ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.05.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAR-2021
DURATA: 1 zile
Familie
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi - foarte potrivit pentru o escapadă de o zi

TIPĂREȘTE

S-au adunat multe escapade de o zi în pandemia asta. Este clar că nu pot să mai scriu despre toate și îmi pare rău, dar în limita timpului, și până vom reuși să facem ceva mai consistent, o să mai aduc în atenție câte una.

Într-o zi frumoasă de martie, când n-am avut chiar toată ziua la dispoziție, am ales de pe lista lungă de escapade de o zi, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, care își aștepta de ceva timp rândul.

Să ajungi acolo din București este destul de la îndemână. Pe Autostrada A1 spre Pitești, la km 49, este o benzinărie renumită și acolo un indicator maro te invită la dreapta spre Ansamblul Brâncovenesc, iar de acolo mai sunt aprox 3 km până la Potlogi. Noi am mai fost pe drumul acesta acum mulți ani, când am petrecut un week-end la Insieme Grand Resort din satul învecinat, Pitaru și ne-am învârtit pe lângă zidurile palatului, atunci închis și aflat într-o stare de degradare aproape totală. La vremea aceea, cei aprox 3 km au fost îngrozitor de răi și am crezut că ne lăsăm mașina prin craterele imense din șosea. Acum drumul este asfaltat și ajungi numaidecât la destinație.

Având în vedere pandemia asta, pentru orice eventualitate am sunat înainte de a porni la drum ca să nu avem vreo surpriză și să fie închis. Programul este de marți până duminică (lunea este închis) de la 9 la 17,30, dar trebuie verificat pentru că sunt fluctuații de aprox o oră de la vară la iarnă. Nu era închis din cauză de pandemie și ne-am bucurat să aflăm că vom avea parte și de turul ghidat. Asta ne place foarte mult pentru că ne scutește de lecții și ne place să auzim povești pe care nu le găsim altundeva. Că sunt legende sau născociri în scop comercial, stăm cu urechile ciulite și ne place să ascultăm.

De acasă noi am făcut aprox o oră. Am plătit intrarea 10 lei/persoană și a trebuit să așteptăm pentru turul ghidat aprox o oră pentru că de la 13 la 14 s-a făcut igienizarea. Nu ne-a deranjat pentru că ne-am plimbat prin curți și grădini, chiar dacă voiam să facem asta la final. La ora 14 fix am fost luați în primire de o doamnă și turul ghidat a durat aprox 45 de minute.

La sfârșitul anilor 1600 Constantin Brâncoveanu ridica la Potlogi o curte domnească pentru fiul său cel mare, Constantin, așa cum ne spune și inscripția (pisania) de pe fațada palatului. De ce la Potlogi? Pentru că localitatea se afla pe drumul principal care lega București-ul de Târgoviște și Craiova.

După ce domnitorul a fost decapitat, turcii au devastat palatul căutând aur și timp de aprox 300 de ani complexul n-a făcut decât să se deterioreze.

Restaurarea, practic reconstrucția ansamblului a început în anul 2011 în cadrul unui proiect european și a durat 4 ani, astfel încât la sfârșitul anului 2015 a avut loc inaugurarea.

Odată cu reconstrucția complexului, tot cu fonduri europene, s-a amenajat și albia pârâului Tudorel în care dădeau grădinile palatului dar și o parcare generoasă în fața complexului, care poate găzdui multe mașini, mai mari sau mai mici. Palatul a fost renovat și mobilat cu obiecte autentice de la Complexul Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște.

Ansamblul Brâncovenesc este compus din: 3 curți, Cuhnia (Bucătăria), Casa slujitorilor, Biserica, Vechea casă boierească, Palatul, Droșcheria (Atelierul de trăsuri) și tot complexul este înconjurat de zidurile de incintă. Cele exterioare sunt originale iar cele interioare sunt reconstruite.

Cu cele 3 curți am făcut cunoștință înainte de turul ghidat. Imediat după intrare ești în curtea principală în care se află Palatul și multe alei cu pietriș și ronduri cu iarbă și puieți decorativi. În stânga este curtea slujitorilor, acum ocupată de sculpturi realizate în cadrul Taberei Naționale de Sculptură Vasile Blendea, iar în spatele palatului sunt grădini care se întind până la Pârâul Tudorel, acum amenajat cu băncuțe și un podeț.

Turul a început cu Cuhnia (Bucătăria) care se află în partea dreaptă, imediat cum intri. Din ea nu a mai rămas practic nimic, dar a fost reconstruită exact așa cum era pe timpul domnitorului. Nici un obiect nu este original, dar toate sunt după modelul celor de demult. Zidurile sunt masive și de remarcat este turnul octogonal cu rol de ventilație, o hotă naturală. Ce a rămas original sunt fragmente din fundația bucătăriei, o parte din zidurile parterului palatului și ruinele casei vechi.

În partea opusă bucătăriei se află Droșcheria (atelierul de trăsuri) și ne-a plăcut să ascultăm povești despre modul de deplasare în acele timpuri și să vedem modele de calești, de la cele ușoare pentru vreme frumoasă până la cele închise. Mândrie mare pe doamne la vremea aceea să se plimbe cu caleașca, pentru că astfel puteau să-și etaleze toaletele.

Palatul are pivniță, parter și etaj iar accesul la etaj l-am făcut printr-un foișor deschis de unde se vede frumos curtea principală cu toate acareturile și intrarea în complex. Parterul are 3 încăperi mai mari și 2 mai mici și tot aici pe jumătate îngropată se află pivnița. La etaj este sala de ospețe, apartamentele domnului și doamnei, toate cu ferestre mari, camera chelarului (cel care administra proprietatea) /a tezaurului, precum și toaleta și loggia.

Dintre poveștile pe care le-am auzit cele mai amuzante au fost cele despre ritualul mesei. Cum mesele boierești începeau undeva după amiază și durau până dimineata, cum mâncau ei peste 50 de feluri de mâncare, beau cele mai fine băuturi produse în Europa și cum cafeaua și țigara încheiau orice masa domnească.

Se pot vedea în aceste încăperi, veșminte, obiecte de mobilier, biroul de lucru al domnitorului, realizate cât mai aproape de cele originale, sala tronului, sigilii, inele, obiecte de podoabe, monede, vase, macheta palatului. Sunt și câteva piese originale printre care un cufăr de călătorie al domnitorului sau urme din vechea tencuială.

În camera Doamnei și a copiilor sunt multe panouri informative despre construcția palatului dar și despre familia Brâncoveanu.

Către pivniță am ajuns trecând printr-o încăpere unde au loc tot felul de activități, în special cu copiii, în săptămâna altfel. Pivnița bolțită are un pilon central care sprijină întreaga construcție. Sunt 4 încăperi devenite acum loc de evenimente și conferințe. Și aici erau mai multe panouri informative despre clădirile în stil brâncovenesc din țara noastră.

Biserica cu hramul Sfântul Dumitru are curte separată, este foarte frumoasă și îngrijită și a fost tot timpul funcțională.

Nu se vizitează Casa slujitorilor și vechea casă boierească, o clădire care va deveni Bibliotecă.

Grădinile sunt la început de drum fiind atât de tinere. În afară de faptul că era anotimpul nepotrivit, ghida ne-a spus că nu sunt chiar conturate, dar să îi vizităm peste 5 ani și vom fi uimiți.

Bonusul zilei a fost Casa Memorială Nicolae Grigorescu, care se află la 2 km de Ansamblul Brâncovenesc, în următorul sat, Pitaru. Și ghida dar și doamna de la bilete ne-a zis ca ar fi păcat să nu vedem și această casă dacă tot suntem atât de aproape. Cum ne propusesem să nu ne întoarcem pe același drum, ci să facem un circuit spre casă, pe drumul vechi spre Pitești, iar Pitaru era în drumul nostru, ne-am oprit bucuroși.

Casa Memorială Nicolae Grigorescu a fost deschisă prin grija Primăriei și avea, acum nici 2 luni intrare gratuită. Nicolae Grigorescu s-a născut la Pitaru și a locuit până la 6 ani în această zonă. Casa este o replică a casei din Câmpina unde a trăit și a murit, pentru că cea în care s-a născut era mai departe de unde este acum satul Pitaru, care a fost strămutat pe actuala locație. Aici puteți vedea o expoziție de tablouri într-o încăpere destul de mare sub forma literei L. Domnișoara care ne-a primit face și pe ghidul dar sunt și câteva panouri informative.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi este un loc ce merită vizitat și sper ca pozele să vă transmită asta. Accesul este absolut facil, taxa de intrare mai mult decât acceptabilă, turul ghidat este binevenit, iar copiii s-ar bucura să audă povești și să zburde prin curți și grădini sau pe marginea pârâului Tudorel.


[fb]
---
Trimis de Aurici in 07.05.21 15:45:46
Validat / Publicat: 07.05.21 16:18:36
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în POTLOGI [DB].

VIZUALIZĂRI: 1136 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Vedere din foișor către intrare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 56600 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

ANILUPHONE
[07.05.21 17:10:43]
»

Mă bucur că ai ajuns la Potlogi și ai vizitat Ansamblul Brâncovenesc și ne împărtășești și nouă impresiile tale.  

Mă emoționez când citesc despre satul meu natal și locuri dragi sufletului meu. ​

Și eu recomand vizita la Potlogi mai ales acum după ce Ansamblul Brâncovenesc a fost reabilitat și introdus în circuite turistice iar drumurile sunt foarte bune până acolo.

Felicitări pentru plimbare și articol și îți mulțumesc.

Toate cele bune! ​​

​​

webmasterPHONE
[07.05.21 17:37:02]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

-​​

​​Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.​​

​​

micutzuPHONE
[07.05.21 20:49:49]
»

Salut. Foarte interesant și util articolul tău. Pentru ca distanta dintre Pitești și Potlogi nu este mare, voi rezerva o jumătate de​ zi pentru o mica excursie cu scopul de a vizita acest obiectiv turistic. Fotografiile sant foarte frumoase și reprezinta un atu în plus pentru vizitarea acestui loc. Toate cele bune.

AuriciAUTOR REVIEW
[07.05.21 21:55:08]
»

@ANILU:  Satul tău este foarte frumos! Am mai trecut prin el când am stat un week-end la Pitaru, la Insieme. Și atunci și acum mi-au plăcut casele, multe care păstrează din stilul brâncovenesc și gospodăriile îngrijite. Atunci ne-am uitat doar la zidurile exterioare ale Palatului, dar de când am aflat că s-a restaurat am vrut să ajungem neapărat. Numai că uite câți ani au trecut.

Cred că și eu m-aș emoționa dacă aș citi despre satul meu, așa că te înțeleg și mă bucur că am adus puțină nostalgie. Și eu îți mulțumesc pentru vizită și ecou și îți doresc un an cât mai plimbăreț. ​

@webmaster:  ​Mulțumesc mult, seară faină!

@micutzu:  ​Cred că e aceeași distanță de la Pitești ca și pentru noi din București, punând la socoteală balamucul mai mare cu traversarea orașului spre autostradă. Chiar este o ieșire lejeră și foarte plăcută. Acum că și grădinile sunt verzi cred că este și mai frumos.

Mulțumesc de vizită și ecou, toate bune și vouă! ​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Floria CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[08.05.21 18:33:59]
»

Am fost la Potlogi cu vreo patru ani în urmă, la începutul lunii iunie când trandafirii din curtea bisericii Sf. Dumitru îşi etalează întreaga lor frumuseţe şi risipesc un parfum ameţitor. ​​

Am avut ocazia să-l întâlnim pe preotul paroh care s-a ocupat de restaurarea integrală a bisericii, cu ajutorul fondurilor europene. Am aflat că biserica de la Potlogi este prima biserică ctitorită de Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu, înainte de a deveni domnitor al Ţării Româneşti. Ca şi în cazul curţii domneşti de la Mogoşoaia, mai întâi a fost construită biserica şi abia după câţiva ani au fost înălţate palatul şi anexele gospodăreşti. ​​

Interiorul bisericii păstrează fragmente din pictura originară de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu şi din pictura italianului Umberto Marchetti de la începutul secolului XX. Mare parte din zidurile interioare ale bisericii au fost repictate cu ocazia recentei restaurări, astfel încât biserica are picturi din trei epoci diferite.

​​Se consideră că biserica de la Potlogi este prima construcţie în stil brâncovenesc din ţara noastră, cu alte cuvinte stilul brâncovenesc s-a născut la Potlogi! ​​

Vă doresc o primăvară frumoasă cu multe plimbări relaxante!

tata123 🔱
[10.05.21 10:35:36]
»

@Aurici: Prezentarea de mai sus mi-a amintit de vizita din 2016 la Ansamblul brâncovenesc Potlogi, ulterior și la alte obiective turistice din zonă (casa memorială „Nicolae Grigorescu” din Pitaru, conacul „Gavril Drugănescu” din comuna Florești-Stoenești - vezi impresii sau mănăstirea Strâmbu-Găiseni - vezi impresii).

O incursiune de o zi la Potlogi e perfectă pentru bucureșteni, posibil combin​ată cu un picnic pe malul râului Argeș. Consider că restaurarea complexului brâncovenesc e o reușită, potențialul turistic al zonei a crescut mult. Personalul muzeului și cei de la Centrul de Informare Turistică Potlogi sunt activi pe canalele media și organizează multe evenimente interesante.

Chiar ieri, 9 mai - Ziua Independenței de Stat a României și Ziua Europei, intrarea a fost gratuită și au avut loc mici acțiuni culturale (tvpartener.ro/2021/05/09/ ... a-europei-video).

Numai bine și călătorii frumoase! ​

AuriciAUTOR REVIEW
[12.05.21 11:33:22]
»

@Floria: Scuză-mă Floria pentru întârziere, am fost plecată, parțial fără semnal. Mulțumesc mult pentru completări, sunt binevenite. Din tot ce am auzit și am văzut acolo și mie mi s-a părut că stilul brâncovenesc s-a născut la Potlogi. Dar nu ne-ai povestit despre ansamblu.

@tata123: Scuze, de asemenea pentru întârzierea cu care răspund. Este o reușită restaurarea ansamblului, iar personalul mi s-a părut și mie foarte dedicat. Doamna de la bilete ne-a "alergat" până în parcare să ne spună că și casa memorială "Nicolae Grigorescu" merită o vizită.

Va mulțumesc pentru vizită și vă doresc, de asemenea, un an bogat în călătorii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Aurici, Floria, micutzu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂAnsamblul Brâncovenesc Potlogi:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.095149040222168 sec
    ecranul dvs: 1 x 1