Cu trenul de noapte la expoziția Brâncuși

TIPĂREȘTE

M-am trezit cam târziu că parcă-parcă aș vedea și eu expoziția Brâncuși de la Timișoara. Adică prin noiembrie-decembrie, nu mai știu exact; atunci m-am trezit. Prea zicea lumea care fusese că vai, ce fain e să admiri laolaltă lucrările apreciatului artist, prea pretutindeni pe fb poze cu „Coloana Infinitului” , „Sărutul” și „Domnișoara Pogany” ; și cică ar merita o vizită și restul muzeului, cu nimic mai prejos... Loc în rămășița de 2023 nu i-am găsit, dar, aflând că expoziția avea să țină până pe 28 ianuarie, mi s-a aprins un beculeț! Ia să vedem cum pică 24, că de-o vreme guvernul făcu din această zi de mare celebrare una de mini-vacanță, too... Miercuri; perfect. Așa că i-am înaintat lui Tati propunerea: ori ne luăm liber luni și marți, ori joi și vineri, da’ o punte tot treb’e să construim, măi, Tati, măi!  

Cât despre drum, aveam 2 variante: cu mașina proprie (680 km, peste 9 ore de condus „întins” ziceau Google și Waze în cor; brrr!) sau cu avionul din București, ceea ce ar fi scurtat „excursia” cam la jumătate, ca timp. Se puse Tati așadar să caute bilete de avion și cumva îi cam dădea cu rest; nu se prea potriveau zilele și/sau orele și, în plus, nici ieftine nu erau biletele.  

Într-un final, tot Tati identifică a treia variantă, pe care mărturisesc că o scăpasem din vedere, la cât de rar o folosim în ultima vreme: trenul, varianta de noapte. 10 ore jumate numai de la capitală la Timișoara, dar măcar nu te doare capul. „Da” – am fost de acord în principiu – „da’ io nu merg decât la vagon de dormit de 2 persoane!”

Asta pentru că dintotdeauna am avut mari probleme cu somnul în condiții ne-domestice. Adorm greu și în patul meu, darămite în fund, pe scaun, prin mijloace de transport... Pentru mine, un zbor de noapte cu avionul este echivalent cu o noapte pierdută, spre deosebire de Tati, care ațipește una-două și uneori chiar doarme cu bulbuci... Cât despre tren, am încercat o singură dată cușeta (aia de 6 persoane), acum vreo 25 de ani, pe ruta Galați-Cluj; în afara faptului că am stat întinsă, alte foloase nu țin minte să fi tras, ba din contră... Din fericire, omul este înzestrat cu capacitatea de a estompa (până la paliditatea extremă) amintirile neplăcute.

În fine, am zis hai să încercăm! Mai mult decât alte 2 nopți nedormite n-am ce să pățesc! Dar poate că la vagon de-ăsta mai mic, fără persoane străine prin preajmă, doar eu cu Tati – o fi mai bine... Poate m-am mai „maturizat” și eu între timp, cine știe?!... Sau poate... invers; bebelușii dorm-măr imediat ce-ncepe trenul a-i legăna, nu?!... Mai aveam un singur ghimpe: buda. O fi având cămăruța budă proprie sau o fi budă de-aia comună, la capăt de vagon? Am căutat poze și filmulețe pe net, dar mare lucru n-am aflat, sinceră să fiu. Așa că m-am decis să-mi asum și aspectul ăsta: poa’ să fie cum o fi, „între două zile nu-i decât o noapte” (vorba poetului), deci hai să încercăm! Din momentul în care ne-am decis, am luat-o ca pe o potențială nouă experiență, plină de adrenalină, emoție și mister, pe care abia așteptam s-o trăim!

Deci biletele de tren le rezervă Tati și le plăti on line, pe site-ul binecunoscut www.cfrcalatori.ro: IR1574 Galați – București Nord (14:05 – 17:59), IRN78 București – Timișoara (21:00 – 07:25), iar retur IRN79 Timișoara – București (22:31 – 08:42)... și atât deocamdată. Aveam să plecăm din Galați miercuri la prânz, să petrecem 3 zile în Timișoara, pe care vom fi părăsit-o sâmbătă seara. Duminică însă, primul tren din capitală spre casă era pe la prânz, nu eram deciși încă ce să facem în intervalul dintre trenuri; poate să mergem în Otopeni, de unde pleacă din oră în oră microbuze spre Galați sau să ne mai foim prin București?!... (Până la urmă ne-am întors acasă cu trenul de prânz, luat însă din Ploiești, unde ne-am repezit s-o vedem pe Mama; dar ideea asta ne-a venit cu puțin înainte să plecăm din Timișoara.)  

Pe rutele scurte (Galați – București, București – Ploiești, Ploiești -Galați) am luat bilete la clasa a II-a, nu ne-am bătut capul, oricum diferența de confort între cele 2 clase nu mi se pare semnificativă. Pe ruta lungă, prețul unui vagon de dormit pentru 2 persoane a fost 564,6 lei/sens. (Puteți face simulări pe site și pentru alte categorii de confort.) Una peste alta, cred că n-am ajuns departe de prețul avionului, mai scădem însă 1 sau 2 nopți de cazare😊. Și adunăm lucrul cel mai prețios: o nouă și palpitantă aventură!

Drumul până la București a decurs fără evenimente deosebite, nici măcar întârziere prea mare n-a înregistrat garnitura, numai vreo 10 minute, ceea ce pentru CFR – se știe – e parfum de roze. Gara de Nord... aproape neschimbată (o fi bine? o fi rău?); oh, câte amintiri, de-a valma, năvăliră peste noi!... Mai aveam aproape 3 ore până la următorul tren și ne făcuserăm din timp socoteala: mergem la vreo cârciumă-ceva, ba chiar am aruncat un ochi pe hartă și pe recenzii, așa că se strânseseră 3-4 variante pe lista scurtă.  

Nu eram deciși dacă să depozităm bagajele în gară, nici nu eram siguri că ar exista o asemenea oportunitate, iar la fața locului, tot căscând gura în sus și-n jos, am fi uitat cu totul, dacă nu ne-ar fi ieșit în cale zona cu pricina. Deci, în caz că vă interesează, să știți că există: în sala unde cândva erau casele de bilete pentru clasa I, nu mai rețin prețul, parcă 10 lei/oră/compartiment. Oricum, mari bagaje n-aveam, doar câte-un troler micuț, n-a fost nicio problemă să le târâim după noi.  

Am găsit masă liberă chiar din prima încercare, locul ar merita o poveste distinctă, că a fost tare fain!... Pe la 8 seara ne-am întors în gară și am mai stat vreo juma de ceas în sala de așteptare, pe care lumina de neon rece o făcea destul de neprimitoare, în schimb era cald și bine. Trenul „s-a afișat” doar cu 10 sau 15 minute înainte să plece, deci ne-am precipitat spre peron, identificat vagonul și cocoțat. Compartimentul nostru a fost cam pe la mijloc și ce am remarcat din prima a fost că holul vagonului e mai îngust decât la trenurile obișnuite, chiar un pic... claustrofobic. În fine, doar nu ăsta-i scopul, să stai pe coridor.

Despre cabină acum. Tot nu mă lămurisem în avans: cele 2 paturi sunt dispuse pe orizontală sau pe verticală? Răspuns corect = pe verticală. Există budă „în cameră” ? Hă-hă; da’ unde ne credem noi aici?! Răspuns corect = nu. „Decât” o chiuvetă în colțul dinspre fereastră, acoperibilă cu un capac; pui capacul = noptieră; nu pui capacul = chiuvetă. (Hmm... să vă zic, să nu vă zic?! abia a doua zi, când fiică-mea văzu pozele din tren, scrise pe grupul de WhatsApp Family❤️: „am auzit ca e ok trenul asta mai putin daca cineva face pipi in chiuveta din vagon si da pe langa si miroase mocheta (dar am auzit doar un caz)” .) Ce să zic?! Bine că abia a doua zi, bine că doar un caz... Noi n-am avut astfel de probleme, ferească Sfântul!

Deci avem așa: 2 paturi suprapuse și o scară să ajungi la cel de sus. Paturile sunt de fapt canapele gen CFR, destul de inconfortabile, nu vă așteptați la ceva Relaxa. Așternuturi de bumbac alb, curate și călcate. Pătură cu cearceaf-plic, pernă destul de ok. Există și „veioză” în dreptul fiecărui pat, funcționează doar dacă lumina din tavan este închisă. Temperatura ambientală se poate regla (și chiar avea să fie numai bine de cald, mai puțin – anticipez – pe perioada mai lungă de staționare).  

Pe peretele opus paturilor se află spații de depozitare (un umeraș pe o bară, cârlige fixate în lateral, deasupra 3 sertare și, sus de tot, obișnuitul loc pentru bagaje). În colț, deasupra chiuvetei-noptieră, este un dulăpior închis cu o ușă. Când deschizi ușa, se aprinde lumina și înăuntru descoperi mai multe treburi: oglinda, priza de încărcat telefonul și consumabilele – câte un pet de apă la 0,5 l și câte un kit ce conține periuță și pastă de dinți, un săpunel ambalat și un soi de prosop.  

Pe jos e mochetă destul de bine întreținută, iar fereastra se poate acoperi aproape în totalitate cu un transperant opac. Ușa are vreo 3 încuietori cu care poate fi securizată. Decent, nu?!

Evident, următorul pas a fost să identificăm toaleta. Aceasta se află doar într-un capăt al vagonului, cealaltă fostă budă fiind transformată în magazie. Ce-i drept, îs 2 cabine una lângă alta, dar o recomand pe prima, uscată și aparent curată. Există hârtie igienică și de șters pe mâini, însă e o problemă cu jetul apei de la chiuvetă, extrem de „subțire” . Și oarece mirosuri specifice budelor de tren, parțial date de dezinfectantul folosit, parțial – trebuie să recunoaștem – de... umorile implicate. În fine, nimic de nesuportat timp de câteva ore, dar se poate mult mai bine, sunt convinsă. În același capăt al vagonului, în apropierea toaletelor, am zărit pe o ușă pictograma „duș” , însă n-am fost curioasă să deschid ușa.  

... Ca să nu vă mai țin în suspans cum a fost, concret. „Nașul” ne-a controlat biletele curând după plecare, apoi ne-a urat noapte bună. Am ciocnit câte o berulă mică, că nu puteam lăsa momentul nesărbătorit, am „cântat-o” , am mai povestit una-alta și gata, se făcu ora de nani, ne-am schimbat la pijama, am închis lumina și ne-am băgat în scutece. În primă fază, legănarea mi-a plăcut. Nici în a doua fază nu mi-a displăcut, doar că prezentându-se pe toate axele posibile, în toate direcțiile, cu intensitate inconstantă – pas să pot adormi! Doamne, parcă au roțile în colțuri trenurile astea! Zgomotul nu m-a deranjat, dopurile de urechi atenuau destul de bine, însă treaba asta cu zdruncinatul mi-a pus capac.

Pe la 1:30-2 noaptea, trenul s-a oprit, motoarele s-au oprit și ele (m-am uitat pe GoogleMaps, eram aproape de Filiași) și oprit a rămas 2 ore jumate. (Între timp, s-a făcut friguț, dar corcolită în pătură, n-am suferit prea tare.) Am aflat ulterior că „s-a rupt firul” . Bine că-l reparară, ce să zic?! Nu știu prin ce minune, după ce s-a pus trenul în mișcare din nou, am reușit să adorm și am dormit până la 6:45, când a sunat ceasul (că uitasem să-l opresc între timp). Am ajuns în Timișoara cu întârziere de 2 ore, la 9:30.  

... Timișoara ne-a întâmpinat cu clădiri frumos renovate, cu oameni ospitalieri și cu mâncare bună. Și cu Brâncuși, desigur. Bine, și aici a fost un pic de aventură, că după ce am luat biletele de tren, am zis să rezervăm on line și pentru expoziție; toate biletele on line erau epuizate, însă scria că se puteau achiziționa la fața locului 360 (parcă) bilete/zi. Vineri dimineață am învins, am intrat și noi! Am savurat, am tremurat de emoție, am realizat cu greu importanța momentului. Și da, am vizitat și restul muzeului de artă și ne-a plăcut. În rest, ne-am întâlnit în mod repetat cu un prieten, ne-am plimbat fără scop, ne-am bălăcit la Amazonia (un fel de Therme al timișorenilor, care și el ne-a plăcut).  

Între timp, am aflat că există și tren privat pe ruta București – Timișoara, operat de compania Astra Trans Carpatic. Amicul nostru ne-a povestit că l-a testat cândva, că paturile îs tot suprapuse, dar există budă în fiecare cabină. Dacă am fi găsit bilete disponibile la trenul privat, am fi anulat la celălalt, mai mult așa, din curiozitate. Dar n-am găsit, pesemne era prea din scurt, deci tot cu CFR-ul ne-am întors. Ba, mai mult, cu același tren (fizic) și același vagon. Doar cabina a fost diferită, mai aproape de budă. Iar la întoarcere am reușit să dorm un pic mai mult, de pe la 3 până la 8 😊. Am progresat, cum ar veni...

Atenționare specială: la un moment dat, se ajunge în apropierea graniței cu Serbia, deci poate ar fi bine să închideți datele mobile pe telefon.

În concluzie: Trenul de noapte e o variantă fezabilă de a ajunge dintr-un capăt al țării în celălalt atunci când timpul e ultima voastră problemă. Condițiile sunt decente, dar oarecum încremenite în timp și, desigur, ar fi multe lucruri de îmbunătățit. Pentru cei care nu-s pretențioși cu somnul, vagonul de dormit probabil că-i un lux, unii s-ar mulțumi să împartă cușeta cu mai multe persoane sau chiar să moțăie pe bancheta clasică. Fițoșii ca mine... ar trebui să se mai gândească însă... Recomand? Da, dar depinde cui. Aș repeta? Eu nu, mulțumesc. Regret vreun pic? Never-ever! ; dacă n-aș fi încercat, n-aș fi știut cum e. Aș încerca la trenul privat? Hmm... poate, cine știe?! (Deși șinele tot alea îs, am înțeles că suspensiile vagoanelor sunt cele care fac diferența.) Chiar ieri citeam că Muzeul de Artă din Timișoara, ambiționat de uriașul succes al expoziției Brâncuși, ia în calcul să organizeze o expoziție Caravaggio;)...

---

VIZUALIZĂRI: 466 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI