Cascada Pruncea sau Incotro am plecat și unde am ajuns

TIPĂREȘTE

Pentru prima dată după foarte mult timp am mers intr-o excursie organizată. Și nu oriunde, ci la munte, unde intotdeauna am mers pe cont propriu, un timp in formație de patru (Cristi și copiii) iar in ultimul timp, după ce progeniturile au crescut și nu mai merg cu părinții, in formație de doi.

Dar această excursie a mai reprezentat o premieră. Am fost singură, fără Cristi. Și nu pentru că nu ar fi vrut și el să meargă, ci pentru că a lucrează in mai toate zilele de sfârșit de săptămână (avantaj eu????).

Imi era dor de munte, de aerul tare și curat, de liniștea pe care numai muntele ți-o dă. Vremea nu a fost prea darnică cu noi in această primăvară și inceput de vară, și nu am putut să facem nicio drumeție pe munte, nici măcar una scurtă, de o zi.

Dar, cum in sâmbăta din minivacanța de Rusalii se anunța o posibilă imbunătățire a vremii, am găsit o agenție de turism care organizează drumeții montane.

Mi-a plăcut și destinația, Lacul Vulturilor, un loc unde nu am mai fost dar care era pe lista mea de ”trebuie văzut”, și, in același timp, un traseu nu prea greu, tocmai bun pentru o incălzire pentru alte ascensiuni mai solicitante.

Zis și făcut, m-am inscris, am plătit, și sâmbăta dis de dimineața la ora convenită m-am prezentat la locul de intălnire.

Urma să mergem cu autocarul până in Crasna, unde eram așteptați de niște tractoare, care să ne ducă pe o porțiune de drum forestier, până la locul de unde incepea practic ascensiunea.

Grupul de 34 de persoane, majoritatea tineri in jur de 30 de ani, era condus de doi ghizi, la fel de tineri.

După ce ghizii au verificat dacă toți eram echipați corespunzător unei drumeții montane (două persoane chiar au fost lăsate in București deoarece nu erau incălțate cu ghete sau bocanci), am plecat pe traseul București-Buzău pe DN2 iar de la Buzău am intrat pe DN10 spre Crasna via Măgura-Pătârlagele-Nehoiu.

Totul a mers perfect până la Viaductul Giurca, peste care autocarul nu a putut să treacă. Șoferul nu a știut că intre Siriu și Gura Siriului, peste Viaductul Giurca, circulația este restricționată. Nici nu a văzut indicatorul care interzicea autovehiculelor mai mari de 3,5 tone să intre pe această porțiune a drumului. Am ajuns chiar la intrtrarea pe viaduct unde am constatat cu toții că autocarul nu incape pe porțiunea de bandă lăsată liberă și așa și-a dat seama și șoferul că nu are ce căuta pe acolo.

Bineințeles că era imposibil să intoarcă autocarul in acel loc, motiv pentru care a mers cu spatele, pe contrasens, aproximativ 300 metri, până la un mic refugiu unde a putut să intoarcă.

Drumeția noastră era compromisă. Pe jos nu puteam să mergem, distanța era prea mare și nu aveam timp de un traseu așa lung, iar alte mașini mai mici nu ne puteau fi puse la dispoziție destul de repede.

Ca să nu ne intoarcem totuși fără să ieșim măcar puțin in natură, să facem o mică plimbare, cineva a propus să mergem să vedem Cascada Pruncea, aflată in apropiere.

Zis și făcut, ne-am urcat in autocar și am mers inapoi pe DN 10 câteva sute de metri până la intersecția cu DC64, pe care am intrat ca să mergem spre cascadă.

DC64 este mai mult un drum forestier, neasfaltat, autocarul inaintând cu greu până la indicatorul care ne indruma spre Cabana 14 Scaune.

De aici până la casacadă mai erau aproximativ 30 de minute de mers pe jos, conform unui indicator aflat chiar in locul in care ne-a lăst autocarul. Semnul pe care trebuia să il urmăm era un cerc albastru. Tot de aici se poate urca la Vârful Podul Calului, pe marcaj triunghi roșu, un traseu de aproximativ 4 ½ ore, prea lung ca să il putem face dus-intors fără să ne apune intunericul.

Drumul merge pe lângă râul Cașoca și nu prezintă nicio dificultate, dar ușurința cu care poate fi parcurs nu îi știrbește cu nimic fumusețea. Ploile căzute in ultimul timp tulburaseră apele râului și ii mărise debitul, apele curgând rapid peste stâncile din albie. Frumusețea râului este sporită de verdele arborilor (fagi, brazi, molizi) care cresc pe marginea albiei, sau de stâncile aproape verticale in anumite locuri. Un singur lucru perturba frumusețea locului și mai ales liniștea lui. Din când in când trecea câte o mașină care, pe lângă faptul că, așa cum am spus, făcea zgomot, ridica tot praful de pe drumul forestier, lăsând in urmă un nor albicios.

Am ajuns la un indicator din lemn care ne anunța că am ajuns la cascadă, dar aceasta nu este vizibilă decât după ce cobori niște trepte din lemn și mai parcurgi câțiva pași prin pădure

Cascada Pruncea sau Cașoca este mândria locuitorilor din această zonă, fiind, după spusele lor, cea mai frumoasă cascadă din Buzău. Și cine sunt eu ca să să ii contrazic!

De la aproximativ 7 metri apa se prăvălește aproape vertical, cu zgomot, peste o deschizătură intre stânci, după care iși urmează drumul printre arborii verzi.

Cascada are și o legendă. Se spune că intr-o deschizătură din peretele stâng, haiducul Gheorghelaș, fost pandur in oastea lui Tudor Vladimirescu, ascundea averile pe care acesta impreună cu ceilalți haiduci le luau de la boieri. Negoiță Gheorghelaș ar fi fost inșelat pănă la urmă de boierul Macovei, care ii ia averea și il aruncă de pe o stâncă din apropierea cascadei. Trupul haiducului a fost găsit de ciobani după trei zile și a fost ingropat lângă poteca ce urcă pe masivul Penteleu.

Acum nu mai erau nici haiduci nici bogății ascunse intre stânci. Doar turiști care incercau să surprindă cu aparatele foto cele mai frumoase imagini făcute de căderea apei peste stâncile din gresie.

Lângă cascadă sunt și două sau trei mese din lemn, cu băncuțe, pe care se poate sta și lua o mică gustare. Eu am preferat o stâncă aflată chiar la marginea apei, ca să profit cât mai mult de ”gălăgia” liniștitoare a curgerii ei.

Câteva tunete care incepeau să se audă din ce in ce mai aproape ne-au făcut să ne grăbim și să ne intoarcem la autocar. Doar ce am urcat treptele din lemn și a și inceput o răpăială puternică. Până să imi scot eu geaca din dotare, m-a cam udat, dar nu prea mi-a păsat. Era o ploaie plăcută de munte, de care imi era cumva dor.

Ploaia și tunetele care se auzeau sus pe munte ne-au mai alinat supărarea. Ne-am spus că tot răul este spre bine, că uite ce ploaie ne-ar fi prins sus pe munte, că poate cineva sus ne-a iubit azi și ne-a făcut să nu mai urcăm.

Mi-a părut rău că nu am mai ajuns la Lacul Vulturilor dar mi-a părut foarte bine că am descoperit un loc despre care recunosc, nu știam mare lucru.

Recomand o vizită la Cascada Pruncea. Este accesibilă oricui, in orice anotimp.

O scurtă filmare a cascadei la youtu.be/IqOmmLskWac, pe care rog webmasterul să o posteze.

---

VIZUALIZĂRI: 2430 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI