Castelul Bethlen Criș - cândva, cel mai frumos castel medieval transilvan

TIPĂREȘTE

Minivacanța noastră la Sighișoara din primele zile ale acestui an a fost gândită ca un sejur de relaxare. Zona spa a hotelului am epuizat-o într-o oră jumate, de plimbat prin cetate ne-am plimbat, de stat la gura focului (imaginar) am stat... Ne plictisim repede de prea mult bine. Așa că în a doua dimineață copiii s-au trezit plini de energie și numai ce-i auzim: „Și noi azi ce mai facem, pe unde ne mai foim?” Deh, ce naște din pisică... Am încropit la repezeală un mic traseu, eu și Tati mai fuseserăm cândva, în schimb „ăștia micii” nu: Biertan – Alma Vii – Mediaș și retur. N-aveam idee dacă vom găsi ceva deschis, dar măcar așa, pentru peisaj și ca să nu stăm pe loc.

Nu voi povesti in extenso despre aceste obiective turistice, au făcut-o mulți alții, despre unele chiar eu (Alma Vii, Mediaș). Am avut noroc, le-am găsit deschise pe toate și copiii au fost foarte încântați să descopere ingeniosul mecanism de închidere a ușii trezoreriei în biserica din Biertan, să se cațere prin toate turnurile cetății Alma Vii și să-i parcurgă drumul de strajă. La Mediaș ne-am dus glonț la cetatea fortificată și am avut plăcuta surpriză ca în prețul biletului (15 lei/persoană) să primim explicații din partea unei tinere ghide extrem de implicate; ba, pe lângă biserica Sf. Margareta, ne-a dus să vizităm turnul catolic Sf. Maria, cu interesantele lui fresce murale interioare, precum și vechea temniță a cetății.  

Într-o mică pauză, cercetând Google Maps, am descoperit pe drumul de întoarcere încă un obiectiv turistic despre care nu auzisem (de fapt, se pare că auzisem, din moment ce am citit și votat articolele scrise acum câțiva ani de @Dana2008 și @tata123; dar deh, roza), și anume Castelul Bethlem Criș. Nu-i chiar la șosea, trebuie să te abați câțiva km din localitatea Daneș (există indicatoare pe ambele direcții de mers, pe drumul Sighișoara-Mediaș). Știți cum e cu castelele astea semnalizate pe hartă, în realitate unele îs doar niște ruine, așa că la început nu mi-am pus mari speranțe. Citind câteva comentarii, am înțeles că totuși ar fi ceva de vizitat, locul fiind încă în curs de reabilitare.  

Ajunși în Daneș, am oscilat un pic dacă să ne mai abatem sau nu, deja se făcuse târziu și, conform programului afișat pe Google, la ora 16 ar fi trebuit să închidă, deci n-am fi avut la dispoziție decât vreo jumătate de ceas. Am zis să riscăm totuși și ne-am dus. Din șosea până în satul Criș sunt 6-7 km, drumul e bun, în câteva minute parcam în dreptul obiectivului, protejat de un gard de sârmă pe care am găsit informații legate de program (într-adevăr, 10-16; poate vara ora de închidere o fi mai târzie), prețul biletului (20 lei) și un mesaj de mulțumire în mai multe limbi adresat vizitatorilor de către Fundația Sf. Francisc/Deva, cea care administrează obiectivul.

În incintă ne-a întâmpinat un domn ce păzea niște suveniruri la o tarabă, tot el ne-a vândut bilete și, parcă citindu-ne gândurile, ne-a sfătuit să vizităm în liniște, că n-o să ne dea nimeni afară. A zis că ne va conduce întâi la capelă, deoarece e singurul loc pe care trebuie să aibă grijă să-l încuie la final, pe urmă vom fi liberi să explorăm ambele clădiri ce compun fostul castel.  

Scurt istoric

Familia nobiliară Bethlen (numele se pare că și l-au luat după locul sfânt Bethleem) este una dintre cele mai vechi, bogate și influente din Transilvania medievală, ea având numeroase ramuri și deținând de-a lungul secolelor numeroase proprietăți răspândite pe întreg teritoriul. Probabil că ați mai auzit, sau poate chiar ați vizitat multe alte castele Bethlen; unele au fost transformate în muzee, altele în luxoase spații de cazare sau centre de evenimente, altele, mai puțin norocoase, zac în ruină sau chiar au dispărut de pe fața pământului.  

Domeniul Criș a aparținut familiei Bethlen încă din 1305, dar povestea reședinței nobiliare începe mult mai târziu. Partea cea mai veche este aripa vestică, așa-zisul „conac” , pe care în 1559 Gyorgy Bethlen și soția sa Klara îl construiesc din piatră și cărămidă pe ruinele unui edificiu anterior mult mai modest. Conacul reunea o sală de mese, 2 camere laterale și „camera fetelor” . Lucrările sunt continuate de fiul lor, Mihaly, care în 1598 adaugă un turn rotund în partea sudică. Aspectul actual al construcției provine însă din anii 1680, când Elek Bethlen supraînalță donjonul și extinde încăperile, pe care le decorează în stilul renascentist al epocii, cu stucaturi și picturi murale. Tot lui i se datorează frumoasa loggie adăugată pe latura estică, precum și scara de onoare.  

Aripa de răsărit (zisă și „aripa Elek” ) a fost ridicată în 1646 de către Ferenc Bethlen împreună cu soția sa Katalin (la fel, peste altă construcție mai veche) și avea 2 niveluri, „palatul aurit” (numit după tavanul casetat cu decorațiuni aurite) ocupând etajul, în timp de parterul era destinat slujitorilor. Din aceeași etapă provine și capela, lipită de restul clădirii, în partea sa nordică. Același Elek Bethlen este cel ce desăvârșește aspectul construcției (1675-77), lui datorându-i-se și fortificarea întregului edificiu (impusă de pericolul crescând al invaziilor tătărești) cu 4 turnuri de colț. Deasemenea, ușile și ferestrele capătă noi ancadramente de piatră, sala mare o galerie de portrete de familie, iar la parter este instalată o tipografie.

În august 1690, castelul Criș suferă atacul curuților și tătarilor și, pentru scurt timp, chiar cade în stăpânirea acestora, pe urmă revine din nou familiei Bethlen. Alt moment notabil este prima parte a sec. 19, când se amenajează în apropiere un superb parc englezesc, unde sunt aclimatizate numeroase specii aduse din toate colțurile lumii, printre care arborele-lalea și arborele ginko biloba. După al doilea război mondial, familia Bethlen este obligată să ia calea exilului, iar în martie 1949 castelul e naționalizat, ulterior aparținând ani buni CAP-ului local.  

Se încearcă o restaurare în anii 1971-77 (nefinalizată din cauză că instituția care se ocupa a fost desființată), apoi o a doua în anii 1990 (nefinalizată nici ea). Abia în 2007 moștenitorii Bethlen reușesc să recâștige dreptul de proprietate asupra castelului Criș și în 2014 îl cedează pentru următorii 50 de ani Fundației Sf. Francisc din Deva, cu condiția ca aceasta să-l reabiliteze și să-l pună în circuitul turistic. Lucru la care asistăm în prezent.

Încă o mențiune interesantă: castelul Bethlen Criș a fost folosit în trecut drept decor pentru numeroase producții cinematografice, atât în perioada comunistă (Sergiu Nicolaescu a fost îndeosebi atras, filmând mai multe scene pentru „Mihai Viteazul” , „Ultimul cartuș” și „Nemuritorii” ; s-au filmat și scene din „Enigma Otiliei” sau „Horea” ), dar și după anul 2010, când unii regizori l-au considerat potrivit pentru filme de groază, precum „Warewolf: The Beast Among Us” și „The Nun” ).

Vizita noastră

Am început cu micuța capelă, frumos reabilitată. Mi-au plăcut bolta multiarcuită, nervurile de piatră, decorul dantelat din centrul tavanului. În loc de altar, un portret modernist al lui Isus, o masă acoperită cu catifea roșie, pe care trona un crucifix. Nu departe un baptisteriu rudimentar de piatră. În partea opusă, un clavecin. Câteva rânduri de scaune de ambele părți. Câteva ghivece cu plante verzi – „pata de culoare” . N-am întrebat, dar cu siguranță spațiul e destinat în prezent micilor evenimente culturale.  

La ieșire, înainte de a încuia ușa, domnul custode (sau ce-o fi) ne-a indicat un amănunt care ne scăpase: blazonul familiei Bethlen încrustat în ancadramentul de piatră, deasupra intrării, reprezentând un șarpe încoronat ce ține în gură mărul de aur. Există o legendă legată de aceste simboluri. Se spune că demult, în zonă trăia un balaur cu trup de șarpe uriaș care teroriza comunitatea. Un strămoș al familiei Bethlen a reușit să învingă bestia aruncându-i un măr de aur care i s-a înțepenit în gâtlej. Altă variantă susține că strămoșul l-a biruit pe balaur momindu-l cu o oaie falsă: o blană de oaie umplută cu var nestins, pe care acesta a mâncat-o, varul s-a încălzit și a făcut ca stomacul fiarei să explodeze. Legenda cu viteazul ce a învins balaurul este mult răspândită în Europa Centrală medievală; îmi vin în minte câteva variante asemănătoare pe care le-am întâlnit recent în Brno, Liubljana, Cracovia.  

Am continuat cu aripa vestică. Am remarcat o nișă boltită la baza loggiei, părea a fi acolo ceva magazin cu produse tradiționale sau poate o micuță cafenea, nu ne-am abătut, presați de timp. Am urcat treptele, am admirat doar frumoasa loggie, cu arce de cărămidă sprijinite pe coloane scurte, cu duble capiteluri, apoi am pătruns în „conac” . Ce am găsit înăuntru a fost un pic dezamăgitor, dar trebuie să înțelegem că lucrurile sunt în dinamică și că va mai dura până când locul își va recăpăta strălucirea de altădată. Camerele încă sunt golașe, pereții încă au nevoie de tencuială nouă. M-a impresionat arhitectura originală, cu aceleași tavane boltite precum al capelei, mi-au plăcut ancadramentele de piatră. Cu siguranță, când lucrările se vor finaliza, vechiul conac va deveni o bijuterie! Și mi-a plăcut că pe pereți am găsit ample explicații (în 4 limbi: română, maghiară, germană și engleză) despre familia Bethlen, despre satul Criș, despre castel și multe altele.  

Fosta sală de mese este acoperită cu un covor roșu, nimic pretențios, mai mult spre a proteja de murdăria adusă de afară, iar în mijloc este amplasată o masă înconjurată de câteva scaune. „Camera fetelor” este cea mai mobilată, are un pat, un dulap și o masă cu scaune; cu puțină imaginație (și multă nebunie), cineva chiar ar putea locui acolo! 😊 A, și o frumoasă tapiserie atârnată pe perete, cu o scenă medievală. Pe undeva, pe aici, am putut admira și o machetă a castelului.

Pe urmă am urcat în donjon pe o scară de piatră în spirală. Încăperile arată chiar mai rău decât în conac, însă ferestrele oarbe oferă priveliști frumoase asupra aripii celeilalte și împrejurimilor. Iar ici-colo, pe pereți, se păstrează urme de picturi murale. Vă spun, locul ăsta va arăta foarte bine când va fi gata!

Am lăsat aripa estică la final și, pentru că ne era la îndemână, am început cu parterul. Surpriza a fost uriașă și foarte plăcută, căci acesta a fost reabilitat în totalitate! Se trece dintr-o sală în alta, pe sub plafoanele boltite, pereții sunt văruiți în alb strălucitor, podelele acoperite cu piatră fasonată și pe alocuri cu covoare, mobilierul este discret și drăguț. Nu știu ce destinație se pregătește acestui spațiu, poate de restaurant sau pentru evenimente. În capăt se află o mică expoziție de arme medievale și panouri explicative în acest sens.

Și etajul e finisat, doar că nu-i ocupat decât de mobilier sumar și de multe informații scrise și ilustrate în legătură cu lucrările de restaurare întreprinse la castel. Aici, nu știu cum, ne-a pescuit un nene (altul decât cel ce ne întâmpinase) care nu știu ce treabă avea pe-acolo, dar părea de-al locului. Și care s-a apucat să ne povestească una-alta, printre care o istorie pe care susținea că o știe de la bătrânii satului.  

Ne-a indicat o încăpere de colț de formă rotundă, ca un mic bastion. Se pare că pe vremuri podeaua avea o trapă despre care nu multă lume știa. Nobilul obișnuia să țină aici tot felul de bogății și să invite din când în când voinicii din sat la castel, să le dea de mâncat și de băut și pe urmă să-i invite să-și aleagă câte ceva drept suvenir din bastion. În momentul în care tânărul pășea acolo, trapa era acționată și acela cădea într-o încăpere de la parter, de unde era recuperat și luat cu forța la oaste. Hmm... Greu de zis cât adevăr e și câtă legendă...  

Am dat o raită și prin parcul englezesc, conduși tot de nenea ăsta. Se iese printr-o deschizătură în zidul sudic și cred că vara e un loc minunat de plimbare. N-am avut timp să admirăm decât arborele de ginko biloba și turla bisericii ce se profila frumos pe linia orizontului, nu departe. Trebuia să plece acasă și oamenii ăia, așa că ne-am simțit și-am declarat vizita noastră încheiată. Domnul ghid de ocazie ne-a însoțit și, trecând pe lângă frumosul turn-donjon, ne-a făcut atenți asupra inscripției în latină („... ano domini 1670” ), asupra frontoanelor triunghiulare ale ferestrelor de la primul nivel și, mai ales, asupra statuilor de piatră reprezentând oșteni înarmați (cândva vopsiți; se văd urme colorate) ce decorează ultimul brâu al donjonului. Dacă n-am fi ridicat privirile, și pe ăștia i-am fi ratat!

În concluzie, merită o mică abatere de la traseu să vizitați Castelul Bethlen Criș. Iar când va fi renovat gata, cu siguranță va merita și mai mult!

---

VIZUALIZĂRI: 393 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI