Mănăstirea Kilifarevo

TIPĂREȘTE

Spuneam într-un articol anterior că ultima zi a periplului nostru bulgar din această toamnă a fost dedicată lăcașurilor sfinte. În împrejurimile orașului Veliko Târnovo sunt multe astfel de lăcașuri, valoarea lor patrimonială și religioasă fiind de necontestat. Mănăstirea Sfântul Nicolae, Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu, precum și vechi biserici datând din sec. XV-XVIII, cu picturi murale originale, fuseseră vizitate în cadrul unui pelerinaj la Arbanasi așa încât Arbanasi, acest minunat sat istoric, aflat la doar câțiva kilometri de Veliko Târnovo, de astă dată nu a figurat pe lista noastră de opțiuni turistice.

Pentru vechimea, pentru istoria și pentru importanța lor, aveam în plan vizitarea a trei mănăstiri din munți și anume Dryanovo, Kilifarevo și Preobrajenski.

La sud de Veliko Târnovo, în localitatea Debelets, drumul se ramifică în două. Calea din dreapta, spre Gabrovo, trece prin Dryanovo, iar cea din stânga, spre Stara Zagora, trece pe lângă Mănăstirea Kilifarevo. Situată ceva mai departe de Veliko Târnovo (35 km), Mănăstirea Dryanovo a fost primul obiectiv al zilei urmând ca la întoarcere să accesăm Mănăstirea Kilifarevo.

Cum ajungem la Mănăstirea Kilifarevo

După ce am vizitat Mănăstirea Dryanovo și cele mai importante obiective din jur, reîntorși la Debelets și luând calea spre Kilifarevo, trecând prin satul Natsovtsi, am ratat deviația spre Mănăstirea Kilifarevo. Continuând, mai înainte de a întoarce, am ajuns la o nouă deviație spre același sfânt lăcaș. Așa am aflat că accesul către Mănăstirea Kilifarevo se face pe două căi. Mai bine zis, se făcea. În cele ce urmează veți înțelege de ce spun asta.

Drumul pe care ne aflam noi, o ramificație de aprox. 1 km din șoseaua principală, trece pe lângă Motel Bolyari și coboară până la malul râului Belița. Îngust, șerpuind prin pădurea deasă, acest drum este foarte frumos și se termină pe un mic platou, numai bun pentru parcare. Dincolo de râu, chiar pe mal, sunt zidurile celor două corpuri de chilii cu gang și poartă, cândva intrarea secundară în incintă. Abandonând mașina, n-a fost chip să trecem râul pentru că podețul de lemn (pe care încă îl mai vedem prin fotografiile postate pe internet) nu mai există. A fost luat de ape. S-a încercat încropirea unei alte treceri - din prefabricate de beton - dar, în afară de niște betoane împrăștiate fără noimă prin apă, nu am văzut vreo cale de trecere pe celălalt mal. În această situație, nu ne mai rămânea decât să ne întoarcem și să accesăm cealaltă cale, cea pe care o rataserăm.

Prin satul Natsovtsi, după ce l-am parcurs în întregime, de-a lungul, am continuat până când drumul s-a înfundat din nou. Zidurile mănăstirii și poarta flancată de două icoane mari confirmau faptul că am ajuns la destinație. În parcarea nu foarte mare din fața intrării principale, atunci când am ajuns noi acolo mai staționa doar un singur autoturism. Erau tinerii bulgari pe care îi întâlniserăm pe celălalt mal al râului și care căutaseră în zadar o trecere peste apă. Telefoanele și internetul le dezvăluiseră și lor - ca și nouă - drumul cel bun către mănăstire.

Despre Mănăstirea Kilifarevo

Situată la 16 km sud de Veliko Târnovo, Mănăstirea Kilifarevo a fost un loc de retragere preferat de țarii celui de-al Doilea Regat, dar și o vestită școală din Bulgaria medievală. Fondată în 1350 de iluminatul ecleziast Teodosie de Târnovo, cu donații din partea țarului Ivan Alexander, mănăstirea a avut un rol important în dezvoltarea isihasmului la sud de Dunăre.

Însoțit de discipolul său Romil de Vidin, după câțiva ani petrecuți în Muntele Athos și în lăcașuri din estul Bulgariei, în 1348, Teodosie s-a stabilit în locurile izolate din pădurea de la malul râului Belița, aproape de satul Kilifarevo. Treptat, i s-au alăturat și alți adepți, și - ajutată de țarul Ivan Alexander - obștea a pus bazele unui așezământ monahal care în scurt timp a devenit și un important centru cultural și spiritual. La Mănăstirea Kilifarevo au fost traduse cărți religioase, au fost scrise vieți ale unor sfinți bulgari, greci sau sârbi, au fost întocmite cronici și culegeri de texte, renumele Şcolii Literare a Sf. Teodosie de Târnovo ajungând în Rusia, în Serbia și în alte țări.

Când invazia otomană a ajuns la Târnovo, Mânăstirea Kilifarevo era fortificată cu ziduri groase de 2,20-2,95 m și avea un turn de colț pentru observație și pază. Pentru construirea turnului, ca și a noii biserici, țarul Ivan Alexander contribuise personal cu fonduri. În timpul ocupației otomane mănăstirea fortificată de la Kilifarevo a fost atacată, devastată și incendiată de mai multe ori. Adăpostind insurgenții supraviețuitori ai celei de-a doua răscoale de la Târnovo, în 1596, din ordinul lui Sinan Pașa, otomanii au distrus complet zidurile fortificate ale sfântului lăcaș. Mănăstirea nu a mai fost reconstruită în același loc.

Mănăstirea Kilifarevo de la poalele dealului, foarte aproape de râu, lăcașul pe care îl vedem astăzi, a fost ridicat în sec. XVI, după distrugerea vechii mănăstiri. Deși se știe că locul ales nu este cel inițial, cercetările au demonstrat că cele două capele de la capătul estic al actualei biserici - capela Sf. Teodosie de Târnovo și capela Sf. Ioan de Rila, cu osuar dedesubt - sunt postate pe rămășițe ale altarului unei biserici medievale mai vechi. Se poate concluziona că au existat două lăcașuri - mănăstirea fortificată de la Kilifarevo și un alt lăcaș situat în josul râului, probabil apărut mai târziu, ca urmare a creșterii numărului de călugări adepți ai isihasmului de la Kilifarevo.

În sec. XIX, când a fost înălțată biserica actuală, cele două capele mai vechi (sec. XVII-XVIII) au fost inserate noii construcții prin efortul și talentul renumitului arhitect bulgar Kolyu Ficheto (Nikola Fichev). Partea estică încă păstrează remarcabile picturi murale datând de la sfârșitul sec. XVII și începutul sec. XVIII. Iisus Hristos, Maica Domnului, Apostolii, Buna Vestire, cei patru evangheliști, arhangheli, chipuri de sfinți în medalioane, scene biblice, se pare că toate au fost executate de meșteri din Târnovo după anul 1686.

Catapeteasma cu icoane dispuse pe trei niveluri, a fost lucrată în perioade diferite, partea centrală - cu Maica Domnului, Iisus Hristos, Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Nicolae - fiind executată în sec. XIX.

În 1840, cu autorizație din partea sultanului, au început lucrări de extindere a bisericii și de construire a aripii rezidențiale, lucrări care s-au finalizat în 1844, respectiv în 1849, Kolyu Ficheto (Nikola Fichev) fiind constructorul principal. La decorarea interiorului un deosebit aport și-au adus mai mulți meșteri de la școala de pictură din Tryavna, în afară de scene și personaje biblice aceștia ilustrând și monstri din mitologie.

Aparent simplă, fațada vestică se remarcă prin delicatețea ornamentelor. Intrarea este împodobită de o arcadă și o cornișă marcată de un rând de zimți de cărămidă, un ornament cu o cruce, doi sfinți și câteva motive florale stilizate. Biserica are o singură turlă foarte scundă, poligonală, cu mai multe ferestre.

În partea dreaptă a curții, chiar pe malul râului, cu parter înalt de piatră și un singur etaj, se află stăreția, corpul de chilii și celelalte dependințe. În prezent la Mănăstirea Kilifarevo viețuiește o obște de maici. Când am fost noi acolo curtea plină cu flori și decorată cu tot felul de aranjamente de grădină era cufundată într-o adâncă tăcere. Doar o măicuță în vârstă mătura aleea în fața cerdacului. Nu am încercat să intrăm în vorbă cu ea bănuind că nu ne-am fi putut înțelege. Tinerii bulgari cu care am venit cam în același timp au făcut câteva fotografii cu ei înșiși în fața sfântului lăcaș, apoi au dispărut.

După ce am vizitat interiorul și am fotografiat nestingheriți, mai rămânea un singur mister de dezlegat. Unde este podețul pe care îl vedem în pozele de pe internet? Am ocolit zidul de incintă prin exterior, iar o potecuță ne-a dus pe malul apei, lângă gangul cu poarta încuiată, cândva intrarea secundară în curtea mănăstirii. Abia când am ajuns acasă am aflat că în cea de-a doua jumătate a sec. XIX, când stareț al mănăstirii era Ieromonahul Hadji Isaia, peste râul Belița a fost construit un pod care facilita accesul și din cealaltă parte a râului. Meșterului Nedialko Yurdanov din Kilifarevo i se datorează această lucrare. Fundațiile nu au fost făcute conform recomandărilor lui, astfel încât podul nu a rezistat unei mari viituri și a fost luat de ape. Ulterior s-a construit o punte de lemn - cea care apare în fotografiile de pe internet. Nici aceasta nu a supraviețuit.

Așadar, dacă vreți să ajungeți la Mănăstirea Kilifarevo, chiar dacă sunteți cazați în imediata apropiere, la Motel Bolyari, nu căutați calea cea mai scurtă! Ea nu vă va duce decât la malul râului de lângă care veți vedea doar spatele corpului de chilii mănăstirești și câteva prefabricate din beton aruncate în apă cu intenția de a se încropi o nouă trecere.

Încheiere

Am bifat încă un lăcaș de cult inclus în programul zilei. Mai urma unul, ultimul - Mănăstirea Preobrajenski aflată la aprox. 6 km nord de Veliko Târnovo.

---

VIZUALIZĂRI: 1498 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI