Zbor cu balonul cu aer cald, în Cappadocia

TIPĂREȘTE

Se pare că am fost norocoși de data aceasta când, la început de octombrie 2019 am zburat cu balonul, în Cappadocia. Spun asta pentru că ne-am mai dorit acest lucru în noiembrie 2018, cu ocazia unei excursii făcute în Iordania. N-a fost să fie atunci!

Anul acesta ne-am înscris în excursia organizată de Admin-ul saitului „amfostacolo.ro” în special pentru acest zbor, dar nu numai. Doream să ajungem și în Antalya, Cappadocia și Alanya, locuri în care am ajuns pe parcursul a șase zile pline, din cele opt, cât a durat vacanța noastră în Turcia.

Ghida ne-a spus că în limba turcă Cappadocia înseamnă „regiunea cailor frumoși”. Or fi fost odată, or fi și acum – nu știu! :-?? Acum, de când turismul „a înflorit” și la noi, zona este cunoscută mai mult pentru zborul cu balonul cu aer cald și nu pentru istoria milenară din spatele ei. Cine vrea să afle mai mult n-are decât să facă „săpături” pe net. Eu am reținut, de la ghidă, că formațiunile cu aspect selenar ale zonei se datorează, în principal, erupțiilor vulcanice produse în zonă – la intervale diferite - cu milioane de ani în urmă și care au răspândit tone de materiale în toată regiunea, tuf și bazalt. Apoi natura – prin ploaie, vânturi, nisipuri - cu inimitabila ei putere și măiestrie, a modelat aceste materiale ca să arate ca nicăieri în lume. Turcii s-au folosit de acest avantaj și au creat o adevărată „industrie de zbor cu balonul”, pentru turiști.

Eram puțin nesiguri dacă vom zbura sau nu în dimineața zilei programate. Inițial ar fi trebuit, după spusele ghidei noastre, să zburăm în ziua de marți, cum a fost programarea inițială, însă, ghidul Șef – un om de toată isprava, cu multă experiență în turism și relații pe plan local, a reușit să facă schimbarea cu o zi în avans, aflând că luni, 07 oct. vremea va fi favorabilă zborului. Cu o zi înaintea noastră și una după noi, nu s-a zburat cu balonul, de-aia spun c-am fost norocoși. Viteza vântului favorabilă unui zbor sigur nu trebuie să depășească 9 Km/h. Eu m-am rugat și la Domnul nostru, dar și la Mahomed al turcilor să ni se împlinească dorința, iar Ei m-au ascultat, făcând ca viteza vântului în acea dimineață să fie de aprox. 6,5 Km/h.

Cei care ne-am înscris în această „opțională” și-am plătit în avans ghidului 225 euro/pers., am fost treziți dimineața devreme - pe la ora 4,45 - cu telefonul hotelului „Perissia-Hotel”, din orașul Ürgüp, despre care am scris aici vezi impresii, și-am mers cu un microbuz vreo 8 sau 9 Km spre vest, în zona formațiunilor cu aspect selenar din Cappadocia, la platforma de îmbarcare în baloanele cu aer cald. Era întuneric și zeci de baloane, culcate și cu nacelele ancorate cu sfori, se pregăteau să „decoleze”.

Nacela în care am fost noi este solidă și cred că am încăput în ea vreo 30 de persoane, cu tot cu piloții balonului. Este înaltă – mie-mi ajungea până în dreptul pieptului – iar pentru a te urca în ea îți trebuie puțin ajutor, mai ales dacă ești mică și grăsuță, cum sunt eu. Urcarea se face pe laturile scurte ale nacelei, iar dacă vreți să fiți alături de partener/ă, trebuie să vă urcați pe aceeași latură deoarece, la interior, ea este compartimentată în așa fel că nu mai poți ajunge lângă persoana dorită. Așa s-a întâmplat cu noi, eu m-am urcat mai înaintea lui Mihai și-am prins un loc mai bun, pe mijlocul uneia din laturile lungi, el fiind cavaler, s-a urcat ultimul și-am fost separați – astfel - de pereții interiori ai nacelei. Unul din cuplurile grupului nostru chiar a fost rugat să ocupe locuri depărtate unul față de altul, :( ca să facă loc unei perechi tinere ce nu vroia să stea separată.

Chiar și separați, noi ne-am bucurat că urma să ni se împlinească dorința mult așteptată! Eram pregătiți – fiecare - cu „uneltele” imortalizării imaginilor văzute de sus. Mihai a filmat mai mult cu camera video, dar a și fotografiat cu telefonul, eu doar cu aparatul foto. Imaginile mele nu sunt foarte bune dar, ca digi-fotograf-amator, am rămas cu amintiri frumoase. Am prins și răsăritul de soare și, funcție de manevrele piloților de zbor, ne-am aflat când mai sus, când mai jos.

Balonul nostru a zburat la o înălțime medie față de celelalte baloane. Ne-am bucurat că nu eram mai jos, cum am văzut multe alte baloane, dar eu am regretat puțin că nu ne-am înălțat mai sus, unde am văzut că erau înălțate altele! Îi făceam semn turcului care manevra balonul cu degetul mare îndreptat în sus, rugându-l „more up, up! ”, îmi răspundea, într-o engleză aproximativă, ceva de neînțeles, și-am renunțat:(Pozele pe care le-am atașat vor „spune” mai mult și mai bine decât aș reuși eu să descriu, în cuvinte, imaginile – dacă mi-aș pune în gând s-o fac! S-ar putea ca ele să fie amestecate cu cele descărcate de mine din wats-up, postate de colegii de grup, de aceea unele pot fi nevotabile!

Un lucru bun gândit de organizatori a fost să atașeze balonului o cameră de filmat și de luat imagini, care ne-a înregistrat pe peliculă pe tot parcursul zborului. Au filmat și pozat pe ambele laturi lungi ale nacelei și, la final ne-au dat un stick cu toată înregistrarea, pe care am plătit tot grupul 50 euro. Am plătit pentru asta câte 5 euro/persoană.

Nu are rost să mai spun că mi-a plăcut, asta se subînțelege, numai că……... eu cred că sunt puțin „defectă” dacă – la 70 de ani ai mei - aș fi vrut să fie ceva mai palpitant, mai „cu zvâc”, mai cu adrenalină! A fost un zbor lin, ușor, fără mari emoții, dar eu aș fi vrut să zburăm mult mai sus! Nu știu care a fost motivul că nu s-a întâmplat asta – cum am văzut că zburau deasupra noastră multe alte baloane - că nu ne-am înălțat mai mult datorită greutății nacelei sau că piloții s-au temut să nu consume combustibil în exces :-?? !?

Durata zborului a fost cam de 50 de minute, iar aterizarea s-a făcut „la punct fix”, respectiv pe o platformă specială, de dimensiunile nacelei și tractată de un autoturism până la locul aterizării. Trebuie ceva îndemânare să faci să se întâmple asta și, desigur, puțin ajutor din partea celor de la sol, pregătiți special în acest scop.

La coborâre am fost așteptați cu două sticle de „șampanie” – au spus organizatorii, era - de fapt – un vin spumos care a fost turnat în pahare personalizate.

Încă dinaintea plecării, mai precis cu o zi în urmă, ni s-a sugerat că n-ar fi rău să lăsăm ceva bănuți pentru persoanele care au ajutat la înălțarea și aterizarea balonului, însă nu mărunțiș (monede), că-i jignești! Lucru pe care nimeni nu l-a contestat (sau comentat) și, fiecare a pus în paharele golite hârtia cu care a vrut să mulțumească. Am primit și stick-ul despre care am povestit mai sus, am făcut și pozele cu tot grupul nostru și, bucuroși că am bifat și momentul acesta din viață, ne-am întors la hotel, mai întâi pentru micul dejun și, apoi, pentru a continua programul turistic prestabilit.

---

VIZUALIZĂRI: 2302 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI