GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru ca sunt informatii putine pe net despre aceasta locatie, am spus sa astern si impresiile mele.
Locatia se gaseste relativ usor, este situat la iesirea din Sarti pe drumul principal. In oras se ajunge repede, in general cu masina, dar sunt si magazine si marketuri in apropiere.
Hotelul e pe doua nivele (probabil au in plan si al 3-lea pentru ca scara se continua, dar e inchisa), cu terase, parcare, o gradina mare si un barbeque dublu. Are curte unde se poate intra cu masina, dar poti parca si la intrare. Gradina este superba cu multa vegetatie, plante si flori, sezlonguri, sunt mese unde poti sta pana seara tarziu si noaptea este luminata, exista si 2 fantani arteziene aici.
Cazarea se face in 16 camere, cate 8 pe etaj, accesul facandu-se pe ambele parti ale cladirii. Camerele relativ mari insa cele de 4 locuri nu sunt prea incapatoare pentru o familie cu 2 copii maricei, e un pat dublu, unul simplu si unul adus... Pacat ca n-am luat un apartament, as fi avut mai mult loc. Pentru 3 persoane o tripla e ok. Curatenie si asternuturi impecabile. Nu se face curatenie zilnic, ci cam pe la jumatatea sejurului sau la vreo 3 zile, dar se schimba atunci prosoapele si asternuturile. Gunoiul ti-l duci tu, nu il goleste decat atunci cand vine la curatenie (tomberoane in curte). Pe site se spune ca are 2 bacoane fiecare camera, insa unul e pe cel pe care vii (e defapt holul) si pe unde intri in camera. Celalalt balcon, are masa, scaune, si unde poti pune la uscat prosoape, costume baie, s. a. Un aspect negativ ar fi faptul ca pe balcon, intre camere, nu ai un paravan/panou. Astfel ca te uiti la vecini cand mananca sau stau la tigara... Dotate cu aer conditionat si un televizor cam mic, nu prea prinde multe posturi, dar cine se duce in concediu pentru televizor?! Iesirea in balcon se face printr-o usa culisanta, sina tripla pe care se mai afla inca o usa cu plasa de tantari si inca una cu oblon pentru soare.
Chicineta (cu plita electrica, frigider mare cu congelator si vesela, am gasit chiar si un lighean mare; nu este burete si detergent de vase) este separata de dormitor; se poate pregati ceva de mancare si apoi sa mananci pe balcon sau jos in gradina. Exista si aici geam, care da in acel "balcon" de intrare, are si oblon, insa inchizatoarele cam defecte.
Baia e mica si fara aerisire (parca era un ventilator totusi...), tripla vecinilor avea baie cu aerisire si la apartamente tot la fel. La dus nu e perdea si apa se imprastie pe jos, dar exista mop si galeata. :) Exista doar sapun lichid, nu si pt dus/baie.
Am stat la etaj si am avut neplacuta placere ca vecinii de jos (banuiesc bulgari) sa faca zilnic gratar la un griller electric personal, iar fumul urca sus si intra in camera. Daca ar fi facut la cel al hotelului era ok, pentru ca e departe de camere si nu se simte nimic atunci cand cineva il foloseste. Trebuie insa sa aveti carbuni si lemne... Barbeque-ul e bine asezat, cu ustensile si sunt 2 mese unde poti consuma ce ai pregatit.
Exista WI-Fi in locatie, insa uneori e greu de prins; dar odata prins merge bine. Proprietarii discreti, turistul se simte liber. Dna nu prea stie engleza, fata ei insa da. Daca ai nevoie de ei ii gasesti pe timpul zilei la intrare, intr-o dependinta.
Plaja din apropiere e la 200-300m, se iese prin spatele gradinii ca sa ajungi la ea si se coboara cumva. Nisipul aici e fin, intrarea in apa fffffff lina, poti merge si 50m si nu e adanca, ideala pt copii, insa un dezavantaj pentru inotatori. Apa curata si fara valuri, cu nisip pe fund.
Dar daca ajungi in Sarti e pacat sa nu vizitezi toate plajele din apropiere. Mie cel mai mult mi-a placut Armenistis Beach (ca sa o gasesti e un indicator "Om cu ghioaga"), o apa turcoaz, nisip un pic mai granulat, intrarea in apa destul de brusca, dar superba. Pot spune ca mi-a placut mai mult chiar decat Portokali Beach, poate unde e mai libera fiind in camping.
Per total mi-a placut, insa m-a dezamagit un pic faptul ca in poze camerele par mult mai mari. Inainte de rezervare ni s-a spus ca mai bine inchiriem apartament pentru 2 adulti si 2 copii, dar nu si de ce... (diferenta dintre camera de 4 si apartament fiind de 10 euro/noapte).
Merita stat acolo, dar aveti grija la repartitia pe camera.
Si nu ratati rasaritul de soare, din spatele muntelui Athos!!!!!
Trimis de april12 in 22.01.16 13:49:44
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Grecia, Turcia
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (april12); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.08049490 N, 23.97757400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună recomandarea
Mutat în rubrica "Barracuda Hotel, SARTI [Sithonia]" (nou-creată pe sait)
@april12 - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster26 - Da, acestea sunt coordonatele.
Multumesc de aprecieri.
@april12 - Multumesc pentru informatiile trimise si prin mesaj privat. Am platit din decembrie avansul pentru șapte nopti la inceputul lunii iulie. Cititnd impresiile despre camere am contactat proprietarul pentru a schimba rezervarea din camera tripla in apartament.
A picat la fix review-ul! De curand chiar am pus o intrebare despre cazari in Sarti, aceasta fiind alegera mea de anul acesta.
Ati spus ceva de alte plaje vizitate. Stiati de acasa de acestea sau la fata locului v-ati organizat sa mai faceti si altceva? Ati reusit sa vizitati tot bratul sau doar plajele foarte apropiate?
Care a fost impresia dumneavoastra generala fata de aceasta localitate? (Ati fost multumita de alegerea facuta?)
@fra - Am citit tot ce era pe aici despre Sarti.
Maria55, a scris frumos si a prezentat pe larg zona.
Am cautat si pe net ce plaje se recomanda; insa am luat si la pas drumul si unde mi-a placut am oprit. Grecia se ia la vizitat, altfel ii pierzi farmecul! Dar plec mereu cu temele facute, la care mai adaug si "la fata locului".
Sithonia si Kassandra imi sunt destul de cunoscute, din 2010 tot incerc sa pe invat... si mai am multe de invatat.
Mi-a placut Sarti si cel vechi si cel nou, plaja, stradutele, faleza, parcul... Mi-am dorit sa ajung acolo si nu mi-a parut rau. Nu pot sa ma exprim despre distractiile de noapte, insa mi s-a parut o statiune linistita. In parcul central, intr-o seara era organizata o seara greceasca; s-a cantat si s-a dansat, m-am imbogatit sufleteste (n-am stat prea mult, insa atat cat sa-mi faca bine )
@alinafulg - Stii cumva, tarifele sunt negociabile? proprietarii sunt dispusi la negocieri? Mergem 2 familii si vrem sa stam 14 nopti.
Inca ezit intre Ammos si Barracuda. Are cineva vreun sfat?
@zamolx - In cazul meu nu au fost negociabile deși am achitat avansul încă din luna decembrie. A fost si o incurcatura in sensul ca atunci cand am rezervat mi s-a comunicat un pret de 35 euro camera tripla, am avans 50 euro cu paypal si am stat linistita.
După ce a apărut acest review, din care reiesea ca ar fi recomandate apartamentele cu două camere ca fiind mult mai spatioase, am contactat proprietarul sa-mi spună dacă pot plati diferenta si daca mai are liber acest tip de cazare.
Surpriza! Mi-a spus ca nu are libere apartamente și ca iși cere scuze dar a gresit pretul și că acesta nu este 35 de euro pe nopte ci 40 de euro. Inițial mi s-a părut o treabă neserioasa si am vrut să anulez rezervarea, dar în momentul în care mi-a trimis înapoi avansul, eu având cont nou paypal banii au rămas blocați în cont 21 de zile pentru verificări.
Am trimis apoi email proprietarului că îi returnez avansul si rămîne valabila rezervarea cu 40 euro pe noapte. Neplacut!
Să sperăm că acolo nu voi avea alte surprize.
@alinafulg: mie mi-a oferit un pret de 55 euro / triplă in august și de 35 euro / zi in septembrie. Deci 45 de euro / in medie. Și mi-a răspuns că nu negociază. Cred ca merg la Ammos.
Dintre cunoscătorii locului, ce imi recomandați?
@zamolx - Am vazut ca Ammos este în Sarti. Arată bine, care este pretul pe noapte?
@zamolx: si eu caut cazare pentru iunie in sarti. Din toate cazarile doar la acestea doua v-ati oprit? Ati trimis direct la proprietar mail? Au raspuns repede? Eu nu am mers in Grecia decat prin agentie si cam am emotii cu rezervarile astea directe...
@fra: am fost de 3 ori in Grecia și de fiecare dată am rezervat pe mail. Mergi liniștit, dacă primești mail de confirmare de la proprietar : "banii au intrat in cont, programarea e ok. Va așteptăm "
Am trimis la mai multe pensiuni cereri de preț pentru vara asta, dar Ammos și Barracuda au avut prețul cel mai bun. Și locația potrivită, prefer Sarti nou, datorită intrării line in apă.
Toate informațiile le-am cules de pe amfostacolo. Mulțumesc tuturor celor care fac recenzii, totul este mai ușor când ești informat.
@/ zamolx - Am mers în Grecia de încă două ori cu rezervare direct de la proprietar, în Lefkada și Thassos. Nu a fost nici un fel de problema, am trimis avansul iar cand am ajuns am platit restul, cum a fost întelegerea. Cazările au fost mai ieftine și mai bune decăt cele prin agenție.
@fra: pe acest site găsești toate hotelurile din Sarti. Intri pe linkul catre site-ul fiecărui hotel și vorbești direct cu proprietarul. Apropo, eu am folosit și telefonul ca metodă de contact.
http://www.sarti.gr/ro/halkidiki-hoteluri-apartamente.html
Pai exact pe site-ul asta am intrat si eu. Doar ca eu acum am o lista cu peste 10 cazari. Probabil se vor imputina cand aflu exact pretul la fiecare. Am observat si eu ca pretul la ei e mai mic decat prin booking si ma atrage si pe mine varianta asta directa. Cred ca zilele astea ma apuc sa dau mailuri. M-ati incurajat. Multumesc!
@april12: Buna alegere, si eu tot incerc sa ma cazez odata la Sarti, pentru plaja aceea mare cu fata la multele Athos si celelalte din zona. Deocamdata am ales numai partea de vest a Sithoniei desi am descoperit vara trecuta plaje minunate si in est, langa Vourvourou si mai jos spre Sarti. Alegeri inspirate si vacante frumoase.
@calatorul: Multumesc de ecouri. Plajele de pe bratul Sithonia imi plac cel mai mult; cred ca sunt mai impresionante decat cele de pe Kasandra. Sarti a fost un vis implinit pe care oricand l-as "revisa"...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2016 De evitat — scris în 02.09.16 de mansu_one din CRAIOVA - nu recomandă
- Jul.2016 Pacat pt astfel de cazari intr-o statiune excelenta — scris în 08.02.17 de ruxycio din SIBIU - nu recomandă