Neuschwanstein / La castelul din poveste, tinuta obligatorie!

TIPĂREȘTE

Nota WM: detalii despre circuitul Ungaria-Austria-Germania - Benelux puteti citi aici.

- -

Zilele acestea Bucurestiul isi traieste niste zile minunate! Este binecuvantat de o vreme excelenta. Cald, soare, cer senin, far’ de niciun nor. Este mijloc de toamna, dar ai impresia ca este inceput de vara, de vacanta. Totul este perfect pt. visare. Si, contrar problemelor mele cotidiene care de multe ori ma coplesesc, deschid calculatorul, increzatoare in fortele mele daruite cu generozitate de bunul D-zeu si privesc cu incantare crescuta pozele din vacanta. Aici imi regasesc pacea, linistea, clipe de imensa fericire si implinire si, de multe ori, nu-mi vine sa cred ca si eu amfostacolo… in acele locuri de poveste…

Azi m-am plimbat din nou in Germania. Of, Doamne, ce tara frumoasa!!!... Simt din nou ca inspiratia imi da tarcoale si, deci, trebuie sa ma supun ei cu maxima incantare, ca o vesnica si recunoscatoare slava a sa. E timpul sa scriu din nou.

Ramasesem cu povestirile mele undeva in taramul de poveste al Bavariei, dupa vizitarea Castelului Linderhof, despre care am scris aici.

Dupa vizitarea primului castel pe ordinea de zi, iata ca a venit randul urmatorului obiectiv turistic: vizitarea Castelului Neuschwanstein, ultimul din cele 3 castele construite de Ludwig al-II-lea, ultimul rege al Bavariei. Acesta este cel mai cunoscut dintre castelele construite in timpul vietii sale si a ramas neterminat, datorita mortii misterioase a regelui in anul 1886, la doar 17 ani de la inceperea constructiei sale in 1869.

Drumul pana acolo a fost presarat numai cu peisaje minunate. Dupa parerea mea, in aceasta zona ar fi trebuit cladite o sumedenie de castele, caci tabloul Naturii este deja de poveste. Dar, dupa cum prea bine stiti, frumoasa Germanie este intesata cu asemenea bijuterii arhitecturale, (multe ramase ruine) care mai de care mai deosebite, cele mai multe aflandu-se de-a lungul vaii serpuitoare a Rinului. Amfostacolo anul trecut, pe Valea Rinului. Ei, si acolo se deapana alte si alte povesti. Ce mi-as dori sa le stiu si eu…

Nu dupa mult timp de mers pe o sosea de munte intesata in toate partile de peisaje dumnezeiesti, iata-ne intr-o localitate tare pitoreasca; este satul Hohenschwangau, in apropiere de Fussen, alta zona montana de luat in seama din Bavaria.

Aici, de cum am coborat din autocar, am privit imprejurimile. Nici nu poti sa faci altceva: totul te atrage ca un magnet si, pur si simplu nu stii incotro sa te uiti mai intai. Jos, in vale, unde eram noi am vazut aceasta mica localitate, frumoasa, ingrijita, cu pensiuni si hoteluri decorate in acelasi stil inconfundabil, cu terase si ceva restaurante unde, ulterior am mancat la repezeala un hot-dog. Este si un parc. Totul in jur mi-a lasat din nou impresia de ordine si curatenie ca la carte… nemteasca. Dar si multa frumusete naturala. Cu toate ca mica localitate era intesata de foarte multa lume, turisti ca si noi, circulau si multe masini, autobuze dar si trasuri, deci forfota mare, parca totul se potriveste perfect in intregul peisaj montan.

Dupa turul scurt de orizont sa vad pe unde eram, am dat repede cu ochii de 2 castele impresionante, cocotate pe culmi, in directii opuse. Aici este punctul de pornire spre acestea. Primul este Castelul Hohenschwangau, construit de Maximilian al II-lea al Bavariei, tatal regelui-lebada si locul in care micul Ludwig si-a petrecut copilaria fericita. Este situat putin mai sus, aproape de acest sat cu acelasi nume si este o cladire ce intr-adevar are alura de castel, cu turnuri si metereze, cu ziduri groase de aparare. Este zugravit intr-un portocaliu care, in acea zi, stralucea pur si simplu aproape de nemarginirea albastra a cerului. Din spusele ghidului, am inteles ca si acest castel se poate vizita iar intr-o aripa a complexului este si un hotel elegant si deloc ieftin. Noi nu am avut in programul nostru vizita la acest castel, i-am facut doar poze de jos din mica localitate.

Cel de-al doilea este Castelul Neuschwanstein, ceva mai departe, cocotat in partea opusa, pe o costisa de munte intr-un loc pe care curand aveam sa-l cunoastem si noi… De la acea inaltime, castelul se lasa vazut doar partial, dintre bogatia padurilor care-l inconjoara. Se vede mai mult partea cu cladirea principala, dispusa pe mai multe nivele si turnul cel mai inalt. Chiar daca nu se vede in intregime, este totusi o imagine care, intr-adevar, te duce imediat cu gandul in lumea basmelor.

Tot privindu-l si facandu-i poze de jos, nu m-am putut abtine de a incepe deja sa visez. Am incercat sa inteleg acel suflet nebun visator, acel rege care, in dorinta lui de a se identifica cat mai mult cu taramul nemuritor al povestilor a construit acest castel.

Pe o creasta de munte al Alpilor Bavarezi, intr-un cadru natural de o frumusete magnifica, deasupra Cheilor Pollat si cu lacul Forggensee la picioarele sale, s-a ridicat acest castel, pe ramasitele altor doua castele medievale, pe care regele le stia din copilarie. Cu gandul “acaparat” in totalitate de visele copilariei dar si de fantasticele opere ale prietenului sau, compozitorul Richard Wagner si dupa o vizita la castelul Wartburg, unul dintre cele mai faimoase castele ale Germaniei, Ludwig II a inceput in anul 1869 construirea acestui castel, sub indrumarea unui mare grup de arhitecti si desenatori. Si trebuie sa fi intr-adevar un mare “dreamer”, un infocat iubitor de frumos, un romantic incurabil sa-ti creezi prin puterea imaginatiei o lume reala, un castel unde inocenta copilariei este la ea acasa… da, acasa. Intr-adevar, Castelul Neuschwanstein este locul perfect in care basmele copilariei pot prinde viata.

Ei! Dar pana una, alta, am reusit sa vad marea coada care era la Casa de bilete. Bine au facut ghidul nostru si agentia ca am avut rezervarile dinainte caci altfel, aici ar fi fost de stat la rand mult si bine si pe o caldura de cuptor. Vremea s-a tot incapatanat sa fie “fata pata” si extrem de calduroasa.

A durat putin timp luarea biletelor de catre ghid, timp in care fiecare a facut ce a dorit. Specific si aici ca biletul este tot 9 euro/pers. si fata mea a avut iar gratuitate, fiind sub 18 ani.

Am pornit asadar la o foarte scurta plimbare prin micuta localitate, am facut repede niste poze si ne-am desfatat cu niste peisaje minunate la lacul din localitate.

Dar ce sa vezi??? La un moment dat, noul meu aparat s-a oprit si pe ecran imi apare mesajul: Bateria descarcata. Sa moooor, nu alta… Luat cu cateva zile inainte de a pleca, nu prea stiam eu cum lucreaza, facusem deja in primele 2 zile, peste 700 poze si in acea zi la castelul Linderhof si acum?!... Ce-i drept ca nu incarcasem bateriile de cand plecasem de acasa de vineri, crezand ca ma vor tine 3 zile ca si piticul meu de Sony cel vechi dar atat de bun, luat pe post de rezerva (pe Mont Blanc am patit la fel dar atunci l-am avut cu mine, fiind patita de aici, de la castele). Iar acum cu ce sa fac eu poze la castel?!...

Deci, am ramas fara aparat si in concluzie, fara poze cu castelul din povesti. Telefonul meserias al lui fii-mea se descarcase si el, noaptea tarziu nemaigandu-se nimeni la el sa-l puna la incarcat…Sa ma apuce toate pandaliile din lume. Sony era in bagajul mare, in autocar si nu puteam ajunge la el. Disperata, m-au luat toate transpiratiile, find la un pas de a incepe sa plang de suparare. Fii-mea a incercat sa ma linisteasca si ghidul la fel cand m-a vazut ca spumegam. spunandu-mi ca oricum, la castel este interzis fotografiatul. Bine, bine, dar pana acolo???

Nu mi-a ramas decat sa “fotografiez” cat pot de bine tinutul de basm al naturii pe care in marinimia ei, aceasta ni l-a dezvaluit imediat ce am pornit spre castel.

Pentru a urca pana la castel sunt mai multe variante: fie pe jos, in vreo 30-40 minute, fie cu trasuri, pretul fiind atunci 6 euro/dus si inca 2 euro intors, fie, am inteles ca sunt si autobuze care urca si coboara, pretul nu-l cunosc pt. ca noi am optat pt. urcarea pe jos.

Drumul incepe de la baza superioara a satului si duce, pe carari de munte asfaltat sau pe o scurtatura, pe poteca, pana sus la castel.

Dragii mei, va dau un sfat: optati pentru acest mod, urcati pe jos. Adevarata poveste de acolo incepe si te va insoti in drumul prin mareata natura, care te inconjoara si te strange puternic la pieptul ei verde, racoros. Acolo, cel putin eu am simtit deja ca sunt pe taramul basmelor.

Cum sa nu o pornesti la picior chiar si pe graba, stiind ca undeva mai sus, printre brazii verzi, pe culmea muntoasa, dupa un drum in care Natura insasi iti va depana povestile ei, vei intalni un pod lung, Marienbrucke. Podul traverseaza un defileu imens, spectaculos, cu stanci foarte abrupte pe ambele fete si cine este visator, deja se simte personaj principal intr-un basm. Regele insusi cadea in admiratie, privindu-si de pe acest pod opera inca neterminata. Tabloul cu acest pod deosebit, desprins dintr-o poveste a darnicei noastre Naturi, este desavarsit de o cadere de apa, este cascada cu acelasi nume, ce se pravaleste vijelios printre vaile adanci. Offf! Bine ca inca nu sufar de amnezie!...

De aici se deschide o minunatie de panorama a castelului, vazut printre Alpii inverziti acum vara. Am vazut poze cu castelul si peisajul iarna. Este o autentica feerie…

Deja eram mai aproape de castel. Dar nu dupa mult timp am ajuns la temelia lui, unde am reusit sa vad 2 turnulete de o parte si de alta a cladirii de la intrare, arcade impresionante, statui la ferestre si poarta inalta, din piatra a castelului, si ne-am oprit cu biletele in mana, asteptand ora noastra de intrare. Si aici sunt anumite ore, scrise deja pe bilet, cand ai permisiunea sa intri tot in grupuri organizate si cu ghizi locali…

Vreau sa va rog un lucru foarte important si de care sa tineti cont: intrarea la acest castel se face numai in tinuta obligatorie: vesmintele inocentei si candorii copilariei. Daca nu purtati aceste straie, veti fi, poate dezamagiti. Daca nu va lasati purtati de imaginatia stufoasa a copilariei, zau de aveti ce cauta acolo. Pentru “realisti” acest castel poate li se va parea un mare fiasco.

Odata intrati in castel, am pasit in lumea “reala” a povestilor… Castelul este impunator, are toate premizele unui astfel de loc de poveste.

Curtea interioara este imensa; de acolo se deschide o alta perspectiva a ceea ce se numeste cu adevarat castel; am vazut corpurile de cladire, cu un alt turn mai inalt decat cele de la intrare si apoi alte doua ce apartin ultimei cladiri, din spate, cum am numit-o eu. Aceasta este partea din castel, care se vede de jos, din mica localitate Hohenschwangau.

In curte, in partea dreapta am vazut un loc gol, doar marcat si am aflat ca acolo este locul unde ar fi trebuit construit alt turn. In fata, in cladirea cu multe etaje, cu turnulete in parti se gaseste sala tronului si sunt apartamentele regale. Undeva sus, pe peretii acestei vaste cladiri, am vazut o pictura ce-l reprezinta pe Sf. Gheorghe, ucigand balaurul.

Am trecut dintr-o camera in alta camera: cel mai mult mi-a placut sala tronului. Aici, dupa parerea mea, explodeaza luxul, fastul dus pana la paroxism. Camera insasi este maiestoasa, cu o bogatie a picturilor pe toti peretii, cu scene religioase cu sfinti si ingeri, intr-un pastel viu colorat. Multe arcade pe toate laturile, ca si marea bolta instelata din care parca se pravaleste peste tine un candelabru imens care acapareaza tot mijlocul incaparii dar fara tron… poate si datorita lipsei de dorinta a acestui rege de a fi un adevarat rege?!… (doar parerea mea). Scarile din marmura alba, stralucitoare parca asteapta coborarea unei printese…, totul pare rupt de realitate si te duce cu gandul la povesti… Apoi in dormitorul regelui, alta minunatie palpabila, nu era un vis, totul se derula aevea in ochii mei care incercau sa memoreze cat mai mult din tot ce vedea. Si aici, o alta dovada a imaginatiei dusa la apogeu, de marele rege neinteles (sarmanul…). Totul este din lemn sculptat. Numai la aceasta incapere, am inteles ca s-a lucrat peste 4 ani, pt. desavarsirea a ceea ce noi astazi reusim sa vedem. Aici am vazut patul inalt cu baldachin, statui si iarasi multe, multe picturi pe pereti, pe tavanul inalt, fiecare fiind, dupa parerea mea, adevarate opere de arta. Biroul regelui, somptuoasa sala de concerte, camera de audiente ca si celelalte camere, pastreaza aceeasi linie a perfectiunii in arta, totul este puternic si divers colorat, iar picturile pot scrie ca mi-au placut cel mai mult.

La castelul “frumoasei din padurea adormita”, sunt deschise publicului doar 15 camere din cele 200 care ar fi trebuit construite intr-un final… Toate camerele deschise spre vizitare ne dezvaluie o dantelarie din lemn, superba pana la perfectiune, detalii lucrate cu cea mai mare grija, picturi murale de o frumusete greu de descris in cuvinte banale… Sunt picturi ce surprind incantator scene din operele prietenului sau, compozitorul Richard Wagner, cu nelipsitul simbol al lebedei, Ludwig al II-lea fiind denumit regele-lebada sau regele nebun.

Castelul Neuschwanstein a fost cladit intr-o simbioza perfecta cu natura inconjuratoare. Peisajul insusi te duce cu gandul la visare, la basme. Situat deasupra unui lac, pe culmile inverzile vara iar iarna, inzapezite ale Alpilor… ce poate fi mai minunat?! Visul regelui-nebun, de a construi aici un castel s-a concretizat intr-o adevarata opera de arta arhitecturala care, in zilele noastre este socotit cel mai vizitat castel din Germania, numit si “castelul din poveste”. Nu degeaba a fost ales si desenat atat de frumos de penelul de aur al lui Walt Disney in basmul sau de desene animate "Frumoasa din Padurea Adormita", acesta alegand ca “locul faptei” acest castel in inegalabila sa opera pt. mici si mari.

Aici, la Neuschwanstein, totul palpita a poveste, se respira un aer curat al inocentei de copil. Totul de jur imprejur creeaza o punte nevazuta, doar simtita de cei carora le place sa viseze, dintre real si ireal, dintre poveste si adevar. Cred eu, sau cel putin asa am simtit acolo, acest castel mi-a dat cel mai bine senzatia ca ma aflu chiar intr-o poveste; chiar daca atunci eram doar intr-o vizita trecatoare pe o zi fierbinte de august, castelul m-a purtat undeva, departe, in lumea fascinanta a imaginatiei bogate a copilariei…

Toate cele vazute de mine atat in interiorul castelului, cat si in afara lui, au un singur numitor comun: dorinta de a visa si de a transpune visele in realitate; dorinta adultului de a se intoarce la inocenta si povestile copilariei. Daca faci un exercitiu al imaginatiei, aici, poate mai mult decat oriunde intr-un castel, adult fiind, iti poti uita cu usurinta problemele cotidiene si odata intrat, redevii copil, in lumea basmelor, unde totul este posibil si intotdeauna totul se termina cu “happy end”……

Castelul Neuschwainstein cladit in maniera fantastica a unui castel medieval, este, dupa parerea mea, intruchiparea la extrem a romantismului secolului 19. In acea epoca, orice constructie grandioasa presupunea o munca titanica, cu atat mai mult, construirea lui pe o culme de munte. Prin urmare, nimic nu putea fi lasat la voia intamplarii. O fi fost castelul ridicat din visele si imaginatia unui mare visator, dar totusi realizarea lui a necesitat un plan laborios, foarte bine pus la punct, in cele mai mici detalii.

Ghida vorbitoare de lb. engleza m-a trezit din visare si astfel am reusit sa inteleg ca acest castel a necesitat multe sacrificii din partea constructorilor vremii si datorita dotarii camerelor cu diverse utilitati revolutionare pentru acele vremuri: toalete dotate cu un sistem automat de tragere al apei pt. fiecare etaj in parte dar si un sistem de incalzire cu aer cald in tot castelul. Deci, ma gandesc eu, poveste, poveste, dar totodata aici este si multa realitate, pt. un confort deloc de neglijat, mai ales pt. acele timpuri...

Impreuna cu o arhitectura de asemenea anvergura cum este acest minunat castel al Bavariei, cu toate dotarile sub toate aspectele, cu cadrul natural in care acesta a fost construit, nu se poate ca acest castel sa nu dainuie si sa atraga atentia generatiilor care s-au perindat pana acum ca si cele ce vor veni. Mergeti si voi, cei care inca nu i-ati calcat potecile de vis, intrati si va bucurati pret de doar vreo 40 de minute, cat dureaza turul, redeveniti doar pt atat de putin timp, copii si nu veti regreta. Eu nu am regretat nicio secunda.

Acum, cand scriu, ma tot gandesc ce mi-a placut mai mult: cadrul natural in care este amplasat acest castel? Drumul spectaculos prin mareata padure bavareza pana acolo? Sau castelul propriu-zis? Eu zic ca toate. Merita pe deplin efortul si drumul pana acolo, macar o data…

Si poate, ma veti intelege de ce si acum, cand am terminat de povestit cate ceva despre castelul din poveste, dupa care s-a creat si Parcul Disneyland, ceva puternic se strange in mine pt. nesansa de a reusi sa-mi fac propriile mele poze. Ca o atenuare a marii mele suparari, am gasit, in scurtul timp pe care ghidul ni l-a mai pus la dispozitie, cand am coborat in orasel, sa reusesc sa cumpar un calendar pe anul 2012, in care am 12 fotografii cu castelul. Am incercat sa fac niste poze de pe acesta. Nu sunt mare lucru, dar decat deloc... De aceea, imi permit sa postez o parte dintre ele, cu specificatia de rigoare. Doresc sa va impartasesc cat mai mult din acele frumuseti care merita vazute de fiecare dintre voi.

Readusi in lumea crunta a realitatii, ne-am imbarcat repede in autocar, plecand sa vizitam un alt loc spectaculos din Germania cea frumoasa si taaaare turistica… Dar asta este o alta poveste.

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea despre vizita la castelul Neuschwanstein, doar pentru ca, precum multi altii, si eu AmFostAcolo!!!

Informatii utile:

Casa de bilete este deschisa:

Aprilie-Sept. : 8 - 17

Oct. -Martie: 9 – 15.

Se pot face rezervari din timp dar cu o mica taxa suplimentara la tel. : +49 (0) 8362 93830 sau la adresa: www.tichet-center-hohenschwangau.de.

Biletul se poate schimba sau anula doar cu 2 ore inainte de inceperea turului de vizitare (chiar si prin telefon).

Turul castelului se poate face fie printr-un ghid vorbitor de lb. engleza sau germana fie printr-un audio-ghid in 13 limbi, care se poate solicita la intrare.

In speranta ca v-am fost de folos, cu mult drag pentru voi,

Ileana

---

VIZUALIZĂRI: 7871 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI