ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.12.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2009
DURATA: 1 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Bosfor - apa dintre doua continente

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Motto:

“Dar iată întrebarea la care aştept acum răspuns: înainte de-a se fi deschis strâmtoarea Bizanţului, ce a împiedicat bazinul Euxinului, care era pe atunci mai scăzut decât al Propontidei şi al mării din continuarea ei, să nu se umple cu aluviunile fluviilor, fie că Euxinul forma şi înainte vreme o mare, fie că era doar un lac ceva mai întins decât Maeotis? Iar dacă mi se va accepta această primă obiecţie, voi adăuga şi întrebarea următoare: oare nu cumva suprafaţa apei acelei mări şi a Propontidei se comporta astfel încât, atâta vreme cât avea acelaşi nivel, nu era silită să erupă dintr-un bazin în altul, datorită rezistenţei şi presiunii provocate de [două] forţe aidoma; dar de îndată ce apa din bazinul interior s-a ridica faţă de a celorlalte, ea a forţat stavila şi a evacuat matca mai plină? Şi nu s-a ajuns de aici ca Marea Exterioară să comunice într-un singur curent cu cea Interioară şi să ia aceeaşi suprafaţă ca ea, fie că aceasta din urmă a fost mai înainte mare, fie că a fost lac, în orice caz mare a fost până în cele din urmă, datorită amestecului şi preponderenţei Mării Exterioare [mai covârşitoare]? Iar dacă mi se va accepta şi această explicaţie nu-i aşa că actuala scurgere nu putea fi împiedicată, dar fără să fi fost provocată nici de un sol submarin mai ridicat, nici de pantă, cum susţine Straton? ”

Strabon, Cartea I, 6.

Astfel descria unul dintre parintii geografiei aceasta uimitoare stramtoare, cea mai ingusta stramtoare maritima si una dintre cele mai lungi existente in lume, aproximativ 33 km pe senal navigabil.

As vrea sa va povestesc cate ceva despre stramtoarea Bosfor, ea reprezinta pentru mine si sunt convins ca nu sunt singurul nerabdarea de a explora apele lumii cand trec de la nord la sud, adica din Marea Neagra in Marea Marmara si dorul nebun de casa si cei dragi, cand trec invers, catre portul de acasa de care mai ma despart 14 ore.

Stramtoarea Bosfor reprezinta singura poarta de acces la Marea Neagra, pe aici trec nave catre tarile riverane Georgia, Ucraina, Rusia, Romania, Bulgaria, Turcia (catre porturile de la M. Neagra) dar si catre Moldova la care ajung pe Dunare prin Sulina. Apropo de Moldova, in prezent are 8 nave comerciale, adica mai multe decat are Romania acum. Tot prin stramtoarea Bosfor trec nave care trebuie sa ajunga in Marea de Azov.

Stamtoarea Bosfor desparte Europa de Asia, adica peninsula Istanbul de peninsula Kokaeli.

Se presupune ca stramtoarea Bosfor a luat nastere cu milioane de ani in urma prin scufundari ale scoartei terestre o mare parte din apa lacului Pontic asa cum era numita Marea Neagra revarsandu-se in Marea Egee. Acest lucru s-a intamplat printr-o serie de cutremure devastatoare, de altfel si in prezent zona Bosforului este afectata de numeroase cutremure care au loc periodic, datorita placilor tectonice deosebit de active.

Adancimea apei este mai mare catre partea de nord, adica spre Marea Neagra si mult mai mica la sud in Marmara, de altfel si curentii maritimi sunt deosebit de puternici in nord, coasta este deschisa expusa curentilor amplificati si de adancime si de gradul marii care de multe ori pun in pericol ancorarea navelor in raioanele destinate, multi prefera sa stea in deriva la o distanta de cateva seci de mile de stramtoare pana se primeste semnalul de tranzitare.

La sud, in Marmara, adincimea este mult mai mica, curentii mai mici, marea mult mai calma iar ancorajul nu pune probleme, chiar daca este mai aglomerat din cauza navelor mai numeroase, aici se poate ambarca apa si combustibil pentru nave, cu alte cuvinte se face bunkeraj.

Singurul lucru de ordin tehnic care mai vreau sa vi-l spun, este foarte interesant si putin il cunosc este legat de deversarea surplusului de apa din Marea Neagra catre Marea Mediterana, se stie ca M. Neagra este putin mai inalta fata de M. Marmara, aceasta apa ajutata de curentii de suprafata care se formeaza tranziteaza Bosforul si Dardanele si ajung in Mediterana. In acelasi timp un contracurent de adancime destul de lent aduce apa din bazinul mediteranian catre M. Neagra cu o salinitate foarte mare decat ceea ce se intalneste in Marea Neagra.

Dar sa revenim la temele turistice pentru cine este interesat de aceste lucruri ii stau oricand la dispozitie pentru intrebari, in masura in care pot raspunde o voi face.

Bosforul desparte Istanbulul in doua parti, polul economic al metropolei fiind pe partea europeana unde se intalnesc cele mai multe corporatii internationale. Tot pe partea europeana regasim cele mai importante atractii turistice din frumosul oras, deci pot afirma fara sa gresesc ca partea europeana este mult mai aglomerata decat cea asiatica, Pe partea europeana exista numeroase constructii inalte (wtc din Istanbul) este una dintre cele mai inalte pe cand dincolo, pe latura asiatica intalnim cladiri cu pana in 10 etaje datorita deselor cutremure care au loc in regiune (sa nu uitam cutremurul devastator din Izmit care a produs pagube si pe latura asiatica a metropolei).

Peste Bosfor intalnim doua poduri suspendate, primul dintre acestea Podul Bosforului (Bogazici) este unul dintre cele mai mari si aglomerate poduri din lume, se estimeaza ca traficul zilnic de masini care il tranziteaza este de aproape o suta de mii. Are cate trei benzi pe sens fiind in regim de autostrada.

Al doilea pod, la fel de important din punct de vedere al transportului auto este Sultan Mehmet mai micut in lungime insa mai lat cu o banda pe sens decat podul Bosfor.

Anul acesta urma sa se inaugureze una dintre cele mai revolutionare constructii din Istanbul, este vorba despre Tunelul Marmaray, un tunel pe sub Bosfor, un tunel de cale ferata care ar urma sa descongestioneze traficul auto deja sufocant din metropola.

De vreo 4 ani se lucreaza la acest proiect, din aceasta cauza traficul pe Bosfor este restrictionat, se naviga in convoi intr-un sens sau altul pentru a putea permite echipelor care lucreaza la tunel sa-si faca treaba. Inevitabil cand ajungem la Bosfor, fie ca suntem in nord (M. Neagra) sau sud (M. Marmara) suntem nevoiti sa ancoram pentru a astepta formarea convoiului care se face de doua ori pe zi pentru fiecare directie. Navele de pasageri sau navele militare au acces in stramtoare cu prioritate dar numai pe timpul zilei.

De la anul dupa ce se inaugureaza acest tunel traficul maritim va fi reluat in ambele sensuri de mers, castigand timp pretios.

De asemenea se preconizeaza construirea celui de-al treilea pod peste Bosfor in zona numita Bebek o zona foarte apreciata in apropiere de Besiktas unde sunt cele mai multe cartiere rezidentiale, multe vile fiind chiar pe malul Bosforului, voi atasa cateva poze cu aceste vile.

Din Istanbul se organizeaza foarte multe excursii pe Bosfor atat ziua cat si noaptea, vreau sa va spun ca Bosforul este minunat ata ziua cat si noaptea. Am colegi care atunci cand tranzitam stramtoarea ies pe punte sa admire jocurile de lumini. Podul Bosfor este luminat de o multime de beculete, culoarea se schimba in tot felul de jocuri de lumini, este un adevarat spectacol sa le privesti, cladirile importante, cetatile si drapelele turcesti sunt luminate, este un ocean de lumini la care se adauga si muzica orientala de la terasele de pe maulul Bosforului.

Cine a facut aceasta excursie pe Bosfor stie despre ce vorbesc, noi ne-am bucurat doar de muzica care o ascultam si de jocurile de lumini, cu un ochi trebuia sa fim atenti la navigatie si la aparatura de bord.

Seara se organizeaza cele mai multe croaziere, noi intalnim cele mai multe vaporase seara cand viziteaza cele mai importante repere turistice ale metropolei si aici ma refer lin primul rand la Turnul Maiden unul dintre locurile cele mai vizitate de catre indragostiti, exista mai multe legende legate de acest turn, desi diferite ele au un singur numitor comun, o tanara fecioara. Una dintre legende ne vorbeste despre o tanara fecioara, fiica unui sultan care era indragostita de un baiat care nu era pe placul tatalui. Deoarece dragostea lor era mare iar puterea de convingere a sultanului destul de mica, a decis sa-si inchida fata pe aceasta mica insulita sub paza pentru a impiedica continuarea relatiei lor. Se spune ca de durere, fata a si murit acolo, de atunci acest turn numindu-se Turnul fetei.

O alta legenda ne povesteste tot despre un sultan si fata lui de 14 ani. Oracolul sultanului a prezis ca pana la 18 ani fata lui va fi ucisa de un sarpe. Speriat sultanul a decis sa o inchida pe fata pe insulita departe de orice potential atac. A fost vizitat doar de tatal sau care la implinirea varstei de 18 ani i-a daruit un cos mare cu fructe. Se spune ca acolo a fost ascuns un sarpe care a omorat fata chiar cand a implinit 18 ani.

Exista mai multe asemenea legende, eu pe acestea doua le cunosc, mi-au fost povestite si mie cand am tranzitat pentru prima data stramtoarea de catre un batranel marinar pentru care am tot respectul si de unde am invatat meseria adevarata, acum le povestesc si eu tinerilor cadeti care trec pentru prima data Bosforul si se minuneaza de frumusetile sale. Iar daca si inteleg ceea ce vad atunci peste ani isi vor aduce aminte de acest moment din viata lor.

Croaziera pe Bosfor cuprinde si admirarea Palatului Dolmabache cu o superba arhitectura care aduce aminte de asemanarea cu palatul Versailles.

A fost resedinta sultanilor dupa Topkapi, iar multe pagini din istoria moderna a Turciei au fost legate de acest palat. De jur imprejur se pot observa candelabre care noaptea lumineaza intr-un mod foarte original palatul, de pe mare se poate observa cu usurinta salonul central, cel oficial luminat foarte puternic.

Sunt foarte multe lucruri interesante de vazut de pe Bosfor iar turcii exploateaza la maxim aceasta oportunitate iar turistii dornici de o astfel de croaziera sunt destui, mereu vad vaporasele pline, mai ales ca pe langa prezentarea obiectivelor turistice, se poate servi o masa pescareasca sau se poate participa la dansurile care se organizeaza. Aveam un sentiment ciudat trecand pe langa aceste vaporase noi cu toate luminile stinse (se pastreaza doar luminile de mars) iar ei cu poavazul aprins, puntile exterioare puternic luminate, multa muzica si voie buna.

Daca ar fi sa va recomand cu draga inima v-as spune sa alegeti croaziera de seara, este pur si simplu spectaculoasa, veti ramane cu amintiri deosebit de placute.

Sper ca v-am starnit interesul sa vizitati Istanbulul, povestindu-va despre aceasta stramtoare, este interesanta, mareata si foarte apreciata de toti cei care ajung sa se plimbe pe fasia de apa dintre cele doua continente.

Vacante frumoase oriunde va veti afla!


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 07.12.10 13:20:13
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 8937 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

27 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Podul Bosfor luminat feeric pana la miezul noptii.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15800 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

27 ecouri scrise, până acum

vladex
[07.12.10 13:27:58]
»

Imi revine onoarea de a acorda primul vot. Un review util, marca @pepsi. Bravo maestre!

Astept pozele.

valimi
[07.12.10 13:54:23]
»

Un review foarte documentat si foarte util, singurul defect e ca trebuie alocat cam mult timp pentru lecturare

Punte de la mine!

luciaoradea
[07.12.10 14:54:55]
»

Si eu acord un vot maxim dupa ce m-am delectat cu pozele splendide si un review foarte amanuntit. Mi-a placut in special poza nr 4 cu delfinii care insoteau vasul. Au mers mult timp pe langa nava?

biancuta
[07.12.10 15:42:29]
»

Ca de obicei, o prezentare excelenta! Cei care sunt in Istanbul au vederi superbe asupra stramtorii din foarte multe zone ale orasului! Sunt de acord cu tine, Istanbulul merita vizitat!

any*
[07.12.10 16:04:05]
»

O prezentare foarte buna, maxim de puncte...

sandu.53
[07.12.10 16:08:37]
»

un review pe care l-am citit cu mare placere si niste fotografii incantatoare despre acest extraordinal loc! felicitari!

celeste
[07.12.10 16:30:53]
»

@pepsi, te-ai vorbit cu @biancuta sa scrieti in acelasi timp? Am trecut prin Istanbul anul acesta in iunie la o zi sau doua dupa atentat cand ne-am intors din Antalya si nu am ramas decat o noapte, asa ca nu am avut timp sa vizitam prea mult iar de vreo croaziera nici vorba...

lavylus
[07.12.10 16:49:03]
»

Frumoasa descriere, frumoase poze... un vot de la mine! Toata stima, tot respectul pentru descrierea din centru!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[07.12.10 17:27:57]
»

Rog un webm. daca se poate atasarea acestui clip foarte sugestiv despre Bosfor, multumesc mult.

http://www.youtube.com/watch?v=GXMwjkjwV7s&feature=related

webmasterJr
[07.12.10 18:54:21]
»

Atasat videoclipul solicitat, vizionare placuta!

ileanaxperta*
[07.12.10 19:59:19]
»

Superb, util, interesant, fascinant... nu mai gasesc cuvinte, dupa asemenea review... AmFostAcolo si eu intr-o croaziera pe Bosfor. Cea mai cea din viata mea de pana acum. A fost pe inserat, dupa o zi calduroasa de august, anul trecut, cand am avut un noroc chior sau orb de niste valuri ca-n filme. Si mai presus de orice, am avut o barcuta, ce cred ca dupa acea plimbare printre valuri si batuta de vant si apa, si-a dat obstescul sfarsit, bine ca dupa ce ne-a dus pe noi la mal. A fost cea mai strasnica aventura pe care am trait-o... Felicitari la plus infinit!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Ystely
[07.12.10 22:40:51]
»

SUPER, SUPER! Mi s-a facut dor de Istambul! Felicitari ptr review!

trandafir 1970*
[07.12.10 22:57:37]
»

Desi credeam ca nu imi doresc sa ajung curand in Turcia, cred ca de azi mi-am schimbat parerea...

Am citit review-ul pe nerasuflate, pozele sunt super, acum nu-mi ramane decat sa visez la o vizita in Istanbul... poate mai repede decat as fi indraznit sa sper vreodata...

creivean
[08.12.10 07:11:50]
»

De exceptie. Bravo Ovidiu.

pepsi70roAUTOR REVIEW
[08.12.10 10:15:20]
»

Va multumesc tuturor pentru aprecieri, sincer nu ma asteptam, la un asa mare interes legat de acest frumos oras si stramtoare.

Doua lucruri as mai avea de adaugat:

Pe stramtoare, catre nord in zona europeana Buyukder, acolo de unde se lasa pilotii care te indruma pe stramtoare, exista un centru de salvare a navelor, au existat cateva cazuri cand pe timpul tranzitarii unele nave au ramas fara motor principal sau auxiliare si n-au mai putut continua deplasarea. Spatiu fiind destul de ingust se pot intampla tragediisi se poate bloca stramtoarea, ceea ce ar fi o adevarata tragedie pentru economia M. Negre. Costul unei astfel de asistente cu remorchere se masoara in sume imense de bani si uneori din procentajul marfii transportate.

A doua completare se refera la tragedia navei Independenta cea mai mare nava romaneasca la acea data, in 1979, cand 42 de marinari au pierit la sud de digul Kadikoy de la Haydar Pasa, pe partea asiatica din cauza unui cargou grec care nu a respectat senalul navigabil, pasa de iesire din Stramtoare. Cu fostul sef mecanic care a scapat atunci am facut si eu un voiaj in urma cu opt ani, insa durerile provocate de pierderea fiului l-au terminat si a murit in urma cu un an. Am avut ocazia sa cunosc foarte multe din ceea ce s-a intamplat in acea noapte pe Bosfor.

A fost cea mai mare catastrofa de pe Bosfor si una dintre cele mai mari petrecute in lume.

Multi dintre noi cand trecem pe acolo, aruncam in apa o tigara sau o bucata de paine pentru sufletele celor care au pierit acolo.

amota
[08.12.10 10:43:31]
»

Este un review impresionant prin claritate. Am dorit sa-l citesc pentru a vedea un alt punct de vedere asupra Istanbulului si a Stamtorii Bosfor. Si eu am petrecut cateva zile acolo, am fost pe stramtoare, dar privind acum prin ochii tai aceste locuri, parca le vad altfel. Felicitari si vant din pupa!

Flaviu
[08.12.10 11:08:15]
»

@pepsi70ro

Un review excelent scris, cu multe lucruri interesante şi utile pentru necunoscătorii locurilor descrise de tine.

santana*
[08.12.10 11:50:15]
»

Flaviu, e putin spus excelent. Ma fascineaza povestile marinaresti, imi plac navele la fel de mult ca avioanele. Fiul gazdei meale din 2 Mai este marinar pe una din navele flotei si-l ascultam cu placere, uneori pana dimineata, doar ca povestile lui erau legate mai mult de cum se curata in santina si cum se arunca bandula.

pepsi70roAUTOR REVIEW
[08.12.10 11:56:10]
»

@santana

Fiul gazdei meale din 2 Mai este marinar pe una din navele flotei

Care flota ca noi am pierdut-o de mult..

santana*
[08.12.10 12:35:56]
»

Scuze Ovidiu, era vorba ca o sa-mi aduc aminte repede sub ce pavilion naviga, am si uitat, poate observi o pauza acolo. Stiam si eu cam care-i treaba cu flota de la noi. Spune-mi te rog, la PO4 se vede partea din fata a chillei navei, prelungirea aia anti-tangaj? Ca tare mare este in comparatie cu delfinul. Ce n-as da pentru o saptamana pe mare! Te invidiez sincer!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[08.12.10 12:53:10]
»

Daca te referi la partea superioara aceasta face parte din etrava si este teuga navei de unde admiram si noi spargerea valurilor. Ceea ce se vede foarte putin la baza este bulbul navei, navele mai noi au un astfel de bulb, confera o mai mare rezistenta si stabilitate pe apa.

santana*
[08.12.10 12:59:53]
»

Scuze de off-topic, că mi se mai întâmplă şi mie să fiu cuminte.

Mulţumesc Ovidiu, cred ca am priceput acum. Aşadar nu e partea întunecată, se vede în josul etravei şi bulbul, ăla mic şi (aproape) roşu. E mărişoară nava, domnul meu, facând comparaţia cu delfinul!

iman
[08.12.10 13:59:24]
»

Foarte bun reviem. L-am pus pe lista mea. Nota 10 cu felicitari din partea mea.

ninaa
[08.12.10 18:45:00]
»

Pana la ce varsta spuneai ca se accepta la Academia Navala? Imi plac in general rw tale dar cu asta te-ai intrecut, nu mai am cuvinte... La mai multe!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[08.12.10 19:18:10]
»

la orice varsta nu conteaza, important este sa te deprinzi cu marinaria, altfel este ok

Andox CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[08.12.10 21:06:57]
»

Ma fascineaza povestile marinaresti, imi plac navele la fel de mult ca avioanele.

@santana, daca iti plac povestile marinaresti iti recomand sa citesti un review foarte fain scris tot de pepsi

click aici

webmaster70
[13.05.15 21:14:05]
»

Mutat în rubrica "Bosfor Cruise Tur, ISTANBUL" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
16 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
amota, any*, biancuta, celeste, Flaviu, ileanaxperta*, iman, lavylus, luciaoradea, ninaa, sandu.53, santana*, trandafir 1970*, valimi, vladex, Ystely
Alte impresii din această RUBRICĂBosfor Cruise Tur:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.99828481674194 sec
    ecranul dvs: 1 x 1