GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
[Circuit Camerun - R. Centrafricană] Aventura vieții
Citatul zilei - Vorbind cu blândeţe şi ţinând în mână un ciomag, veţi ajunge departe- proverb African.
Aventura vieții. Da știu am mai denumit așa cel puțin un articol sau două și colega crismis chiar mi-a atras atenția la acea data, că voi mai avea aventuri și mai și! Și a avut mare dreptate.
A venit momentul la care vă pot destăinui de ce am lipsit la întânirea AFA din acest an, de la Păltiniș. Deși ințial mă înscrisesem și abia așteptam să vin, să mă reîntâlnesc cu voi. soarta m-a făcut să-mi schimb rapid planurile. Evident că l-am anunțat și pe Cornel și a înțeles că am o oportunitate unică în viață, așa că am fost învoit motivat, drept pentru care îi mulțumesc.
Prin decembrie mă sună un amic, un mare călător L. D., ce a văzut până acum 180 de țări, că strânge un grup de pasionați pentru o expediție unică în viață. La acea data eram deja bolnav de malaria, dar am zis pe loc fără să mă gândesc prea mult, prezent!
Pentru această expediție s-au cerut și s-au obținut avize speciale. Urma să vizităm Parcul Național Dzanga Sangha din Republica Centrafricană, una dintre cele mai instabile și periculoase țări din lume. Evident că-ți trebuie o doză de nebunie sau de inconștiență să-ți dorești să ajungi acolo, dar era exact pe gustul meu. Deasemenea la acea vreme nici nu auzisem de acest parc national. Acest parc este administrat de celebra fundație internațională WWF- World Wildlife Fund ,promovată intens de cântărețul Bono de la U2!
L. D. s-a ocupat de strângerea grupului, dar și de organizarea excursiei. Pentru a obține această aprobare a trebuit să ne dăm cercetători, altfel nu aveam acces în acea arie protejată. Expediția organizată a devenit rapid una internațională, grupului de români alăturându-se o rusoaică Svetlana și un finlandez Riku și ei deasemenea mari călători. Până la urmă a fost o gașcă tare făină!
Pentru această expediție am găsit o agenție din Camerun care ne-a dat un ghid, un șofer și un microbuz. Traseul era prin Camerun. Exista și varianta să aterizăm direct în Republica Centrafricană, dar era muuuuuult mai periculos. Chiar în perioada când eram acolo, am citit poveștile unui turist care a fost sechestrat timp de o săptămână de milițiile Wagner care-și fac veacul pe-acolo. Instabilitatea politică este foarte mare în Republica Centrafricană, sunt mari dispute între diverse triburi și colac peste pupăză mai operează pe-acolo și milițiile Wagner ale lui Putin. Chiar se spune că Putin are o avere îngropată acolo și că Republica Centraficană ar fi colacul lui de salvare în caz de necesitate! Nu știu dacă este adevărat sau este doar o legendă urbană, cert este că milițiile Wagner sunt prezente în zonă.
Deci era foarte clar trebuia să mergem prin Camerun. Ne-am luat individual bilete cu Air France, unii mai deștepți cu Bruxelles Air (care a fost mult mai ieftin, dar mai ocolit). Biletul de avion era foarte scump, adică 1100 de euro de persoană, București Yaounde. Eu am avut noroc, mai aveam ceva mile achiziționate și astfel am mai economisit vreo 200 de euro.
A urmat obținerea vizei de Camerun, care se putea obține exclusiv online, după completarea unui formular extrem de stufos. Viza obținută la urgență de partenerii mei costa 150 euro, eu am avut răbdare și m-a costat doar 70 de euro.
Clement, ghidul de la agenție s-a ocupat de toate detaliile excursiei, cazări, transferuri, obținerea autorizației de acces, obținerea vizei de Republica Centrafricană, plata taxei de acces la gorile și a taxei de acces la elefanții de pădure. Toate acestea ne-au mai scos din buzunar 1700 euro de persoană. V-am mai spus că Africa nu este deloc ieftină, ba din contră. Iar prețul total de 2800 euro de persoană pentru nouă nopți în Africa a fost scos pentru că ne-am ocupat singuri de toate, dacă apelam la o agenție turistică din România probabil se dubla.
Mai trebuia rezolvată problema vaccinurilor. Cel de febră galbenă era obligatoriu și multe altele recomandate. Eu îl aveam deja făcut așa că nu mai mi-am bătut capul. În schimb am făcut rost de Malarone. Tocmai ce eram în convalescență după malaria și nu am mai vrut să risc nimic. Malarone este un medicament preventiv de malaria și se ia câte o pastilă pe zi cu două zile înainte de excursie, pe toată durata excursiei și încă o săptămână după! Mulți nu-l iau pentru că se pare că poate avea o mulțime de efecte adverse, eu se pare că l-am tolerat bine. Problema este că este destul de scump și la noi în țară nu se găsește. Trebuie luat de afară, musai cu rețetă!
Apropo, pe pielea mea, am descoperit că în Africa nu de oameni ori de animale sălbatice trebuie să mă feresc, trebuie musai luate măsuri de protecție împotriva țânțarilor. De altfel se știe că țânțarii sunt direct responsabili de majoritatea bolilor și a deceselor din Africa! Mare atenție. Din acest motiv mi-am achizișionat două sprayuri de țânțari ,speciale pentru zonele exotice, de la magazinul Himalaya din Cocor! Spre deosebire de alte dăți, acum l-am și folosit cu încredere și astfel m-am întors sănătos acasă.
A venit și vremea plecării de acasă. Am fost plecați în perioada 17-27 martie exact în timpul întânirii AFA! Pe voi m-am gândit că mai apuc să vă văd, dar să mai ajung pe acele meleaguri ar fi muuuult mai greu. Colegii mei au avut zbor la 6 dimineata cu Air France până la Paris și acolo o escală de cinci ore. Eu am ales un zbor mai convenabil cu Tarom la 8 dimineața și am avut o escală de doar trei ore. Arhi-suficient să treci prin furcile caudine ale controlului de Securitate. Chiar am fost controlat peste tot de data asta, și corporal și în bagaje. Căutau droguri, doar că eu nu consum așa ceva, cert este că de fiecare dată când trec pe la controalele acestea, eu sunt cel ales. Cred că le place tare mult fața mea, le inspiră multă încredere.
Zborul spre Yaounde a decurs normal și după aproximativ opt ore de zbor am aterizat cu bine. Yaounde este cel mai mare oraș din Camerun dar nu este capitala, capitala țării este la Duala. După ce am trecut de formalitățile vamale nu atît de rapid cum mi-aț fi dorit, am mers spre cazare, deja se făcuse noapte. O să vă povestesc mai târziu cum am ajuns la hotel.
Camerun a reprezentat pentru noi doar un punct de trecere, doar l-am tranzitat. Nu am vizitat mai nimic. Trei zile la dus și trei zile la întors am mers pe drumurile prăfuite de dimineața până seara, pe drumuri extrem de puțin umblate de turiști. Nu vreți să stiți cât praf am putut înghiți!!! Din spusele ghidului Clement, atracțiile turistice ale țării sunt situate în vest, la ocean și în capitala țării Duoala.
Doar ca să vă faceți o idee pe unde am fost, vă dau câteva detalii. Republica Camerun este o republică unitară din Africa centrală. Se mărginește cu Nigeria, Ciad, Republica Centrafricană, Republica Congo, Gabon, Guineea Ecuatorială și Golful Guineei.
Republica Centrafricană este un stat fără ieșire la mare din Africa Centrală. Se învecinează cu Ciadul la nord, Sudanul și Sudanul de Sud la est, Republica Congo și Republica Democrată Congo la sud și Camerunul la vest.
După cum se poate lesne observa, numai țări sigure prin zonă!!!
Închei aici acest articol introductiv. O să vă povestesc mai pe îndelete ulterior, evident dacă aveți curiozitatea să mă urmăriți, asta doar dacă v-am captat atenția. Acest lucru nu este ușor dat fiind faptul că marea majoritatea dintre voi nu doriți vreodată să ajungeți prin acele locuri. Dar poate citiți așa doar de curiozitate, să vedeți ce mai fac alți nebuni! Sau poate nu!
Trimis de robert in 20.05.24 09:11:26
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CIRCUITE MULTI-ȚARĂ.
- Alte destinații turistice prin care a fost: Algeria, Argentina, Bahamas, Benin, Brazilia, Camerun, Chile, China, Coasta de Fildeș, Cuba, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia, Europa, Gambia, Ghana, Guineea Bissau, Honduras, Hong Kong, India, Indonezia, Insulele Cayman, Jamaica, Kenya, Macao, Maldive, Mexic, Pakistan, Republica Centrafricana, Republica Dominicană, Rusia, Senegal, Sheychelles, Sri Lanka, SUA, Tanzania, Thailanda, Togo, Tunisia.
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
rog https://www.youtube.com/watch?v=dXUSAHTazxI
mersi frumos!
Cred că este o problemă, mereu îmi spune că sunt nelogat!
Cu totul inedit, super-interesant!
-
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Circuite africane, AFRICA - CIRCUITE DIVERSE" (deja existentă pe sait)
-
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@robert: Eu ți-am citit articolele africane. Din curiozitate. Nu am putut scrie ecouri, din motivele știute, dar acum incerc. Unele m-au emoționat, dar toate mi-au plăcut.
Măi Gulliver, tipul ăsta de călătorie ți se potrivește perfect.
Mi-ați lipsit la Păltiniș, Laura și cu tine, dar ai dreptate: cu așa ceva nu te întâlnești decât odată în viață!
Ce va mai urma?
Apăi eu știam deja înainte de întîlnirea AFA că te pregătești de ceva, că altfel nu lipseai de acolo. Iar probabilitatea să lipsești și la cel de la anul este mare, trebuie doar să apară ceva la un moment dat și asta este Oricum am băut pahare întregi și în locul tău pe la Păltiniș
În altă ordine de idei acest articol, și început de serial este captivant și ne-ai atras atenția. Felicitări pentru aventură, așteptăm continuarea.
@Zoazore: si mie mi-a fost dor de tine și de voi toți! Asta e, câteodată ca să realizezi ceva deosebit trebuie să te rupi de undeva! Acu a fost întânirea AFA! Noi să fim sănătoși că ne vom revedea!
Mă bucur că-mi urmărești și citești cu interes despre aventurile mele prin ținuturi africane, mult mai puțin umblate.
Mulțumesc mult pentru vizită și comentariu! Toate bune!
@AZE: tati sper că nu ai băut toate paharele, mi-ai lăsat și mie câteva! Acest serial pe care l-am început acum nu o să fie foarte lung. Foarte lungă și grea a fost excursia până acolo, Dar așa e de multe ori, ca să ajungi să vezi locuri deosebite, neumblate de prea mulți, trebuie să fii dispus să-ți asumi anumite riscuri și să te înhami la călătorii grele și la condiții la fel mai deosebite!
Mulțumesc frumos pentru vizită și comentariu!
@robert: După atâtea excursii exotice și palpitante, pe când și o vizita la Brăila? Că dacă vrei adrenalină, pot face rost. Avem și țânțari... 🤣
@robert: Sincer, chiar vă aștept cu drag. Dar când este cald și frumos afara. Atunci și Brăila mea este frumoasă. Un weekend este suficient pentru oraș.
Dacă este frig, din cauza Dunării, este foarte frig și vântul este "de Bărăgan", adică depășește viteza legală în oraș.
@robert: Asteptam impresiile tale despre ultima ta escapadă in Africa, de car aflasem inainte să pleci. Eu mă număr printre cei care ar vrea să ajungă pe acolo. dar lista mea cu” trebuie să ajung” este foarte mare și in continuă completare, așa că nu știu dacă voi reuși. Până atunci mă mulțumesc să citesc peripețiile tale.
”Dar poate citiți așa doar de curiozitate, să vedeți ce mai fac alți nebuni! Sau poate nu!
În mod sigur de curiozitate citesc articolele tale, nu pentru că ași considera că tu ești un nebun! Locurile prin care mergi sunt, într-adevăr, periculoase, dar tocmai asta este frumusețea, că tu ești un temerar, că îți asumi riscuri pe care mulți dintre noi nu și le-ar asuma! (malaria, sau praful )
”Trei zile la dus și trei zile la întors am mers pe drumurile prăfuite de dimineața până seara, pe drumuri extrem de puțin umblate de turiști. Nu vreți să stiți cât praf am putut înghiți
Numai astea două îmi repugnă și-mi este de ajuns să nu vreau să merg pe-acolo! De aceea vreau să citesc aventurile tale!
La toate astea se mai adaugă și costurile ridicate, deloc de neglijat!
Aștept cu nerăbdare și celelalte articole!
@robert: Călător neobosit care ești tu... în papuci prin Africa!!!
Mult curaj trebuie să ai și multă adrenalină, să confirmi plecarea... tu fiind în convalescență!!!
De curiozitate citesc despre aventurile tale africane, că de ajuns pe acolo nu cred...
Mai ai multe țări de văzut prin Africa?!
Spor la scris!
@Mika: mulțumesc frumos pentru vizită și pentru comentariu! Dacă vrei și ești interesată de destinații de astea foarte exotice, pot să te anunț când mai organizăm ceva! Poate reușim să mergem împreună!
Mă bucur tare că-mi citești și=mi urmărești cu interes aventurile africane!
@doinafil: dragă vecina mă bucur că-mi citești articolele mele, din zone în care sigur nu vei ajunge!
Într-adevăr a fost greu, a fost obositor, a fost cam scump, dar a meritat cu prisosință! Toți partenerii mei de călătorie au fost foarte entuziasmați. Evident trebuie să și fii pasionat de așa ceva!
Toate bune și mulțumesc!
@ANILU: în papuci, fără papuci nu mai contează! Important este că am ajuns acolo, ne-a plăcut și ne-am întors cu toții sănătoși acasă și voioși!
Eu am o vorbă în viață, niciodată să nu zici niciodată! Poate are vreun proiect al tău pe-acolo și te cheamă și pe tine!
În altă ordine de idei mai am multe țări de vizitat în Africa. Nu am văzut nicio treime, doar 16 din 54. Timp, bani, sănătate astea îmi trebuie!
E adevărat că nu voi ajunge niciodată pe acolo și tocmai de aceea îți citesc impresiile cu mult interes, încercând să mă imginez în acele locuri inaccesibile pentru mine. Ești un curajos, câteodată îmi vine să cred că-ți forțezi limitele, dar fără un pic de nebunie, aventura nu s-ar mai numi așa!
@Rodel: evident că-mi forțez limitele, evident că am o doză de nebunie și de inconștiență, dar pe de altă parte sunt și foarte calculat.
Mă informez înainte foarte bine despre zona pe care urmează să o tranzitez și despre destinația finală și îmi iau toate măsurile de precauție, atât cât mă duce capul. Doar la țânțari am fost ceva mai neglijent, dar nu o să se mai întâmple.
Mulțumesc frumos pentru vizită și comentariu.
Reiterez ideea auzită de la un mare călător, nu există țări periculoase, doar anumite zone ce trebuie evitate!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2023 [Circuit Africa de vest: Ghana, Togo și Benin] O mare provocare — scris în 16.01.23 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Din Cairo în Cape Town, overland. Patru luni în Africa — scris în 02.10.19 de TraianS din RADAUTI - RECOMANDĂ