ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.09.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
SEP-2020
DURATA: 2 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 52 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Un hotel foarte potrivit nu doar pentru tranzit

TIPĂREȘTE URM de aici

După Eceabat, următoarea etapă a călătoriei noastre în Turcia de anul acesta a fost, firește, pe partea asiatică a strâmtorii Dardanele, în Çanakkale, unde am ajuns trecând cu feribotul din Kilitbahir (variantă de preferat față de trecerea din Eceabat, pentru că sunt curse mai dese, iar trecerea e mai rapidă, 12-15 minute).

Tot booking.com mi-a oferit soluția pentru cazare, cu cerințele obișnuite: hotel notat cu minim 8, cu dotări minime de 3 stele, cu baie proprie și, obligatoriu, parcare.

Pentru centrul orașului e cam greu de găsit ceva convenabil, mai ales din punctul de vedere al parcării, dar am găsit ceva totuși care mi s-a părut potrivit: Ataol Troya Hotel.

Notat cu o medie de 8,5 de către oaspeții hotelului, acesta este situat chiar în inima orașului, la vreo 100 m de debarcaderul feribotului spre Kilitbahir, Eceabat și Gökçeada, pe o străduță îngustă, cu sens unic.

La rezervare, am avut posibilitatea de a opta și pentru un loc de parcare, inclus în preț, acesta fiind chiar pe stradă, în fața hotelului, care dispune doar de două astfel de locuri de parcare. Există și o alternativă, specificată pe pagina hotelului: Este posibilă parcarea privată la o locaţie în apropiere (nu este necesară rezervare) şi costă 2,50 EUR pe zi.

De altfel, eu pe această variantă mizasem, dar dacă mi s-a oferit opțiunea de care spuneam, nu am refuzat-o, deși asta a impus să nu mișc mașina de acolo în cele două zile cât am stat la acest hotel.


despre SERVICII

Am fost întâmpinați cu multă amabilitate din partea personalului (băieți tineri, vorbăreți și dispuși să ajute), vorbitori de engleză și bine instruiți. De asemenea, la micul dejun, personalul era foarte amabil.

În cameră, s-a făcut ordine în ambele zile cât am stat.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Pentru prețul plătit, am beneficiat de servicii foarte bune. Camera dublă era destul de mare, cu un pat larg și comod, cu aparat de aer condiționat, TV LED cu programe prin satelit, minibar (gol, ca urmare a regulilor anti-covid). Am găsit camera curată, nimic de reproșat.

Baia, suficient de largă, cu cabină de duș, uscător de păr. Aici am găsit cinci prosoape, săpun, șampon și dozator cu săpun lichid.

Singurul aspect mai puțin plăcut ar fi dușul fix, fapt ce poate fi incomod pentru anumite persoane.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Hotelul dispune de un bar situat la parter, unde este și recepția, dar nu are restaurant propriu. Doar micul dejun, inclus în preț, este servit la hotel, la ultimul etaj, în sistem bufet și este alcătuit din salam, crenvurști, omletă, salate, legume, miere, dulceață, unt, măsline, lapte, ceai, cafea.

Deși sistemul este în mod normal cu autoservire, cum am intrat în sala de servire a micului dejun, a apărut o doamnă cu zâmbetul larg, ce nu putea fi acoperit pe de-a-ntregul de mască, ce ne-a făcut să înțelegem, mai prin semne, mai cu vorbă turcească (nu vorbea englezește), că ne va servi ea, cu ce-i spunem că dorim.

Evident, acesta este noul mod de servire conform cerințelor de reducere a riscului de infecție cu noul coronavirus.

La acest etaj este și o mică terasă, de unde se vede strâmtoarea și o parte din oraș.

Pentru prânz și cină, în imediata apropiere se găsesc numeroase localuri, pentru toate gusturile, unele dintre acestea servind, în contextul pandemiei și mâncare de luat la pachet.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Orașul Çanakkale are un farmec specific orașelor orientale, dar are și un aer mai occidental. În plus, este și curat, așa că este o experiență plăcută să te plimbi pe străzile acestuia.

Un loc foarte plăcut, mai ales seara, este faleza portului, pe care te poți plimba și unde găsești câteva lucruri interesante. Cel mai vestit este calul troian, din lemn, folosit la filmul Troia, din 2005. Tot în aceeași zonă, se găsește o reproducere în miniatură a sitului arheologic Troia (Truva Şehir Maketi) și, mai spre capătul nord-estic, Piri Reis Anıtı, monumentul lui Piri Reis, amiralul flotei otomane din vremea lui Soliman Magnificul și roza vânturilor.

Toate acestea se găsesc la est de debarcaderul feribotului. Mergând în sens opus, spre sud-vest, se ajunge la Çanakkale Deniz Müzesi (Muzeul Marinei Militare) și Çimenlik Kalesi (Cetatea Çimenlik). Din păcate, la data vizitei noastre, acestea erau închise, ca de altfel și Muzeul arheologic. Mai sunt și alte locuri de vizitat, despre care am amintit aici.

Evident, trebuie să mai precizez că, la vreo 30 km sud de Çanakkale se găsește situl arheologic al orașului antic Troia.

Oricum, am fost foarte mirat că întreaga zonă, atât pe partea europeană, cât și pe cea asiatică este folosită de români doar, sau majoritar pe post de popas de o noapte, în tranzit, deși ea are multe de oferit, sub toate aspectele turistice și nu numai.

Toți românii întâlniți erau doar în trecere, grăbiți să ajungă mai repede la destinația finală. Păcat, pentru că, repet, sunt multe lucruri de făcut și văzut prin zona Helespontului.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Costi in 25.09.20 17:27:19
Validat / Publicat: 25.09.20 18:01:24

VIZUALIZĂRI: 751 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Vedere spre Eceabat, de pe terasa hotelului. Se vede și feribotul.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35100 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 52.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    7 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [25.09.20 18:00:55]
    »

    Mutat în rubrica "Ataol Troya Hotel, CANAKKALE" (nou-creată pe sait)

    -----

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    ​​

    CostiAUTOR REVIEW
    [25.09.20 18:11:50]
    »

    @webmasterX:  

    Da, e corect. ​

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    MikaPHONE
    [25.09.20 18:23:47]
    »

    @Costi:  Nu am mai fost de ceva timp în Turcia deși este o tara în care am mers întotdeauna cu plăcere și unde ne-am simțit mereu foarte bine. În Canakkale am fost de câteva ori, și, ai dreptate, este un oraș în care merita sa stai mai mult de o noapte. Și noua ne-a plăcut mult orașul, plimbarea pe faleza, apusul de soare văzut din zona portului. Mulțumesc pentru amintirile pe care mi le-ai trezit cu review-ul tău. Votat cu mult drag!  

    webmaster
    [25.09.20 18:24:41]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    mishu
    [25.09.20 23:11:14]
    »

    @Costi:  Buna recomandarea cu hotelul, dar si recomandarile. Felicitari, votat cu mare drag.

    silvia tudoran
    [26.09.20 19:20:52]
    »

    Costi, imi place stilul tău și urmăresc de multe ori ce zici, mai ales că o cam luăm în aceleași direcții deseori - Turcia fiind una dintre favorite.

    Și nu stiu de ce, am observat în mai multe rânduri, dacă se întâmplă să aibă cineva 19 voturi... durează pănă obține și votul cu nr. 20.  Să fie oare din cauza superbonusului? 

    Ei, uite, că s-a nimerit să îl ofer eu.

    Cu drag!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    CostiAUTOR REVIEW
    [28.09.20 11:15:01]
    »

    @silvia tudoran:  

    Mulțumesc pentru mesaj și pentru vot...

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Mika, mishu, silvia tudoran

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060333013534546 sec
    ecranul dvs: 1 x 1