Ziua a doua: croazieră muntele Athos, biserica sf. Dumitru din Salonic şi altele.

TIPĂREȘTE

Cu o seară înaine, după 15 ore de drum, în care am vizitat în Bulgaria Veliko Târnovo şi mănăstirea Rila (vezi impresii) am ajuns la hotelul Olimpic din Sidirokastro (vezi impresii). După un somn odihnitor de aproape 8 ore, la ora 7.30 eram în autocar. Aveam de parcurs 170 km până la Ouranopolis unde nu ne permiteam să pierdem vaporaşul de ora 9.30 cu care urma să mergem dealungul muntelui Athos 60 km, nu prea departe de mal. Ouranopolis nu ne-a spus mare lucru. De ce? Pentru că nu l-am vizitat. Am zărit pe chei turnul de piatră şi multe magazine cu icoane, obiecte bisericeşti, ulei de măsline şi vin din Athos adus de călugări. Pe firmele viu colorate inscripţiile în limba română erau la loc de cinste.

Vaporaşul era de capacitate medie cu o sală la parter unde erau mese încadrate de câte două bănci faţă în faţă, bar în care puteai servi cafea, jusuri, sanviciuri la preţuri maritime, toalete. Etajul era descoperit şi plin de băncuţe ca într-o sală de cinema. În difuzor se auzea vocea unei ghide care ar fi trebuit să spună acelaş lucru în mai multe limbi:greacă, engleză, germană, rusă, franceză, probabil bulgară şi română. Dacă în greacă pentru acelaş tronson de informaţii vorbea 3 minute, în engleză două jumătate, în germană două, ş. a. m. d. în română erau maximum 30 de secunde.

Am ales să mergem sus. Aveam pe mine geacă şi pe cap şi în jurul gâtului m-am înfăşurat cu o eşarfă din acelea care se poartă şi le primeşti fără număr, fără număr în diferite ocazii. Dimineaţa cu toate că era un soare strălucitor, bătea vântul şi era frig că m-am trezit cu dinţii clănţănind. La parter pe partea muntelui Athos locurile erau ocupate şi în plus pozele pe care le-aş fi făcut ar fi fost compromise din cauza geamurilor murdare. Pe partea opusă vedeai doar pescăruşii însoţitori şi nesfârşitul albastru al mării. N-a durat mult- probabil mă obişnuisem- e adevărat că m-am aşezat într-un unghi mai ocolit de vânturi.Spre prânz eram cu capul descoperit şi în tricou cu mânecă scurtă. Pe 11 aprilie, la prânz erau 19 grade în condiţii standard (la umbră, la un metru de la sol, etc) şi la soare, unde stăteam noi, cca 30 grade. Iupii!Super!

Muntele Athos este un promotoriu cu o lungime de cca 60 km şi lăţime de 10 km aflat la extremitatea estică a peninsulei Halkidiki din Macedonia Centrală, având relief muntos şi fiind dominată de un vârf de peste 2000m înălţime. Primele însemnări despre muntele Athos le-a făcut Homer în Iliada dar cea care a creştinat ţinutul este Maica Domnului care s-a oprit aici din drumul ei spre Cipru din cauza unei furtuni puternice. Primele aşezări monahale au apărut în sec. IX si de atunci s-au instalat noi comunităţi de creştini ajungând la un număr de 40000 călugări în sec. XV înainte de căderea imperiului bizantin. Odată cu stăpânirea turcească, a îndesirii atacurilor piratereşti de pe mare, chiar a cruciaţilor, numărul călugărilor a scăzut. Muntele Athos s-a proclamat ca republică autonomă semiindependentă cu capitala la Karyes după primul război mondial şi are legi stricte dintre care cea mai cunoscută este interzicerea accesului femeilor dar şi reguli privind postul, rugăciunile şi disciplina. În cadrul legislaţiei generale obligatorii pentru toţi călugării, sunt diferenţieri de la o mănastire la alta privind averea în comun sau individuală ceeace a dus şi la inevitabile conflicte. Accesul în republică se face numai pe mare, fie din Ouranopolis prin portul Dafni pe partea partea vestică fie din Ierissos pentru coasta de est. Nu se poate debarca pe muntele Athos fără o viză specială numită diamonitiron cu multe semnături ecleziastice.

Pe muntele Athos se găsesc 20 de mânăstiri dintre care cele mai mari sunt mrea Marea Lavră, Vatopedu, Iviru, Pantocrator aşezate pe coasta de est care nu e inclusă în traseul vaporaşului şi mănăstirile Dionisiu, Xiropotamu, pe coasta de est.( v. poza cu harta). Mai sunt şi 12 schituri şi multe chilii, adăposturi şi peşteri izolate în care vieţuiesc 1800 călugări. Deşi atât Moldova cât şi Tara Românească din timpuri istorice cât şi România modernă au contribuit cu bani, aur şi danii către manastirile de pe muntele Athos, noi nu avem decât două schituri. Schitul Prodromu a fost înfiinţat în 1820 de mitropolitul Veniamin Costache şi ţine administrativ de Marea Lavră. Schitul Lacu este izolat la patru ore de mers pe jos de la Mănăstirea Sf. Pavel de care aparţine. În aceste două schituri se nevoiesc 65 călugări români.

La primă vedere de pe puntea unui vaporaş care nu se apropie mai mult de 500m de coastă totul pare misterios şi cu încărcătură emoţională şi religioasă. În realitate şi călugării sunt oameni. Mai tot timpul au existat diferende între comunităţi pentru dogmă şi averi; a izbucnit un scandal în privinţa homosexualităţii călugărilor semnalat prima dată de celebrul Rasputin; de dată recentă (2012) stareţul mănăstirii Vatopedu a fost arestat pentru fraudarea statului grec cu sute de mil. de euro prin vânzări ilegale de terenuri. Un pas înainte îl reprezintă dezbaterile din Parlamentul European privind accesul femeilor, după modelul mănăstirilor Meteora la care a fost ridicată această interdicţie. Cu toate aceste umbre muntele Athos, prin credinţa, privaţiunile şi stoicismul majorităţii călugărilor, rămâne un reper al creştinilor ortodoxi.

După ce s-a terminat croaziera, ne-am urcat în autocar şi după vreo oră de mers ne-am oprit la o terasă acoperită, aleasă dinainte, la care ghida şi şoferii se cunoşteau cu personalul. Nouă ce ne păsa? Am mâncat bine prima musaca din Grecia căreia i-am rămas fidelă vreo patru zile la rând şi în alte restaurante, am băut bere Mithos şi două cafele costându-ne în total 18 eu.La sfârşitul excursiei m-am ales cu un plus de două kilograme în greutate.

La o distanţă de 130 km faţă de Ouranopolis se află Salonicul. Am oprit direct la biserica Sf. Dumitru şi aşa cum reiese din poze, am avut ce admira. Prima biserică a fost construită în sec. IV pe locul unor terme romane. Au urmat reconstrucţii şi dezvoltări în timpul imperiului bizantin, până ce după cucerirea de către turci în 1430, a fost transformată în moschee. Abia în 1912 după ce grecii au eliberat Salonicul de stăpânire otomană, a revenit la statut de biserică. Biserica are o construcţie neconvenţională şi nu are altar tradiţional, ci doar uşi împărăteşti în spatele cărora este un panou cu icoane de sfinţi în mărime naturală.Sfântul Dumitru izvorâtorul de mir este ocrotitorul Salonicului şi în biserica pe care am vizitat-o, sub un clopot de argint se află moaştele lui. Un mic altar conţine clopotul de argint care se găseşte într-o vitrină de sticlă aşezată peste un sicriu încrustat deasemeni de argint.

Biserica este renumită datorită celor şase mozaicuri înfăţişând scene din viaţa sfântului Dimitrie alături de ctitori sau copii. Aceste mozaicuri datează din sec. VI-VII şi au scăpat de furia iconoclasică (distrugerea icoanelor) care a început în anul 730. Alte mozaicuri au fost distruse în 612 în timpul invaziei unor triburi de slavi păgâni sau la un incendiu care a avut loc în 1916. Biserica a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 1988. Sfântul Dumitru a trăit sub împăratul Diocleţian în sec. IV. El era un tânăr militar de origine nobilă (după unele surse a fost pretor al Tesalonicului) şi a fost ucis cu lancea în anul 306 în timpul prigoanei creştine pentru că nu-şi ascundea credinţa şi propodăvuia creştinismul. Din trupul lui nu a curs sânge ci mir frumos mirositor. Sfântul Dumitru este ocrotitorul Oraşului Salonic.

Cu turul oraşului Salonic nu am avut noroc. Arcul lui Galerius, Rotonda, statuile ecvestre ale lui Constantin cel Mare şi Alexandru cel Mare erau pe dreapta autocarului iar noi stăteam pe stânga aşa că nu am văzut aproape nimic şi în niciun caz nu am putut fotografia ceva. După încă 70 km de mers am ajuns pe înnoptate în Katerini şi ne-am cazat la hotel Olimpion (vezi impresii). Hotelul este amplasat chiar vis-a-vis de o biserică aşa că la unsprezece şi ceva am coborât să luăm Lumină

Biserica Theias Analipsi are hramul Buna Vestirii şi este construită într-un stil tipic ortodox. Nu este o biserică foarte mare dar are linii armonioase şi exteriorul prezintă o elegantă alternanţă de linii roşii pe cărămida aparentă vopsită în bej. Cele două turle încadrează corpul principal al bisericii cu linii curbate. Intrarea este monumentală pe o scară largă la capătul căreia sunt trei arcade în care se găsesc uşi masive de lemn cu decoraţiuni. Nu au intrat toţi credincioşii în biserică aşa că s-au instalat difuzoare. Grecii sunt foarte credincioşi şi respectă tradiţiile. La miezul nopţii toţi locuitorii oraşului erau pe străzi. De la balconul camerei de hotel am văzut sute de luminiţe ale lumânărilor aprinse. Am revenit în hotel, am ciocnit cu prietenii cu care am venit din ţară un ou roşu şi un pahar de vin călugăresc luat de la Ouranopolis, am mâncat cozonac cu nucă Boromir (prietenii ştiu ce e) şi am dormit iepureşte până la 6.30 pentru că a doua zi, în prima zi de Paşte, plecam la 7.30 spre Meteora.

-Va continua-

---

VIZUALIZĂRI: 3300 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI