Complexul arhitectural Brebu, Prahova

TIPĂREȘTE

Prima oară când am vizitat comuna Brebu, a fost prin anii '90. Atunci am hotărât, să fac un tur al judeţului Prahova, pentru a cunoaşte mai bine geografia şi istoria locurilor. Întâmplarea a făcut, ca după aceea să revin în Brebu, fie însoţind o echipă de fotbal judeţean, cu care aveam ceva legături, fie în vizită la o rudă, care s-a mutat după vânzoleala din '89 în această localitate.

Spre ruşinea mea, de fiecare dată am vizitat Complexul arhitectural Brebu doar din exterior, amânând mereu o vizită detaliată a acestui obiectiv. Acest lucru s-a întâmplat totuşi într-o frumoasă zi de toamnă a lunii noiembrie, când am plecat de acasă chitit special pe această destinaţie.

Din Câmpina până în localitatea Brebu sunt aproximativ 8 km, iar drumul este asfaltat şi destul de bun. De la ieşirea din oraşul Câmpina, se trece un pod peste râul Doftana şi imediat se face la stânga spre Brebu.

După un urcuş cu câteva serpentine uşoare, se intră în localitate şi se merge drept înainte până în centrul satului, unde se află şi Complexul arhitectural Brebu sau Mănăstirea Brebu.

Nefiind în plin sezon, am crezut, că nu voi avea probleme cu parcarea maşinii, la locul special amenajat din faţa mănăstirii. M-am înşelat, deoarece fiind o zi de sărbătoare religioasă, multă lume venise pentru slujbă şi cu greu am găsit un loc unde să parchez.

Intrarea în cadrul mănăstirii, se face printr-un turn clopotniţă, prevăzut cu parter şi trei etaje. Primele două etaje sunt prevăzute cu metereze, pentru trageri cu arme de foc, iar la ultimul etaj cu ferestre deschise se află clopotniţa. Zidul de incintă este construit din piatră şi cărămidă roşie, destul de înalt şi prevăzut de asemenea cu metereze pentru arme de foc.

După ce am făcut câţiva paşi prin curtea complexului, am vizitat biserica din incintă cu hramul sfinţilor Mihail şi Gavriil, biserică construită din piatră şi cărămidă roşie sub domnia lui Matei Basarab în secolul XVII.

Este o biserică specifică Ţării Româneşti, construită în plan triconic cu trei turle, una deasupra naosului şi două mai mici deasupra pronaosului. Ceva ce mi-a atras atenţia intr-un mod aparte, este că pronaosul despărţit în două de o arcadă, are o suprafaţă aproape dublă faţă de naos. Fiind slujbă, nu am putut face poze în interiorul bisercii.

Mănăstirea conform pisaniei aflată între naos şi pronaos, nu s-a finalizat din punct de vedere constructiv pe timpul lui Matei Basarab, astfel că după moartea sa a urmat o perioadă de dezinteres a brebenilor faţă de acest obiectiv.

Găsită de domnitorul Constantin Brâncoveanu într-o stare deplorabilă, mănăstirea a fost dată în administrare unor brebeni mai înstăriţi. Aceştia au fost scutiţi de dări, localitatea s-a scindat în două (Brebul Mănăstiri şi Brebul Megieşesc), iar după moartea domnitorului, din cauza acestei scindări şi a fricţiunilor dintre cele două tabere, mănăstirea începe să se ruineze treptat.

A suferit numeroase pagube (cutremurele din 1790 şi 1802 sau incendiul din anii '60), au avut loc remedierile necesare, restaurarea din 1963 dând aspectul mănăstirii, aşa cum o vedem astăzi şi cum era în secolul XVII.

Următoarea clădire pe care am vizitat-o în cadrul mănăstirii (complexului arhitectural), a fost Casa Domnească. Ridicată de Matei Basarab cam în acelaşi timp cu restul obiectivelor din complex, clădirea era folosită ca locuinţă în timpul verii, când domnitorul se deplasa frecvent pe acest domeniu.

Este construită tot din piatră şi cărămidă, are ziduri groase, special construite, pentru a rezista unui eventual asediu. În stânga şi în dreapta clădirii se află două statui impozante, reprezentând ctitorii mănăstirii, domnitorii Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu.

În stânga intrării se află o sală mare (un fel de pridvor), cu un clopot mare din lemn construit cu ocazia unui simpozion, ţinut aici în anul 2012. Sub această sală cu intrarea prin curte, o uşă dublă din stejar masiv duce la cramele domneşti ale complexului.

Deşi cramele sunt goale, impresionează ca mărime şi arhitectură. Sunt construite din cărămidă roşie şi mortar, cu două încăperi ce comunică între ele prin arcade şi una separată în capătul celor două.

Casa domnească adăposteşte din 1971 Colecţia muzeală a comunei Brebu, ca anexă a Muzeului de istorie din Ploieşti, muzeu infiinţat la iniţiativa ilustrului elev al lui N. Iorga, profesorul Nicolae Simache.

În cele 8 camere ale clădirii, sunt adăpostite numeroase exponate de istorie şi artă medievală din secolele XVII-XVIII. Biletul de intrare costa în noiembrie 8 lei adulţi, cu reducere la jumătate pentru elevi şi pensionari.

În primele camere sunt expuse vase de ceramică şi porţelan, care au aparţinut unor personalităţi istorice ca Al. Ioan Cuza sau Şerban Cantacuzino, apoi o colecţie cu tipăritură din secolele XVII-XVIII, săbii de paradă, arme albe căzăceşti, o ghioagă ghintuită, costume boiereşti din catifea cu fir din aur sau argint, icoane vechi pe sticlă, podoabe şi bijuterii de epocă etc.

Dintre toate acestea am remarcat în mod deosebit următoarele exponate:

- Biblia de la Bucuresti (1688), cunoscută si sub numele de Biblia lui Şerban Cantacuzino şi care reprezintă prima traducere integrală a textului biblic in limba română. Exponatul era tradus în litere chirilice, însă subsemnatul am avut acum trei ani ocazia, să citesc şi să compar nişte versete dintr-o biblie a aceluiaşi Cantacuzino, scrisă cu litere latine.

- Cartea “Floarea Darurilor”, una dintre cele mai vechi cărţi (populare) româneşti, care a circulat pe teritoriul românilor. (Snagov 1700).

- Ceas german cu ornamente, ce a aparţinut lui Mihail Sadoveanu.

- Brâul Mitropolitului Ţării Româneşti, Antim Ivireanu (1650-1716), capodoperă în arta metalului preţios din secolul al XVIII-lea, sculptat manual în relief din argint aurit, reprezentând cei 12 apostoli şi Isus Hristos în mijlocul lor.

De la Casa Domnească printr-o poartă de fier boltită, făcută în zidul de incintă, am ieşit în parcul din partea de nord a mănăstirii. Un parc deosebit de frumos, cu băncuţe pentru odihnă, locuri de joacă pentru copii, alei, flori şi pomi fructiferi, dar mai ales cu o minunăţie de plantaţie cu brazi tineri.

Numeroase poteci duc la lacul din partea de nord a mănăstirii, iar alte poteci printre brazii înalţi şi falnici din jurul lacului, te îmbie la promenadă.

Este un loc plăcut, un loc unde poţi petrece oricând un weekend relaxant în mijlocul naturii. Îl recomand şi vă doresc o vizită cât mai plăcută.

---

VIZUALIZĂRI: 5964 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI