ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.10.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
CAZARE [camere etc]:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
57.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 16 USD
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Dezamăgitor

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Nici nu știu ce titlu să pun la acest articol. Sentimentele mele vis-a-vis de acest hostel au fost destul de amestecate. Dar să o luăm încet, încetișor.

După un zbor foarte lung și după aproximativ 30 de ore de când nu am mai văzut un pat, când în fine am ajuns la acest hostel mi s-a părut o adevărată binecuvântare. Evident ca de fiecare dată am ajuns dimineața și nu ne-au putut caza, așa că doar am lăsat bagajele și am iesit în oraș.

La acest hostel am avut onoarea să stau de trei ori, în trei zile neconsecutive. Astfel am petrecut aici noapțile numărul 3, 5 și 20 din lungul nostru sejur. Spun că sentimentele mele față de acest hostel au fost amestecate din pricina stărilor diferite, în care am ajuns la el. Dacă la prima ședere am fost bucuros de un pat, la a doua eram deja foarte dezamăgit de condițiile de cazare. Nu sunt un fițos, dar am și eu un standard minim, iar aici nici vorbă să poată fi atins. În schimb la ultima mea descindere aici eram chiar fericit, pentru că arăta mai bine, în comparație cu alte cazări, de care am beneficiat.

Acest hostel are principala calitate, locația. Este situat într-o zonă foarte animată din capitala Santiago, plină de baruri și de restaurante. Deasemenea este situat doar la 7-8 minute de piața centrală din oraș și la aproximativ 15 minute de mers pe jos de centrul orașului. Cum noi ne-am mutat foarte des, ăsta a fost un mare avantaj și probabil principalul criteriu de cum a fost ales.

Prețul pe o noapte, pentru o cameră dublă la acest hostel, mi s-a părut destul de piperat și anume 54 USD, evident asta în raport cu condițiile oferite. Adică exact la fel cu hotelul din Milano, la care am stat anterior și care nu suportă absolut nicio comparație.

Acest hostel era situat într-o clădire veche, chiar la strada principală. Accesul se făcea doar după ce sunai la video interfon. Ca și clienți ai hostelului beneficiam și de o cheie de acces, asta dacă ajungeam cumva foarte târziu.

După ce urcam câteva scări dădeam de o mini recepție și de o așa numită zonă de lobby. Arăta mai degrabă ca o mare sufragerie. Erau îngrămădite mai multe decorațiuni, interesante în felul lor, dar puse total de-a valma fără absolut nicio noimă. Plus că se vedea cu ochiul liber, curățenia nu era punctul lor forte. Aici aveam zona de lăsat bagajele, aveam ceva canapele, dar tot aici serveam si micul dejun dimineața.

Apropo de micul dejun în prima dimineață nu am beneficiat de el, deoarece cei de la agenție nu au considerat necesar să vorbească să ni-l pregătească la pachet. Asta în condițiile in care ni s-a promis mic dejun zilnic, iar deplasările noastre erau de multe ori făcute mult prea devreme dimineața. După ce am reclamat treaba asta, s-a remediat situația.

Ei bine, da să povestesc în ce consta micul dejun. O cafea la filtru, un suc natural de fructe care n-a văzut în viața sa vreun fruct, unt, gem și pâine și dacă aveam noroc niște sandwichuri gata preparate. Puteam sa facem pâine prăjită sau să punem sandwichul la toaster. Asta era cam tot. Mă scuzați, dar eu sunt extrem de pretențios la micul dejun. Asta este sau măcar ar trebui să fie masa principală a zilei. Doar ca aici mi s-a dat totul peste cap și masa principală a zilei era cina!!!

Buuun! Da să vorbim si despre cazare. În clădirea veche erau câteva camere cu 2,3, 4 paturi unele cu baie privată, altele cu baie comună. Noi nu am stat aici. În spatele clădirii era o mică curte interioară, unde ne mai făceam veacul seara la un șpriț de vară, apoi urma o constructie mai nouă pe 5 niveluri. Urcam pe o scară metalică, iar pe fiecare palier erau câte două camere cu baie privată. Uraaaa!

Noi am fost cazați de fiecare dată exact in aceeiași cameră, pesemne nu existau multe cu paturi single. Ușa se deschidea doar dacă-i dădeai un brânci serios, iar pereții erau atât de subțiri că auzeai cam ce au de gând să facă vecinii.

Mobilierul din încăpere foarte spartan, ceva așa ca-n armată. Aveam si televizor, dar și un micuț calorifer electric, care evident că nu făcea față. Draperiile erau doar de formă, pentru că erau aproape transparente. Geamul nu se închidea bine. Bonus aveam și un micuț balcon de 1 mp, care dădea spre curte interioară. Rufe atârnate, spații mici, curte interioară parcă eram într-un vechi film italian, când gospodinele vorbeau de la fereastră! ;)

Patul! Până la urmă ăsta-i punctul forte într-o cameră! Ei bine era ok ca si dimensiuni, dar beneficiam de o saltea destul de nașpa. Mai mult așternuturile erau doar cearceafuri, cuvertura de pe pat având și rol de plapumă. Nu că m-ar fi deranjat foarte tare, dar cam cât de des se spăla n-am nicio ideee. Cearceafuri am văzut pe-acolo la uscat, dar doar atât!!! ;)

În fine n-am avut probleme majore cu patul! Dar vecinul de cameră, săracul s-a cam chinuit. Paturile erau cu lamele de lemn și de câte ori se așeza acestea cedau. Probabil nu au fost gândite și proiectate pentru niște oameni cu greutate, așa ca noi. Doctore era un pic mai bine făcut ca mine, care nici eu nu sunt vreun micuț.

Noaptea mie mi s-a părut cam frig în cameră, in schimb doctore nu a avut această problemă. Pesemne eu sunt un pic mai friguros.

Camera de baie era dotată cu o micuță cabină de duș. Obiecte de igienă aveam de toate la dispoziție si anume săpun si hârtie igienică. Adica ceva așa la modul basic. Iar apa caldă era dupa noroc. Era fierbinte dacă nu mai făcea nimeni duș în aceeasi perioadă cu tine sau rece dacă aveai norocul să mai fie și alte persoane pe țeavă cu tine!

Să mai spun ceva și despre personal. Erau destul de amabili și de săritori în cazul în care le solicitam ajutorul. Iar clienții hotelului erau toți foarte ok, dar și foarte tineri. Hostelurile astea clar nu-s pentru oameni dupa o anumită etate. Părerea mea. Cert e că atât eu, cât si doctore eram cei mai în vârstă și nu numai de aici, de la toate hostelurile pe unde ne-am cazat.

Dacă ar fi să dau o notă la acest hostel ar fi 5 și asta mai mult din pricina locației. Eu dacă aș mai merge pe-acolo vreodată, nu aș mai alege această locație.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 02.10.18 09:59:57
Validat / Publicat: 02.10.18 12:38:43
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA de SUD.

VIZUALIZĂRI: 979 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 loc de lăsat bagaje, dar si de servit masa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 61000 PMA (din 47 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 16.00 USD pe cameră

  • ECOURI la acest review

    13 ecouri scrise, până acum

    robertAUTOR REVIEW
    [02.10.18 10:13:25]
    »

    rog melodia https://www.youtube.com/watch?v=Dsp_8Lm1eSk&start_radio=1&list=RDDsp_8Lm1eSk

    mersi frumos!

    webmasterX
    [02.10.18 12:38:07]
    »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    --

    Mutat în rubrica "Bella 269 Hostal & Suites, SANTIAGO" (nou-creată pe sait)

    --

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    nrs †
    [02.10.18 13:40:28]
    »

    pe mine m-ai convins, cand ma duc in Santiago il ocolesc clar!

    Mitica49
    [02.10.18 14:11:27]
    »

    @robert: Și bune și rele fac parte din "Aventura vieții". Dacă totul era ca la mama acasă, posibil ca o parte dintre impresii să se piardă. Pe când așa sigur îți vei aduce aminte de excursie, căci povestind cu alții care au mai fost pe acolo, depănând amintirile frumoase, vei zice la un moment dat: "măi, îți aduci aminte de mizeria aia de cazare din Santiago, unde... ! ". Asta-i sarea și piperul!

    Sigur nu mă voi caza acolo pentru că nu voi ajunge prin zonele alea (în astă viață).

    Aștept urmarea!

    P. S. N-am putut da vot pentru pozele atașate. Sper că nu-i cu supărare!

    robertAUTOR REVIEW
    [02.10.18 14:12:36]
    »

    @nrs: eu zic totuși să-l încerci. Și la medic e necesară și o a doua opinie!

    elviramvio
    [02.10.18 18:22:05]
    »

    @robert:

    Să înţeleg că e probă nouă la O dată-n viaţă, cazarea la hostel !! Acum pe bune, ce fel de călător erai dacă nu treceai şi probele astea?!

    robertAUTOR REVIEW
    [02.10.18 18:56:09]
    »

    @Mitica49: evident că toate întâmplările plăcute sau mai puțin plăcute dau sarea și piperul unei excursii și chiar si al vieții.

    Dar nu cred că vrei să șttii cum înjura doctore. După o zi obositoare în care vrei să te odihnești, să te apuci să repari patul...

    Nimic nu-i cu supărare. Aici fiecare face exact cum crede, cum îi dictează conștiința.

    Mersi pentru vizită!

    robertAUTOR REVIEW
    [02.10.18 18:58:52]
    »

    @elviramvio: clar! Numai că la mine s-a tot repetat data asta în viață, pe parcursul sejurului.

    Omul se mai schimbă. În tinerețe mergeam și dormeam la cort sau la cabană. Acum parcă n-aș mai face de-astea, decât eventual de nevoie.

    Dar cine stie ce ne mai rezervă viitorul? Și de hostel ziceam că nu o să stau în veci, așa că...

    Mersi pentru vizită!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    adrianbogdan
    [02.10.18 19:46:38]
    »

    Buna seara!

    Roberte, nu stiu de ce nu pot sa mi te imaginez la hostel!?

    Nu stiu, frate... nu ai fata de hostel.

    Sa luam partea plina a paharului, ai fost in Santiago, bravo! parca, parca as vrea si eu.

    Intrebare?

    Cate conationale erau cu voi?

    Hai sa traiesti!

    webmaster
    [02.10.18 21:35:16]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    robertAUTOR REVIEW
    [03.10.18 07:05:49]
    »

    @webmaster: Mersi frumos!

    robertAUTOR REVIEW
    [03.10.18 07:56:12]
    »

    @adrianbogdan: Bună Roxana!

    Știi vorba aia: bea Ioane aghiasmă, vrei, nu vrei! Așa și si io cu hostelurile astea, pentru tineri fără prea mari venituri.

    Vrei detalii despre grup? Eram 14 mari si lați, cu vârste între 26 și 53 de ani, din care opt fete și șase băieți! Mulțumită?

    Mersi frumos pentru vizită!

    Apropo am zis anterior că n-am regrete, dar trebuie să descriu cât mai obiectiv realitatea din teren.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    robertAUTOR REVIEW
    [03.10.18 07:58:48]
    »

    @webmasterX: da e ok! Mersi frumos!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrianbogdan, elviramvio, Mitica49, robert

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067965030670166 sec
    ecranul dvs: 1 x 1