ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.06.2010
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 19.05.10
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
87.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Hotelul meu de 5 stele

TIPĂREȘTE

Desi titlul poate este un pic prea pompos iata si o descriere mai realista:

Hotelul

- Are o locatie foarte buna, chiar langa aleea cea mai populata, plina de magazinase care duce spre interiorul statiunii, este destul de aproape de plaja cea mai lata din Eforie Nord, foarte aproape de faleza spectaculoasa a statiunii.

- arata foarte bine pe afara, fatada fiind noua, cu glafuri de marmura la ferestre, grilaj de aluminiu cromat la balcoane. Are in jur spatiu verde cu gradinite cu flori si niste tei care efectiv te imbata de miros. Are 2 alei folosite ca parcare. La parter are receptia si restaurantul si o terasa cu bar. In holul de la receptie (nu foarte mare), se gasesc multe fotolii de lemn cu perne, un televizor obosit ce dau un aspect de vechi si neprimitor potentat si de niste mochete fara culoare. Are totusi internet wireless.

- Restaurantul arata mai degraba modest, cu scaune vechi, reconditionate, este destul de mic si miroase a mancare. Are geamuri prinse in cadre metalice, nechituite, care la vant se zgaltaie cu zgomot. Terasa arata un pic mai bine: mese cu geam, scaune metalice, mozaic pe jos, priveliste saracacioasa dar macar nu mai miroase a mancare.

- acesul la camere se face imediat pe langa receptie, pe unde se urca pe holurile hotelului. holurile sunt cam inguste, cam intunecate, acoperite de niste mochete vechi si urate si pe alocuri patate.

Impresie generala: este un hotel prezentabil, chiar frumos, cu o locatie deosebita dar cu mici probleme legate de decor si amenajare interioare care fac ca la acest aspect, hotelul sa nu-si depaseasca conditia de 2*.

Apartamentul

- Apartamentul este spatios cu parchet din lemn, carpete mocheta, termopan, gresie pe hol si in baie.

- Are un dormitor de cam 10mp cu mobilier vechi din lemn masiv bine intretinut, sifonier incastrat in perete si un minibalcon. Geamul termopan isi face treaba si filtreaza destul de bine galagia din statiune.

- Livingul este chiar mai mare avind in jur de 13-14mp. Are o canapea mare de buna calitate, extensibila, televizor, mini frigider (cu congelator) destul de incapator, masuta, 2 fotolii. Are iesire intr-un balcon mare prevazut cu 2 fotolii din ratan.

- Baia este mica dar prevazuta cu cada. Este moderna, destul de bine pastrata si foarte curata, fara mirosuri caudate (poate un pic de mucegai spre finalul sejurului). Apa calda nonstop, cu presiune.

Impresie generala: Excelent, foarte spatios, curat, racoros, confort maxim pentru noi pentru ca am culcat copilul in living, am inchis usa si noi am avut astfel libertate de miscare.

Dezavantaje: Paturi ok dar cu saltele de proasta calitate care cam dau dureri de spate, un usor iz de mucegai in baie cand nu este aerisita, in perioade cu temperaturi mari cu siguranta s-ar simti nevoia unui aer conditionat care lipseste.

Servicii

In general sunt ok, spre foarte bune. Am asistat la preluarea camerei la o curatenie cat se poate de riguroasa: 3 femei de service dadeau cu aspiratorul, spalau pe jos si frecau baia cu minutiozitate. Se ia gunoiul zilnic cu mare discretie, se schimba prosoapele zilnic sau la cel mult 2 zile, se schimba lenjeria la 3 – 4 zile.

Ca aspecte neplacute: desi am facut rezervare pentru 2 apartamente (am fost si cu parintii), ne-au fost repartizate unul la etajul 1 si unul la 2. Nu am specificat la rezervare sa mi le dea alaturate pentru ca mi s-a parut normal sa se intample asa. Ma rog, am rezolvat acest aspect dupa ceva insistente si o mica atentie de 50 lei la receptie.

Restaurantul ca si servicii este slabut. Era mai tot timpul aproape gol. Mancarea atat cat am luat de aici a fost mediocra. Am luat supe si ciorbe (pentru copil) de care am fost asigurati ca nu contin knor si alte adaosuri sintetice, dar as completa eu, nici cine stie ce ingrediente: mai mult zemuri lungi dar pe gustul celei mici. Preturile au fost bune – exemplu: ciorba de vacuta, ficatei la tigaie piure si salata de vara si o chifla 11 lei. Meniul este limitat la doar cateva feluri de mancare.

Parcarea desi destul de incomoda pe cele 2 alei inguste are avantajul ca e pazita noaptea si nici nu se plateste suplimentar. Pe strada in statiune este 10 lei pe zi.


[fb]
---
Trimis de ciubaka in 27.06.10 22:27:42
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3990 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ciubaka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hotelul vazut dinspre terasa.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2850 PMA (din 7 voturi)

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

valimi
[27.06.10 22:48:18]
»

Ah, ce putin pretentiosi suntem noi la hotelurile noastre preferate, chiar daca au meniu fix, ni se pare foarte ok, pe la vecini daca au doar 30 de feluri de mancare inseamna ca suntem jecmaniti.

ciubakaAUTOR REVIEW
[27.06.10 23:00:34]
»

Nu am avut meniu fix. Pur si simplu nu am avut masa la acest hotel. Am folosit restaurantul hotelului pentru a-mi face o parere si pentru a-mi hrani copilul in prima si a doua zi. La hotel poti sa rezervi camere fara servicii de masa, doar cazare.

acapulco
[28.06.10 00:09:43]
»

In pret a intrat si masa sau fara?

Si cred ca nu era tip bufet?

Admin
[28.06.10 02:04:03]
»

mie mi-a placut review-ul. Si chiar cred ca la pretul platit e un hotel care merita o sansa, pentru cei care nu-si permit o vacanta in strainatate, mai scumpa daca pui la scoteala si cheltuielile aditionale. Spun asta pentru ca mi-au atras atentia eforturile depuse de personal pentru a asigura servicii decente. Iar acest "rara avis" inca din pacate pe la noi CHIAR merita incurajat si promovat.

magdalena
[28.06.10 07:46:42]
»

Nu inteleg de ce ai spus ca este hotelul tau de "5 stele"! Ma gandeam ca, desi e de 2 stele, conditiile sunt de 5...

@valimi, ai mare dreptate! Atunci cand mergem in afara si avem n feluri de mancare tipam ca nu e suficient sau e prost, la noi, pretentiile sunt muuult mai scazute...

@ciubaka, pana la urma unde ati mancat? Cred ca sunt 15 ani de cand nu am mai fost prin aceasta statiune, desi in trecut ma cazam des aici....

TORA INGRID
[28.06.10 08:04:18]
»

Eforie Nord este statiunea copilariei mele, a vacantelor " la mare " in concediul parintilor, pe vremea cand biletele erau prin sindicat si cand, pe langa bagaje, duceam cu noi, un fel de vergele care impreuna cu o panza alcatuiau un cort si o incinta in care ne protejam de soare sau de nisip cand adia prea tare vantul. Mai linistita si cu acel aspect de parc, datorita abundentei vegetatiei, aspect pe care il apreciem atat la statiunile turcesti, Eforie Nord se zbate sa ramana pe esicherul statiunilor preferate, desi nu e un efort concertat, ci unul individual, asa cum remarci si tu cu H. Carmen. Cred ca toti ne-am dori sa petrecem un week-end decent daca nu super LA NOI la mare, LA NOI la munte, intre ai nostri, cu servicii ca si pentru straini (din copilarie ma obsedeaza diferenta de tratament romani-straini) sa nu punem DAR dupa ce remarcam plusurile...

Fain review, ai votul meu!

As adauga un p.s. : daca am fi mai revendicativi , mai pretentiosi si nu am inghiti "minusurile " cu stoicism si cu amar ca sa ne lamentam numai pe site-uri , poate s-ar schimba ceva ..

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
alinutzza140*
[28.06.10 09:07:45]
»

Review complet si util. Mi-a placut cum ai prezentat hotelul.

ciubakaAUTOR REVIEW
[28.06.10 09:08:03]
»

Pretul platit pe 7 zile a fost de 1050 lei pe apartament. Nu a inclus decat cazarea si parcarea. Hotelul este de 2 stele dar are conditii de 3 fara probleme. Pentru ca m-am simtit foarte bine, i-am acordat 5 . Marele avantaj al acestui hotel este ca in loc de o camera primesti doua ceea ce reprezinta un confort sporit.

De mancat am preferat o autoservire in apropiere de hotel, aflata la parterul unui bloc de apartamente, construit de curand. Preturi foarte bune, mancare excelenta si foarte variata. In Eforie oricum nu se pune problema locurilor in care poti manca si ieftin si bun si scump si bun. Exista si locuri de ocolit dar alea se cam vad cu ochiul liber.

Statiunea mi-a lasat o impresie foarte buna : este curata, mult spatiu verde ingrijit, restaurantele de pe faleza inalta sunt de vis. Plaja este destul de curata (se gasesc totusi eternele mucuri de tigara) si bine intretinuta.

Sigur ca este loc de mai bine : accesul la plaja se face pe scari care stau sa se cam darame, faleza a inceput sa se incline pe alocuri, nu toate spatiile verzi sunt ingrijite, nu toti comerciantii de tarabe ar trebui sa fie lasati sa vanda pentru ca o fac in conditii precare de igiena.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
acapulco, alinutzza140*, ciubaka, magdalena, TORA INGRID, valimi
Alte impresii din această RUBRICĂCarmen Hotel:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063381195068359 sec
    ecranul dvs: 1 x 1