ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.08.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 16.01.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 2 nopți
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

O noapte frumoasa la Malaiesti!

Ilustrație video-muzicală
DUCU BERTZI - Balada firului de iarba
TIPĂREȘTE

Natura, trasee, cabane, chitare, muzica folk, cantece de munte, foc de tabara toate au ca numitor comun muntele.

De cate ori nu m-am uitat cu nostalgie la fotografii gandindu-ma ce frumos era odata la cabane cand se canta la chitara pana tarziu, se facea foc de tabara si se dormea in sala de mese. Ehei, amintiri din studentie, tinerete sau de ce nu retrairea acelor sentimente acum o saptamana la cabana Malaiesti, una dintre cele mai iubite cabane din Bucegi pentru atmosfera de aici, pentru peisajul frumos in care este amplasata cat si pentru traseele pe care le poti face pornind din acest loc.

De la inceputul saptamanii trecute am inceput sa visez la cabana Malaiesti hotarand o tura de doua zile cu o noapte cazare la cabana. Ma si vedeam pe terasa din fata cabanei admirand Bucsoiul Mare sau intorcand privirea in stanga, peste varfurile brazilor, privind spre Trei Brazi in spatele carora Postavarul si Piatra Mare par taiate in doua de valea Timisului facand loc de trecere spre Tara Barsei. In dreapta caldarile vaii Malaiesti, formand un amfiteatru din stanca, se inalta pana la hornurile Malaiestilor care te scot in saua Malaiesti pe platoul Bucegilor, iar in spate sta Padina Crucii tinand adapost cabanei.

Un loc de vis in creierii muntilor unde poti ajunge din Busteni, Rasnov, Predeal, Bran si Vf. Omu dar numai cu piciorul. Sunt trasee de la 5 la 11 ore dar acest efort este rasplatit peste masura de frumusetea acestui loc.

Cabana Malaiesti, indiferent ca vorbim de cabanele de dinainte sau de actuala (2007), intotdeauna a fost iubita si vizitata de turisti, de aceea, desi cabana dispune de 100 locuri de cazare, nu intotdeauna gasesti loc sa te cazezi. Cand am ajuns in noiembrie era toata ocupata asa ca acum m-am hotarat sa-mi fac rezervare. Cand cabanierul mi-a spus ca nu are nici un loc liber cred ca mi-a citit dezamagirea din glas ca imediat mi-a zis “Nu aveti cort? Veniti cu cortul, e Festivalul cantecelor de munte”, e frumos, sigur o sa va placa. Mancare avem, doar icre negre daca vreti sa aduceti ca d’alea nu avem. Va asteptam cu drag!”.

Faceam bagajul si eram asa bucuroasa ca mergem la Malaiesti incat sotul a crezut ca am rezervat camera dar cand i-am spus ca dormim in cort si ca e festival (eu parca si auzeam chitarele si cantecele de munte rasunand in Valea Malaiesti) mi-a zis “Crezi ca o sa dormim?” , “Bine, o sa fim la Malaiesti, la festival!”.

Sambata dupa 4,5 h de traseu, la ora 14, eram la cabana Malaiesti, un loc atat de drag mie dar care cred ca ar fermeca pe oricine ar ajunge aici. Privelisti frumoase, aer curat si caldura cu care esti primit te fac sa revii. Nu esti refuzat daca ceri un pahar sau un tacam pentru a manca din rucsac in sala de mese a cabanei, se permite cantatul cu chitara si vocea (nu CD, nu manele) si poti pune cortul fara taxa, lucruri pe care nu le mai poti face astazi la multe cabane.

Demult n-am mai vazut pe munte atata lume la un loc. Pana seara s-au adunat in jur de 40 de corturi, la cabana erau cazate peste 100 de persoane plus cei care sedeau la Refugiul Salvamont de langa cabana, eram in jur de 200 de persoane. Pe terasa era veselie, se juca table, rummy, unii isi incalzeau vocea pentru seara cantecelor de munte, altii abia intorsi de pe trasee mancau o ciorba calda si sarmalute cu mamaliga la cabana.

Pentru focul de tabara era totul pregatit se astepta doar lasarea serii pentru a incepe cantatul si voia buna. Odata cu inserarea aerul rece de munte ne-a facut sa ne punem ceva mai gros pe noi si sa gustam vinul fiert si ceaiul cu rom si lamaie de la cabana. Pe langa corturi s-au aprins focurile.

In momentul in care s-a aprins focul de tabara toata lumea s-a adunat si s-a cantat Imnul Bucegilor si Cabana Malaiesti. Apoi au cantat cei care s-au inscris in concurs. Au cantat fiecare cate 4-5 cantece de munte ale caror refrene erau cantate de majoritatea celor prezenti. De fapt acolo nu conta cine canta, conta atmosfera si chiar era emotionant sa vezi tineri si varstnici la un loc, cum stiu versurile cantecelor si cum voia buna ii uneste. Era deajuns sa dea cineva tonul unei melodii ca imediat rasuna valea Malaiestilor de glasurile celor care stiau versurile. S-a cantat in jurul focului pana tarziu, cu mic, cu mare si cabanieri, apoi cand cei din cabana s-au retras cei de la corturi au incins focul langa cort si au continuat cantatul. A fost o seara foarte frumoasa, AmFostAcolo, m-am simtit foarte bine si as mai “pierde” o noapte pentru asemenea momente care sunt tot mai rare pe munte. Am adormit tarziu in acorduri de chitare.

Festivalul cantecelor de munte de la Malaiesti se tine in fiecare an in luna august si este organizat de Cabana Malaiesti. Nu a fost un festival unde sa mergi sa asculti nume consacrate si sa aplauzi, ci a fost un festival la care intrarea a fost platita prin eforul fiecaruia de a ajunge aici pe diferite trasee iar cantatul si voia buna au fost sustinute de iubitorii de munte care au fost prezenti cu aceasta ocazie aici. S-a cantat pentru munti, paduri si vai, pentru cerul instelat si amintirile de altadat’.

Intr-o alta ordine de idei mi-a placut cum a pregatit acest evenimemt cabanierul de la Malaiesti incepand cu amenajarea potecii T.I. (care se deterioreza dupa fiecare iarna) pentru a ajunge in siguranta cei care au ales acest traseu (adica si noi), apoi aprovizionarea cu alimente si bauturi alcolice si nealcolice care se gaseau si a doua zi desi am fost multi si aici totul se cara cu ajutorul cailor pe carari de munte. Apa la Malaiesti este la izvor dar la iesirea de la toalete au pus un butoi cu robinet plin cu apa si un sapun pentru a ne spala pe maini. Curatenia s-a pastrat datorita celor de la cabana cat am stat acolo. Dimineata la 6:30 patru oameni maturau in jurul cabanei iar atunci cand am mers pe terasa sa luam micul dejun era curat de parca nu se intamplase nimic in noaptea trecuta.

Mancarea la cabana a fost ca si alta data, foarte buna. La ciorbe am avut la alegere de legume, perisoare si fasole cu afumatura, fiecare la 7 lei portia. Sarmalute cu mamaliguta – 12 lei portia (foarte bune). Am mai consumat vin fiert – 5 lei cana, cafea -5 lei, ceai cu rom si lamaie - 2 lei.

Este un loc frumos atat din punct de vedere al naturii cat si al cabanei. As recomanda celor care ajung in Bucegi sa treaca macar o data pe la cabana Malaiesti, iar cei care din diferite motive nu pot ajunge pe munte isi pot face o imagine din fotografiile atasate care sper sa va placa.

Carari frumoase tuturor!


[fb]
---
Trimis de Lumis66 in 12.08.11 20:53:05
Validat / Publicat: 12.08.11 22:26:55
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 7212 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lumis66); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 E timpul chitarelor la Malaiesti!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

9 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[12.08.11 22:14:58]
»

Propun aceasta melodie drept fond sonor, se poate schimba!

Alina Morar
[12.08.11 23:01:01]
»

Uau! Mi-a placut mult ce am citit si ce poze am vazut!

Ce va spun acuma e off topic, dar nu ma pot abtine. Vecinii mei fac des gratare, tot timpul isi invita neamuri, prieteni, iar la sfarsit aproape tot timpul canta. Domnul canta foarte frumos la chitara si voce. Toti canta si se distreaza pe astfel de melodii. Atat de frumos e... de multe ori stau in curte si ii ascult pana tarziu in noapte. Si nu trag cu urechea... se aude, cel mai mult vorbesc de vacante si calatorii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
anadragusin
[13.08.11 02:07:28]
»

Superb, superb! Numai cand ma uit la poze te invidiez!

Qvadratvus
[13.08.11 08:05:11]
»

Printre cele mai frumoase locuri din Bucegi, întradevăr!

pepsi70ro CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[13.08.11 08:13:21]
»

Site-ul acestei frumoase cabane este: click aici

Frumos povestit.

mecut
[13.08.11 17:58:39]
»

Lumis66

In limita timpului disponibil, te rog frumos sa-mi dai citeva amanunte, despre traseul ales de voi spre cabana si despre poteca Tache Ionescu.

Multumesc anticipat!

Lumis66AUTOR REVIEW
[21.08.11 21:33:02]
»

@mecut

Am avut o saptamana foarte incarcata si nu am intrat deloc pe site. In speranta ca mai e de actualitate rugamintea ta, in urmatoarele zile voi posta o descriere a traseului ales de noi si care te intereseaza si pe tine. Cu scuzele de rigoare ca am raspuns asa tarziu.

tamar
[23.09.11 19:57:47]
»

Foarte frumos intradevar! Malaestiul este cabana de suflet a celor ce iubesc Bucegii, a celor ce bat muntele cu piciorul si nu au uitat sa fie tineri.

E cabana de suflet a celor ce iubesc natura si frumosul si stiu ca pe munte se pot lega frumoase si trainice prietenii.

Este una din putinele cabane care au ramas cu adevarat cabane si nu s-au transformat in "carciumi sau bodegi", asa cum spune intr-un cantec regretata Ofelia Rauh.

webmaster
[01.09.15 16:07:48]
»

Mutat în rubrica "Cabana Mălăiești, MASIVUL BUCEGI" (nou-creată pe sait)

===

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

===

Încărcând inițial impresiile la o rubrică de călătorie, rubrica de CAZARE a fost nedisponibilă pentru notare.

Te-aș ruga să indici o notă și pentru acest capitol - cazare - (dar şi pentru celelalte - masă / relaxare etc.) - chiar dacă ați „locuit” în cort. Facilitățile de care ați beneficiat (și despre care ai scris) aparțin totuși cabanei.

După publicare, poți scrie eventual notele de la CAZARE sub formă de ECOU, le vom adăuga noi în caseta tehnică.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina Morar, anadragusin, Lumis66, mecut, Qvadratvus, tamar
Alte impresii din această RUBRICĂCabana Mălăiești (1720 m):

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061722040176392 sec
    ecranul dvs: 1 x 1