Castelul Cantacuzino - Buşteniul nedescoperit încă

TIPĂREȘTE

În plimbările noastre prin Buşteni din ultimii ani ne-a sărit adesea în ochi un castel cenuşiu, sobru - chiar sumbru aş putea spune. Văzută de pe cealaltă parte a străzii, clădirea nu atrage în mod deosebit, motiv pentru care am ezitat în repetate rânduri să ne apropiem, cu atât mai mult cu cât ieşirile noastre în zonă erau foarte scurte (de regulă, un weekend) şi aveam multe alte lucruri de făcut.

Cum însă am aflat de pe aici multe informaţii interesante despre acest castel – iar pentru asta trebuie să le mulţumesc colegelor Cătălina Lupu, Magdalena şi Silvia Tudoran, care au povestit atât de frumos şi detaliat despre castel şi proprietarul lui – şi dat fiind că, în cea mai recentă vizită a noastră la Buşteni (un weekend superb de octombrie), ne mai rămăsese ceva timp liber până la plecare, ne-am luat inima în dinţi şi am pornit spre castel.

Acesta este situat în cartierul Zamora din Buşteni. Din centrul staţiunii (undeva în zona Primăriei), venind pe direcţia Sinaia – Braşov, se face dreapta pe o străduţă, după care se traversează calea ferată şi se mai merge preţ de vreo 600-800 de metri. Sunt multe indicatoare prin staţiune şi, de altfel, castelul este foarte vizibil, aşa că nu aveţi cum să-l rataţi.

Cu cât ne apropiam mai tare, aspectul acela de castel părăsit se estompa tot mai mult. Văzută de aproape, clădirea pare mult mai luminoasă şi primitoare; în plus, are acea maiestuozitate caracteristică unui castel adevărat.

Pe panoul de la intrarea în curte, veţi găsi informaţii utile cu privire la preţuri, orele de vizitare, meniul cafenelei din curtea castelului etc. Iată câteva dintre informaţiile care mi s-au părut mai importante:

- Program zilnic (luni-duminică): 10-18. Intrările se fac din oră în oră, cu ghid, ultima intrare fiind la 17.15.

- Preţuri: 20 lei/adulţi; 15 lei/pensionari sau studenţi; 10 lei/copii între 12-18 ani; 5 lei/copii între 6-12 ani. Copiii sub 6 ani beneficiază de intrare gratuită. Preţurile de intrare includ taxa de ghid.

- Grupurile organizate de şcoli sau grădiniţe beneficiază de taxe de intrare între 3 – 8 lei / copil (grupuri de minim 20 de copii), în funcţie de vârstă. Profesorul/educatorul însoţitor are intrare gratuită, iar ceilalţi adulţi care însoţesc grupul plătesc 10 lei/persoană. Pentru grupuri organizate, se fac programări în prealabil.

Alte taxe:

- Taxă foto amatori: 10 lei

- Taxă video amatori: 30 lei

Taxele foto pentru profesionişti sunt foarte mari, în schimb, iar intervalul în care este permisă fotografierea/filmarea este limitat la o oră:

- Foto interior sau exterior: 500 lei; interior + exterior: 800 lei

- Video interior sau exterior: 700 lei; interior + exterior: 1.200 lei

Preţurile de la cafeneaua „Nababul“ sunt, la rândul lor, destul de mari – demne de un nabab, aş spune – chiar comparativ cu preţurile din staţiune. Câteva exemple: un espresso sau un ceai – 12 lei; 250 ml Cola/Fanta/Sprite: 8 lei; Fresh de portocale 15 lei (200 ml); Bere – 10 lei.

Odată intraţi în curte, facem o scurtă oprire la gheretă, pentru a plăti biletele şi taxa foto. Primim bonurile fiscale şi permisul foto şi aflăm că primul grup din ziua respectivă tocmai urma să intre în castel. Grăbim puţin pasul şi ne alăturăm grupului de vizitatori strâns la intrarea în castel.

În cele ce urmează, am să încerc să fac o scurtă prezentare a castelului şi a celui din dorinţa căruia a fost construit.

Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino descinde din vechea familie boierească Cantacuzino. S-a născut în anul 1832. Şi-a făcut studiile la Bucureşti şi Paris, unde şi-a luat şi doctoratul în drept, în anul 1858. În ţară, a îndeplinit mai multe funcţii importante, printre care şi acelea de Ministru al Justiţiei, Ministru al Lucrărilor Publice, Ministru al Finanţelor şi Ministru de Interne. De asemenea, între 1869-1870 a fost Primar al Bucureştiului. La iniţiativa sa, în calitate de primar, a fost ridicată şi fântâna George Grigorie Cantacuzino din Parcul Carol I (iniţial cunoscută drept Fântâna de pe Dealul Filaret) – o fântână faimoasă la vremea respectivă pentru puritatea apei.

Din averea colosală pe care o deţinea, prinţul Grigore Cantacuzino a construit trei palate: Palatul Cantacuzino din Bucureşti – clădire care găzduieşte în prezent Muzeul Naţional George Enescu, Castelul Cantacuzino din Buşteni, actualmente muzeu, şi Palatul Cantacuzino de la Floreşti, supranumit „Micul Trianon“, care, din păcate, este în ruină.

Construcţia Castelului Cantacuzino a început în anul 1901, pe un domeniu mai vechi al familiei Cantacuzinilor, unde se afla o cabană folosită drept locuinţă de tranzit. Lucrarea a fost finalizată zece ani mai târziu. Este o construcţie în stil neo-românesc, purtând semnătura celebrului arhitect Grigore Cerchez, şi reflectă cu prisosinţă statutul nobiliar al proprietarului său, Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit „Nababul“ datorită averii sale enorme.

Impresionant din punctul de vedere al dimensiunilor, castelul aminteşte de alte edificii realizate în stil neobrâncovenesc, precum Palatul Patriarhiei din Bucureşti, complexul Peleş din Sinaia sau Palatul Cotroceni.

Terminat, aşadar, în 1911, castelul a aparţinut familiei Cantacuzino până la naţionalizarea din 1948. Ulterior, a devenit un sanatoriu administrat de Ministerul de Interne. Se spune că aici ar fi funcţionat un sanatoriu destinat bolnavilor de TBC, dar şi o secţie pentru boli mintale. Este perioada în care interioarele cunosc unele modificări, menite să adapteze spaţiul la scopul căruia i-a fost atribuit. Surprinzător însă, modificările nu au fost substanţiale şi nici ireversibile. După 1989, construcţia a fost revendicată de moştenitorii prinţului Cantacuzino şi vândută, în 2004, unui grup de investitori care au restaurat clădirea în vederea integrării sale în circuitul turistic. În 2008, proprietatea a fost achiziţionată de Zamora Estate, în urma unei investiţii de 30 de milioane de euro. Castelul a intrat în circuitul turistic în anul 2010. Se zvoneşte însă că intenţiile proprietarilor actuali nu ar fi tocmai curate, interesul lor vizând în principal fondul forestier al palatului – o adevărată mină de aur.

Palatul din Buşteni este înconjurat de o grădină imensă cu fântâni arteziene şi o grotă antropică perfect integrate în peisajul spectaculos al unei zone de munte extrem de generoase din acest punct de vedere. Curtea şi grădina palatului se întind pe o suprafaţă de 3,5 ha de teren, domeniul incluzând, de asemenea, o suprafaţă de 870 de hectare de pădure. Una dintre aleile care coboară dinspre castel duce către o terasă ce oferă o minunată privelişte către staţiunea Buşteni şi Masivul Bucegi.

Castelul, construit sub forma literei U, cuprinde patru corpuri de clădire, fiecare servind unui scop bine determinat:

1. Primul corp, şi cel mai întins ca suprafaţă, este Pavilionul Central, situat pe latura de vest. Este corpul cu cele mai importante încăperi ale palatului, având o suprafaţă totală de 3.148 mp.

2. Al doilea corp, situat pe latura nordică, cu o suprafaţă totală de 403 mp, parter şi etaj, reprezintă Pavilionul de Servicii, fiind rezervat iniţial personalului castelului.

3. Pe latura estică, la liziera pădurii, se află al treilea corp de clădire, respectiv Pavilionul Administrativ. Are un singur nivel, cu o suprafaţă totală de 114,41 mp, şi a fost conceput pentru a servi drept grajd şi garaj. Tot pe această latură se află şi foişorul de vânătoare.

4. Capela.

În vestibulul de la intrarea în castel ne întâmpină o scară monumentală, din marmură de Carrara. Urcând, ajungem în holul central, din care se face intrarea către patru camere. În hol, mozaicul veneţian, cu un colorit viu, a fost păstrat într-o stare aproape intactă. Tot aici găsim şi un şemineu – nefuncţional, ni se spune: odată cu introducerea încălzirii centrale, şemineele au fost înfundate. Interioarele au fost păstrate într-o stare foarte bună – stucatura policromă, pictura ornamentală şi figurativă, tâmplăria sculptată, uşile masive din lemn, plafoanele casetate cu grinzi decorate şi ornate diferit în fiecare încăpere, pardoselile din dale de gresie decorativă sau parchetul cu intarsii, feroneria şi vitraliile pictate care înlocuiesc geamurile clasice. Singura excepţie este vopseaua de pe pereţi – o vopsea verde, pe bază de ulei, care nu cadrează cu somptuozitatea detaliilor ornamentale. Este o vopsea aplicată în perioada în care castelul a funcţionat ca sanatoriu. Undeva, pe peretele lateral care dă spre Salonul Mare, ghida ne arată o porţiune de zid de pe care a fost îndepărtată vopseaua. Sub stratul de vopsea verde, au fost identificate şi catalogate alte patru straturi de vopsea.

În interior, nu s-a păstrat nici o piesă de mobilier. În urma naţionalizării, acestea au dispărut şi nu au mai putut fi recuperate după 1989. În fotografiile de epocă pe care le întâlnim aşezate pe nişte suporturi speciale în fiecare încăpere, recunoaştem însă un mobilier în stil rustic, românesc.

Pătrundem în Salonul Mare sau Sala de Bal. Pe peretele dinspre holul central sunt pictate portretele a 12 reprezentanţi de seamă ai familiei Cantacuzinilor, începând cu Postelnicul Constantin Cantacuzino şi soţia acestuia, Elena – fiica lui Radu Şerban Basarab. Portretele, în mărime naturală, sunt pictate pe piele de Cordoba, păstrându-şi şi astăzi culorile vii. Pe peretele opus, se poate vedea o colecţie de heraldică, unică în Romania, colecţie în care sunt reprezentate blazoanele tuturor famililor cu care se înrudea familia Cantacuzino.

Pe vitraliile din această sală, dar şi din alte încăperi, sunt pictate chipuri ale membrilor familiei Cantacuzino.

Tot aici se află şi singurul candelabru original din castel, de dimensiuni impresionante şi lucrat cu o deosebită măiestrie, în stil bizantin.

Ieşim din nou în holul central. Ghida ne atrage atenţia asupra elementelor decorative ale balustradelor din fier forjat – spice de grâu şi ştiuleţi de porumb – simbol al prosperităţii.

Urcăm la al doilea nivel. Aici, stilul de bază se păstrează: aceleaşi tavane cu elemente decorative, aceleaşi vitralii frumos colorate; însă uşile, tocurile, feroneria nu mai sunt cele originale, fiind înlocuite cu unele simple, banale, fără ornamente deosebite.

Ghida ne prezintă o scară din lemn de stejar, frumos conservată, cu aceleaşi ornamente deosebite, atrăgându-ne atenţia asupra faptului că nu are piloni de susţinere, ci este doar încastrată în perete. Femeia s-a aşezat strategic, astfel încât grupul de vizitatori să nu dea buzna sus – cel mai probabil, scara n-ar putea susţine greutatea atâtor oameni. Prin urmare, grupul o ia în direcţia indicată de ghid, pentru ultimele amănunte ale prezentării.

Cele 30 de minute alocate turului castelului s-au încheiat. Ni se dă voie să rămânem în continuare în incinta castelului, pentru a studia în voie detaliile interioare.

Ieşim în curtea interioară, unde vedem un rond cu o fântână arteziană în mijloc. În dreapta ieşirii este o mică biserică maramureşeană, purtând hramul Sfântului Gheorghe. Fiind duminică, auzim slujba care e pe terminate, şi apoi vedem oamenii care încep să iasă de la slujbă, alăturându-se turiştilor în drum spre poartă.

Noi am mai rămas o vreme să ne plimbăm prin grădina castelului – cu greu ne-am dezlipit de peisajul acela mirific, greu de descris în cuvinte.

A venit momentul să justific şi faptul că am ales să dau o notă la servicii şi, mai ales, nota mică acordată acestora. Îmi pare rău dacă v-am pus răbdarea la încercare, dar am considerat că această bijuterie arhitecturală nu merită un review care să înceapă cu enumerarea părţilor negative, cu atât mai mult cu cât acestea nu ţin de castel în sine, ci de cei care se ocupă de promovarea lui.

Aşadar:

Prima impresie neplăcută: O prezentare de cca. 5 minute făcută de ghida noastră la poarta castelului, prezentare din care n-am auzit decât frânturi. Ghida noastră nu era înzestrată de natură cu o voce prea puternică şi chiar dacă cele aproape 40 de persoane din grupul nostru nu au scos nici un sunet pe durata prezentării, tot nu s-a auzit mai nimic. În interior, problema a persistat. Aici, deşi acustica este mult mai bună, au intervenit alte aspecte pe care, după părerea mea, un ghid bun ar trebui să le ia în calcul: prezentarea este făcută într-un ritm foarte alert. Tendinţa vizitatorilor este să asculte indicaţiile ghidului, după care să studieze pe îndelete detaliile asupra cărora ghidul insistă, iar apoi să facă şi nişte fotografii. În condiţiile în care, imediat după terminarea prezentării unei săli, ghida trece la incinta următoare, se creează o vânzoleală permanentă, la care se adaugă scârţâielile podelei, ţârâitul telefoanelor mobile şi, uite-aşa, prezentarea este pe jumătate (cel puţin) ratată. Turul castelului (mă refer la partea în care am fost însoţiţi de ghid) a durat 30 de minute pe ceas – de la 10,20 la 10,50. Mă gândesc că, dacă s-ar fi mai alocat încă un sfert de oră pentru partea de căscat gura, o parte din probleme ar fi dispărut.

A doua impresie negativă: Magazinul de suveniruri al palatului. Suveniruri scumpe şi foarte scumpe – chiar dacă unele se încadrează perfect la categoria kitsch, ba mai mult – unele nici nu au vreo legătură cu subiectul. Ca exemplu: banalii magneţi de frigider (cu imaginea castelului) costau între 8 şi 11 lei, vederile clasice – între 2,50 şi 5 lei. Am căutat să cumpăr o broşurică informativă care să suplinească informaţiile pe care, fără voia mea, le ratasem din partea doamnei ghid. Nu există. E în lucru (orice ar însemna asta). Bun, atunci un DVD? Sigur, costă 25 de lei. Numai că e în limba engleză. Fie şi aşa! (Deşi, fie vorba între noi, mă îndoiesc sincer că există un procent de vizitatori străini atât de mare încât să justifice această alegere.) Ce anume conţine şi cât durează filmul? (La capitolul ăsta suntem păţiţi – cel mai recent, la rezervaţia de zimbri de la Haţeg, despre care am povestit recent. Şi, ce să vezi? Am mai păţit-o o dată. Să vedeţi de ce!) Răspuns: un documentar despre castel, prezentat în limba engleză, durează 45 de minute. OK. Acasă constatăm de fapt, că „documentarul“ are 22:45 minute, din care numai 8 sunt dedicate prezentării castelului. În rest, este prezentată în câteva cuvinte staţiunea Buşteni, iar mai mult de jumătate din filmuleţ constă în imagini însoţite de un fond muzical. Prezentarea, la rândul ei, este foarte slabă: citită pe repede-înainte, repetitivă pe alocuri, cu foarte multe cifre reprezentând suprafeţe (într-o prezentare de 8 minute, nu ştiu dacă asta mă interesa în primul rând), povestea nu este susţinută prin imagini (se vorbeşte despre interioare, dar în timpul ăsta se arată imagini din grădină), iar cel care face lectura nu are un accent foarte reuşit. La preţul ăsta şi, mai ales, la targetul căruia i se adresează filmul, m-aş fi aşteptat totuşi la un documentar la standarde de Teleenciclopedia.

Acum, aş vrea să cred că acestea sunt nişte stângăcii care se vor elimina de la sine, pe măsură ce destinaţia va căpăta o oarecare maturitate pe piaţa turistică. De fapt, aş vrea să cred în primul rând că va apuca să capete această maturitate, pentru că la o simplă privire pe site-ul castelului (cantacuzinocastle.ro/?page_id=36), se vede clar că interesul administratorilor se îndreaptă mai degrabă spre exploatarea castelului ca loc de organizare a unor evenimente.

Turistic vorbind, castelul are un potenţial turistic uriaş – atât prin aşezare, cât şi prin arhitectura deosebită. Numai în ziua în care am fost noi au intrat cca. 80 de persoane până în ora 12 (atât cât am apucat noi să vedem). Preţul biletului, în condiţiile în care este inclus şi ghidul, chiar nu mi se pare mare. Aş spune chiar că este singurul preţ pe care îl consider decent din tot ce am văzut pe acolo. Doamna ghid este foarte bine pregătită, asta nu contest absolut deloc, numai că, după părerea mea, ar trebui să mai respire puţin pe timpul prezentării şi să le permită vizitatorilor să digere informaţia puţin câte puţin.

Dincolo de toate aceste mărunţişuri, castelul merită vizitat, chiar şi de cei mai puţin sau deloc pasionaţi de istorie. Priveliştea pe care o oferă cu generozitate curtea castelului, grădina frumos îngrijită, cu fântânile ei arteziene şi grota artificială merită cu prisosinţă cei 20 de lei. Nici o poză, oricât de reuşită, nu va izbuti să redea cu fidelitate impresia pe care o veţi trăi la faţa locului. Aşadar, ca să parafrazez un clasic în viaţă, treceţi şi pe acolo în drumurile voastre, că altfel nici nu ştiţi ce pierdeţi! :)

---

VIZUALIZĂRI: 9157 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI