Am cutreierat mari cimitire din Paris

TIPĂREȘTE

AmFostAcolo, am fost de două ori la Paris, a doua oară îmbrăcată în ie românească și o bandă subțire de tricolor la gât. Am pornit la drum patru femei însuflețite de tinerețea vârstei a treia, cu zbor low cost, hotel 2*, mic dejun, iar pachețelul cu mâncare, sticla de apă și pelerina în săcoteiul din spinare, cu mâinile libere pentru hartă și aparat foto.

Multă voie bună (deși fiecare cu probleme acasă cu totul și cu totul, deosebite), bine documentate, plecam dimineața și ne întorceam seara târziu, frânte de oboseală, dar mult încărcate spiritual.

Obiectivele au fost fixate înainte, unele să le zicem clasice, dar și altele mai puțin frecventate, cum ar fi cimitirele.

Am descoperit din întâmplare pe rue Belgrand, locul unde Edith Piaf cânta singură, în gura mare, neacompaniată, indiferent dacă o asculta sau nu, cineva. Așa a fost descoperită. Există aici o statuie în stil modernist, cu mâinile ridicate în sus, în plin extaz (mi-a și sunat în urechi ”Non, je ne regrette rien”) și tot aici este un mic basorelief numai cap și mâini crispate cu o dedicație de Jean Cocteau:”Elle est inimitable/ Il n*y a jamais eu D*Edith Piaf/ Il n*y en aura plus jamais” (Ea este de neimitat, nu a existat și nu va mai fi alta în așa fel.)... în genul ăsta!

Și tot din întâmplare am descoperit în cartierul Latin, Cafeneaua Procopie fondată la 1686, cea mai veche din Paris și din lume, frecventată de La Fontaine, Voltaire, Danton, Bonaparte, Balzac, V. Hugo, Anatole France etc.

Dar, intrând în subiect, cel mai provocator a fost cutreierând marile cimitire, în căutarea elementelor românești și nu numai. Primul, cu un an în urmă a fost Cimitirul Pere Lachaise în căutarea marelui Enescu. Acesta odihnește împreună cu Maruca sa, pe care a iubit-o toată viața. Am găsit (în grabă fiind), Sarah Bernhard, Gilbert Becaud, Simone Signoret și Yves Montand. Am căutat și am găsit frumoasa capelă cu vulturul bicefal, a familiei domnitorului Gh. Bibescu, împreună cu Marițica Doamna și nepoata sa scriitoarea franceză de origine română Anna (Brâncoveanu) de Noailles.

Următorul popas, în anul 2013 a fost la Cimitirul Montparnasse în căutarea spiritului lui Brâncuși și a vestitei sale lucrări ”Sărutul”, despre care citisem că se află pe mormântul său. Eroare! Eroare gazetărească. Mormântul lui Brâncuși este simplu, fără cruce, fără ”Sărutul” și tot aici odihnește o familie care l-a îngrijit până la moarte. Pe piatra de mormânt erau depuse pietricele, tichete de mertou bucureștean, mesaje, bani și flori ofilite. După ce am făcut ordine și curățenie, am rupt o bucățică din tricolorul meu și l-am pus într-un ornament din piatră, în formă de coroniță. Cred că a fost cel mai frumos dar primit de Brâncuși! La fel am procedat și la mormintele Eugen Ionesco și Emil Cioran.

Am mers la portar și ne-a explicat că ”besseul” se află în alt sector, mai mic, peste drum, unde l-am căutat cu mare insistență. Vestita lucrare se află pe mormântul unei tinere rusoaice, Tania Rachevskaia, studentă, iubita doctorului lui Brâncuși și care, purtând sarcină, s-a sinucis. Doctorul i-a comandat marelui artist o lucrare specială pentru mormântul său, mormânt aflat la margine și într-un colț îndepărtat, lângă un zid al cimitirului, loc destinat sinucigașilor. Pe mormânt se află poza tinerei Taniușka, este îngrijit și supravegheat video.

Brâncuși a așezat lucrarea pe când avea 33 ani... vârsta lui Hristos... și nici nu se gândea că locul odihnei sale de vaci va fi tot în acest cimitir. Este singura sa lucrare din afara țării, care se află într-un spațiu deschis.

Nu am plecat din Paris, până nu am vizitat și Cimitirul Montmartre, Muzeul Montmarte, dar și târgul de antichități din St. Ouen.

Cimitirul Montmartre este foarte vechi, aflat în pantă, cu zeci de nume cunoscute (ca peste tot, ni s-au dat hărți cu numele personalităților repausate), dar timpul fiind un mare dușman al turistului, nu am găsit decât pe vestita Dalida, Francisc Lopez, Louise Weber-alias La Goulue, creatoarea celebrului dans Can-Can cea imortalizată în multe postere de Toulouse-Lautrec. Am căutat în mod expres și am găsit, locul unde repausează ”Dama cu Camelii”-vestita curtezană Alphonsine Plessis, iubita lui Dumas-fiul. Un vas cu frumoase violete de Parma se află pe el. Alături, actorul Jean Claude Brialy.

Însă o ”aventură a tricolorului” am avut la Atelierul lui Brâncuși, aflat în apropiere de Centre Pompidou, unde admiram obiectele expuse, toate sub geam de protecție, când ne întâlnim cu un grup de elevi de prin părțile Oradiei. Toți roată, băieți și fete, în jurul nostru, explicam însoțitorului lor cum să ajungă la mormântul lui Brâncuși, să nu-l rateze, când observ o fătucă cum se uită zâmbind la mine. O iau de umeri și o întreb de ce se iută așa, la care ea, cu un ușor nod în gât, îmi spune încet, ”Îmi place ia, îmi place tricolorul! ”

Cu ie și tricolor voi veni la Alba! Mulțumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 2445 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI