ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.11.2019
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
NOV-2019
DURATA: 7 zile
prieteni
26 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Go Turkey

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

-D-le director am primit o ofertă de vacanță de nerefuzat, îmi aprobați și mie o săptămână de concediu în noiembrie?

-Da

Nu este vorba de nici un banc dar având în vedere că la noi în firmă luna noiembrie este full season este ori curaj ori inconștiență să ceri așa ceva. Adevărat că acel da a fost spus cu jumătate de gură important este că a fost un da. Plus că încă mai exist la locul de muncă actual. Turcia dă dependență iar dorul de ducă este mare. Textul de mai sus a fost rostit la 3 zile după vacanța din iunie, în Turcia bineînțeles. Și iată-mă împreună cu colegii AFA îndreptându-mă spre alte locuri din Turcia nevăzute de mine până acum.

Excursia a fost una combinată cu o parte a timpului petrecut la malul mării în zona Antalyei însorite și o parte în zona aridă dar frumoasă și interesantă a Cappadociei. Din cele 7 nopți/8 zile 2 zile l-am petrecut cu drumul domiciliu-București, transferul aeroport-hotel și zborul în sine. Alte două zile am petrecut predominant în autocar distanța între cele două regiuni fiind considerabilă. A rămas ceva timp de vizitat obiective turistice de pe drum. Au rămas patru zile, câte două pentru fiecare regiune în parte pe care le-am petrecut vizitând folosind timpul zilei la maxim. Turcia rămânând la ora de vară se lumina cam pe la ora 8.00 și se întuneca la 18.00.

Prima zi

După sosirea în București/Otopeni m-am despărțit de autovehicul lăsând în grija angajaților de la Hotelul Rin Otopeni, transferul la/de la aeroport fiind inclus în serviciile de parcare. La aeroport m-am întâlnit cu colegii AFA și familiile lor pe unii i-am recunoscut imediat de la întâlnirea AFA, pe alții din poze iar o parte i-am cunoscut acum. Aici la aeroport am făcut o poză în grup purtând un tricou personalizat.

Zborul a fost scurt și în regulă, la aterizare am reușit să văd ceva din Antalya, era apus de soare. Spre deosebire de această vară atunci când am ajuns la Alanya, aeroportul mi s-a părut mai pustiu. La ieșire am găsit imediat autocarul desemnat al agenției turistice partenere. Am cunoscut și ghidul care era o persoană care știa meserie dar probabil nu era în cea mai bună formă în timpul sejurului nostru, cel puțin așa am observat eu.

După aproximativ o oră am ajuns la Hotelul Port River din stațiunea Titreyengol-Manavgat în apropiere de Side. Este un hotel clasificat la 5 stele și chiar dacă am observat mici scăpări și acolo plus o senzație că nu este totul perfect, pentru mine care nu sînt atât de pretențios la cazare mi s-a părut foarte confortabil, chiar luxos.

Masa de seară am luat-o ca la armată adică militărește deoarece angajații la 20.30 au adunat tot și au stins luminile. A urmat o mică plimbare până la malul mării.

A doua zi

Ziua a început devreme, după micul dejun am luat calea Cappadociei. Am trecut munții Taurus și după trecerea peste cel mai înalt punct de pe drum (undeva la 1700-1800m) am avut un prim popas.

Al doilea popas a fost la Konya unde am vizitat mânăstirea/muzeu Mevlana. Tot aici am avut o pauză de masă sau de plimbare. Eu am folosit a doua variantă.

Undeva la Aksaray am avut al treilea popas.

Am ajuns la timp la Hotelul Perissia situat în Ürgub Nevsehir catalogat la 5 stele. Clădirea principală arată a 5 stele iar serviciile sînt foarte bune. Corpul unde am fost cazat este ok dar cam învechit. După masa de seară a urmat o mică plimbare de recunoaștere atât în hotel cât și în jur.

A treia zi

Trezirea a fost foarte devreme, a urmat un zbor cu balonul. Dacă tot am zburat în viața mea cu un avion mic, cu parasailing de ce nu și cu balonul? Peisajul văzut era cam ce așteptam doar că în realitate este mult mai deosebit și de nedescris în cuvinte. Plus că nu știu din ce motive zborul a durat mai mult (o oră și 40 de minute) dar nu m-am supărat pentru asta. Zborul a fost ca o lecție de geografie, altfel se poate observa totul de sus.

După micul dejun a urmat explorarea zonei, adică vizitarea unor obiective turistice destul de importante. Primul obiectiv a fost orașul de sub pământ Derinkuyu. Am fost uimit de câte persoane putea să găzduiască orașul precum și modul de funcționare al lui. După aceea am vizitat Mânăstirea Seline și am luat masa într-un restaurant din zonă. Pentru Valea Ihlara s-a alocat mult timp, o mare parte din după masa zilei aici am petrecut-o. Practic am traversat la pas toată valea pe lângă râu. Ziua am terminat-o cu o miniîntâlnire a colegilor AFA, o aniversare.

A patra zi

Valea Porumbeilor se numește primul obiectiv vizitat, după care am poposit în apropierea castelului Uchisar. După vizitarea acestuia ne-am oprit într-un loc cu o panoramă deosebită în apropierea localității Goreme.

După masa de prânz luat în această localitate am vizitat un atelier de ceramică unde totul se face manual. Valea Imaginației (Devrent Valley) a urmat în program un loc interesant și care a dat frâu liber imaginației. Pentru muzeul în aer liber Goreme s-a alocat suficient timp dar și spațiul era pe măsură. Nu m-am plâns nici la Valea Coșurilor de fum, am avut și aici timp suficient.

A urmat Valea îndrăgostiților (Love Valley)

Ziua am terminat-o urmărind dansul dervișilor rotitori , dar și cu o altă miniîntâlnire cu colegii din nou celebrând ziua de naștere a unui user AFA.

A cincea zi

În drumul de întoarcere spre Antalya am vizitat ceva interesant pentru mine. Știam ce este un han, ce este un caravanserai dar nu am văzut niciodată în realitate. Acum am avut ocazia. Hanul l-am văzut cu ocazia unui popas, are aceeași destinație ca în trecut doar că acum în loc de cămile în curtea hanului găsim autocare. Caravanseraiul văzut Sultanhani se numește. Masa de prânz am luat-o în Konya.

Coborând din munți spre Antalya am observat cum crește temperatura aerului. Surpriza plăcută am avut-o la mare, apa era neașteptat de caldă, așa că am beneficiat două zile la rând de plajă și baie în mare, nu am crezut că se poate face asta în noiembrie cu moș crăciun la ușă.

Cazarea pentru ultimele 3 nopți am avut-o din nou la Port River Hotel un hotel îndrăgit de mine și datorită spațiului mare a camerelor.

A șasea zi

Ziua am început-o cu un drum spre Antalya. Prima vizită a fost la fabrica de aur și piele. Locul este foarte bine păzit (agenți înarmați plus ziduri cu sârmă ghimpată deasupra, practic ca o închisoare), este de înțeles. Am petrecut ceva timp aici după care am vizitat Cascada Kapuzkaldiran din apropierea Antalyei. Apa râului purtând același nume se varsă în mare de la o înălțime de aproape 40 de metri. Este spectaculoasa atât înălțimea cât și debitul de apă.

După vizita cascadei a urmat drumul spre centrul Antalyei. Am avut timp liber 2,5 ore timp în care am vizitat la pas tot orașul vechi străduță cu străduță plus simbolurile orașului și portul. Ziua am finalizat-o cu o baie prelungită în mare.

A șaptea zi

În a șaptea zi o parte din colegi au plecat spre Alanya. Petrecând deja acolo în acest an 7 zile pe acolo - vezi impresii, vezi impresii, vezi impresii, vezi impresii, vezi impresii - am dorit să văd altceva și m-am deplasat la Side. Am fost impresionat de ruinele orașului antic și am petrecut în total 6 ore acolo incluzând și o vizită la amfiteatru și muzeu, vizita orașului vechi, masa de prânz și cumpărături.

Ziua bineînțeles am terminat-o cu baia în mare. A urmat încă o foarte scurtă întâlnire cu colegii după care m-am apucat de făcut bagaj.

A opta zi

O zi aproape tristă deoarece părăsim Turcia, zic aproape pentru că am prelungit puțin vacanța.

În București preluând autoturismul m-am întreptat spre Curtea de Argeș. Ultima oară am văzut-o în copilărie cândva la vârsta de 11 ani. Am vizitat Biserica Domnească și muzeul orașului plus o biserică în ruine din apropiere Am făcut o altă oprire la Mânăstirea Curtea de Argeș.

M-am cazat la o pensiune excelentă din localitate iar dimineața am găsit 2 cm de zăpadă pe mașină. Totuși am pornit spreLacul Vidraru și Transfăgărășan. Ningea dar zăpada nu se depunea pe carosabil. Cu părere de rău am trecut pe lângă Cetatea Poenari deoarece este închis (recunosc că Moș Martin ne-a învins pe noi turiștii din această cauză este închis), și am ajuns până la Piscul Negru locul de unde Transfăgărășanul este închis între 1 noiembrie-30 iunie.

Am ajuns cu bine acasă și mai bogat cu o nouă experiență turcească. Mulțumesc AFA pentru inițierea acestei excursii, mulțumesc colegilor pentru excelenta companie, completarea excursiei.

Așa cum știți nu mă opresc din scris aici urmează articolele privind cazările și excursiile în detaliu.

 

Rog WM să atașezi la începutul articolului, mulțumesc frumos: youtube.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 25.11.19 22:05:03
Validat / Publicat: 25.11.19 23:28:12
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 1298 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Antalya-portul turistic
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 53750 PMA (din 58 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

15 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[25.11.19 23:29:25]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Carmen Ion
[26.11.19 12:59:54]
»

@AZE: Mă bucur pentru tine și pentru ceilalți colegi de pe AFA care au dat curs acestei oferte interesante. Sunt convinsă că v-ați simțit bine împreună.

Citind reviewul tău și văzând cât de încărcat a fost programul, am avut confirmarea părerii pe care mi-am format-o, cu regret, încă de când am văzut propunerea postată pe homepage-ul site-ului nostru, aceea că eu și Adrian n-am fi putut face față ritmului prea susținut pentru doi bătrânei bolnăviori, așa ca noi...

Voi însă ați văzut o mulțime de locuri interesante și v-ați aflat tot timpul, așa cum ai subliniat și tu, într-o companie plăcută.

Bravo!

mprofeanu
[26.11.19 14:05:54]
»

@AZE: Citit cu plăcere, văzut și revăzut pozele și peisajele de acolo, mă bucur pentru că ai scris despre excursia noastră, mă bucur că voi știi peste timp să citesc acest articol!

Din Zona Goreme am vizitat situl Zelve, mi-a plăcut mult pentru că a fost mult mai liber decât dacă mergeam în situl Goreme..... Este adevărat erau mai multe biserici de vizitat dar și aglomerația pe măsură...

Trecut la favorite!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
balasa violeta
[26.11.19 16:06:41]
»

@AZE: deosebit!

A fost o vacanta altfel cu obiective foarte importante. Vacante minunate!

balasa violeta
[26.11.19 16:09:26]
»

@Carmen Ion: sunt convinsa ca puteai! Dovada ca am putut eu!

A fost totul la superlativ iar colegii afaisti au fost grijulii si politicosi cu mine!

robert
[26.11.19 17:22:13]
»

@AZE: " -D-le director am primit o ofertă de vacanță de nerefuzat, îmi aprobați și mie o săptămână de concediu în noiembrie?

-Da "

- să știi că se poate încadra foarte bine la bancuri, bancuri seci! Știu că tu ești mai hâtru, așa că bănui că știi de glumă!

Felicitări pentru articol, pentru excursie și pentru păstrarea locului de muncă!

ANILU
[26.11.19 20:07:12]
»

@AZE: Aze, mi-a făcut plăcere să petrecem frumoasa vacanță în Capadocia împreună...

Drumul cu autocarul dar și plăcuta plimbare prin Valea Ihlarei!

Trebuie să recunoști că am petrecut o vacanță frumoasă alături de " gașca veselă "

Sper să mai fie astfel de vacanțe inedite dar și plăcute.

Am văzut că tu ti-ai prelungit vacanța până... la Curtea de Argeș.

Toate cele bune ție și familiei.

doinafil
[26.11.19 20:46:52]
»

@AZE:

D-le AZE, am citit articolul minuțios scris - pe zile și obiective - și am retrăit (cu gândul) excursia pe care am făcut-o și noi, cei din prima serie.

Felicitări pentru ce și cum ați scris, dar și pentru pozele frumoase pe care - nu știu cum reușiți - le faceți atât de bine, mai ales pe cele panoramate!

Să ne fie de bine tuturor celor care am făcut acest traseu și „s-o mai comitem”, dacă se poate, cu ajutorul Admin-ului!

P. S. Dacă am fost eu la zi cu tot ce s-a scris în ecouri, cred că am fost, toate seriile, norocoase că am putut zbura cu balonul!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
doinafil
[26.11.19 21:03:53]
»

@Carmen Ion:

Carmen, draga mea, cred că Violeta este mai tinerică decât mine și s-a putut urca în balon! Mie, la vârsta asta (70) nu mi-a fost DELOC ușor să urc în nacela balonului, chiar dacă acum nu mă dor picioarele și am făcut sport intens până în urmă cu vreo patru ani (la sală +23 km/zi pe bicicletă, aproape zilnic! Fără ajutorul destoinic al tinerilor bărbați care răspundeau de zbor, nu cred că aș fi reușit!

Ca să te consolez - știind că (nici ale tale, nici ale mele) picioarele nu mai sunt atât de sprintene ca altă dată, nu cred că ai fi reușit să urci în nacelă!

Carmen Ion
[26.11.19 21:06:56]
»

@balasa violeta: Mersi. Mă îndoiesc profund (știu eu de ce), dar apreciez încurajarea.

Carmen Ion
[26.11.19 21:09:08]
»

@doinafil: Doina, așa cum i-am răspuns și Violetei, am dubii mari că aș fi reușit. Am eu motivele mele să cred asta, dar ești drăguță că mă încurajezi. Mersi!

AZEAUTOR REVIEW
[26.11.19 22:10:19]
»

@Carmen Ion: Mulțumesc

Eu zic și este strict părerea mea că puteați să veniți. Adevărat programul a fost încărcat (nici mie nu îmi place să văd pe repede înainte totul)

Cât despre colegii AFA și familiile lor, au fost o companie plăcută, noi cei din această serie am fost cei mai mulți chiar majoritatea din autocar.

AZEAUTOR REVIEW
[26.11.19 22:17:49]
»

@ANILU: Corect și recunosc că alături de gașca veselă vacanța a fost mai frumoasă. M-am simțit bine cu voi și probabil nu am fost la nivelul așteptărilor dar asta sînt eu și la vârsta asta nu mă mai pot schimba.

Toate cele bune până la următoarea întâlnire oficială sau... mai puțin oficială

AZEAUTOR REVIEW
[26.11.19 22:21:32]
»

@doinafil: Mulțumesc și mă bucur că o asemenea excursie nu se uită așa ușor.

Cât despre pozele panoramate, se spune panaramă noi cei din gașca veselă știm de ce

Mai (ca să dau o explicație)exact ghida turcoaică care a început să învețe câteva cuvinte românește aproape că a învățat greșit cuvântul panoramă,a fost corectată în ultimul moment.Pe de altă parte ne-a spus că de mult nu a avut așa un grup și nu ne va uita așa ușor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
roth
[27.11.19 08:35:56]
»

@AZE, un articol pe sufletul meu cu subiect si predicat. Foarte bine structurat si gandit/asezat in text.

Recunosc ca am citit putin din minunatele tale povesti, promit sa te " studiez" mai mult, atat cat timpul imi va permite.

Astept articolele detaliate, sa ai vacante minunate si multa fericire!

PS

O selectie de poze exceptionale, o destinatie care merita imortalizata de "profesionisti" pentru a ramane undeva in suflet bine ascunsa. Vacanta a fost minunata, or sa vina si altele care o vor egala sau depasi, cu siguranta nu va fi data uitarii fiindca am fost o gasca nebuna-nebuna.

Vacante minunate

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, AZE, balasa violeta, doinafil, mmierla, mprofeanu, robert, roth
Alte impresii din această RUBRICĂCircuite, excursii tematice Turcia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056262969970703 sec
    ecranul dvs: 1 x 1