ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.05.2018
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
APR-2018
DURATA: 1 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Casa Transilvania Beliș

TIPĂREȘTE

Un ardelean ajunge cu Dacia la o benzinărie. Neavând prea mulți bani la el, întreabă:

- Cât costă litrul de benzină?

- 5,44 ron

- Dar o picătură de benzină?

- Păi... cât să coste? O picătura? Nu costă nimic!

- Atunci picurați-mi și mie 20 de litri în rezervor, vă rog!

Am picurat și eu 20 litri în rezervorul Daciei din dotare și am ajuns până la Beliș. După drumul rupt și lung DJ107P din care ultima porțiune înainte să intersectăm DN1R care traversează Belișul este de pământ în serpentine în pădure cu intenții viitoare din fonduri europene de a asfalta am ajuns la barajul și stațiunea Fântânele. Acolo am făcut o scurtă pauză urmând să parcurgem încă cca. 4 km până la indicatorul Beliș.

Beliș este o comună cu o primă atestare documentată din 1770 cu mai multe localități componente (Beliș, Bălcești, Dealul Boții, Giurcuța de Sus, Poiana Horea, Smida) și în același timp destinație de vacanță (pe noi asta ne-a interesat în primul rând)

Datorită înălțimii de 1162 m deasupra mării la care se află Belișul nu prea se poate practica agricultura doar creșterea animalelor și exploatarea lemnului, dar încet și sigur turismul se dezvoltă tot mai mult și asta văd și eu în viitorul apropiat. Zona superbă, obiectivele turistice vizitabile la care se adaugă multe facilități legate de existența lacului de acumulare ajută mult la dezvoltarea zonei. Având în vedere că în zonă sînt multe locuri și posibilități de cazare nu mi-am făcut prea mute probleme atunci când am început să caut un loc de dormit pentru o noapte. Doar că... m-am lovit de anumite obstacole, având în vedere că se apropia și minivacanța de 1 Mai, mai tot proprietarul de acolo dorea ori să închiriez toată unitatea, ori să mă cazez mai multe nopți și nu prea înțelegea că eu am nevoie de doar o noapte. Pe de altă parte îi înțeleg și pe ei, închirierea integrală este mai avantajoasă, și din această cauză nu prea se practică pe acolo închirierea doar unei singure camere.

Dar... după ce am sunat la aproximativ 15 proprietari și nici unul nu dorea să ne cazeze în condițiile cerute, persoana de contact/proprietar la Casa Transilvania din Beliș la întrebarea mea de a primi cazare 1 noapte/1 familie m-a rugat să revin după 5 minute pentru un răspuns. Și răspunsul a fost favorabil, putem să ne cazăm, la intenția mea de a vira un avans proprietarul a răspuns că nu este nevoie.

Cu vreo 4 ore înainte de cazare am primit un mesaj pe telefon cu intenția ca în momentul sosirii în Beliș să fiu ghidat prin telefon pănă la locul de cazare, ceea ce am și făcut chiar dacă nu era chiar atât de greu de găsit.

Casa Transilvania se află chiar în centrul localității Beliș, la indicatorul către DC121 în direcția Bălcești se va vira la stânga și se va ocoli un bust aparținând lui Avram Iancu, iar la prima stradă de pământ la dreapta se va coborâ până acolo, Casa Transilvania este a doua pe stânga. Adresa este strada Principală 120A, GPS 46.6836685,23.0316004

La sosire am fost așteptați, ni s-a deschis poarta, am intrat, parcat și vizitat pensiunea. După ce am văzut toată pensiunea și pe dinăuntru am plătit 100 ron care este tariful pentru o cameră triplă și am primit cheia/cheile pentru toată cabana. Pentru că da am fost singurii oaspeți în ziua respectivă, beneficiind de toată unitatea care în mod normal este 350 ron. Dar am și avut grijă de tot în spațiul comun ca la mine acasă, folosind doar o cameră de dormit, acea triplă pentru care am plătit. Capacitatea este de 10 adulți în 4 camere, orele de cazare/decazare sînt 13.00/11.00.

Casa Transilvania are aspectul unei cabane de munte moderne, din zidărie, izolație și acoperiș tablă tip rova, doar terasa de lemn fiind ceva mai rustic. Interiorul în schimb este amenajat cu mult suflet, s-a pus mare accent pe detalii chiar și decorative.

Terasa de la intrare

Intrând pe terasă observăm masa și cele 2 bănci din lemn, stând la o cafea sau un pahar de vin aici se va observa frumusețea zonei, curtea verde și clădirile vecine care sînt suficient de departe cât să ai propria oază intimă de liniște. Zgomotul străzii adică DC121 este departe, așa că vor deranja doar clopotele animalelor sau berzele care mai vin în vizită la iazul din curte.

Camera de zi

Trecând pragul cabanei intrăm în camera de zi de la parter cea mai importantă încăpere. Aici se va observa o zonă de luat masa cu aproximativ 9 scaune și masă lungă, în spatele acestuia o bucătărie utilată cu aragaz plită (se va deschide butelia de gaz de sub chiuvetă) cuptor electric, filtru de cafea. Frigiderul cu congelator se află într-o încăpere mică cămară la stânga de bucătărie. Acolo se pot depozita și restul de alimente în cazul unui sejur mai lung. În sertare se găsesc tacâmuri, oale, farfurii, pahare, și tot felul de ustensile de bucătărie. Nu mi s-a părut că ar lipsi ceva. Ni s-a spus că putem folosi din condimente, cafea, ceai, zahăr de acolo, m-am uitat erau ceva provizii acolo dar noi am avut de acasă, așa că nu am luat.

La dreapta de bucătărie este un șemineu de teracotă tip cizmă ca la țară. Iarna se poate găti și pe această plită, există 2 focare, iar flăcările se pot admira prin ușițele de sticlă. În fața sobei există o canapea. La stânga de intrare se află o măsuță plus fotolii unde te poți uita la singurul tv din cabană, programe satelit suficiente (pachet standard de programe)

Dormitoarele și băile

La parter se mai află o baie cu duș și o cameră. Mobilierul din această cameră este originală, lemn rotund, nefinisat, lăcuit. Voi atașa poză, mi-a plăcut mult. La etaj altă baie spațioasă cu cadă de această dată și încă 3 camere. La etaj ne-am ales camera una rustic amenajată cu pat matrimonial plus un pat simplu. Toate dormitoarele sînt amenajate cu strictul necesar, paturi, noptiere, și câteva spații de depozitare. Proprietarul s-a scuzat că nu există tv în camere, dar eu până la urmă nu m-am dus acolo la munte să mă uit la tv. (N-o fac nici acasă apăi de ce s-o fac tocmai acolo...) Să zicem că e un mic minus pentru unii, de asemenea și lipsa unui router, nu știu dacă există operator cablu în zonă (am văzut ceva reclame pe stâlpi) care oferă și așa ceva? Așa m-am folosit de resursele personale făcând un hotspot cu telefonul pus în loc de router într-un colț cu semnalul bun (semnalul este ceva mai slab în zonă)

Băile sînt dotate cu mobilier, prosoape, consumabile, șampon, săpun solid și lichid, m-am bucurat că există și prize în baie (cu capac de protecție). Căldura și apa caldă este furnizată de la centrala termică aflată în spatele cabanei, iar de alimentarea cu lemne se ocupă proprietarul. A fost suficient de cald în cabană, și am avut apă caldă pe toată durata.

Curtea

În curte mai este o încăpere foarte importantă pentru turist, un foișor iluminat seara cu grătar amenajat. Aici găsim o masă lungă + 2 bănci, cuptorul/grătarul, o plită lângă grătar unde se mai poate face un foc și găti ceva, ustensile, lemne tăiate/cărbuni/lichid de parins focul ,ceaun puse la dispoziția turiștilor. Foișorul cu grătarul este bucuria adulților, bucuria copiilor este un leagăn de lemn și iazurile alimentate de un râuleț care curge în curte. Dar este și bucuria berzelor care vin regulat aici. Ca să scriu și ceva minusuri ar mai trebui tunsă iarba mai des, în rest nu am obiecții, ne-am simțit foarte bine aici și am mulțumit gazdelor.

Recomand Casa Transilvania


[fb]
---
Trimis de AZE in 08.05.18 22:08:49
Validat / Publicat: 09.05.18 08:23:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BELIȘ-FÂNTÂNELE.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 956 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Dormitorul nostru
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 58500 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[09.05.18 08:21:06]
»

Mutat în rubrica "Casa Transilvania [Beliș], BELIȘ-FÂNTÂNELE" (nou-creată pe sait)

--

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

AZEAUTOR REVIEW
[09.05.18 08:34:32]
»

@webmasterX: Da, acolo este.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster
[09.05.18 08:51:50]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

AZEAUTOR REVIEW
[09.05.18 10:03:07]
»

@webmaster: Multumesc

doinafil
[09.05.18 12:30:31]
»

@AZE: Un loc cald, intim și primitor, parcă am revăzut, pe ici, pe colo, secvențe din casa copilăriei.

Îmi place că nu este totul uniform, pare o casă de oameni obișnuiți, care au mobilat treptat camerele, cum s-a nimerit să găsească oferte bune.

Aș merge și eu acolo, să dorm în camere cu așternuturi rustice, să-mi prepar singură câte ceva de-ale gurii și să mă așez în leagănul din curte! (nici prețul nu este de neglijat!)

Felicitări, am votat cu drag!

hopyk
[17.05.18 11:20:27]
»

Frumoasa combinatia intre rustic si modern, pare un loc perfect incadrat in peisaj! Decorurile taranesti merita toata lauda!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, doinafil, hopyk

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.55149483680725 sec
    ecranul dvs: 1 x 1