GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La inceputul lunii iunie, ne-am petrecut vacanta de 7 zile pe minunata insula Thassos, nu poti sa redai in cuvinte peisajele de vis, cum se imbina armonios marea cristalina cu muntele, cum s-a pastrat atat de frumos arhitectura, este un loc care iti ramane toata viata in suflet si cu siguranta unde vei dori sa te reintorci.
Sa revenim la hotel, ne-am simtit foarte bine, am fost cazati tot in camera 505, am avut doua paturi suplimentare pentru cei doi copii, se pare ca este un corp destinat mai mult romanilor, care sunt in proportie destul de mare la acest hotel. La inceput am auzit si noi mai multe zgomote, dupa un timp nu le-am mai auzit, nu prea dormeam la pranz avand copiii mari si seara eram destul de obositi, tot timpul vizitam cate ceva in timpul zilei. Saltele sunt confortabile, ne-a deranjat ca nu exista pat matrimonial, ci doua paturi de o persoana unite, in rest nu avem ce sa reprosam, curatenia se efectua zilnic, prosoapele se schimbau zilnic, chiar unele si seara cand trecea fata care ne si lasa bombonele ca mici atentii. Baia mare cu cada, cu tot ce ai nevoie.
Si de masa am fost multumiti, mancarea proaspata, nu foarte multe feluri, dar era imposibil sa nu gasesti ceva de mancare sa-ti placa, dimineata si seara si la pranz in zilele ploioase s-a servit masa in restaurantul hotelului, in rest la pranz la taverna de pe plaja, este extrem de frumos sa servesti masa si sa te bucuri de peisajele incantatoare.
Dulciurile nu au fost extraordinare, erau mai nearomate si formate din diferite creme, dar compensau fructele.
Bauturile nu au fost incluse decat dimineata: cafea, ceai, lapte, suc, in rest au fost cu plata, te intrebau de obicei ospatarii daca doresti ceva de baut, costul lor mi s-au parut un pic cam mare, dar nu era problema daca nu doreai de fiecare data.
Plaja este incantatoare, jumatate este cu nisip, jumatate cu pietricele, nu ma mai saturam de adunat una mai frumoasa ca alta, in partea dreapta este si un ponton, locul perfect de plimbari si un deal de unde te poti bucura de alte privelisti. Sezlongurile cu umbrele sunt gratuite si pe plaja si la piscina, unde am stat mai mult, apa fiind aici mai calda ca la mare, unde am intrat doar cu picioarele. Pe plaja exista un teren de volei, unde ne-am jucat cu copiii.
Apa impecabila, dar destul de adanca la cativa metrii de mal si cu niste pietre intinse si alunecoase.
Personalul a fost la inaltime, toti zambeau si erau amabili, ne-au facut sa ne simtitm foarte bine.
Intr-o seara in incinta restaurantului s-a organizat o seara greceasca cu formatie si dansuri grecesti, a fost o atmosfera frumoasa.
Internetul a fost gratuit, nu a mers foarte bine, dar cat am avut nevoie, ne-am folosit de el.
In concluzie am avut una dintre cele mai frumoase vacante, ne-a parut rau ca a trecut foarte repede, cine are posibilitate trebuie sa stea aici minim 10 zile, sunt atatea locuri de vizitat, exista si munte si mare la un loc si peste tot maslini si flori superbe.
Trimis de simonapro in 21.06.15 16:26:23
- A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (simonapro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.62409110 N, 24.54017060 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Trypiti a fost una dintre plajele noastre preferate din Thassos. Lungă, largă, cu nisip fin dar și cu pietricele. Am revenit aici în câteva zile, am "campat "în toate zonele, și la șezlonguri și pe nisip.
Am admirat stâncile și peisajul superb din zona lor. Am făcut o mulțime de poze cu muntele și marea. Ne-a plăcut mult liniștea de aici. Nu știu cum ar fi fost să ne și cazam în zonă, pozele tale cu hotelul însă arată foarte bine. Noi am stat în Aliki, Gorgona Rooms, cea mai frumoasă zona din Thassos, după părerea mea ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 Cele mai proaste servicii din toate călătoriile mele — scris în 16.07.22 de silviuemanoil din BRAşOV - nu recomandă
- Jul.2015 Foarte frumos, a meritat — scris în 06.08.15 de SiEuAmFostAcolo din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Minunat hotel! — scris în 19.06.14 de alexxya* din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Sep.2013 Sejur placut — scris în 01.10.13 de emylut din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Un hotel superb — scris în 11.06.13 de olteanul2010 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2012 Un sejur deosebit — scris în 07.08.12 de benescu75 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2012 Necesita downgrade la 3*, management deplorabil — scris în 14.07.12 de gurbets din BUCURESTI - nu recomandă