We will always have Paris (VIII): Sacre-Coeur, o bijuterie într-un râu de superficialitate

TIPĂREȘTE

Montmartre este unul din locurile a cărui reputație depășește valoarea efectivă a locației. Reputația este clădită, fără îndoială, pe baza istoriei locului – numai că locurile se schimbă, și nu întotdeauna într-un sens bun.

Întâmplarea a făcut să ajung în Montmartre în ambele călătorii (aprilie și iunie 2015): prima dată, pentru că trebuia să ne întâlnim acolo cu o altă prietenă pe care nu o văzusem demult, a doua oară- pentru că grupul turistic ad-hoc în care eram a preferat acest obiectiv. Montmartre este un loc turistic convențional: aglomerație, "buticuri" cu suveniruri, câteva căsuțe pitorești și cam atât. Mi s-a părut (în toate cele trei dăți – am fost aici și în 2000) un cartier în care predomină comercialul ieftin, turismul de bazar, și din care atmosfera boemă a epocii pictorilor francezi a dispărut demult. Dealul pe care este plasată catedrala, de altfel, a fost incredibil de aglomerat, în ambele dăți (în aprilie chiar mai mult ca în iunie), cu oameni care fie urcau/coborau, fie ședeau pe treptele de piatră sau pe iarbă, ca să savureze priveliștea Parisului.

Pe de altă parte, pentru amatorii de suveniruri, Montmartre nu este un loc exagerat de scump, se pot lua tot felul de obiecte-amintire și cadouri reprezentative pentru cei de acasă. Iar pentru amatorii de un prânz de bistro, tipic franțuzesc, prețurile sunt normale: un meniu cu două feluri (supă de ceapă – frecventă în ofertele teraselor pariziene – și somon la cuptor cu fasole verde sauté și vin) a costat 21 euro. De asemenea, pentru cei care descopereau că urcarea dealului pe jos a fost prea dificilă și au nevoie să se refacă sau să mănânce ceva în regim fast-food, existau câteva tonete în fața bisericii care ofereau mâncare caldă (cam scumpă), așa-zise specialități care se mâncau la tăviță, cu instrumente de unică folosință.

Dincolo de partea superficială a locației, există însă și o bijuterie arhitectonică ce dă valoare vizitei. Biserica Sacre-Coeur este un obiectiv care transmite un mesaj total diferit față de tot ce o înconjoară. Ca tablou exterior, biserica este o prezență inconfundabilă și una din emblemele Parisului, fiind vizibilă de la distanță, din regiunile circulate din apropiere. Silueta bisericii se remarcă prin culoarea albă a pietrei din care e construită și prin mixtura de stiluri, în care se combină stilul roman cu stilul bizantin (mai rar regăsit în catedralele din Franța). Construită mai târziu decât alte catedrale din Franța, în secolul XIX, biserica poartă și în interior amprenta unei viziuni arhitecturale moderne. Sacre-Coeur rămâne în memoria vizitatorului prin calitatea picturilor și a vitraliilor, prin deschiderea generoasă a spațiilor și prin luminozitate, în contrast cu atmosfera misterioasă și întunecată a majorității bisericilor gotice. Când am văzut-o prima dată, am nimerit în timpul slujbei și a unui cor angelic de măicuțe catolice, care oferea un fundal deosebit vizitei. A doua oară (în iunie) nu era slujbă, dar era destul de multă liniște pentru o plimbare în care am savurat lumina filtrată de vitralii.

Apreciind după volumul de vizitatori, cel puțin jumătate din cei care urcă dealul Sacre Coeur o fac mai mult pentru vederea panoramică a Parisului decât pentru a vizita biserica. În interior, există un șuvoi de oameni care trec indiferenți, doar pentru a “bifa” obiectivul (șuvoi care este mai mic numeric comparativ cu cei care șed pe iarbă afară sau umplu până la refuz străduțele) – dar acest fapt oferă o oportunitate celor care au venit în primul rând pentru a vedea catedrala. Așadar, chiar dacă o vizită la Sacre-Coeur este ușor costisitoare ca timp, nu ar trebui ratată!

(Va urma)

---

VIZUALIZĂRI: 2199 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI