Turcia, o alegere foarte potrivită în luna septembrie a anului pandemiei

TIPĂREȘTE

Schița traseului în Turcia pentru toamna anului 2020 o făcusem încă de la începutul anului, când îmi schițez în mare și „ieșirile” pe întreg anul.

A venit însă criza covid, astfel că planurile au fost lăsate de-o parte. Din fericire, drumurile spre Turcia nu s-au închis vara asta, așa că am putut să-mi reiau planurile excursiei.

De ceva vreme, doream să vizitez locurile istorice unde, acum mai bine de 100 de ani (mai precis, 105), s-au desfășurat lupte crâncene; este vorba de ținuturile anticului Helespont, cunoscut astăzi sub numele mai prozaic, Dardanele.

Mai trecuserăm o singură dată Dardanelele, deși în Turcia fuseserăm deja de vreo zece ori, dar la acea trecere mi s-a trezit dorința de a vedea mai îndeaproape locurile cu pricina, mai ales după ce am văzut micul parc de la malul mării, în imediata apropiere a stației de feribot din Eceabat, unde, prin sponsorizarea firmei Opet, s-a reconstituit o mică parte din zona în care au avut loc lupte crâncene, cu tranșee aflate la nu mai mult de 8 m unele față de altele și unde se află și Tarihe Saygı Anıtı (Monumentul Respectului pentru Istorie).

Așadar, am planificat călătoria de anul acesta în Turcia, pornind de la ideea de a vizita locurile unde a avut loc, în 1915, una din marile operațiuni de război, cunoscută sub numele de Campania Galipoli.

Ca urmare, am decis ca, după un popas de o noapte la Svilengrad, în tranzit, primele două zile ale sejurului să le petrecem în peninsula Galipoli (Gelibolu, pe turcește). Nu am ales pentru un prim popas orașul Gelibolu, ci Eceabat, care este mult mai aproape de locurile care mă interesau. Am stat în Eceabat, la hotelul Ejder, două nopți.

Nu am să descriu aici cele văzute în legătură cu Campania Galipoli, pentru care m-am gândit să dedic un review separat, așa că voi povesti celelalte lucruri făcute.

În a doua zi a șederii noastre la Eceabat, la sugestia patronului hotelului, am petrecut aproape o zi la plaja Kabatepe, aflată la vreo 10 km, pe partea cealaltă a peninsulei, chiar lângă debarcaderul feribotului ce merge pe cea mai mare insulă turcească și una din puținele, Gökçeada.

Plaja Kabatepe e ceva mai mult decât o simplă plajă și, după gustul nostru, este cea mai frumoasă din toate cele văzute de noi. E drept, am văzut doar plaje la Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Roșie, Marea Baltică și Oceanul Atlantic…

Oricum, pe lângă nisipul auriu, fin, care se continuă în apa limpede, ce se adâncește lent, plaja cu steag albastru are ceva mai deosebit: la marginea fâșiei de nisip, de partea opusă mării, începe brusc pădurea de pini, unde sunt mese și bănci de lemn, pentru picnic și, cine are, își poate atârna hamacul. Există și un bar, de unde poți lua mâncare și băuturi ne-alcoolice, lucru important, deoarece consumul băuturilor alcoolice este interzis, ca și folosirea grătarului și a oricăror altor mijloace de preparare a mâncării (vii cu mâncarea la pachet). Accesul se face, de regulă, cu mașina proprie, fiind disponibile pentru aceasta spații de parcare. Costul este de 20 de lire de automobil, indiferent câte persoane sunt în el. Pentru cei veniți pe jos, costul este de 5 lire de persoană, iar programul plajei este 09:30-20:30. Pe plajă sunt disponibile toalete, cabine de schimb, dușuri, existând și un serviciu de salvamar, foarte vigilent și ferm cu cei care depășesc balizele.

Seara, este o plăcere să faci o plimbare pe faleza orașului Eceabat și să admiri răsăritul Lunii peste Dardanele, deasupra orașului Çanakkale.

După două zile, ne-am făcut bagajele, hotărâți să trecem pe partea asiatică, dar nu de la Eceabat, ci puțin mai jos, la Kilitbahir, în punctul unde strâmtoarea este cea mai îngustă (1,2 km), pentru că, mai întâi, ne-am oprit să vizităm Cetatea Kilitbahir, care, deși datează din vremea sultanului Fatih Mehmet, este foarte bine întreținută și prezentată.

După vizitarea castelului și a Bastionului Namazgah, de peste drum, ne-am îndreptat spre debarcader și, contra sumei de 51 de lire, am trecut, în 15 minute, pe malul asiatic al Dardanelelor, direct în inima orașului Çanakkale.

Aici am petrecut următoarele două zile, timp în care am vizitat Seramik Müzesi (Muzeul de ceramică) – GPS: 40.157157,26.412164, intrarea gratuită și parcul bastionului Hamidiye, cu Savaşları Tarih Müzesi (Muzeul de Istorie a Războaielor) și Minyatür Gelibolu (Galipoli în miniatură), o zonă din parc, unde au fost realizate în miniatură, copiile principalelor monumente aflate de o parte și de alta a Dardanelelor.

Din păcate, Deniz Müzesi (Muzeul Marinei Militare), Çimenlik Kalesi (Cetatea Çimenlik) și Çanakkale Kent Müzesi ve Arşivi (Muzeul orașului) erau închise, așa că ne-am mulțumit cu plimbări în oraș, prilej cu care am admirat Saat Kulesi (turnul cu ceas), am dat o raită prin Aynalı Çarşı (Bazarul în oglindă) și, bineînțeles, ne-am plimbat pe faleză, unde am regăsit Calul Troian (cel folosit în filmul din 2004, cu Brad Pitt), monumentul lui Piri Reis și roza vânturilor. Am fost și aici la plajă, la Mega Beach, plaja orașului, și ea cu nisip fin și apă limpede, crescătoare lin în adâncime, cu umbrele și șezlonguri (contracost), cu dușuri și cabine de schimb, cu un bar-restaurant, unde am mâncat de prânz și am băut o bere rece. Noi am stat într-un chioșc, acoperit cu stuf, având o masă și scaune, ceea ce ne-a oferit și umbră, atunci când am simțit nevoia.

A treia zi, am pornit mai departe, spre Dalyan, situat la vreo 60 km mai la sud, pe coasta vestică a litoralului turcesc al Mării Egee, dar în drum nu putea rata ocazia de a vizita din nou Troia.

Pe la prânz, am ajuns la pensiunea Chiyanno’s Inn, din Dalyan. Nu, nu e vorba de mult mai cunoscutul Dalyan de lângă Marmaris, de pe râul cu același nume, cu delta, cu splendida plajă Iztuzu și cu mormintele regilor, din orașul antic Kaunos. Nu, este vorba de micul sat de pescari Dalyan, care face parte din districtul Ezine, provincia Çanakkale. Aici, am stat următoarele cinci zile; stat, e un fel de a spune, pentru că ne-am mișcat zilnic, pentru a vizita diferite obiective:

• câteva situri antice:

  • Assos, din orașul Behram (la 60 km de Dalyan),

  • Apollon Smintheion, din Gülpınar (la 36 km de Dalyan)

  • Alexandria Troas și Herodes Atticus Hamam (la doar 2 km de Dalyan)

• Babakale Kalesi, o cetate din secolul al XVIII-lea, din Babakale, la vreo 50 km de Dalyan

• târgul săptămânal de la Ezine, unde se găsesc produse locale foarte apreciate: brână, iaurt, vin, dar și fructe și legume foarte gustoase

• Bozcaada, insula pe care se trece cu feribotul al cărui debarcader se află la 7 km de Dalyan;

Surpriza cea mai mare a fost că vecini de cameră la pensiune i-am avut pe nimeni altcineva, decât familia adrianbogdan. Nu mai spun că seara următoare, ne-am delectat cu dorada pregătită de Bogdan pe grătar, la lumina lanternei de la telefon. Vedeți cât de mică e lumea? De partea cealaltă a camerei noastre a stat o altă familie de români, bucureșteni, iar o zi după noi, au venit două familii din Brașov și Oradea.

Pe Bozcaada, am vizitat Bozcaada Kalesi, cetate datând din secolul al XV-lea, foarte bine conservată, morile de vânt (Yel Değirmenleri), de unde se desfășoară o frumoasă priveliște spre orașul Bozcaada și micul golf, ne-am plimbat pe străzile pitorești ale orașului și, bineînțeles, am mers la plajă, pe latura sudică a insulei; aici, cea mai cunoscută plajă este Ayazma (de la numele micii mănăstiri aflate în apropiere), dar aceasta era mai aglomerată, așa că am preferat să mergem ceva mai departe, la plaja Habbele (sau Mitos); aceasta este cu nisip fin iar intrarea în apă e lină și, în ciuda vântului care începuse să bată de vreo două zile, aici era adăpost, iar valuri aproape că nu erau; există și o terasă amenajată, unde se pot închiria umbrele și șezlonguri, e și un bar, dar în restul plajei nu există nicio amenajare. Într-un cuvânt și această plajă ne-a plăcut foarte mult.

În afara plajelor de la Dalyan, am mai fost și la plaja Akliman (în traducere, Plaja Albă, GPS: 39.509697,26.083019), la ceva mai mult de 40 km sud de Dalyan, o plajă cu umbrele gratuite (dar șezlongurile, aflate doar într-o zonă restrânsă, nu), cu un bar, cabine de schimb și dușuri; nisipul este fin, intrarea în apă destul de lină, dar când bate vântul, se formează valuri, așa cum s-a întâmplat la cele două vizite ale noastre. Aici este și o zonă de camping.

Ar mai fi fost ceva de văzut, dar nu am mai ajuns acolo. Este vorba de Ayazma Pınarı Tabiat Parkı, un parc natural, cu izvoare, cascade și natură virgină, aflat la vreo 100 km de Dalyan; din lipsă de timp, l-am lăsat pentru altă dată.

Pentru întoarcere, rezervasem o noapte la o pensiune din Svilengrad. Ca de obicei, booking.com mi-a reamintit cu două zile înainte și mi-a sugerat să trimit la pensiune ora aproximativă de sosire. Asta am și făcut și am primit nu unul, ci două mesaje. Primul spunea doar atât: „no!” , iar al doilea, sosit imediat după primul, spunea așa: „16.00 17. oo yes. please cancel the reservation” (am reprodus mesajul cu copy-paste). Nu prea am înțeles mare lucru din aceste mesaje, dar am anulat imediat rezervarea și am hotărât să nu ne mai oprim și să parcurgem întregul drum de întoarcere dintr-o bucată.

Așa încât, în dimineața zilei de plecare, după micul dejun, am părăsit Dalyan la ora 10:00, fixând navigația mașinii direct spre casă, pe drumul cel mai rapid (dar fără autostrăzi, o spun special pentru nicole33, știe ea de ce… ????).

Ca atare, am trecut pe lângă Çanakkale și ne-am oprit direct la debarcaderul de la Lapseki, unde tocmai aștepta un feribot, pe care ne-am îmbarcat contra sumei de 61 lire. Trecerea a fost mai lungă decât pe la Kilitbahir, dar ne-a dat prilejul să vedem de aproape stadiul construcției viitorului pod peste strâmtoare, la mai puțin de 5 km spre sud-vest. Ajunși în partea europeană, din Gelibolu am continuat spre Keșan, Havsa și Edirne, pe care l-am ocolit, îndreptându-ne spre Hamzabeyli, unde pe câțiva km buni înainte de graniță, se întindea un lung șir de camioane în așteptare. Noi însă nu a trebuit să așteptăm mai mult decât normal. La turci, lucrurile s-au petrecut rapid, iar la bulgari mai lent, că ce așa grabă, nu? În timp ce ieșirea din Turcia se făcea pe două fire, intrarea în Bulgaria se făcea pe unul singur. În plus, ne-am oprit la patru ghișee. La primul, doar am plătit 3 €, cică taxa de dezinfecție, pentru stropeala pe sub mașină. Și la intrarea în Turcia am plătit 3 €, dar în banii ăștia am primit un pachețel cu o sticluță cu dezinfectant (la turci, acesta trebuie să miroasă frumos, nu a alcool), două măști, două șervețele umede și două cutiuțe cu halva…

La al doilea ghișeu bulgăresc ni s-au controlat actele și ne-au căutat în portbagaj și pe bancheta din spate dacă nu ascundem călători clandestini, la al treilea era un vameș care vorbea românește și care s-a uitat în portbagaj și în mașină să nu introducem mărfuri interzise și, când credeam că am terminat, ne-a mai oprit o grăniceră, ca să ne mai vadă și ea pașapoartele.

Totul a durat o oră, din care vreo zece minute am stat la turci.

Am pornit apoi pe drumul cel mai scurt (300 km) de traversare a Bulgariei, care, trebuie să spun că este și cel mai rapid și nu pentru că ar fi vreo autostradă, dar, drumul folosit și de TIR-uri, este foarte liber, fără prea multe treceri prin localități, fără porțiuni grele de munte și fără prea multe echipaje de poliție (noi am întâlnit doar unul, la Zimnița).

Traseul este următorul: Lesovo (granița) – Elhovo – Yambol (centura) – Gradeț – Omurtag – Târgoviște – Razgrad – Ruse.

Navigația îmi dădea la plecare oră de sosire estimată 23:45. În ciuda lentorii vameșilor și grănicerilor bulgari, în apropiere de Ruse, ora de sosire estimată devenise 22:00.

Dar, niciodată să nu zici hop! până nu ai sărit pârleazul. Cum rulam noi în coloană pe bulevardul Bulgaria, când mai aveam maxim 2 km până la punctul de graniță, vedem că drumul era blocat de niște echipaje de poliție și suntem deviați spre ieșirea pe bulevardul Lipnik, care duce în centru. GPS-ul mă tot îndemna să întorc, dar știam că aș fi ajuns să merg într-o buclă, așa că am mers înainte și, după un ocol, am ajuns la graniță venind dinspre vest, pe bulevardul Tutrakan. Asta m-a costat o jumătate de oră pierdută din avansul câștigat anterior. Așa că, dacă tot pierdusem această jumătate de oră, ne-am mai oprit și la Kaufland Giurgiu, pentru o altă jumătate de oră, astfel că am ajuns acasă la ora 23:00.

Așa s-a încheiat plimbarea noastră de septembrie, care, pe ansamblu, ne-a încântat, pur și simplu. Asta și pentru că ne place Turcia tot atât de mult ca Grecia…

Acum mă opresc aici, dar am să vă povestesc și despre cazări și, mai ales despre urmele campaniei Galipoli, în Helespont.

Până atunci, să auzim de bine!

Locurile vizitate au fost interesante și frumoase, ca peste tot la Mediterana.

Dincolo de plajă, soare și mare, Turcia oferă nenumărate locuri interesante, despre unele am povestit aici, iar oamenii sunt întotdeauna prietenoși, plăcuți, chiar dacă singura posibilitate de a comunica cu ei este prin semne... :)

---

VIZUALIZĂRI: 1660 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI