaluată la 150000 dol dar la ofertă s-a obţinut ca preţ maxim 100000 dol de la urmaşii fostului proprietar evreu.

În aceeaşi vitrină se află o Grasă de Cotnari din 1979, sticla fiind suspendată oblic pe un stativ de lemn. Deasemeni este expusă colecţia familiei Rotschild de Chateau Mouton din 1936 La Cricova se află Colecţia Naţională de Vinuri a Basarabiei în care se află sticle unicat începând cu primii ani ai sec. XX.

- Mari personalităţi deţin la Cricova colecţiile personale de vin. Printre ei Angela Merkel, Vladimir Putin, Traian Băsescu, Klaus Werner Johannis, Jose Manuel Baroso, John Kerry, etc. În 1966 a fost vizitată de Iuri Gagarin care a stat (băut) aici o zi. La plecare a lăsat o scrisoare în c are a spus că ˝a fost mai smplu să zbor în Cosmos decât să ies din cramă˝ Vladimir Putin şi-a sărbătorit la Cricova ziua de naştere.

- Modernizări aduse în ultimii ani: cinematograf cu 40 de locuri, cinci săli de degustare, muzeu şi în exteriorul galeriilor un magazin de prezentare şi desfacere la intrarea în cramă.

Sălile de degustare

În interiorul cramei sunt cinci săli de degustare ornamentate grandios în epoca sovietică dar care impresionează şi astăzi. Acolo sunt primite personalităţi ale lumii care vin să viziteze Basarabia dar şi contra cost grupuri organizate programate din timp

- Sala Europeană s-a numit în trecut sala Gagarin pentru că acolo a fost primit în 1966 celebrul astronaut. În faţa sălii este fotografia pe care a dăruit-o cramei şi o scrisoare. Sala Europeană are o masă enormă pentru participanţi la congrese, simpozioane. Are patru vitralii decorate cu viţă de vie şi struguri figuraţi în toate anotimpurile.

- Sala Fundul Mării, de mai mici dimensiuni este de o frumuseţe deosebită evocând fundul mării Sarmatice de acum 12 milioane de ani. Culoarea predominantă este albastrul şi scoicile, podeaua, hublourile, acvariile, pereţii într-adevăr îţi dau impresia că eşti pe fundul mării.

- Sala Casa Mare este de fapt o cameră ţărănească de oaspeţi cu ţesături şi ştergare pe pereţi, costume populare, o ladă de zestre, o icoană veche şi o masă cu scăunele joase pentru ca ˝în caz că oaspetele bea prea mult să nu cadă de sus˝.

- Sala prezidenţială este o sală sobră în care se ţin marile întâlniri. Protocolul prevede ca întâi să se facă o vizită la Cricova şi apoi să se parafeze deciziile importante. Oare de ce? În mijlocul sălii este o masă lungă cu scaune cu spătar îmbrăcate în pluş roşu. Pe pereţi sunt basoreliefuri cu scene viticole.

- Sala cu şemineu este decorată modern şi are în mijloc un şemineu care pentru a fi funcţional ar trebui să aibă un horn de zeci de m înălţime ţinâmd seama de adâncimea galeriilor

Expoziţia permanentă

Dealungul pereţilor principalelor galerii sunt expuse tablouri, unelte ale viticultorilor, care de lemn încărcate cu butoi de vin şi dovleac, fotografii din 1900 despre culesul viei, medalioane de cristal de stâncă cu struguri. Din Grecia au fost aduse amfore, un talger cu efigia lui Dyonissos (sec. IV-Vî. Hr.), un teasc de struguri (sec III î. HR). Un perete întreg este mozaicat, reprezentând struguri într-un decor de toamnă. Tot ca expoziţie pot fi considerate vitrinele colecţiilor personale ale personalităţilor lumii. Se merge sute de metri prin galeriile în care în stânga şi în dreapta sunt casete cu sute, mii de sticle aşezate orizontal.

Vizita

Am plecat cu autocarul din hotel devreme ca să prindem primul tur ghidat care începea la ora nouă. Intrarea în cramă costă dar n-am plătit-o fiind inclusă în preţul excursiei. Pentru cei care vin individual vă puteţi face o rezervare on-line v. aici care cuprinde vizita propriuzisă, degustarea şi cadoul oferit constând dintr-o sticlă de spumant şi alta de vin, natural la diverse nivele de preţuri între 15-70 eu dacă se solicită şi un meniu cu icre negre. În WE preţurile sunt puţin majorate.

În curtea cramei este construit un turn, chipurile după modelul Soroca în care se află magazinul de prezentare din care se puteau face cumpărături. Ne-am urcat într-un trenuleţ cu vagoanele descoperite şi imediat am început să coborâm. Aerul rece ne izbea în faţă aşa că a fost necesar să ne acoperim capul femeile cu o basma, bărbaţii cu şapcă sau fes de lână. Fusesem avizaţi să fim îmbrăcaţi cu o geacă sau pulover de lână.

Trenuleţul a alergat prin galeriile care aveau indicatoare, treceri de pietoni, iluminat electric, marcaje la fel ca străzile de la suprafaţă. Indicatoare cu denumirea străzilor erau la fiecare bifurcaţie.

Prima oprire a fost la sala de cinematograf unde am vizionat un filmuleţ de cca 15 minute pentru acomodare. Aici am fost serviţi fără să plătim nimic cu un pahar de vin spumant.

După degustare am străbătut pietonal galeriile admirând exponatele dar şi pereţii cu zeci de mii de sticle de vin şi colecţiile particulare ale unor personalităţi de notorietate.

Vizita a durat o oră jumătate şi am străbătut 6 km în spaţiul rezervat pentru turişti. Crama Cricova este unicat şi reprezintă cea mai mare atracţie a Basarabiei. Vă recomand s-o vizitaţi.

 

WEB, dacă eşti de acordyoutube

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Michi in 28.11.17 17:56:00
Validat / Publicat: 28.11.17 19:28:54
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în REP. MOLDOVA

VIZUALIZĂRI: 5979 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 La intrarea în cramă
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

ioan marinescu
[28.11.17 19:47:10]
»

@Michi: ”Et in Arcadia ego! ”, așa că voi confirma relatarea! Votat cu drag!

webmaster
[28.11.17 19:49:11]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

traian.leuca †
[28.11.17 20:33:30]
»

Am fost la Cricova anul trecut şi am fost impresionat de tot ce am văzut şi am aflat despre vinurile vecinilor noştri de peste Prut.

Aş vrea să aduc o completare la faza de " degorjare" a procesului de fabricaţie a vinului spumant.

În review ziceţi:

se scoate dopul de metal (degorjare) se curăţă de impurităţile adunate în gâtul sticlei şi se pune un dop de plută definitiv.

Ei bine, această operaţie se face automat. După "remuaj" sticlele se introduc într-o baie de etilen glicol, în maşina de ambalat, şi gâtul sticlei se cristalizează împreună cu impurităţile.

Apoi, un dispozitiv mecanic întoarce brusc sticlele şi impurităţile, împreună cu dopul de metal, sunt eliminate. După un control, în faţa unui ecran puternic luminat, se dau la o parte neconformităţile, iar la celelalte se pun dopurile de plută.

Mi s-a părut interesant acest proces şi de aceea am vrut neapărat să aduc această completare.

Felicitări pentru articol!

MichiAUTOR REVIEW
[28.11.17 21:08:35]
»

@traian. leuca: Mulţumesc Traiane, se vede eruditul. Noi am văzut o femeie la remuaj - cred că am şi pozat-o şi ghidul ne-a explicat despre degorjare. Probabil că rămăsese el în urmă

adrianbogdan
[28.11.17 21:25:45]
»

Mama Michi, un review pe gustul meu. Combinatul este si pe lista noastră.

Votat votat cu drag!

Dan&Ema
[29.11.17 07:06:56]
»

@Michi:

De exceptie! La superlativ! ????

tata123 🔱
[29.11.17 08:46:02]
»

@Michi: Mulțumim pentru prezentarea acestui obiectiv spectaculos aflat în apropierea Chișinăului. Chiar e păcat să mergi în vizită în Moldova de peste Prut și să nu mergi în „orășelul-cramă” Cricova.

Pentru cei interesați de muzică: La începutul anului 2018 va avea loc în subteranul cramei un eveniment interesant: Festivalul de vin și muzică Underland (afisha.md/ro/news/evenime ... loc-evenimentul).

Pentru cei interesați de aplicații mobile: „Magazinele” de aplicații pun acum la dispoziție o aplicație intitulată Moldova Wine Route unde puteți descoperi informații utile despre 12 crame și cele mai bune 10 vinuri ale fiecărei astfel de „instituții” (finewine.md/a-fost-lansat ... dova-wine-route).

Pentru cei interesați de topuri/prețuri: Un site web unde găsiți date, descrieri, prețuri - un Top 100 Vinuri pe an calendaristic - este util celor cunoscători/interesați (consultați aici: top100.winespectator.com/lists).

După starea vremii din România a sosit vremea vinului fiert

MichiAUTOR REVIEW
[29.11.17 09:34:28]
»

Mulţumesc pentru aprecieri. Merită văzut. Pentru cei chiar sub 55 ani, din lipsă de amatori- pentru că la noi încă funcţionează prejudecata ˝ce să vezi în Basarabia? ˝merită să alocaţi 5 zile şi 180 eu şi să faceţi o excursie cu Senior Voyage peste Prut. Sau cu maşina voastră, cu cazare în Chişinău la hotel Europa în condiţii foarte bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mihaelavoicu
[29.11.17 15:41:51]
»

Extraordinar! Nu-mi pot imagina așa ceva!

mprofeanu
[29.11.17 19:55:23]
»

@Michi: Am citit cu mare plăcere acest review despre bogăția și arta vinului fraților noștri de peste Prut. Sunt sigură că un drum acolo merită, pentru mine mai încolo însă...

Pozele văzute au întregit și mai mult impresia lăsată despre acest mare obiectiv turistic și nu numai...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, Dan&Ema, ioan marinescu, Michi, mihaelavoicu, mprofeanu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂCombinatul de vinuri (crama) Cricova:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068176984786987 sec
    ecranul dvs: 1 x 1