Catedrala Alexander Nevski

TIPĂREȘTE

Deși iubim mult Bulgaria, prin Sofia n-am trecut decât o singură dată din pură întâmplare când a leșinat Sophia pe care am internat-o în torpedou un concediu întreg iar noi, din pură neatenție la panouri, am încurcat drumurile spre Grecia.

Anul acesta am hotărât ca în drum spre Salonic să facem un popas de o noapte și în capitala bulgară, fapt pe care nu-l regretăm, ba chiar ne dorim să-l repetăm. De ce? Pentru că vecinii noștri merită să le cunoaștem cultura veche și rămășițele de la strămoșii noștri comuni, urme pe care ei le pun foarte bine în valoare și-și fac un viitor european cu ele, spre deosebire de noi care le distrugem, ba îi și acuzăm pe bulgari că ne-au furat trecutul, așa cum mi-a fost dat să aud despre Cavalerul Trac și tot ce ține de triburile trace.

Unul din obiectivele pe care nu doream să le ratăm în Sofia a fost catedrala Alexander Nevski, monument cultural, religios și istoric deosebit.

Am plecat de la hotel Bon Bon spre Podul cu Lei și de acolo la pas trecând pe lângă unele locuri interesante despre care am scris un minim de informații în articolul trecut, poposim un pic în fața președenției să admirăm schimbarea gărzii, apoi am grăbit spre catedrală, știind că are un program pe care de obicei îl respectă și dacă nu ajungem la timp, o ratăm, a doua zi urmând să plecăm devreme spre Salonic despre care v-am povestit deja.

Am ajuns în Piața Al. Nevski și din depărtare am admirat complexul în întregime, cupolele lui aurite și unele verzi, combinarea de forme rotunjite suprapuse, dimensiunile care în general nu mă atrag la o biserică ortodoxă dacă merg acolo pentru a fi aproape de Divinitate. Aici însă am ajuns doar în vizită sau altfel spus, turism cultural!

Turnul clopotniță este de peste 50 m și cel la care ne-am uitat destul de mult de la depărtare, imaginându-ne cum stau acolo cel 12 clopote turnate la Moscova, cel mai mare având aproape 12 tone și un glas ce se aude de la mulți kilometri, numărul lor variind după fiecare ghid iar clopotul cel mic 10 - 12 kg. Cupolele verzi sunt din cupru iar cele mari sunt aurite. De fapt aurul folosit pentru toată biserica, exterior și interior, a fost de peste 8 kg.

Fațada este toată îmbrăcată în piatră albă bulgărească iar plinta care este aproape cât mine de înaltă este de granit. Plăcile pe care sunt inscripționate cuvintele de mulțumire pentru faptele eroilor ruși conduși de țarul Alexandru al II-lea Eliberatorul bulgarilor sunt din marmură de Carrara iar ușile sunt din lemn de stejar din pădurile Slavoniei, un lemn foarte apreciat în secolele trecute și au fost lucrate la Viena într-un celebru atelier.

Interiorul este imens, aproape că nu știi în ce parte să o iei. Se spune că aici încap lejer 5000 de credincioși.

Prima dată ochii se opresc pe imensul candelabru de 2,5 tone, lucrat cu iconițe și sticlă de Jena. Dar nici cele laterale, mai mici, nu sunt mai prejos. Tâmpla altarului principal este din marmură colorată, superbă atât cât am putut admira la lumina palidă. Am spus altarul principal pentru că această biserică ortodoxă are trei altare, unul al Sf. Alexander Nevski, unul al Sf. Chiril și Metodiu și unul al Sf. Boris, creștinătorul bulgarilor. Un fapt mai puțin obișnuit într-o biserică ortodoxă.

Întregul naos cu baldachin, jilț arhieresc, coloane, masa pentru slujbă, amvonul, toate sunt lucrate în onix brazilian, alabastru indian și tipuri de marmură policromă italiană, la fel și pardoseala elegantă asemeni unui mozaic venețian. Frescele și cele 82 icoane pictate poartă și ele semnături ale unor profesori celebri ruși ai Academiei Ruse de Artă dar și câțiva bulgari și cehi. Totuși senzația este de ceva greu, oarecum apăsător, nu are lumina divină care să mă fi făcut să mă simt aproape de Cer așa cum simt în micile lăcașuri unde-ți pleci capul să treci de pragul de sus al ușilor bisericii. Și nici localnici nu erau aici pentru rugă, așa cum am întâlnit la Sv. Nedelya. (Articolul acesta, ca și Mrea. Rila, au fost scrise în septembrie când ceva m-a obligat să stau cuminte mai mult prin casă. Acum doar l-am corectat și am tăiat pentru publicare un paragraf micuț, cuvintele unui ateu care, atunci când am scris dar și acum, îmi par interesante căci făcea o comparație între București și Sofia. Dacă nu uit și dacă voi cugeta suficient, probabil le voi atașa altui articol... bisericesc.)

Demisolul bisericii, gândit inițial ca necropolă pentru înalții prelați, așa cum cereau canoanele bisericești ale epocii, adăpostește din 1965 o secție a Galeriei Naționale de Artă, o expoziție de icoane și fresce vechi din sec. XII - XIX, unele ghiduri spun că ar fi cam 300, aduse din toată Bulgaria.

Intrarea și vizitarea bisericii este gratuită, fotografiatul este interzis dar fiind ora de închidere, am furat și aici ceva, așa cum s-a putut. Galeria icoanelor însă nu mi-a permis acest păcat deși acolo am plătit vizita cu 6 lv / persoană dar paza era foarte trează!! Dar chiar dacă nu sunteți pasionați de acest gen de opere de artă, tot merită să coborâți acolo un pic.

Prin Tratatul de la San Stefano din 3 martie 1878, Rusia impune Imperiului Otoman formarea unui principat bulgar pe o suprafață întinsă dar, sub presiunile Europei, se obține o zonă mult mai mică unde Sofia era centrul. Istoria este mai amplă, important aici este că bulgarii, ca omagiu celor aprox. 200000 de sodați ruși căzuți pe teritoriul lor în războiul din 1877-78, hotărăsc ridicarea acestei catedrale cu fonduri obținute din colectă publică, propunere ridicată în prima Adunare Națională din 1880, după ce se alege Sofia drept capitala noului stătuleț independent.

Prințul Battenberg dă proclamația strângerii de fonduri, el singur donează o mare sumă de bani și în 1882 se pune piatra de temelie a bisericii, în prezența reprezentanților familiei imperiale ruse. Proiectul catedralei are mai mulți semnatari de frunte de la Academia de Arte din Sankt Petersburg - numele le găsiți pe alte articole aici - acesta a suferit modificări până în 1898.

Construcția în sine s-a început în 1904 și a fost terminată în 1912 dar, din motive financiare și politice, slujba de sfințire are loc, cu mare fast european, abia în 1924. S-a ales ca hram Sf. Alexander Nevski, un prinț și general emblematic ce a trăit în sec. XIII, orientat spre bune relații cu Hoarda de Aur și împotriva scandinavilor, invadatori ai Rusiei medievale pe care i-a învins într-o bătălie pe Neva, de aici Nevski. A fost canonizat în sec. XVI. Alegerea are și ea un sens, Sf. Nevski era foarte apreciat de ruși și considerat protectorul unora din membrii familiei Romanov. Totuși, religie fără politică, reciproca este și ea valabilă, ambele sunt și azi la fel căci în intervalul 1916- 1920 biserica și-a schimbat hramul în Sf. Chiril și Metodiu, din simplul fapt că Rusia și Bulgaria făceau parte din taberele adverse ale primului război Mondial! Cum zicea oare Toma Caragiu?! După revenire la hramul inițial și adevărata sfințire, biserica primește în dar de la ruși, după străvechile canoane ortodoxe, o parte din moaștele Sf. Nevski și i se atribuie două zile de hram, 12 septembrie și 23 noiembrie.

Dacă poposiți în Sofia nu ratați o scurtă vizită la a doua catedrală ca mărime din Europa, după Sf. Sava din Belgrad și una din cele mai mari catedrale ortodoxe din lume. Este un obiectiv turistic cultural cu adevărat și nu degeaba este mândria bulgarilor. Impresionează prin monumentalitate și eleganță în același timp, printr-un joc al formelor exterioare cu tentă veche bizantină, prin ample interioare, prin bogăția materialelor frumos îmbinate, este poate locul unde poți spune că oamenii care au creat-o au avut inspirație divină.

Webaster, te rog dacă se poate, youtube.com/watch?v=Qj5cFneG-Ys Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 3333 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI