ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.06.2016
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucureşti
    ÎNSCRIS: 01.09.08
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    JUN-2015
    DURATA: 4 zile
    single
    1 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    CADRUL NATURAL:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    91.67%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 3 MIN

    We will always have Paris (VIII): Sacre-Coeur, o bijuterie într-un râu de superficialitate

    TIPĂREȘTE

    Montmartre este unul din locurile a cărui reputație depășește valoarea efectivă a locației. Reputația este clădită, fără îndoială, pe baza istoriei locului – numai că locurile se schimbă, și nu întotdeauna într-un sens bun.

    Întâmplarea a făcut să ajung în Montmartre în ambele călătorii (aprilie și iunie 2015): prima dată, pentru că trebuia să ne întâlnim acolo cu o altă prietenă pe care nu o văzusem demult, a doua oară- pentru că grupul turistic ad-hoc în care eram a preferat acest obiectiv. Montmartre este un loc turistic convențional: aglomerație, "buticuri" cu suveniruri, câteva căsuțe pitorești și cam atât. Mi s-a părut (în toate cele trei dăți – am fost aici și în 2000) un cartier în care predomină comercialul ieftin, turismul de bazar, și din care atmosfera boemă a epocii pictorilor francezi a dispărut demult. Dealul pe care este plasată catedrala, de altfel, a fost incredibil de aglomerat, în ambele dăți (în aprilie chiar mai mult ca în iunie), cu oameni care fie urcau/coborau, fie ședeau pe treptele de piatră sau pe iarbă, ca să savureze priveliștea Parisului.

    Pe de altă parte, pentru amatorii de suveniruri, Montmartre nu este un loc exagerat de scump, se pot lua tot felul de obiecte-amintire și cadouri reprezentative pentru cei de acasă. Iar pentru amatorii de un prânz de bistro, tipic franțuzesc, prețurile sunt normale: un meniu cu două feluri (supă de ceapă – frecventă în ofertele teraselor pariziene – și somon la cuptor cu fasole verde sauté și vin) a costat 21 euro. De asemenea, pentru cei care descopereau că urcarea dealului pe jos a fost prea dificilă și au nevoie să se refacă sau să mănânce ceva în regim fast-food, existau câteva tonete în fața bisericii care ofereau mâncare caldă (cam scumpă), așa-zise specialități care se mâncau la tăviță, cu instrumente de unică folosință.

    Dincolo de partea superficială a locației, există însă și o bijuterie arhitectonică ce dă valoare vizitei. Biserica Sacre-Coeur este un obiectiv care transmite un mesaj total diferit față de tot ce o înconjoară. Ca tablou exterior, biserica este o prezență inconfundabilă și una din emblemele Parisului, fiind vizibilă de la distanță, din regiunile circulate din apropiere. Silueta bisericii se remarcă prin culoarea albă a pietrei din care e construită și prin mixtura de stiluri, în care se combină stilul roman cu stilul bizantin (mai rar regăsit în catedralele din Franța). Construită mai târziu decât alte catedrale din Franța, în secolul XIX, biserica poartă și în interior amprenta unei viziuni arhitecturale moderne. Sacre-Coeur rămâne în memoria vizitatorului prin calitatea picturilor și a vitraliilor, prin deschiderea generoasă a spațiilor și prin luminozitate, în contrast cu atmosfera misterioasă și întunecată a majorității bisericilor gotice. Când am văzut-o prima dată, am nimerit în timpul slujbei și a unui cor angelic de măicuțe catolice, care oferea un fundal deosebit vizitei. A doua oară (în iunie) nu era slujbă, dar era destul de multă liniște pentru o plimbare în care am savurat lumina filtrată de vitralii.

    Apreciind după volumul de vizitatori, cel puțin jumătate din cei care urcă dealul Sacre Coeur o fac mai mult pentru vederea panoramică a Parisului decât pentru a vizita biserica. În interior, există un șuvoi de oameni care trec indiferenți, doar pentru a “bifa” obiectivul (șuvoi care este mai mic numeric comparativ cu cei care șed pe iarbă afară sau umplu până la refuz străduțele) – dar acest fapt oferă o oportunitate celor care au venit în primul rând pentru a vedea catedrala. Așadar, chiar dacă o vizită la Sacre-Coeur este ușor costisitoare ca timp, nu ar trebui ratată!

    (Va urma)

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de diacrys* in 11.06.16 06:41:42
    Validat / Publicat: 11.06.16 09:34:59
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA. A mai fost în/la: Toulouse, Nisa, Lyon

    VIZUALIZĂRI: 2199 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (diacrys*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P05 Casă cu parfum local în Montmartre
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 23 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    3 ecouri scrise, până acum

    ANILU
    [11.06.16 17:52:39]
    »

    @diacrys: Un superbonus cu cea mai mare plăcere.

    Ești autorul meu preferat în descrierea obiectivelor de la Paris.

    Cu toate că am o vârstă, prin articolele tale fără să vreau ajung cu gândul în anii de liceu.

    Motivul ți l-am spus la articolul despre Notre Dame.

    Iar visez la Paris unde sper să ajung și eu într-o buna zi.

    Toate cele bune.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    diacrys*AUTOR REVIEW
    [11.06.16 22:24:10]
    »

    @ANILU - Mulțumesc! Un comentariu ca al tău mă motivează să scriu în continuare.

    De obicei, visele se împlinesc... mai ales cele de a ajunge la Paris (este o destinație mai aproape decât pare).

    Așadar... keep dreaming and some day you will be there

    calatorul
    [29.11.16 21:49:00]
    »

    @diacrys: Bine spus in final, din fericire nu am ratat vizita in catedrala, merita vazuta cu prisosinta.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ANILU, calatorul, diacrys*
    Alte impresii din această RUBRICĂBazilica Sacre-Coeur de Montmartre:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.035860061645508 sec
    ecranul dvs: 1 x 1