GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vacanta extra (sezon) -continuare la 'Descopera Bansko'
Am descris zilele trecute minivacanta de la inceputul lui noiembrie - care pentru mine a inceput sa fie traditionala deja.
anul trecut am fost tot in bansko si am descoperit apele termale de aici, zecile de hoteluri noi, care au in extrasezon niste preturi de nerefuzat.
desi caut mereu locuri noi (ma inspir din experienta prietenilor amfostacolo), anul asta am hotarat sa merg din nou in bansko pentru a explora putin imprejurimile (anul trecut vremea relativ urata, copilul de 1 an si piscina extraordinara m-au cam tinut in hotel).
am incercat la acelasi hotel ( Lucky-Bansko) dar au umflat pretul fata de anul trecut. am cautat pe amfostacolo hoteluri multe si cu review-uri bune.
intr-un final m-am hotarat la un hotel din Banya (5-6 km de bansko) cu review-uri bune pe booking.com, inclusiv de la romani.
destul de usor de gasit, hotelul nu se afla pe strada principala, este in planul 2, pozitionat central in banya, intre case ale localnicilor. mi-a lasat senzatia unui deja vu (genul pensiunilor agroturistice din maramures).
hotelul este nou (cred ca este a 2-lea an) cu o arhitectura frumoasa ce se regaseste in majoritatea hotelurilor din bansko.
are 7-8 locuri de parcare in exterior, chiar in fata hotelului, spre care sunt pozitionate cateva camere de supraveghere, de la receptie mi-au spus ca nu au fost probleme (stim noi de care).
in loby se afla receptia (normal!) si un mic restaurant (10 mese) cu bar. in restaurant se serveste micul dejun (toata lumea cazata pentru ca este inclus in pretul camerei), de asemenea la pranz si la cina se poate comanda din meniu, destul de variat cu preturi cam 10% sub pretul de la mehanalele din bansko, dar fara spectaculozitatea pe care o gasesti acolo. una peste alta eu zic ca se mananca bine la un pret decent.
tot la parter se mai afla o camera plina cu echipamente sportive (sky, biciclete etc.) care pot fi inchiriate. pe site am vazut ca inchiriaza si atv dar nu am vazut acolo nici nu am intrebat pentru ca nu m-a interesat.
zona spa se afla tot la parter si cuprinde: sala de forta (destul de bine dotata - mai putin banda de alergare), bai de aburi, sauna, jacuzzi, baie de apa rece -astea intra in pretul camerei; doua camere unde poti face masaj sau tratamente cosmetice - care se platesc (clientii hotelului se pare ca au discount). de asemenea am vazut si o masa pentru hamam (baie turceasca) unde era liber sa intri, dar unde probabil platesti pentru a te servi cineva (nu am incercat).
ingurul lucru care nu mi-a placut a fost jacuzzi care este o cada mica de o singura persoana. ma asteptam la ceva mai mare. este cu apa termala fierbinte destul de urat mirositoare...
tot in zona spa este amplasata piscina (pentru care am plecat cu mic cu mare la drum). piscina are cam 12 m lungime cu 5 latime si are diferenta de nivel de la 1m la 2 m. are cateva sezlonguri, scaune de gradina si mese de plastic. spatiul de pe marginea piscinei este mic. destul de inghesuit (pretentiosilor le poate creea discomfort - dar eu nu sunt prea pretentios).
cu saritul in apa estecam problema pentru ca apa sare pe gresie si se usuca destul de greu. din cand in cand vine cineva cu un mop sa stranga apa.
apa a avut in permanenta 36-38 de grade, iar spatiul piscinei era incalzit.
hotelul de fapt este un aparthotel, concept despre care s-a mai vorbit. are 3 etaje cu lift si mai multe tipuri de camere. pentru 2-3-4 (persoane) si chiar mai mult.
au camere simple (unde pot sta chiar si 3 adulti) apartamente cu un dormitor, si apartamente cu 2 dormitoare. unele din acestea sunt " maisonette " cu scara interioara (am exclus din start acest tip datorita celui mic). toate aceste tipuri de camere sunt dotate cu bucatarie (destul de bine utilata), cu televizor (unde se prinde protvinternational) cu wi-fi (pentru internauti) telefon, prosoape impecabile, uscator de par etc.
halatele de baie (desi pe site scrie ca sunt incluse) se solicita de la receptie, sunt trimise in camera si se plateste 3leva/bucata (destul de ieftin 1,5 euro).
eu am optat pentru apartament cu un dormitor. afara de ceea ce am enumerat mai sus in living aveam o canapea de colt de piele extensibila, afara de cea unde in prealabil mi-au amenajat sa doarma copii; masa cu 4 scaune, semineu (pentru foc trebuie sa vorbesti la receptie si probabil se plateste); 2 balcoane.
incalzirea in camere se face electric prin convectoare prinse in perete. nu am vazut aer conditionat (probabil nu e nevoie).
baia are cabina de dus si boiler electric.
personalul foarte amabil si destul de discret. la receptie si bar vorbeau engleza.
hotelul dispune de un microbuz 8+1 locuri care face in sezonul de sky curse pana la gondola gratuit.
micul dejun este destul de bogat, se poate alege din mai multe preparate, iar in week-end este bufet suedez, mai mult decat satisfacator. cafeaua servita aici nu se uita usor: P.
dupa atatea informatii nu va doresc decat sa aveti un sejur cel putin la fel de placut ca cel pe care eu l-am avut!
personalul este destul de discret si amabil.
Trimis de essential1975 in 12.11.10 12:54:53
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: veliko tarnovo, balcik
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (essential1975); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 41.88055600 N, 23.52277800 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am adaugat in fisa tehnica coordonatele gps ale hotelului, ne poti confirma daca sunt corecte?
hotelul e clar ca acolo este. ceea ce ma deruteaza este faptul ca are acoperisul rosu si trebuia sa apara asa in fotografie. poate este o fotografie mai veche. oricum este in planul 2 fata de drumul ce vine din bansko. recunosc sensul giratoriu din apropiere. poate imi fac timp sa adaug niste fotografii.
Daca cumva mai cititi acest ecou as dori cateva informati suplimentare. Am fost anul trecut la Banya in drumul spre Grecia si am stat la hotelul Aspa Villa putin mai sus de Aquillon. Aspa Villa nu mai apare pe booking.com. Ne gandim sa mergem mai multe zile (5-6) in august.
Preturile pt. august in 2013 sunt destul de mari comparativ cu noiembrie 2010. Un apartament cu un dormitor este acum 51E/noapte. Am inteles oare bine ca in cursul saptamani micul dejun este meniu fix? De ce credeti?
Ati vazut cumva si piscina exterioara? Ma intereseaza dimensiunea si daca exista spatiu suficient pentru sezlonguri.
Dupa cum stiti pe booking.com apar 3 tipuri de apartamente cu 1 dormitor. Dumneavoastra ce tip ati avut si ce tip ati recomanda. Am citit ca studio si camerele duble nu au Balcon asa ca vrem sa luam un apartament.
La Aspa Vila o cina ne-a costat 31 Lv (inclus o bere si un juice). La Aquillon cam care sunt preturile pentru pranz si cina. Nu obijnuim sa gatim in concediu, cel mult ne facem cafea dupa gustul nostru.
Mai cunoasteti alte hoteluri cu apa termala in zona?
Dumneavoastra pe ce traseu mergeti la Banya?
Va multumesc pentru raspuns.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)