ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.07.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUN-2024
DURATA: 1 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Cetățuia Brașov de pe dealul Straja

TIPĂREȘTE

În periplul meu de la sfârșit de iunie prin Brașov și zona Odorheiului Secuiesc am alocat o zi întreagă orașului de la poalele Tâmpei, oraș drag mie datorită fetei mele și familiei ei ce locuiesc aici. Am făcut și vara aceasta schimb de locuință, am stat însă doar trei nopți reușind să văd câteva obiective, unele dintre ele pentru prima dată.  

Am mers de dimineață mai întâi la Cetățuia Brașov, era pentru prima dată când ajungeam acolo. Am parcat pe Strada Maior Ioan Cranța, cost 3 lei pe oră, doar prin sms, era sâmbătă și am găsit câteva locuri de parcare libere. Cetățuia a fost deschisă publicului în septembrie 2023 după 8 ani în care a fost cu lacătul pe ușă datorită proceselor de retrocedare. Primăria a reușit să o aducă în patrimoniul publicului larg, al brașovenilor și nu numai. În mai 2024 au fost ample manifestății ce au marcat importantul eveniment.   

Intrarea este gratuită și se poate vizita zilnic între orele 10 – 17 mai puțin lunea când este închisă. Am să spicuiesc câte ceva din ceea ce am citit pe panourile explicative din Cetățuie și din alte surse.  

 Cetățuia Brașov numită și Cetățuia de la Straja, situată pe Dealul Straja în afara „Cetații Brașov” ansamblul fortificațiilor ce înconjurau actualul centru istoric al orașului, a fost mai întâi o fortificație medievală de observare, mai apoi de apărare împotriva atacurilor și mai ales menită să împiedice bombardarea marii Cetăți Medievale de pe înălțimile din jur.

Are formă de patrulater cu bastioane poligonale, în stil italian la colțuri. Turnul Central în formă de potcoavă are trei etaje prevăzute cu ambrazuri la etajele inferioare și guri de tragere la ultimul nivel. Cetățuia are o suprafață de 5.000 mp și este declarată monument istoric de importanță națională, format din Incinta Bastionară și Castel.

La începutul secolului 15 era doar un Turn de Veghe asemănător Turnului Alb de la intrarea în Cetatea Brașovului, a fost completat în secolul 16 cu trei turnuri mici de artilerie, asemănătoare bastioanelor. Apoi în anul 1611, Cetățuia a fost înconjurată cu un șanț de apă și un val de pământ și a fost săpată o fântână adâncă de 81 metri. Astăzi ea are forma pe care a luat-o în anul 1773 în timpul renovării ordonate de împăratul Iosif al II-lea când s-a înălțat și turnul de formă hexagonală alipit potcoavei centrale. În anul 1932 Cetatea a fost donată regelui Carol al II-lea, apoi în perioada comunistă a fost naționalizată și a redevenit Închisoare și Stație de bruiaj a Securității. Începând cu anul 1981 Cetățuia a fost renovată și introdusă în circuitul turistic de către O. N. T. Carpați cu un restaurant medieval, alei pavate și instalații de iluminat public.  

Plimbarea nostră a început de la bariera ce oprește mașinile să ajungă acolo. Doar Autobuzul 55 ce pleacă din Parcul Schaeffler-Livada Poștei, parcul fiind punct terminal și pentru autobuzele spre Poiana Brașov, are stație aici.  

Am pozat zidurile cetățuiei dinspre sud și est și i-am dat apoi ocol, sunt alei frumos pietruite ce o înconjoară. În partea de nord este un Turn de Apărare de formă dreptunghiulară ca bază. Am revenit în partea de sud la Turnul de Intrare cu barbacana, guri de păcură și de tragere și am ajuns în cetate. Aici ne-au întâmpinat două tunuri și un Turn Hexagonal lipit de alte clădiri. Am urcat la Bastionul din partea de sud-vest pentru a admira frumoasa panoramă asupra orașului și a Muntelui Tâmpa, Rezervația naturală din inima orașului, parte a Masivului Postăvarul.  

Am coborât și am mers la clădirile interioare urcând niște trepte pentru a ajunge în inima Potcoavei Centrale. Aici am văzut Fântâna, frumoase clădiri și o mică Expoziție de arme medievale. Am mers mai departe și am ieșit în Curtea interioară înconjurată de puternice ziduri. Erau mai multe clădiri ce au fost cândva atunci când a fost în patrimoniul ARO Palace restaurant, sală de festivități, vinotecă, atelier de creație.  

Mai sunt multe de făcut în cetate, renovate unele zone, mobilate altele, ghidarea vizitei cu ajutorul indicatoarelor și mai multor panouri informative. Acum, Cetățuia fiind preluată de Primărie, sunt șanse ca acestea să se realizeze.  

Cetatea nu este mare, se vizitează destul de repede, nu are încăperi care să fie vizitate, toate erau închise, noi am stat mai mult, peste o oră, urcând în cele patru bastioane.

Am revenit la parcare și de aici la Zidurile Cetății Medievale. Cetatea merită văzută, mi-a plăcut, este funcțională iar panorama oferită de aici este foarte frumoasă. Mergeți acolo și nu veți regreta!

 

 

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 03.07.24 11:36:12
Validat / Publicat: 03.07.24 12:49:29
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Emiratele Arabe Unite, Qatar, China, Hong Kong, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Singapore, Iordania, Israel, Iran, Turcia, Armenia, Georgia, Grecia, Muntenegru, Serbia, Bulgaria, Croația, Polonia, Slovacia, Slovenia, Italia, Spania, Germania, Franța, Portugalia, Sardinia, Sicilia, Cehia, Ungaria, Tenerife, Azore, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Elveția, Ungaria, Cehia, Rusia, Brazilia, Argentina, Uruguay

VIZUALIZĂRI: 508 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Brașov, Cetățuia de la Straja, Zidurile cetățuii din partea de sud - est cu bastionul, pe aici am venit...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂBiserici / cetăţi fortificate în Brașov și împrejurimi:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066694974899292 sec
    ecranul dvs: 1 x 1