ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.08.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Salvador Dali la castelul Cantacuzino din Busteni

TIPĂREȘTE

Despre castelul Cantacuzino al Nababului- cel mai bogat român din jurul anilor 1900- s-au scris pe afa 10 reviewuri. Nu am de gând să reiau povestea reală, atestată cu înscris, că Nababul a vrut să-și acopere castelul și să-și paveze curtea cu monede de aur dar regele Carol I și Banca Națională au refuzat; sau că arborele genealogic al familiei Cantacuzino coboară mai jos de anii 1100 dând bizanțului în sec. XIV doi împărați, Ioan și Matei și că după căderea Constantinopolului din 1453, întregii familii Cantacuzino i se pregătea de turci o soartă cruntă. Care au putut s-au salvat cu o corabie pe mare și au dat Moldovei și Țării Românești bărbați de stat renumiți. După câteva secole a apărut un domnitor de anvergură, Șerban Cantacuzino în Țara Românească iar după făurirea României mari, savantul de renume mondial, medicul bacteriolog academician Ion Cantacuzino a adus faimă țării. În prima parte a secolului trecut s-a scris mult despre pilotul de încercare Bazu Cantacuzino și despre mama acestuia Maruca Rosetti-Tescanu, recasatorita cu George Enescu și care a avut o viață controversată.

Măreția, declinul și revigorarea castelului Cantacuzino.

Castelul a fost inaugurat în 1911 în prezența a sute de invitați, personalități importante ale epocii. După moartea Nababului în 1913, castelul revine fiilor săi. Principesa Maria (ulterior regină) a luat de multe ori aici prânzul la prietena sa Maruca Cantacuzino, soția fiului Nababului iar principesa Ileana a oprit la castel în 1931 împreună cu întreg alaiul de nuntă. Castelul Cantacuzino rivaliza cu Peleșul și Branul dar din punct de vedere al panoramei și perspectivei le depășea cu mult. După instalarea puterii comuniste castelul a fost naționalizat și trecut în proprietatea securității cu destinația sanatoriu TBC. Cu sfântă mânie proletară castelul a fost prădat și devastat. S-a furat mobilier, tablouri valoroase, covoare, servicii de porțelan, oglinzi venețiene, tot-tot ce se putea fura. Picturile clasice de pe pereți au fost acoperite cu vopsea de ulei Policolor de culoare verde aprozar așa cum se cerea într-un spital. A rămas ce nu s-a putut dezasambla și lua acasă: scara de marmură, balustrada art-nouveau, pardoseala cu plăci italienești de ceramică glazurată, plafoanele cu casete de lemn de stejar, vitraliile comandate la Veneția, feroneria lucrată la Paris, șemineurile, un candelabru bizantin de bronz, ușile sculptate cu însemnul heraldic cantacuzin. Cele 12 portrete ale cantacuzinilor pictate pe piele de Cordoba care formează un brâu pe peretele Salonului de Receptie au fost salvate de oameni iubitori de artă și cu viziune și au fost acoperite cu o pânză de sac iar salonul în care se găsesc a fost transformat într-un depozit care a stat încuiat 50 de ani. După revoluție castelul a mai funcționat un timp că sanatoriu MI până ce a fost retrocedat în urma unui proces care a durat zece ani. Ultima moștenitoare în linie directă a Nababului, a fost octogenara Ioana Cantacuzino. Era fiica celebrului pilot Bazu Cantacuzino și nepoată a Marucai Cantacuzino. A fost cunoscută ca scriitoare sub numele de Oana Orlea. S-a consacrat cu un roman scris la Paris despre gulagul românesc. Neavând urmași, fiind foarte bătrână pentru a face față administrării unui întreg domeniu și fără lichidități pentru refacerea castelului, l-a vândut. A decedat în 2014. Societatea Zamora Estate a cumpărat cu 30 mil eu atât castelul cât și cele 1000 ha pădure care-i aparțineau. Acționarii acestei firme sunt un rus, doi germani și un român (acesta având o participare de doar 6%). După anul 2008 castelul a fost reabilitat și in 2010 dat circuitului public. In încinta castelului a fost deschis în 2013 un rafinat restaurant de lux Canta Cuisine cu un bucătar chef cu renume internațional și natural, cu prețuri pe măsură. Din taxele de vizitare, restaurant si bilete la concerte se estimeaza ca in 2015 se va realize o cifra de afaceri de 800000 eu. Proprietarii domeniului intenționează să dezvolte în următorii ani o stațiune de lux în Zamora cu hoteluri de cinci și patru stele, teren olimpic de golf, fabrică de biomasă, cu o investiție de un milliard de euro. Stațiunea se va numi Zamora Golf, Ski&Holiday Resort și va fi realizată din fonduri proprii dar mai ales atrase. Deși se anticipa darea în folosință parțială în 2016, lucrările nu au început din lipsă unor avize și aprobări.

Perspectivele turistico- culturale ale domeniului Cantacuzno.

“Welcome into my brain” este numele expoziției Salvador Dali deschisă la etajul întâi al castelului Cantacuzino până pe 4 octombrie. Vernisajul expoziției din 22 iulie a fost un eveniment de marcă la care au participat oficialități locale și ambasadorul Rusiei. De ce? Pentru că în aceeași zi a avut loc concertul Prahova Classic Nights susținut de soliști ai Balșoi Teatre din Moscova. Prim solistă, celebra mezzo-soprană Margarita Mamsirova este soția unuia din principalii acționari și administrator al firmei Zamora Estate. Intențiile noilor proprietari este să transforme castelul într-un templu al artelor. Expoziției Salvador Dali îi vor urma în 2016-2017 expunerea unor schițe originale de Henri Matisse, litografii Marc Chagall, tablouri de Picasso, Renoir și Toulouse- Lautrec.

Program și tarife

Expoziția Salvador Dali poate fi vizitată zilnic începând cu 9.30. Intrarea se face din oră în oră după un program afișat. Vizita este obligatoriu însoțită de ghid. Sunt trei tipuri de vizite: castelul Cantacuzino, castel plus expoziția Salvador Dali sau numai expoziția. Tarifele sunt:

- pentru castel: adulți 20 lei, pensionari- studenți 15, copii 6-12 ani 6 lei, cei de 13-18 ani 10 lei

- pentru castel plus expoziție: adult 35 lei, pensionari-studenți 27 lei, copii 6-12 ani 10 lei, cei de 13-18 ani 19 lei

- pentru expoziție: adult 20 lei, pensionari- student15 lei, copii 6-12 ani 6 lei, cei de 13-18 10 lei

- Sub 6 ani copiii intră gratuit.

Se poate parca gratuit pe stradă dar puteți avea surpriza să găsiți loc la sute de m. distanță. Parcarea în curtea castelului costă 5 lei.

Taxa de fotografiere pentru profesioniști ajunge la sume exorbitante până la 800 lei. Ca vizitator nu am avut nicio problemă să fac fotografii nici în palat, nici în expoziție, după prezentare, ghidul spunând cuvintele magice “Acum faceți poze fără blitz! ”

Welcome to my brain – expozitia Salvador Dali

Expoziția de desene, litografii, gravuri pe metal semnate de Salvador Dali este deschisă în cinci camere la etajul unu al castelului Cantacuzino și cuprinde 211 piese. Este prezentată numai o latură a geniului prolific al lui Dali. Eu am mai avut șansa să vizitez prin anii ‘90 o itineranta la Paris la care, neumblată prin lume până atunci, n-am prea înțeles nimic. Contactul real cu ansamblul operei sale l-am avut în casa-muzeu din Figueres, din Catalonia în 2013, despre care am scris un review aici. Acela era un muzeu spectacol și dacă aveți ocazia să mergeți la Barcelona sau pe Costa Brava, nu-l ratați. Expoziția de la Bușteni se apleacă asupra laturii de ilustrator al artistului al unor celebre opere literare. Este prezentată viziunea lui Dali asupra Divinei Comedii a lui Dante Alighieri. Cu prilejul împlinirii a 700 de ani de la nașterea lui Dante, guvernul italian i-a comandat lui Dali ilustrarea poemului epic. El a realizat 100 de acuarele care au fost transpuse în xilogravuri policrom, realizate în perioadă 1960-1964.Am apelat la DEX: Xilografia este un procedeu de gravura care consta din saparea unui desen pe o placa de lemn și imprimarea lui pe hartie. Pictorul și-a dedicat nouă ani pentru ilustrarea capodoperei Divina Comedie in care descrie în câte 33 de cânturi plus unul introductiv, Infernul, Purgatoriul și Paradisul.Tema este călătoria lui Dante însoțit de poetul Virgiliu în interiorul pământului prin cercurile infernului unde îl întâlnește pe Lucifer, pentru ca mai apoi să revină la suprafață trecând prin Muntele Purgatoriului și ajungând în final în paradis cu iubita lui Beatrice. Am pozat zeci din aceste gravuri și acolo unde nu se înțelegea titlul, ca să puteți citi l-am editat direct pe poză prin Picassa. După vederea lor dar mai ales după citirea titlulurilor care fie sunt ermetice, fie ți se pare că n-au contingență cu gravura, îți dai seama că te frământă cheea descifrării. Ce a vrut să spună? Întradevăr, tânăr sau bătrân, cu sau fără școală de artă, îți dai seamă că Dali parcă te lovește cu o cravașă sau cu un instrument de percuție dar imaginea pătrunde “into your brain”si-ți dă de gândit. Cărțile de tarot sunt 78 de litografii policrom pe suport de carton. DEX: litografia este o metodă de reproducere sau multiplicarepe hârtie sau carton a a textelor și desenelor utilizând negative imprimate pe o piatră calcaroasă. În aceste cărți de tarot Dali reia temele preferate cu simbolurile și fanteziile esoterice care-i caracterizează întreaga operă. Din cauza numărului mare de exemplare litografiate, chiar dacă poartă semnătura lui Dali nu au o valoare de piață semnificativă.Visele bizare ale lui Pantagruel Sunt prezentate 25 din cele 120 ilustrații litografiate policrom pe hârtie japoneză executate în 1973. Ele sunt inspirate de romanul Gargantua și Pantagruel scris în 1565 de Rabelais. Dali amestecă motivele preferate cornuri de rinocer, falusuri, cranii, aripi de îngeri, într-o satiră a personajelor din roman. Salut către Mefisto de Goethe, este o singură gravură de un dramatism aparte.Imaginea prezintă întâlnirea dintre Faust și Mefisto, totul fiind redat în negru și puțin roșu ca pată de culoare. Este o gravură impresionantă care se reține pe retină.Tricornul, sunt 20 de gravuri care ilustrează baletul lui Manuel de Falla. Premiera spectacolului a avut loc în 1919 la Londra în regia lui Djaghilev. Subiectul este o poveste de dragoste dar Dali aduce în prim plan măgarul, simbol al neîncrederii sale în femei. În viața reală a avut o singură muză, Gala o rusoaică cu zece ani mai în vârstă care l-a dominat și pe care a iubit-o paroxistic întreaga viață. Printre sutele de ilustrații am ratat cele șase privitor la Bătrânul și marea de Hemingway.

Dacă suntem sinceri cu noi înșine, majoritatea dintre noi nu-l înțelegem pe Salvador Dali, catalogându-l așa cum singur și-a dorit, un geniu în opoziție cu societatea. Pentru mine, după vizionarea celor peste 200 de gravuri străbate tragicul îmbrăcat în straie de operă bufă.

Închei redându-va două citate celebre din Dali: ”In copilărie atât de mult m-am crezut geniu, încât până la urmă am și ajuns” și “Nu eu sunt bufonul, ci societatea monstruos de cinica și naiv de inconstienta care pretinde caeste serioasa numai pentru a-și ascunde mai bine nebunia. Eu, in schimb - nu sunt nebun”

Am ieșit din palat în splendidul parc, am stat puțin în cinematograful care prezenta câteva scene cu Salvador Dali, am privit inegalabilii Bucegi, am lăsat nepoțeii să se dea în scrânciob, sa se pozeze intr-un ou semnat Dali și în continuare mi-am pus întrebarea dacă cineva l-a înțeles cu adevărat.


[fb]
---
Trimis de Michi in 17.08.15 16:55:57
Validat / Publicat: 17.08.15 21:04:58
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUȘTENI.

VIZUALIZĂRI: 2946 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Terase ale restaurantului Canta Cuisine
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[17.08.15 22:25:40]
»

Sa nu-mi spuneti ca si la C Cantacuzino am fost in vizita tot in aceeasi zi! Noi am fost miercuri!

MichiAUTOR REVIEW
[18.08.15 07:49:06]
»

@Dan&Ema - Exact, ca marti a fost zi de piata.

Dan&Ema
[18.08.15 15:15:11]
»

@Michi: no comment

La urmatoarea coincidenta scriu si ora

Cristinaana
[19.08.15 00:28:38]
»

La vizita pe care am facut-o la 1 august la castelul Cantacuzino am fost foarte impresionati de doamna ghid care povestea mai frumos ca la Teleenciclopedia, spre deosebire de baiatul de la Peles care era cam in afara cauzei, saracul, pacat de organizarea destul de proasta de la Peles, unde grupurile se cam incalecau.

Oricum, zona merita vizitata de orice roman, chiar daca face cateva sute bune de kilometri, era chiar culmea sa fi vazut Budapesta si sa nu fi mers la Peles si la Bran!

Felicitari, doamna, pentru textele dumneavoastra minunate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Cristinaana, Dan&Ema, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂCastelul Cantacuzino:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056022167205811 sec
    ecranul dvs: 1 x 1