GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De la inceput trebuie sa marturisesc un lucru: am fost si sunt pasionat de istorie. Am citit si citesc inca cu deosebita placere carti, articole, brosuri despre locuri, oameni si fapte. In toate periplurile noastre nu am ratat niciodata ceva legat de istoria acelor locuri (mai putin atunci cand am intrat in vreun resort din Turcia si nu am mai iesit pana la plecare) si am simtit intotdeauna fiori stiind ca pasii mei calca pe urmele inaintasilor. Cand Cornel a publicat locul Intalnirii AFA pot spune ca m-am bucurat ca un copil! Desi am trecut de multe ori prin zona Albei Iulia niciodata nu m-am oprit pe acolo iar acum aveam sansa sa petrec cateva zile … Cum noi dintotdeauna am venit de joia la intalniri, as fi vrut sa ajung de data asta de miercuri, insa programul Ninei nu ne-a permis o asemenea “aroganta”.
Am ajuns asadar joi in jurul orelor 15 la Parc Hotel, am urcat in camera ce era de urcat, si dupa cateva schimburi de cuvinte cu Cornel, am fugit sa vizitam orasul ‘la pas’. Amplasarea hotelului ne-a avantajat mult pentru ca in 30-40 de minute am reusit sa vedem centrul cu opriri dese si poze ‘la greu’. Asta poate si pentru ca era soare si stiam ca si a doua zi va fi la fel, dupa care se anuntase vreme ploioasa si rece. Dupa aceasta plimbare am socotit ca ar fi bine sa dormim un pic pana spre seara cand urma sa iesim sa luam masa pe undeva impreuna cu primii veniti dintre colegii nostri de sait. Asa ca seara, dupa ce am aflat ca locul de intalnire era stabilit la ‘Carpaccio’am ajuns si noi acolo. Cu toate ca ma inscrisesem la turul cetatii Alba Carolina pentru sambata, aveam o zi ‘plina’ in fata, si chiar nu stiam incotro sa o apuc. Sansa mea a fost Vasile S. care localnic fiind, a venit sa ne salute si vazandu-ma incurcat un pic s-a oferit sa ne fie insotitor in zilele ce urmam sa le petrecem acolo. Nu pot decat sa-i multumesc pentru gest si sa ma ofer in a-i intoarce serviciul atunci cand va veni in Bucuresti. Dimineata, dupa ce am luat micul dejun, am plecat cu Vasile spre cetate. A venit cu masina si am gasit si loc de parcare exact inainte de drumul care duce spre poarta 1 asa ca daca veti vrea sa mergeti cu masina pana acolo nu cred sa aveti probleme in a gasi un loc de parcare. Inainte de a va spune ce am facut noi in aceasta vizita am sa fac un rezumat al istoriei cetatii (desigur wikipedia a fost sursa de inspiratie)
Cetatea Alba Carolina este construita pe Dealul Citadelei si a reprezentat o fortificatie strategica de aparare a Imperiului Habsburgic impotriva Imperiului Otoman. Pozitia sa a reprezentat insa o importanta deosebita de-a lungul timpului dat fiind faptul ca pe acest amplasament s-a aflat Castrul Roman in anul 106 e. n. si apoi Cetatea Medievala Balgrad in sec XVI-XVII.
Inspiratorul proiectului a fost maresalul-principe Eugeniu de Savoia, iar lucrarile pregatitoare au inceput in anul 1711 prin ridicarea topografica a orasului si cetatii medievale. Planul original a fost trimis la Viena si aprobat de Eugeniu de Savoia la 18 aprilie 1714, dupa care, impreuna cu ordinul de constructie au fost inmanate comandantului trupelor imperiale din Transilvania, generalul Steinville in luna iulie 1714. Tot in baza observatiilor venite de la Viena, generalul mai primeste o notificare de a intocmi un nou plan care sa se adapteze acestora.
Terenul necesar constructiei (140 ha) a fost eliberat intre 1713-1715 prin daramarea vechiului oras medieval care a fost mutat in partea de est a viitoarei cetati. Proiectul din punct de vedere tehnic ii apartine arhitectului italian Giovano Morando Visconti care a si condus lucrarile pana in 1717 cand a murit de ciuma, acestea fiind continuate pe rand, de inginerii militari Iosif de Quadri si Konrad von Weiss pana in anul 1738.
Este cea mai mare fortificatie bastionara de tip vauban din sud estul Europei. Ca o paranteza, Sebastien le Prestre, marchiz de Vauban, (1633-1707) maresal al Frantei a fost cel mai important inginer militar din acea perioada, faimos pentru inovatiile aduse in domeniul fortificatiilor, tehnica pe care la acel moment au imprumutat-o multe tari din Europa.
Executate din caramida cu ziduri scunde inconjurate de santuri, aceste fortificatii se caracterizeaza prin folosirea bastioanelor in forma de pana prin creearea unui dispozitiv de supraveghere care elimina punctele moarte. Acest sistem (vauban) a fost introdus in Transilvania in secolul XVIII, fiind aplicat la construirea Cetatii de la Alba, a Cetatii Timisoarei (cea mai mare din Imperiul Habsburgic dupa cele de la Budapesta si Viena) si a cetatilor de la Oradea, Arad si Fagaras.
La constructia cetatii Alba au fost folositi peste 10.000 de iobagi adusi din toate scaunele si comitatele din Transilvania. Cetatea are sistem de canalizare propriu, fantani de mare adancime, depozite de alimente si chiar ateliere de reparatii... Cetatea a fost implicata in doua evenimente istorice marcate de conflicte armate: Rascoala lui Horea Closca si Crisan (1784-1785) si Revolutia de la 1848.
Dupa ani de munca si peste 150 mil euro, Cetatea a fost adusa la aspectul initial, si este vizitata si admirata de mii de turisti.
Intrarea in cetate este gratuita, neexistand vreo taxa in acest sens. Este recomandabil insa sa apelati la un ghid. Exista tururi ale cetatii la ore fixe si tururi personalizate in functie de preferintele turistilor... Turul dureaza cca 2 ore.
Am intrat pe poarta 1 aflata in latura de est in dreptul Bastionului Capistrano, si este locul de intrare dinspre orasul vechi. Foarte aproape se intra apoi pe poarta 2, imediat dupa intrare ajungandu-se la Obeliscul Horea, Closca si Crisan. Poarta a treia este cea mai frumoasa dintre cele 6, bogat ornamentata ilustrand gloria si maretia Imperiului Habsburgic, iar in interior se afla camerele de garda. Tot acolo se afla turnat din metal un soldat de garda. Ne-am continuat drumul si in dreptul castrului roman am fost intampinati de catre un soldat de garda (nea Mihai) un tip foarte amabil si glumet care ne-a intrebat daca dorim sa facem cateva poze impreuna. Am continuat prin ocolirea castrului pentru a vedea vechea pulberarie. Intrucat mai mult am fost preocupat in a face fotografii, nu mai stiu cronologic ordinea in care am vizitat biserica romano catolica, Muzeul Unirii, Sala Unirii (inchisa acum pentru renovare dar pe care am putut-o vizita datorita lui Vasile (), apoi am intrat pe poarta 4, am vazut esafodul, santurile cetatii, Catedrala Incoronarii, episcopia ortodoxa, Bastionu; Trinitarienilor, Palatul Episcopal apoi Palatul Princiar unde pentru scurta vreme a fost gazduit si Mihai Viteazul impreuna cu Doamna Stanca. In fata Palatului se afla si statuia lui Mihai Viteazul, inaugurata in 1968, la inaugurare fiind prezent si Nicolae Ceausescu. Am mai vizitat observatorul astronomic, apoi biblioteca Batthyaneum, (acolo in apropiere ne-am oprit pentru o cafea la o locatie foarte foarte simpatica al carei nume insa nu-l retin), si ne-am intors catre iesire trecand pe langa Palatul Apor (Universitatea 1 decembrie) si pe langa Muzeul Principia.
Sunt multe de vazut si de vizitat la Cetate si cred ca ar merita mai mult de doua ore. Noi am fost insa devreme si pentru ca mai aveam si multa treaba (pregatiri pentru seara degustarilor) a trebuit sa revenim la hotel. Mi-am promis insa ca voi reveni in vara si cu siguranta o voi face! Nu ratati pe cat posibil nimic, intrati neaparat in Biserica Romano Catolica si in Catedrala Incoronarii, poate veti avea norocul sa prindeti schimbarea garzii, toate acestea va vor deconecta de la orice alte griji si va va relaxa total. Iar istoria se va derula incet, incet prin fata ochilor vostri. Vizita placuta!
Trimis de iulian68 in 22.03.18 20:23:23
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ALBA IULIA.
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulian68); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.06876000 N, 23.57142300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@iulian68: Start vot!... na, trei la rand. Cetatea mi se pare un loc etraordinar si felicitari celor care s-au ocupat de a-i da sansa care merita in a prezenta istoria.
Din pacate eu am vizitat destul de putin cetatea insa as vizita-o de cate ori as trece prin Alba Iulia.
Felicitari, votat cu mare drag si ati avut sansa si de o zi superba.
@mishu: sărut mâna Mishu! Da, am avut noroc de vreme buna, și la vara o mai fac o dată!
@iulian68: Ați fuat startul și-ați avut și ghid! Bravo vouă! Noi nu l-am văzut pe nea Mihai, norocoșilor!
Da, și eu aș mai vizita Cetatea, pe-ndelete. S-o pipăi, s-o respir, s-o simt!
@Zoazore: Asa ar trebui vizitata, pe indelete si asa am sa fac la vara cand voi reveni!
@iulian68:
Si noi am reusit sa vedem cetatea, am fost puțin joi și eu puțin vineri până am primit de la Zoa ordinul de încorporare la unitate, pardon, hotel Parc! Dar am văzut ceva așa că mă declar mulțumită.
Nu am pășit în Alba de mulți ani așa că mi-a căzut mănușă întâlnirea aici, plus că am fost nevoiți să anulăm vizita de anul trecut când încă nu aflasem unde se adună Afa.
@elviramvio: Sastii ca merita acordate macar trei ore cetatii... E splendida, cel putin dpdv turistic!
@iulian68:
Pai am in total 2.30 și m-am oprit la Sala Unirii...
@elviramvio: înseamnă că ai stat de vorbă cu toate statuile, inclusiv cu obeliscul Hirea Closca si Crisan!!! ????????????
Am vazut ca turul se face in 2 ore, noi am făcut 2 ore dar nu am vazut cetatea in totalitate, nu am coborat in santuri, s. a. m. d
Ați avut noroc de o vreme superbă. Tot ce văd la tine în poze pare mult mai luminos decât ce am văzut noi sâmbătă. Poza nr. 8 e super. O să o copiez dacă nu te superi.
@iulian68:
Am stat de vorbă si cu impăratii romani, am stat și pe pernele senatorilor romani, chit că eu sunt augustus ????????, am îmbrățisat soldatul (nu-i nevoie să mă sperii, Cătă m-a pozat), am ascultat si lectia calugărului trinitarian, am fost la muzeu, din păcate am ratat kurtos și regret și acum, visez noaptea căruta unde mirosea frumos????. Istoria costă scump!!
@ungureanica: copiază ce doresti! Am avut noroc ca am venit de noi iar vineri dimineață am fost la cetate! Altfel sâmbătă păream acelasi lucru! Am să mă uit cat e poza 8 și faca mai am vreuna ti-o trimit unicat! ????
@elviramvio: I-am văzut și eu pe cei cu kurtos, dar m-am oprit mai in fata si am luat o citronada... Nu stiu de ce dar prin toata Alba pe unde n-am dus numai asa ceva am băut... ca un sfânt! ???? dar seara ma transformam, între zidurile hotelului! ????????????
Nu trebuie ratat Muzeul, acolo unde se află printre altele și aparatul de fotografiat al lui Samoilă Mârza, cel care s-a strecurat în sală atunci la 1 decembrie 1918 și de la care au rămas singurele mărturii vii, ale evenimentului.
Și neapărat mai trebuie văzută sala după renovare, pentru a vedea picturile de la încoronarea din 1922.
Votat cu drag!
@mihaelavoicu: Multumesc! Muzeul era inchis la ora aceea, iar Sala Unirii, deși anunțată a fi in plina renovare nu părea a fi deloc, în sensul că nu era nimic care sa dea de inteles stadiul lucrărilor... Sai poate asa lucrează restauratori, ff curat... ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2023 2000 de ani și trei fortificații — scris în 02.11.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Alba Iulia, traseul șanțurilor cetății — scris în 30.10.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- May.2023 Traseul celor Trei Fortificații - 2 secole de istorie condensate în câteva sute de metri — scris în 23.09.23 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Oct.2021 La ceas de seară prin Cetatea Alba-Carolina — scris în 19.10.21 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Cetatea care nu a fost cucerita niciodata, Alba Carolina — scris în 19.03.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Din nou la Alba Carolina — scris în 05.07.21 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 De vis, merita vizitata si re-re-revizitata — scris în 14.12.20 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ