Castelul Bratislava - un model de restaurare

TIPĂREȘTE

În Bratislava am mai ajuns acum câțiva ani, într-o toamnă târzie (sau iarnă timpurie?!), pentru vreo 2 zile, cu ocazia unui eveniment profesional. Îmi amintesc câte ceva: că am stat la un hotel cu vedere la Dunăre, că am degustat o pălincă de pere absolut demențială și că am preferat să foiesc centrul vechi în cele 2-3 ore libere în loc să mă cocoț pe deal, să vizitez castelul. A, și că mi-am cumpărat un costum tricotat din lânică, pe care-l port de atunci într-o mare veselie în sezonul rece, fiindcă e călduros și colorat și îmi atenuează amocul inerent anotimpului rece. Și de câte ori îl îmbrac, îmi amintesc că am renunțat la castel pentru el ☹...

Excursia de vara asta a fost ocazia perfectă să recuperez. Căci ne puteam duce glonț spre destinația noastră finală, Cesky Krumlov, sau puteam să ocolim pe la Bratislava – Brno. Am ales a doua variantă din motive evidente.

De la Győr la Bratislava nu-s decât 80 km (integral pe autostradă), 52 de minute estima amicul Waze că vom face. În realitate, au fost mai multe, deoarece ne-am oprit să alimentăm cu combustibil și pe urmă, în prima benzinărie de după fosta graniță (Ungaria și Slovacia aparținând amândouă spațiului Schengen, practic nu mai există graniță terestră între ele), să cumpărăm vigneta pentru Slovacia (12 euro/10 zile; minimul posibil). Oricum, am ajuns înaintea prânzului.

Castelul se află pe un deal (85 m înălțime peste nivelul Dunării) și, venind din sud, îl vezi de departe, undeva pe partea stângă, imediat după ce intri în oraș (în timp ce centrul vechi se desfășoară pe dreapta). Am parcat chiar sub castel (3 euro/oră), într-o parcare dispusă pe 4 niveluri, de unde un lift ne-a scos la suprafață.

Aria de vizitare (gratuită) cuprinde, pe lângă castelul propriu-zis, mai multe locuri de belvedere, artefacte arheologice conservate, zone verzi dotate cu alei de promenadă și băncuțe pentru odihnă, un restaurant și o cafenea. Tot gratuit se vizitează și Grădina Barocă (începând cu ora 9, până la 16-21, în funcție de sezon). Noi cu ea am început, căci ne-a ieșit prima-n cale. Un loc plăcut, îngrijit, cu copaci cu coroane „coafate” în forme elipsoidale sau sferice, cu flori multicolore, statui și fântâni.

Castelul are formă aproximativ dreptunghiulară, cu câte un turn rotund în colțuri, închizând între cele 4 aripi o curte interioară. Am citit că situl poate fi accesat prin cele 3 porți istorice: Sigismund (SE; sec. 15), Nicolae (NE; sec. 16) și Viena (SV; 1712); noi însă, venind din parcarea subterană, le-am șuntat, pur și simplu am ocolit edificiul și ne-am trezit pe esplanada din fața sa, care oferă priveliști frumoase la oraș și la Dunăre. Tot aici se află statuia ecvestră a principelui Svatopluk I al Moraviei (sec. 9).

Evident, următoarea mișcare a fost să ne îndreptăm spre casa de bilete. Am achiziționat bilete comune, de adult (12 euro bucata), însă există tot felul de reduceri pentru diverse grupe de vârstă, pentru familii sau grupuri de școlari. Sunt organizate tururi ghidate în limba locală din oră în oră începând cu ora 13, iar în cursul verii și tururi în limba engleză. Posesorii de Card Bratislava au 100% discount.

Am studiat un pic și panoul ce prezintă dispoziția expozițiilor, de fapt l-am pozat, la o adică, pentru că oricum n-aș fi ținut minte care pe unde se află. E bine de știut totuși că nu se poate vizita întreg edificiul, o parte din el reprezentând sediul Parlamentului Slovac. Restul a fost amenajat ca Muzeu național și istoric.

Că veni vorba, un pic de istorie...

Ca s-o scurtez la maxim, vă zic din start că am luat ca sursă de inspirație site-ul www.visitbratislava.com, care zice după cum urmează. Primele urme de populare a zonei – preistorie. Prima referință scrisă la oraș – Analele Salzburgului, anul 907, în contextul unei bătălii între bavarezi și unguri. Primii care au construit o fortificație pe deal – celții; au numit-o Oppidium. Peste 4 secole aceasta a făcut parte din sistemul defensiv roman de graniță (Limes Romanus). Pe urmă au stăpânit slavii, iar din sec. 10 Bratislava devine parte din statul ungar aflat în plină expansiune. Abia acum palatul capătă ziduri de piatră și se ridică și o biserică închinată Sf. Silvestru. Castelul a tot fost remodelat de-a lungul secolelor, după moda vremii – stil gotic (sec. 15, Sigismund de Luxemburg, cel care a construit și poarta omonimă, plus că a săpat o fântână adâncă de 80 m); stil Renaissance (sec. 16, regele Ferdinand), stil baroc (sec. 17). Maria Theresa l-a adaptat după cerințele ginerelui său Albert, mare colecționar de artă (colecție care acum face obiectul Galeriei Albertina din Viena).

Vizita noastră

Există circuit de vizitare, logic până la un punct; pe urmă sunt atâtea bifurcații, că te cam amețești de cap. În tot cazul, nu cred să fi ratat ceva (deși era cât pe ce). Trecem de curtea interioară, care de fapt este o mare sală de spectacol în aer liber și începem cu secțiunea ce prezintă, cu ajutorul mai multor panouri succesive, prin cuvinte (limbile slovacă și engleză), gravuri și fotografii – date despre istoria și reabilitarea castelului. Sunt și câteva elemente arhitectonice recuperate de la edițiile trecute.

Pe urmă, într-o sală, țin minte că am putut admira o frumoasă machetă a întregului complex, cu toate clădirile-anexă și zidurile înconjurătoare. Apoi am urmat scările monumentale și am urcat la primul etaj. Sunt mai multe rânduri de scări, toate identice, acoperite cu mochetă roșie, pereții albi prezintă finuțe decorațiuni aurii, din loc în loc oglinzi cu rame bogate îți reflectă imaginea, balustradele sculptate în marmură întregesc imaginea cu adevărat regală a ambientului.

Am vizitat fosta capelă a castelului, acum transformată în sală de muzică, păstrând încă elemente ce amintesc de vechea sa destinație; la prima vedere, ai spune că-i cea mai modernă biserică văzută. Au urmat alte săli, una după alta, mai mult goale, cu doar câteva elemente de mobilier și multe tablouri întunecate prezentând castelul Bratislava în diverse momente ale istoriei.

Altă secțiune ne arată icoane și statui religioase, precum și alte obiecte de cult. Mi-a plăcut mult zona cu reproduceri înfățișând scena Nașterii lui Isus, mai mult sau mai puțin stilizate, mai vechi (unele chiar foarte vechi) sau mai noi. Și picturile naive pe această temă mi-au plăcut.

Tot urcând, nu doar interiorul se vede frumos, ci și exteriorul, mai precis orașul vechi, podurile peste Dunăre, cartierul rezidențial de pe deal. Cel mai frumos se văd toate astea de la ultimul nivel al Turnului Coroanei, singurul turn ce se vizitează; este cel așezat în sud-est, ridicat în sec. 13 (dealtfel, este cea mai veche structură a castelului), în care se păstrau bijuteriile Coroanei. Scările de acces sunt inofensive, nu vă fie frică.

Am văzut și o expoziție de afișe de film, semnată de un tip pe nume Mimmo Rotella, italian la origine, n-am avut răbdare să-i citesc biografia și nici n-am înțeles întru totul „ce a vrut să spună artistul” . Cam abstractă pentru mine opera lui...

Ultima arie vizitată a fost subsolul. Câteva săli înlănțuite prezintă artefacte de pe vremea celților (în special ceramică și arme), o bogată colecție numismatică, este reconstituită o locuință rudimentară și se fac oarece referiri la cetățile învecinate, printre care Devin (despre care am auzit în premieră). Un colțișor este organizat astfel încât cei mai mici vizitatori să nu se plictisească în timp ce Mami și Tati se culturalizează ????.

Se vizitează apoi o parte din fundațiile vechi, aici n-am înțeles prea bine ce și cum, explicațiile fiind succinte și numai în limba locală. Și – culmea! – deși la final există o ușă ce comunică cu exteriorul, am găsit-o încuiată și a trebuit să facem tot drumul înapoi prin expoziția de la subsol ca să putem ieși. Chestie ce s-a dovedit de bun augur totuși, deoarece ne-am dat seama că ratasem fix Tezaurul – o colecție impresionantă de obiecte din aur și argint, cu care ne-am clătit la greu privirile.

După ce ne-am odihnit picioarele pe o bancă, în parc, ne-am întors la mașină și am luat drumul centrului vechi, pentru o scurtă incursiune (dar plăcută). Într-adevăr, scurtă (mai puțin de un ceas), căci ni se cam făcuse foame. Studiind harta, Tati a propus să vizităm ruinele cetății Devin, despre care tocmai aflaserăm și ale căror imagini ne incitaseră. În plus, în vecinătate se aflau și ceva mâncătorii ????. 2 iepuri dintr-un foc, cum ar veni :).

---

VIZUALIZĂRI: 1463 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI