GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Impresii hotel Orhideya
Am fost pentru prima dată în Bulgaria și am decis să nu mai mergem.
Camera în care am fost cazați în hotelul Orhideya Parc Albena de 3 stele nu a fost curățată înainte ca noi sa fim cazați, din punctul meu de vedere doar au pus o lenjerie peste husa plină de păr și nisip, era fooarte mult praf.
Lenjeria și prosoapele nu au fost schimbate la jumătatea sejurului, așa cum scria în voucher, nu s-a făcut deloc curățenie cât am stat acolo,.
Wc-ul mirosea foarte urât, am avut gândaci în cameră și pe holul hotelului, fereastra de la baie nu avea plasa, iar plasa de la balcon era ruptă și ne-am umplut de bube de la mușcăturile de țânțari.
Pe plaja te ciupeau niste musculite mici foarte suparatoare care faceau sa nu te poti relaxa deloc.
Mâncarea era veche, au fost mese cu roșii stricate și mâncarea refăcută din ingredientele celor de cu 1 zi, 2 și chiar 3 zile în urmă, astfel încât deja arăta foarte rău și veche.
În concluzie, un concediu urât în multe aspecte.
Trimis de Grosu Ramona in 29.08.16 17:06:20
- A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Grosu Ramona); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.37210600 N, 28.08237900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Grosu Ramona: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
===
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 51&ridAnt=72886
===
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Club Orchideya & Orchideya Park Hotel, ALBENA" (deja existentă pe sait)
Pentru anul 2017 nu posteaza nimeni impresii de la hotelul Orhideya. As vrea sa stiu daca am facut o alegere buna ptr concediul de anul acesta avand in vedere ca merg si cu juniorul de 10 ani! multumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2019 Club Orchideya & Orchideya Park Hotel — scris în 02.09.19 de Georgiana129 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2019 Infect!!! Nu va stricati concediul! — scris în 01.07.19 de lov4ever din ALBA IULIA - nu recomandă
- Aug.2018 Sejur care lasă de dorit la complex orchideya — scris în 08.08.18 de Silviudiana din PIATRA-NEAMţ - nu recomandă
- Jul.2018 Nu recomand! — scris în 24.10.18 de Ionel Ana din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2017 Orchideya - Oasis for Holidays — scris în 17.08.17 de andykorg din SUCEAVA - nu recomandă
- Aug.2017 Mult si prost — scris în 15.08.17 de cristianioan din CLUJ-NAPOCA - nu recomandă
- Aug.2017 Calitate / preţ = super OK! — scris în 12.08.17 de RoxanaARGES din CâMPULUNG [AG] - RECOMANDĂ