O vilă între brazi, departe

TIPĂREȘTE

Motto: Fiindcă @dorgo a lansat o provocare într-un ecou la una dintre ”Filozofările... turistice”, m-am decis să-l fac, metaforic vorbind și scriind, un bruderschaft, iar așa cum îi șade bine unei frății (chiar și virtuale), îl împrtășesc bucuros cu toată lumea...

Doctore, după cum vezi, am așezat de-o spirală, integrarea în absolut urmează, sau poate ba...

Provenind dintr-un neam de gospodari în semi-recesiune de pe plaiurile mioritice ale Țării Loviștei, cu sania croită și încherbărată de cu vara, iar carul de lemn desenat, traforat și îmbinat iarna, în miez de toamnă umedă, am cugetat la sfat de taină cu înțelepții (un grup de prieteni cu copii mai mici, mai mari) cum ne vom petrece din zilele lui 2020. Cine ar fi știut ce urma să vină? ...

Bunăoară, după terminarea sărbătorilor hibernale, care numai de iarnă nu au fost, datorită absenței zăpezii, am antamat un week-end la munte, la Păltiniș, la sfârșit de făurar și început de mărțișor, la vila Two Brothers Concept.

Pentru a nu pierde ocazia ivită, am plătit un avans pentru toată vila (7 camere), fiind 7 familii, în total 14 adulți și 9 copii (cu vârste între 2 luni – 16 ani!... de vis...). Eu am avut cameră cu 4 locuri, patul matrimonial într-o încăpere, iar cei doi copii, paturi supraetajate în încăperea separată de dormitorul nostru, asigurându-ne o oarecare intimitate. Fiecare cameră a avut baie cu duș proprie. Dispunerea camerelor este practică: la parter cameră 2 locuri cu baie, living spațios, bucătărie și budă de serviciu; la etajul 1, trei dormitoare din care două cu patru locuri, unul cu două locuri; la etajul 2 erau două camere triple, iar la mansardă apartamentul.

Costul camerei pe noapte a fost de 220 lei, cei cu un singur copil, având camera mai mică, au plătit 190 de lei, cei care au luat apartamentul - 270 de lei.

Costul vilei a inclus totul, mai puțin potolul, care trebuia adus de acasă și preparat la vilă în stilul propriu: la grămadă - ”mai durează? ”, ... ”stai așa să iau și eu”..., ”uite oala, linge blidu' că amu' vine covidu' și ne taie legătura acoperă masca figura... ”

De cu seară, asta fiind joi, am făcut cumpărăturile de la Kaufland, cu tot ce trebuia, listele fiind făcute din timp. Eram cu 4 cărucioare arhipline, la casa de marcat, și făceam bancuri de sezon și de conjunctură, ochii mirați ai vânzătoarei neștiind ce să mai creadă. Pentru a nu lăsa loc de dulci interpretări, aruncam câte o vorbă ce te trimitea cu gândul la izolare, sfârșit de lume și prăpăd biblic, totul în râsete și auto-ironii.

În fine, după ce ne-am împărțit marfa la portbagaje, ne-am urat noapte bună, stabilind plecarea către Păltiniș pentru a doua zi, în jurul prânzului.

Drumul a fost liber, nu ca-n palmă, dar acceptabil. Valea Oltului o încântare, am trecut prin Boița Sibiului, la Tălmaciu am cârmit-o la babord, marinărește, la stânga spre Sadu. De la Sadu, am urcat lin spre Cisnădie, apoi mai abrupt spre Rășinarii lui O. Goga. De la Rășinari mai sus, au intrat în funcțiune pungile de habitaclu, unde juniorii au decartat bucuroși să scape de greața izvorâtă de serpentinele traseului și de țăcănitul de la volan. Nerăbdarea era mare, mai ales că începuse să ningă promițător, răzbunând parcă toată iarna calendaristică ce taman își dădea obștescul sfârșit, doar era 29 februarie, bisectu' ce nu va fi uitat cu ușurință.

Am ajuns în sfârșit la vila de poveste, după ce tărăboanța mea a trebuit olecuță împinsă de la spate, pe un tăpșan ghebos-ghețos. Am parcurs calea de acces spre vilă printre brazii majestuoși, ornați ca majordomii în adăstarea necunoscuților, cu fireturi argintii și peruci de vată etalate într-o dezordine regizorală.

Am parcat cu grijă, să fie loc pentru toată lumea... Locurile de parcare sunt suficiente pentru cei care urmam să ședem aici. Trei locuri în fața vilei, restul pe aleea largă dintre brazi, toate fiind la vedere.

Am pătruns în vilă. Era pustie, dar atmosfera era caldă, semn că eram așteptați. Nu ne-a întâmpinat nimeni, totul era descuiat, la îndemână toate cele necesare sau aproape toate. Am luat fiecare în primire camerele așa cum le știam de pe sait. Ne-am așezat calabalâcul ordonat în colțișoarele întregii vile, pregătindu-ne cuibul pentru distracția scurtă de trei zile.

Livingul a fost prima încăpere în care am pășit, curioși nevoie-mare... oare om încăpea cu toții când va fi să stăm la masă, la taclale și la jocuri de cabană? Două mese lungi cu băncuțe străjuiau laturile lungi, iar o canapea moale închidea cu gust semi-careul organizat de proprietarul ce nu mai apărea.

În fața canapelei, pe perete atârna o plasmă cu diagonală mare. Lângă plasmă, routerul asigura wi-fi, încercat la greu de copilașii dependenți de smarturi, gadget-uri și alte drăcovenii de-astea.

Din living, pornea o scară către tăriile mansardei, unde asemeni unui stup, pe fiecare palier se regăseau culcușurile descrise în preambul.

La baza scării, o ușă desena intrarea spre bucătăria utilată cu tot ce trebuie unei gospodine aflată la casa ei de ani buni (cu soț cuminte și draci de copii). Plita era electrică, inducția ne-a jucat feste până i-am prins șpilu', doar două ochiuri mergeau la intensitate maximă, dacă uzitam și pe-al treilea, sărea siguranța. Am dibuit-o și pe asta, iar apoi a fost joacă de bătrâne-n-biserică, cu foc mic și candele aromate-n târnoseală.

Camera noastră a fost o dulce încântare, spațiu larg asigura zbenguială juvenilă sau baba-oarba veverițelor adulte.

Dintr-un antreu micuț (dotat cu un cuier de perete, în care am agățat costumele de zăpadă, iar sub ele am așezat bocancii grei) se deschideau pe trei laturi, camera copiilor cu pat etajat, baia și camera cu pat matrimonial. Un televizor lcd sta spânzurat pe perete, mai mult de decor, nu prea a fost utilizat, deși programele tv abundă pe cablu, diferite pentru unele dintre camere. Eu am avut canalele de la Telekom, alte camere dela Digi. Nu prea ne-a păsat, singurele momente când a fost să utilizăm tv, a fost în living, pe muzică de voie bună. Mobilierul era relativ nou, bun, trainic, rezistent și la tonaje mai mari, lenjeria curată, scrobită, aspră pentru dosurile cu piele sensibilă, dar bună pentru pus sângele în mișcare. Prosoapele erau la discreție, apa în baie caldă, dușul fără restricții de exprimare, având grijă să nu trecem de gresie dacă balta se mărea, o ștergeam cu un mop plasat strategic în dosul toaletei. Oglinda cu bec era cam chioară, dar bărbieritul se putea executa și intuitiv, fără teamă de ciumpi lăsați, sau de fardări în orb, mascând atemporal ridurile cu trudă obținute.

Pe jos era o gresie neagră, acoperită din loc în loc de petece de mochetuțe în culori calde, vesele. În camera veverițelor adulte, trona un șifonier mare, cu rafturi și sertare capabile să înghită pantagruelic rufăria, lenjeria, ciorăpimea și alte zdrențe înghesuite de prin papornițele și geamantanele turistului hămesit.

Din patul mare cât o zi de post, (în faldurile căruia mi-am pierdut fecioria a nu știu câta oară - în crăpetul noapții, când nici țipenie nu da-n viu - dar și dopurile de urechi contra decibelilor (!), coboram și dam într-un balcon lung, închis cu scândură de obloane, dotat cu măsuță și scăunel de fumător înrăit, cu scrumelnița aferentă așezată grijuliu pe pervazul exterior. Peisajul de la balcon, cu munții și brazii poveștilor copilăriei, zăpada ireală și soarele prietenos, încarcă garantat orice baterii vlăguite noaptea sau consumate peste an, în ciclul ”casă-serviciu-casă-serviciu”.

După așezarea cuviincioasă a ființelor și lucrurilor în imobilul conceput pentru doi frați sau de doi frați, am pornit la amușinat ca să ne obișnuim cu interiorul dar și cu exteriorul vilei.

Din 7 familii, am rămas 6 cu 8 copii, o familie nu a mai făcut deplasarea, având un copil micuț, s-a temut de nebunia începutului de molimă, care timid făcea și la noi primii pași.

În condițiile date, o cameră a rămas porno, fără de locuitori, iar aceasta am decis, nevoiți de vecinătatea livingului, să fie camera de la parter.

Seară fiind, am dat să pune grătarul la încins. Dar cu ce să facem țăpligi și uscături lemnele, care erau la discreție, sparte în bocuri mari și așezate de proprietar în stive ordonate nemțește. Pas de găsește vreo secure sau vreo bărdiță, ceva de crăpat. Ne-am chinuit la mână, am sfâșiat hârtiile de la niște ambalaje și am reușit să zămislim cu trudă și fără incantații de zgripțuroaică, o mândrețe de pălălaie dogoritoare. Am ars grătarul, l-am uns cu slană și am pus carbunii, iar apoi la fript ce înghesuisem prin rafturile frigiderului: cărnuri de păsări tinere –piepți și pulpe, fleici de purcel sacrificat la țară, mici (ăștia de cumpărat) și frigărui asortate. Foamea zbiera prin living și prin toată vila, manifestându-se cu revendicări sălbatice venite din partea tinerelor vlăstare. Cât să-i mai poți ține pe uscat, amăgindu-i cu netu' la liber, semințe de dovleac și covrigei de călugări aflați în postul Paștilor? Zmierletele erau acompaniate de o muzică populară pusă în surdină, care se revărsa din boxele plasmei. Noi bărbații, afară, executam dansuri ritualice în jurul grătarului, la o prăștină fiartă, pescuind bucățile fripte pe care le aruncam fără greș în vailingul de inox cu capac. S-a pus și ninsoarea mai abitir, cu fulgi mari ca de vată de zahăr. Am dus totul sus și am mâncat ca la o masă câmpenească, cu aperitive aduse de acasă, fasole frecată fin cu ceapă crudă, cu salamuri, mușcheți de porc afumat, caltaboși, jumeri, brânză trăznitoare de oaie, cașcavele afumate de Cibin și altele pe care acum nu le mai știu. Copiii ca și adulții eram în transă, dam din mandibule de parcă urma postul păcătoșilor. Plimbam blidele de la unul la altul, dam pâinea din mână-n-mână fără teama de organismele microscopice. Cu atâta poporime la masă, am ras un lighean de barabule prăjite alături de cărnotiile fripte la grătar. Sucurile ne/acidulate pentru ăia mici, licorile fine sau tari pentru ăi bătrâni (bere, vin și altele) au asigurat hidratarea comesenilor. Muzica a trecut pe modul de discotecă, decibelii au urcat obraznici spre cer.

După cheful de pomină, noi ne-am retras târziu în vizuina noastră, lăsându-ne dintre amici să continue bairamul. Eram pățiți cu zgomotele de interior de anul trecut, așa că tuți patru am avut dopuri de urechi. Am dormit liniștiți fără să mai percepem folclorul ritmat ce încă se desfășura sub noi.

A doua zi, dimineața, după potolirea spiritelor dar și a foalelor, am pornit la pârtia de ski Arena Platoș, aflată la vreo 300 de m de vila noastră.

Drumul până la pârtie e direct pe șușa, l-am parcurs cu vigilență, atenți la traficul autoturismelor. Din drum, se face o ieșire la stânga, unde după ce treci de o băltuță galbenă cu iz de latrină (așa înțeleg unii dintre cei care au construcții lângă pârtie, să-și deverseze ”producțiile” proprii), dai de pârtia propriu-zisă.

Lumea pe pârtie era în păr, ciopor de copii veniți la școala de ski, la sanie sau la căscat ochii. Nasuri roșii, ochi mascați, freze-n căști de ski, mănuși, costume termice colorate, clăpari, skiuri, sănii și alte accesorii dădeau decorului alb contrastul necesar pictorului de peisaje hibernale, care parcă stătea ascuns undeva sus, plimbându-și penelul consecvent.

Am închiriat sănii și am pornit pe ulița copilăriei, am luat copchiii în spete și ne-am dat drumul de sus, în clinchete de glasuri tinere, scăpând și noi, din când în când, chiote baritonale. Ne-am uitat vârstele și ne-am metamorfozat în copii, jucându-ne cu proprii copii. Ne-am tăvălit inconștienți prin omătul proaspăt nins, spălându-ne parcă de tot și toate. Am îmbrăcat straie noi, de copiii uitați de lume, de boli, dureri și griji. Ne-am desfătat cu ochi de copii, prin ochiii proprilor copii. Am urcat în telescaune, și ne-am dus sus, sus, mirosind vântul și gustând zăpadă adusă de el. Ne-a apropiat din nou de copii într-o efuziune ce parcă nu mai doream să se gate. Ce păcat că totul trebuie să se termine!

Storși ca lămâile, ne-am întors la vilă, unde maestrul bucătar executase programul de prânz. Unul dintre noi, rămăsese la vilă și pregătise ciorba de oase de porc afumate, după indicațiile date de consoarte, atât la plecare cât și telefonic de pe pârtie.

Întreaga hoardă s-a așezat războnică la masă. Întâi copiii au fost serviți, apoi fosilele. Am mâncat cu foamea lupului care dă iama în stâna mieilor. Ciorba a fost pansament nu alta. Apoi au venit cuminți porcăriile și friptanele rămase de cu seară, reîncălzite la microunde. Trebuiau terminate, doar urma un nou grătar făcut seara, cu tot tacâmul.

În ăst răstimp și-a făcut apariția și proprietarul vilei. Un tânăr domn, care și-a încărcat echipamentul de ski în mașină și dus a fost. Pasămite era instructor de ski și învăța copiii să schieze. Seara a revenit la vilă, a descărcat echipamentul și a stat cu noi, discret la o tacla. Ne-a cerut scuze pentru barda lipsă, o uitase închisă în camera cu echipamentul de ski. Am aflat astfel de ce se numește vila așa. Are doi copii, băieți care speră să vină aici și să ajute la cele de trebuință. Omul e din Sibiu și are serviciu în oraș. În week-end face naveta până la vilă, prestând și ca instructor de ski. Am pălăvrăgit până târziu, invitându-l natural la masă. Ne-a refuzat cu deferență, dar a acceptat să mănânce clătite cu dulcețuri de afine, vișine și gem de prune cu rom, pe care fetele le făcuseră și ale căror efluvii parfumate, înnebuniseră cotețul. Bătălia de la cotul Donului a fost poveste de copii pe lângă bătălia clătitelor sacrificate. Ne-au ajuns la toți, ba a mai și rămas pentru a doua zi.

Ne-am retras la somn și iară a fost feeric...

A treia zi am dat o raită prin împrejurimi, am făcut poze, am tăvălit din nou zăpadă, am strâns calabalâcul și am ridicat ancora. Vraja s-a rupt și noi am intrat în cotidianul de zi cu zi, marcat în plus de viruși, infecții și alte asemenea orori...

---

VIZUALIZĂRI: 972 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI