Drumeție la Vânturătoarea, una dintre cele mai frumoase cascade din țara noastră!

TIPĂREȘTE

Parcul Național Domogled - Valea Cernei este un areal care se întinde pe circa 61000 de hectare, pe teritoriul a trei județe din sud-vestul României: Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj. În acest parc național sunt amenajate numeroase trasee turistice, fie către zonele de creastă, fie prin diferite chei, către peșteri ori chiar cascade. Printre acestea din urmă, trebuie neapărat amintite Cascada Cociului (considerată una dintre cele mai înalte căderi de apă din țară) și Cascada Vânturătoarea.

Întrucât în această vară am rămas în zonă pentru câteva zile, ne-am propus să parcurgem unele trasee turistice. La o zi după ce am urcat la Cascada Cociului, m-am hotărât ca după-amiază să plec din nou în drumeție. Dacă la Cascada Cociului am mers singur, de data aceasta ai mei m-au însoțit pe traseul spre Cascada Vânturătoarea. I-am convins și pe ei să vină, arătându-le câteva fotografii și filmulețe de pe internet cu această frumusețe de cascadă, considerată a fi cea mai mare cădere liberă de apă din România (cu înălțimea de aproximativ 40 de metri) !

Trecusem cu o zi înainte pe la Centrul de Vizitare pentru Parcul Național Domogled - Valea Cernei, așa că obținusem anumite informații despre traseul către Cascada Vânturătoarea. Știam că intrarea pe traseu se face la aproximativ 10 kilometri de Băile Herculane, pe la coada lacului de acumulare Prisaca. Totodată, pe panoul informativ de la centrul muzeal, traseul este prezentat la poziția a șasea - poteca trece pe la Cascada Vânturătoarea și urcă în Poiana Cicilovete, având lungimea totală de 3,7 kilometri și o diferență consistentă de nivel, respectiv 934 de metri. Marcajul este ”crucea roșie”, iar timpul estimat pentru parcurgerea întregului traseu este de 3 ore.

În ceea ce privește doar prima porțiune a traseului, până la Cascada Vânturătoarea ar trebui parcurși 1,4 kilometri, iar diferența de nivel este de ”numai” 320 de metri. Timp estimat pe această porțiune: o oră - o oră și jumătate.

Am plecat cu mașina de la Băile Herculane, urmând DN 67D, am trecut încetișor de zona ”7 Izvoare” (aglomerație și mașini parcate pe ambele părți ale șoselei), apoi am mai mers câțiva kilometri, ajungând la coada lacului de acumulare Prisaca. Pe partea stângă (pe sensul nostru de mers din acel moment) există un pod peste râul Cerna, acolo fiind practic intrarea pe traseul spre cascadă. Am oprit mașina chiar înainte de pod, în dreptul unui panou care prezenta detalii despre drumeția spre Vânturătoarea. Acolo am schimbat încălțările comode cu bocancii de drumeție, am luat rucsacurile cu apă și gustări în spate, bețele de munte și am pornit la drum! Era ora 14.20.

Am traversat podul, am ajuns în dreptul câtorva vile, am mai mers cam 20 de metri spre stânga trecând pe lângă o barieră, apoi cărarea cotește brusc spre dreapta și urcă lejer pe lângă gardul uneia dintre case. Marcajul ”cruce roșie” apare de câteva ori, așa că poteca este bine semnalizată. În câteva minute am traversat un pârâiaș și de acolo lucrurile s-au schimbat brusc. Eram protejați, ce-i drept, de umbra pădurii, dar poteca a început să urce abrupt, parcă prea brusc pentru niște drumeți care abia se acomodau cu traseul! :) Asta era, ce să facem!

Cărarea este destul de accidentată, rădăcinile copacilor și bucățile de stâncă reprezentând obstacole suplimentare pe traseu. Cam 35 de minute a durat această porțiune abruptă, timp în care ne-am oprit de câteva ori pentru a ne trage sufletul (știam că traseul nu este foarte lung și asta ne-a încurajat să continuăm, altfel probabil că înregistram măcar vreun abandon :) ).

Printre copaci a apărut la un moment dat un prim punct de belvedere, loc de unde am putut admira atât pereții stâncoși ai Vânturătoarei, dar și o priveliște frumoasă către Valea Cernei. Ne-am dat seama că mai aveam ceva distanță de parcurs, dar diferența de nivel părea destul de mică din acel punct.

Traseul ne-a testat totuși în continuare vigilența. Poteca s-a îngustat mult, în stânga era o râpă și orice pas greșit putea însemna o accidentare nedorită. Ne-au fost de un real folos bețele de drumeție pentru a înainta. Am depășit apoi niște blocuri mari de stâncă cățărându-ne câte puțin și am ieșit într-un alt punct de belvedere, loc de unde ne-am putut bucura cu adevărat de măreția muntelui! Trecuse o oră de când tot urcam, dar cascada era aproape, la câteva minute depărtare! Din acel loc am admirat vreme de câteva minute atât firicelul de apă care părea că despică muntele în două, cât și Valea Cernei ori Munții Mehedinți aflați ”peste drum”.

Când am ajuns pe acel tăpșan mângâiat de razele soarelui, ne-am uitat cu atenție să nu dăm ”nas în nas” cu vreo viperă, știut fiind faptul că aceste vietăți sunt bine reprezentate în zonă. Nu a fost cazul, așa că am făcut multe fotografii. Din acel punct al traseului, am mai mers cam 10 minute și am ajuns la cascadă (timp la urcare - 75 de minute).

Lângă potecă este amplasat un panou informativ, unde am lecturat câteva detalii despre Cascada Vânturătoarea: ”Cascada se găsește pe Ogașul Slacini, afluent al Râului Cerna. De la izvor până la cascadă, acest pârâiaș curge liniștit printre pietre și nu spune nimic despre ceea ce urmează. Înainte de cascadă, apele se lovesc de un prag de 5-6 metri și se despletesc într-o perdea spectaculoasă. Șuvoiul de apă este vânturat în urma lovirii de acest prag și apoi cade liber și vertical de la aproximativ 40 de metri. Peretele peste care curge apa este un amfiteatru imens și se numește peretele Vânturătoarei.”

Prezentarea cascadei este interesantă, dar căderea de apă văzută din apropiere este fabuloasă! Ți se pare că apa vine de undeva din cer, iar stâncăriile de deasupra te copleșesc cu măreția lor. Foarte interesant este și faptul că la baza stâncilor este o scobitură care ne-a permis să ajungem chiar în spatele perdelei fine de apă, la câțiva metri în spatele cascadei. Adierea vântului făcea ca stropii mărunți de apă să ne ude din când în când, spre încântarea noastră, dar mai ales a juniorului.

Am ocolit câteva blocuri de piatră și am reușit să coborâm chiar la baza cascadei, lângă locul unde perdeaua de apă se lovește de stânca netedă acoperită cu mușchi. Din acel punct apa se prelinge într-un bazin micuț și apoi își caută făgașul pentru a coborî, dispărând repejor la vale, printre pietre și ierburi înalte.

Impresionantul amfiteatru stâncos aflat deasupra noastră ne-a protejat de razele soarelui, astfel că am petrecut vreo jumătate de oră la baza cascadei.

Am plecat urmând același traseu ca la urcare, uitându-ne din când în când peste umăr, fascinați de frumusețea acelui loc. Peste câteva minute, cascada a rămas în urma noastră, iar noi ne-am concentrat pe parcurgerea potecii, deoarece coborârea a fost aproape la fel de dificilă ca urcarea. Timpul la coborâre - 55 de minute; la ora 17.00 am revenit la mașină.

Recapitulând, drumeția noastră la Cascada Vânturătoarea a durat 2 ore și 40 de minute (incluzând pauza de jumătate de oră de la baza cascadei).

a) Pentru că urcarea și coborârea sunt destul de dificile, dar traseul nu este unul lung, noi considerăm că această drumeție a avut un grad mediu de dificultate.

b) Pe traseu ne-am întâlnit cu mai multe persoane, începând cu un băiețel de vreo 7 anișori până la doi seniori trecuți probabil de 60 de ani.

c) Am pierdut semnalul la telefon după câteva minute de la intrarea pe acest traseu.

d) Cred că traseele spre Cascadele Cociu și Vânturătoarea pot fi parcurse amândouă în aceeași zi de către persoanele obișnuite cu drumețiile montane (cele două trasee sunt despărțite de vreo 6 kilometri care pot fi străbătuți repede cu mașina). Consider că traseul către Vânturătoarea este ceva mai ușor decât cel spre Cascada Cociu.

e) În dreptul podului peste Cerna (locul de unde începe traseul către Vânturătoarea), dincolo de șosea, este o livadă în care erau mai multe corturi. Așadar, în apropiere se poate campa, probabil la înțelegere cu proprietarii de terenuri din zonă.

f) Nu departe de podul peste Cerna, pe cealaltă parte a văii, începe un alt traseu spectaculos - este vorba despre Cheile Țăsnei - Moara Dracilor (marcaj ”cruce albastră”) . Traseul către aceste chei începe din vecinătatea pensiunii Dumbrava. Pe AFA am lecturat un articol frumos despre acest traseu, dar nu am mai avut timp să îl parcurgem.

g) Pentru că am ajuns la cascadă pe DN 67D și, în plus, am utilizat drumul atât la venire, cât și la plecarea de la Băile Herculane, se cuvine să prezint pe scurt impresiile noastre: drumul este sinuos și oferă peisaje foarte frumoase. În ceea ce privește calitatea covorului de asfalt, de la Băile Herculane până la ramificația cu DN 66A, șoseaua este cam denivelată, peticită și uneori apar gropi mici. Din acel punct până la Târgu Jiu, drumul se prezintă în condiții mai bune. În ceea ce privește obiectivele de pe acest traseu, există pe AFA o prezentare interesantă.

În ultimii ani am vizitat mai multe cascade din țara noastră, iar Vânturătoarea a intrat direct într-un top 3 personal al celor mai frumoase căderi de apă pe care le-am văzut (la asta contribuie din plin și cadrul natural din jurul cascadei). Răsfoind pozele, deja ne dorim să revenim la Băile Herculane și -de ce nu- să urcăm din nou la Vânturătoarea! Când?! Asta rămâne de văzut... Până atunci, recomandăm tuturor iubitorilor de drumeții să viziteze Cascada Vânturătoarea atunci când vor ajunge pe Valea Cernei!

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 1818 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI