GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Întâmplarea a făcut ca în vara lui 2013 să găsesc locul în care a fost descoperită Edith Piaf, ”privighetoarea” șansonetei, franțuzoaică la origini, născută „în braţele unui poliţist”, la 19 decembrie 1915, sub un felinar din strada Villette, din Paris.
Încă din prima noastră zi la Paris, pe Rue Belleville nr.72, nu aș putea spune locul exact, decât zona Cimetiere du Pere Lachaise, am avut plăcuta surpriză să zăresc pe un spațiu liber silueta modelată în bronz a unei tinere cu brațele ridicate în extaz și scris Edith Piaf. Mi-a și sunat în minte celebrul Non, je ne regrette rien lansat în 1961 într-un concert în sala Olympia din Paris.
Alături se află un, să-i zic monument e prea mult, mai degrabă o construcție pe care este montată o placă comemorativă, unde Edith este redată numai cap și mâini crispate, o înfățișare de o plasticitate deosebită ce, iar a făcut să-mi sune în minte Non, je ne regrette rien. Și o dedicație de Jean Cocteau, Elle est inimitable, Il n'y a jamais eu d'Edith Piaf, Il n'y eu aura plus jamais. Ceva în genul, Ea este inimitabilă, nimeni nu a fost și nu va fi ca ea. Surpriza a fost de proporții și este plăcut să descoperi locuri și oameni exact când și unde nici nu te aștepți.
În octombrie anul acesta au fost 56 de ani de la moartea celei care a influenţat puternic cultura franceză și europeană a secolului al XX-lea. În urma ei au rămas cântece nemuritoare, precum „Non, je ne regrette rien”, „La vie en rose” ori „Milord”, dar şi o poveste de viaţă trăită în mizerie și lipsuri materiale. A fost abandonată de mică, crescută de bunici într-o cocioabă apoi într-un bordel. Nu a avut decât ”școala vieții” care i-a oferit experiențe traumatizante. A fost suferindă, dar în scurtele momente de respiro cânta în stradă, fără niciun acompaniament muzical, cânta indiferent dacă o asculta sau nu, cineva. Cânta pentru un ban. Așa a fost remarcată și norocul i-a surâs; patronul unui cabaret de lângă Champs-Elysées.
Datorită vocii sale inconfundabilă, succesul i-a fost asigurat, dar fiind lipsită de moralitate, a dus o viață dezordonată și nu dădea două parale pe șansa ivită.
În 1947 face un turneu la New York, secretar fiindu-i Charles Aznavour, pe care ea îl lansează în muzică. Succesul a fost imens.
După o viață zbuciumată, plină de aventuri amoroase, bolnavă și tratată necorespunzător, după un ultim concert la Olimpya, în 1963, epuizată, cu ficatul ciuruit de “viaţă“, droguri şi analgezice, face o comă hepatică și moare la vârsta de 48 ani, în timpul unui turneu pe Coasta de Azur. Este adusă la Paris și înmormântată în Cimitirul Pere Lachaise.
Web, am o rugăminte. Non, je ne regrette rien, Edith Piaf.
Trimis de mihaelavoicu in 25.10.19 23:14:52
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA. A mai fost în/la: Paris
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Cimitire pariziene faimoase, PARIS" (deja existentă pe sait)
@mihaelavoicu: Felicitări pentru articol!
Start vot!
Îmi place Edith Piaf, un timbru unic, talent nativ și existența tristă.
Știu de ea de când eram mică, la școală doamna profesoara de limba franceză ne-a adus la oră casetofonul și avea o casetă cu muzica ei. De atunci îmi place de Edith Piaf.
Frumoasă surpriză cu articolul și excursie!
Călătorii plăcute!
Numai bine!
Aşteptam să scrii acest review. Edith Piaf a fost în tinereţe cântăreaţa mea preferată cu atât mai mult pentru că melodiile ei erau difuzate la radio România Actualităţi, alături de cele ale lui Charles Aznavour. Alţi amanţi celebri pe care i-a lansat au fost Yves Montand (care alături de soţia sa Simone Signoret au susţinut o politică comunistă), Gilbert Becaud, Edie Constantine. M-a impresionat filmul biografic La vie en rose care poartă numele unei piese lansată de ea. Mireille Mathieu a încercat s-o imite dar performanţa acesteia e departe de a originalului.
La Piaf...
Ce de de spus în asta... Păi e de spus!
Tu, ca popor, ai avut cea mai mare voce a chanson-ului... un fel de Maria Tănase... culmea, viețile lor sunt aproape identice. Bulevard-ului Belleville... dacă tot aduci un omagiu, cu statuie cu tot, redenumește-l în Edith Piaf, ... boilor! Niște ageamii mândri și cu orgolii, la acest capitol, care au un hexagon imens de Europă.
Franța a câștigat prin imagine 50%, prin La Piaf, după război. Este un monument, un titan al expresivitații mondiale prin cântec, o vrăbiuța plăpândă cu plămâni de elefant. Vocea formată în stradă dar, timbrul este unic.
Mie, personal, mi-a plăcut lucrarea artistului pe Belleville... Statuia e deliberat fără forme tangibile și cu mâinile în sus. Arată dezordonarea în care a trăit La Piaf și nepăsarea de a trăi cum trebuie sau cum zice societatea în genere.
O nepăsare care o RESPECT cu admirație. A facut cum a vrut, fără să-i pese! Câți dintre noi putem face asta, fără riscurile incorborabile, ale vieții?
Stimată Doamnă Edith Piaf,
CHAPEAU!!!
@Dana2008: Mulțumesc Dana pentru admirația ce o porți muzicii bune, căci da, muzica bună nu înseamnă numai muzica simfonică. Muzica anilor 60 a fost una de excepție, o muzică în care fiecare se regăsea, fie că era din socialisticețkii lagăr, fie din capitalisticețkii lagăr. Și filmele la fel, cu toți actorii lor de atunci.
Te îmbrățișez și toate bune!
@Michi: Bună ziua, mama Michi! Dacă v-aș întreba un lucru mărunt petrecut ieri, ați zice că ”am uitat”, dar cu amanții lui Edith Piaf văd că sunteți la curent. Glumesc.
Muzica și filmele din tinerețea fiecărui om, rămân precum o ștampilă bine imprimată într-un loc din interiorul sufletului, acolo unde d-vs aveți sertarele în care, din când în când, mai cotrobăiți și mai scoateți o amintire, două.
Mulțumesc pentru vizită, pentru ecou și pentru votul acordat lui Edith. Cred că se distrează pe seama noastră acolo unde este și strigă cu vocea-i sonoră, je ne regrette rien! , vedeți-vă de ale voastre!
@Alex_Macedo: Frumos spus! Mulțumesc momentului când, din întâmplare am găsit locul unde Edith cânta în gura mare, cu vocea-i inconfundabilă... dar ce cânta oare? Asta chiar nu știu! Probabil ce era la modă atunci, în perioada de după război. O lălăială...
Mai târziu, după ce s-a lansat, chansonetele sale erau în majoritate, compuse de ea. A avut așa succes și atâta bănet că l-a făcut vraiște, ca răzbunare pe viața mizeră care a dus-o în copilărie. Ce caracter a putut avea, încât nimic nu a regretat!
Mulțumesc pentru frumoasele cuvinte la adresa ei!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2015 Brancusi, Cioran, Ionesco... Cimitirul Montparnasse — scris în 06.04.15 de iulian68 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2014 Père Lachaise versus Bellu — scris în 21.06.14 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Am cutreierat mari cimitire din Paris — scris în 19.02.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2011 Rătăcind printre morminte... la Père-Lachaise (XI) — scris în 24.05.12 de Ovidiu istorie din BOTOşANI - RECOMANDĂ