SIBIU - un oras de poveste (partea a II-a)

TIPĂREȘTE

LEGENDELE SIBIULUI

Povestile nu sunt facute a fi citite numai de copii... pentru adulti exista legende, ce musai trebuiesc cunoscute pt a ne delecta si, de ce nu, pentru a fi povestite nepotilor peste multi ani. Dati-mi voie sa va povestesc aici legendele Sibiului, legende frumoase ce au dainuit peste timp!

LEGENDA TURNULUI BISERICII EVANGHELICE DIN SIBIU

In anul 1830 sibienii au hotarat ca Turnul Bisericii Evanghelice al orasului lor trebuie sa fie cel mai inalt din Transilvania. Cunosscannd faptul ca in orasul BIstrita se afla cel mai inalt turn, o delegatie sibiana a plcat intr-acolo pt a-i afla inaltimea, Bistritenii i-au primit foarte frumos pe sibieni, lasandu-i sa urce in varful turnuluiiar de acolo, cu ajutorul unui ghem de sfoara mai groasaau reusit sa il masoare. Inainte de plecare, bistritenii, gazde bune, i-au poftit la masa si bineninteles la un pahar de palinca Fericiti ca si-au atins scopul, sibienii s-au ospatat din bucate si au ciocnit cateva pahare cu gazdele. PAlinca fiind buna dar tare a reusit sa-i ameteasca pe sibienii care nu au observat faptul ca bistritenii au taiat o bucata de sfoara. Datorita acestei intamplari, turnul Bisericii Evanghelice din Sibiu este al doilea ca inaltime din Transilvania avand 773.34m, pe cand turnul din Bistrita are 75m.

LEGENDA CELOR 2 URIASI

Se povesteste ca demult, pe vremea uriasilor, in SIBIU traiau 2 asemenea fapturi. Unul locuia in turnul Bisericii Evanghelice iar celalalt in Turnul primariei. PAre-se, conform legendei ca cei 2 uriasi au construit biserica evanghelica deoarece erau atat de mari incat nu trebuiau sa faca decat un pas de la biserica pana la gimnaziu si atat de puternici incat isi aruncau unul altuia pietre grele de cate 10 chintale, pietre necesare construirii bisericii. Uriasii aveau si o parte rea, deoarece ii oropseau pe locuitori transformanu-i in sclavi.

Intr-o zi, cei doi giganti, plictisiti au pus la cale o intrecere. Cu aceasta ocazie se straduiau sa faca pasi cat mai mari. Uriasul care locuia in marele turn al bisericii a vrut sa ajunga printr-un singur pas la cel din Primaria veche dar nu a reusit sa-si atinga tinta si s-a prabusit, cat era de mare in "orasul de jos"frangandu-si ceafa, spre bucuria locuitorilor din Sibiu. RAmanad doar un singur urias in viata, cetatenii s-au rasculat, au patruns in turnul primariei si l-au ucis, asigurand pacea in SIBIU.

LEGENDA CAPITANULUI SI A BALAURULUI DE FOC

Sotia principelui BAthory, care era o femeie cruda si vicleana, l-ar fi convins pe acesta ca intr-o noapte sa-i omoare pe toti locuitorii urbei, mai precis ca toti soldatii maghiari sa-si omoare gazdele la care locuiau.

Principele i-a trasat sarcina capitanului sau Ballthasar Ordoy, care la randul sau urma sa le ordone masacrul soldatilor sai. Dar in acea seara capitanul armatei lui BAthory s-a intors acasa tarziu si ametit de bautura mai mult ca altadata a privit pe fereastra, Atunci, uluit de groaza, a zarit pe fundalul intunecos al noptii doua armate arzand in flacari care se luptau, apoi un balaur numai foc si para cu gura lui de fiara larg deschisa ,,amenintator. Aceste revelatii ceresti l-au inspaimantat atat de tare pe capitan incat a doua zi, ingrozit, s-a dus dis de dimineata la principe si l--a implorat sa se razgandeasca in privinta intentiilor sale criminale, lucru care s-a si intamplat

LEGENDA TOBOSARULUI SI A BUCATARESEI

In fiecare din cele 2 ferestre in stil gotic ale turnului bisericii evanghelice, prin care se raspandeste peste intregul oras sunetul clopotelor, se aflau pana nu demult cate o figurina din lemn. Una dintre ele infatisa o femeie cu o scufie mare pe cap iar cealalta un barbat cu o toba. Mecanismul orologiului cuprindea si aceste 2 statuete care ajutau la batutul clopotelor.

Se povesteste ca, in timp ce principele GAbriel BAthory tinea orasul sub teroare impreuna cu trupele sale, locuitorii sasi ai orasului au hotarat intr-o noapte sa-i ucida pe toti maghiarii care locuiau in oras. Un soldat ungur care era si tobosar avea o iubita bucatareasa sasoaica. Aceasta i-a deezvaluit iubitului ei intentiile criminale a concitadinilor ei. Astfel, atunci cand ceasul a batut ora complotului, tobosarul a inceput sa alerge in sus si in jos pe strazi batand toba, trezindu-i astfel atat pe maghiari cat si pe sasi, zadarnicind astfel planul celor din urma. Cei astfel salvati de la moarte au pus, in semn de recunostinta cele doua statuete de lemn, cea a tamburinului si cea a bucataresei, in cele doua ferestre acustice ale marelui turn. De asemenea, in amintirea celor doi, pazitorul turnului care era si clopotar trebuia ca dupa fiecare bataie a orei pline sa bata si toba pt cateva minute. Cele doua figurine de lemn, atinse de patina timpului pot fi vazute la MUzeul de istorie unde stau si astazi, marturie a acelor vremuri.

LEGENDA LACULUI DUMBRAVA

Doi frati se indragostisera fara voia lor de aceeasi fata neasemuit de frumoasa pe nume LIANA. Unul era lucrator in vie, celalalt era cantaret. Stand amandoi la o masa la HAnul de langa lacul Dumbrava se hotarara sa dea cu zarurile iar cel care va avea puctajul cel mai mare, acela sa o ceara pe LIANA de sotie. Se intampla ca tocmai LIANA sa treaca atunci pe la carciuma, trimisa de tatal ei sa cumpere tutun si sa auda discutia cu pricina. Dar zaruril se rotogolira si cazu in apa lacului deoarece fusesera aruncate cu o prea mare putere si dorinta. Atunci LIANA, apropiindu-se de cei 2 frati le zise suparata:

- "Eu nu sunt o fata pe care sa o castigati voi la zaruri!". In acelasi timp se apeca si intinse mana sa scoata zarurile din apa. Dar o mana alba iesi din apa si fata fu trasa in adancuri, Cei doi frati au ramas incremeniti de groaza, siguri ca LIANA se innecase. INsa fata, conform legendei nu se innecase ci fu dusa in palatul in care locuia Stapanul Apelor. Acesta o primi cu mare fast p frumoasa LIANA, ii darui viata si tnerete vesnica si 50 de nimfe si sirene pt a o impodobicu cele mai frumoase perle, O vraji apoi sa -i uite pe toti cei de pe pamant pt a putea trai acolo vesnic.

Insa fata nu fu uitata de cei 2 flacai. Fratele cel mare hotari sa se razbune pe Stapanul Apelor, turnand un butoi mare de vin in lac, fratele cel mic insa neputand face altceva decat sa isi plang durerea. Si incepu sa cante din glas si lauta atat d induiosator incat rupse vraja si LIANA se repezi la el strigand:

-"O, da, te recunosc! Tu esti alesul inimii mele! "

Din ochii ei lacrimile incepura sa curga siroaie, transformandu-se in margaritare. VAzand aceasta minune, Stapanul Apelor zise cantaretului :

-"Ramaneti la mine si veti avea amandoi viata si tinerete vesnica! VA voi cununa si veti ramane aici pt totdeauna! Vei canta in fiecare zi cantece to atat de frumoase si induiosatoare iar LIANA va plange! M-au placut margaritarele nascute din lacrimile ei, asa ca doresc sa am cat mai multe! "

Si au ramas tinerii indragostiti pe fundul lacului pt totdeauna. Lacul Dumbrava isi duce veacul inainte, cu sclipirile lui argintii in soarele dupamiezilor si parca in susur de plans se aude cand vantul ii infioara valurile...

-

(nb: documentare cu bunavointa primariei Sibiu)

---

VIZUALIZĂRI: 1890 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI