ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.05.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 28.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
APR-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

O poveste de adormit....

TIPĂREȘTE

A fost odată un împărat bun care domnea peste o țărișoară numita Vâlcealand. Trăia în pace cu toți vecinii și nu avea dușmani. Într-o zi primi de veste că într-o țară vecină, în Sibiuland, în locul numit Valea Zânelor, s-a construit un castel cum nu s-a mai văzut pe lumea aceasta.

De atunci împăratul stătea pe gânduri cum să facă să viziteze și el acest castel. Era tare ocupat în ultimul timp, dar de la ai mai mari ai țării, primi o veste că are mai multe zile libere, cu ocazia unei sărbători muncitorești, parcă 1 mai se numește.

Profitând de liber a planificat o plecare la castelul din Valea Zânelor. Pregătii cea mai frumoasă trăsură din rgatul său, a legat la ea vreo 105 cai, pentru a zbura ca gândul. Dar mai întâi dusă cai să își facă plinul cu jeratic.

A pornit la drum spre noul castel, drumul trece pe lângă un râu mare, foarte puternic, care de-a lungul timpului a reușit să spargă munții de piatră. Poate odată râul asta a fost un balaur, de are așa putere. Oameni i-au pus nume Olt. Drumul merge paralel cu râul, caii galopau mâncând pământul (asfaltul), dar în limite regulamentare că la colțuri de străzi se găseau mai mulți balauri care dacă încălcai regulile te amendau. A trecut printr-un tărâm cu ape fermecate, tămăduitoare, unde erau o mulțime de oameni la tratament și relaxare. Acest tărâm tămăduitor poartă numele de Călimănești-Căciulata. Împăratul nu s-a oprit aici, nici la locul de rugăciune numit Cozia, ci a continuat drumul paralel cu balaurul de apă până la o răscruce mare de drumuri. Aici se întâlneau mai multe drumuri, unul ducea spre capitala tărâmului Sibiuland, altul ducea spre târmul numit Brașvland. Porni spre Brașovland, pe un drum foarte bun, caii mâncau acum jeratic fără limită. A mers împăratul pe acest drum cale lungă, vreo 20 de kilometri, apoi a ajuns la o răscruce de drum, cel îndrepta spre castel, nu mai avea mult. Răscrucea de drum se află în localitatea Porumbacu de Jos, iar castelul se află în Porumbacu de Sus. Caii nu erau deloc obosiți, au pornit spre castel în galop dar după câteva sute de metri pe noul drum au trebuit să încetinească, pentru că pe acel drum au trecut mai mulți uriași și au lasat în asfalt gropi pe unde au pășit. Putea împăratul care stăpânește acest tărâm să astupe aceste gropi, dacă știe că îi vin atât de mulți musafiri.

Pe măsură ce ne apropiam începeau să se vadă turlele castelului. În jurul lui puzdenie de oameni, de toate vârstrele, ”de la cel cu țâța în gură pân’ la cel cu barba sură”. Am găsit cu greu un loc unde să parcăm și noi trăsură și să lasăm caii să se odihnească. E și un loc amenajat dar era deja plin, așa că ne-am mulțumit să parcăm pe marginea drumului.

Am pornit la pas spre castel. La intrare pe domeniu, ne-au întâmpinat doi străjeri. Aceștia ne-au întrebat parola, cum nu o știam ne-au cerut bani, fară a putea negocia cu ei, câte 5 galbeni de fiecare, am plătit 10 galbeni în schimb ne-au dat două bilete pe care era trecut că am plătit, noi am crezut că sunt biletele cu parola.

Am intrat pe domeniul castelului, am aflat că se numește Castelul de lut din Valea Zânelor. Valea curge chiar pe lângă castel, dar nu am văzut nici o zână, cred că erau ascunse. Am aflat că valea poartă numele Porumbacu. Mulți vizitatori probabil încălziți de drumul parcurs până aici, își răcoreau picioarele în apa.

Înainte de a ajunge la castel, am dat de o construcție acoperită cu verdeață, am auzit că aici s-ar amenaja un restaurant, când lor termina poate ‘om poposi să degustăm ceva merinde.

Am ajuns în fața castelului, din exterior e frumos, seamănă cu un castel din turtă dulce, dar nu e din turtă dulce ci din piatră, nisip, lemn, lut, paie, toate îmbinate cu multă pricepere de meșterii care l-au construit. Din păcate nu este vizitabil în întregime ci doar o cameră și cele două turnuri din capete. Nu am urcat în turnuri pentru că era coada prea mare formată din mai mulți copii și nu am vrut să le stric lor bucuria. Oricum și ei coborau destul de repede din turn. Am dat ocol castelului, ia-m admirat exteriorul și acoperișul din șindrilă apoi ne-am îndreptat și noi spre râu. În fața castelului este amenajat un mic parculeț. Undeva în fundul grădinii se află un magazin, de unnde cei înfometați și însetați pot cumpăra câte ceva de acolo. Din câte am văzut eu prețurile erau cam mari.

Împăratul zăbovii maxim o jumătate de oră pe acest tărăm apoi a plecat puțin dezamăgit de aici. Se aștepta la mai mult, poate când o fii gata.

Dacă aveți copii vă recomand să-l vizitați, pentru ei e ceva inedit.

Și-an încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.


[fb]
---
Trimis de zlatna in 07.05.18 08:09:41
Validat / Publicat: 07.05.18 09:17:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORUMBACU de SUS [SB].

VIZUALIZĂRI: 2682 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 a aparut castelul din lut
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 56000 PMA (din 61 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

Pușcașu Marin
[07.05.18 11:30:55]
»

@zlatna:

Luminate Imparate,

Fain articol scrisi, mai frate,

L-am citit, m-am amuzat,

Si la urma l-am votat .

Zoazore
[07.05.18 12:18:36]
»

@zlatna: Io mi-s Zana Zbanghie si, din cand in cand, mai dau ture virtua (cu bagheta mea magica) pe la Castelul de Lut! In ultima vreme n-am mai fost, c-am avut niste treaba.

Cic-ar trebui sa semene cu Casuta Piticilor, dar aia era-ntr-o padure, din cate-mi amintesc eu. Ma rog, pe noi, Zanele si Zanii de pe-acolo, nu ne deranjeaza.

Multumesc Imparatului din Valcealand c-a trecut pe-acolo si-a descris ce-a vazut! Uite-asa am mai dat si eu o tura pe-acolo!

ungureanica
[07.05.18 12:24:20]
»

Super scris. Poze faine. Salutare măria ta.

zlatnaAUTOR REVIEW
[07.05.18 12:47:59]
»

@ghisor:

Multumesc, mai fratioare

Votul tau, valoare are.

zlatnaAUTOR REVIEW
[07.05.18 12:53:47]
»

@Zoazore:

Dragă zână Zganghie te-am căutat pe la castel, dar nici urmă de tine, dar m-am prins, tu sapravehezi tot ce mișcă in zonă, din laboratorul tău, te uiți în globul de sticlă, s-au faci tu o fiertură de ceva ierburi și iasă ceva.

Împăratul din Valcealand se bucură că avut ocazia să-ți arate imagini dintr-ul din domenile tale!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
zlatnaAUTOR REVIEW
[07.05.18 12:56:50]
»

@ungureanica: Multumesc pentru aprecieri. Vino să te cinstesc cu o bere...

adrianaglogo
[07.05.18 13:02:41]
»

@zlatna: ce frumoasa poveste. Numai bine de citit in trasura mea cu cai mai mici, ca nu pot iesi din ea (ploua torential, cu piatra).

Mi-a placut mult.

zlatnaAUTOR REVIEW
[07.05.18 13:05:10]
»

@adrianaglogo: Multumesc mult.

La Rm. Valcea e soare si frumos afara, nici urma de ploaie.

cristiml
[07.05.18 14:11:57]
»

@zlatna: cu tot respectul pentru autorul frumoaselor randuri dar, consider ca respectivul "castel" nu merita atata osteneala. Ne-a impins curiozitatea si marketing-ul si in septembrie anul trecut (2017) ne-am rupt copitele celor 110 cai de la caleasca (sa pastrez vorbele autorului) pe ultimii km de pana la castel. Inca am ramas cu dilema, de ce-a trebuit sa dam cativa galbeni la intrare. Sa admiram pe dinafara o constructie neterminata? In spiritul vremurilor, cred ca maritul imparat s-a gandit ca-si poate ridica proprietate din donatiile curiosilor si nu a facut rau. Sincer nu imi pare rau decat de timpul pierdut...

crismis
[07.05.18 14:55:49]
»

@cristiml: Total de acord.

tata123 🔱
[08.05.18 08:31:25]
»

@zlatna: Am o nelămurire. Spui așa:

De atunci împăratul stătea pe gânduri cum să facă să viziteze și el acest castel. Era tare ocupat în ultimul timp, dar de la ai mai mari ai țării, primi o veste că are mai multe zile libere...

Păi „Împăratul” nu mai e Împărat? Cine sunt „ăi mai mari ai țării”? Hi, hi...

Revenind la „castel” - nu știu dacă proprietarul se va mai chinui să îl finalizeze (partea de cazare), probabil câștigă destul de bine din vânzarea biletelor de acces. De altfel, se va vedea în timp durabilitatea construcției. Cred că aș trece pe acolo doar dacă am drum în zonă și să nu fie perioadă de minivacanțe, altfel...

Oricum, mulțumim pentru „poveste”.

zlatnaAUTOR REVIEW
[08.05.18 08:48:08]
»

@tata123: Știi cum se zice ”fiecare sef are seful lui” așa că fiecare împărat are împăratul lui.

Nu știu cât îi mai merge afacerea, dacă nu-l finalizează, pentru că din vorbă în vorbă lumea află că e doar o vrăjeală și nu să mai meargă și atunci trebuie să vină cu ceva nou.

Dacă nu treci pe la castel nu pierzi mare lucru.

O zi plăcută!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cristiml
[08.05.18 09:04:51]
»

@zlatna: probabil s-a preluat modelul investitiilor autohtone bugetare, pacat de idee. Sunt convins ca va fi gata odata cu cei cativa kilometri pe care trebuie sa-i faca primaria comunei pana la locatie.

Pentru cei ce nu au ajuns pana acum, sugerez sa mai aiba rabdare...

ANILU
[08.05.18 12:06:55]
»

@zlatna: Mărite Împărat, mi-a plăcut povestea ta... de adormit... și nu este prima dată când citesc și constat dezamăgire.

Nu am fost și prea curând nu avem intenția de a ajunge în ținutul Castelului de lut... fără zâne. Înțeleg că nu merită un drum special numai pentru a vedea exteriorul unui castel de lut.

Mi-a plăcut cum ai scris povestea.

La mai multe plimbări și povești.

Toate cele bune.

mihaelavoicu
[08.05.18 17:52:41]
»

”Și-am încălecat pe-o roată/ Și-am citit povestea toată! ”

O poveste frumoasă și... votată!

DOINITA
[10.05.18 12:31:50]
»

Frumoasa povestea, dar poate apar si zanele si fac si castelul de poveste!

Marius 72
[13.05.18 21:27:45]
»

Pentru cei care au fost până acolo cred că dezamăgirea e mai mare decât faptul că au bifat un aşa-zis obiectiv turistic naţional. Asta apropo de cum înţeleg investitorii noştri industria turismului. Dau o şuşana pe reţelele de socializare, mi-o promovează cunoscuţii fără a menţiona realitatea şi atrag turiştii ca muştele.

Din punctul meu de vedere asemenea "obiective turistice" ar fi necesar a se semnala pentru a nu mai cădea şi alţii în capcana şmecheraşilor.

Şi eu sunt convins că acest proiect nu se va finaliza, proprietarul fiind peste măsură de mulţumit de naivitatea multora care vin de la sute de kilometri şi îi plătesc taxa de intrare pentru a pleca înapoi cu un gust amar.

Si aş fi în stare să pun rămăşag că şi autorizaţia de construcţie îi e expirată şi nimeni nu îl trage la răspundere pentru asta...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, ANILU, crismis, cristiml, DOINITA, Marius 72, mihaelavoicu, Pușcașu Marin, tata123 🔱, ungureanica, zlatna, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂCastelul de Lut Valea Zânelor:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076718091964722 sec
    ecranul dvs: 1 x 1