GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Îndelung așteptata vacanță de vară, sfârșit de iunie 2013, destinația: Obzor, RIU Helios Bay.
Traseu: Am plecat din București pe ruta clasică: București - Giurgiu - Ruse - Razgrad - Shumen - Varna - Obzor. De vamă am trecut foarte rapid (taxa a fost de 6 eur, iar la întoarcere 2 eur /4 leva).
Drumul în general liber și per total ok, mai bun în anumite zone și mai puțin în altele. Între Tsar Kaloyan și Razgrad se asfalta pe anumite porțiuni, efectuându-se lărgirea drumului cu încă o bandă alternativ pe sensul de mers (2+1). Pe autostradă între Shumen și Varna am circulat integral (fără devieri), totuși sunt zone unde asfaltul este uzat și probabil vor urmă lucrări (cel puțin punctuale) de remediere.
Singura "problemă" cu care m-am confruntat a fost când în drum spre vamă, în loc să ocolesc ca de obicei Giurgiu, am decis să îl traversez. Toate au fost bune până când într-o intersecție cu variante doar stânga/dreaptă GPS-ul îmi arată hotarît înainte. Explicatia? Foarte simplu, se blocase cu mult timp în urmă și îmi arată înainte saracu’, dar pe Blv. Magheru. După resetul de rigoare am continuat neabătut drumul.
Hotelul și cazarea: La intrarea în Obzor hotelul este vizibil pe partea stânga, pentru a ajunge ușor la el se face stânga în prima intersecție semaforizata, iar apoi încă odată stânga langa amfiteatru și se ajunge în parcarea acestuia. Coordonate GPS: 42.826285,27.881541
RIU Helios Bay este amplasat pe malul mării și are o arhitectură interesantă, fiind pozitionat la ~300 m de centrul orașului. Toate camerele acestuia au vedere către mare, frontal sau lateral.
Deși sunt foarte multe locuri în parcare, pentru ca eu am ajuns foarte târziu (în jur de 17:30) erau cam toate ocupate. În întâmpinarea problemei mele a ieșit băiatul de la poartă, zambitor și foarte amabil, dar cu foarte slabe (spre deloc) cunoștiințe de engleză... Din fericire bulgară mea de baltă mi-a venit în ajutor (o mai folosisem și la achiziționarea vignetei) și după un scurt dialog în “bulgleză ” s-a rezolvată problema (evident că i-am "mulțumit" corespunzător).
Recepționerele au fost amabile și ne-au întâmpinat cu cockteiluri (un suc de portocale foarte slab alcoolizat).
Cazarea s-a făcut rapid, în câteva minute am primit brățările, cardul camerei și tichetele pentru prosoape.
Camera: Dublă superior (nr. 4130), aflată la două etaje deasupra nivelului recepției, cu vedere frontala la mare, era spatioasă, curată și aerisita. Este mobilată cu gust, având un pat matrimonial foarte mare și suplimentar o canapea extensibilă de două locuri pentru copil. Există o mică diferență de nivel, zona dinspre interior fiind mai sus cu două trepte decât cea de langa balcon. Pe jos este mochetă.
Balconul este dotat cu o masă și două scaune (de plastic) cât și un uscător montat în perete.
Baia suficient de mare, dotata corespunzator (sapun, gel de duș, șampon, caști de baie). Dușul este de tip walk-in.
Curățenia în cameră se făcea zilnic, inclusiv schimbarea prosoapelor și completarea consumabilelor.
Spre deliciul copiilor, în fiecare zi găseam diferite aranjamente făcute din prosoape: elefanți, fluturi, lebede, bărcuțe, flori, etc.
Piscine: Sunt două piscine exterioare și una interioară.
Cea pentru adulți (cu adâncimi între 1.20 - 1.50m) este mare și curată, însă de dimineață apa era un pic cam rece.
Piscină mică (pentru copii) are adâncimea de 0.60m și este un pic neîncăpătoare mai ales că mulți părinți intră că să fie alaturi de cei mici.
Șezlongurile erau în număr suficient de mare pentru a acoperi cererea, deși se practică metodă "rezervării" cu prosopul.
Piscina interioară (deschisă între 08:00 și 19:00) este cam mică, fiind împarțită de un grilaj în zona de adulți (1.5 m) și cea mai puțin adâncă pentru copii (0.7 m). Apa avea o temperatură de ~25 grade. Tot aici găsim jacuzzi (10lv/30 min), sauna (10lv/60 min) cât și o sală de gimnastică destul de bine dotată. Pentru amatorii de masaje faciale/corporale, impachetari cat si o intreaga suita de alte tratamente, se poate apela (contra cost) la serviciile oferite de Dzen Spa.
Masa: Sistemul „all-inclusive” este foarte bine implementat.
La intrarea în restaurant eram întâmpinați de către Managerul pe partea de alimentație (chiar asta scria pe ecusonul lui) și o parte din echipa de la restaurnat, gest de respect pe care l-am apreciat.
Micul dejun (07:30 – 10:00) a avut cam aceleași sortimente in fiecare zi, însă mezelurile și brinzeturile erau de calitate bună.
Prînzul (12:30 – 14:30) conținea o gamă largă de preparate culinare: supe și ciorbe, fripturi, preparate din carne și legume, diverse salate, multe feluri de fructe, torturi, prăjituri etc.
Cină (servită în două serii, intre 18:00 - 19:30 și 20:00 – 21:30) reprezenta punctul forte, oferta cuprinzând în fiecare seară specialitați: fripturi (porc, pui, vacă, curcan, iepure, miel), fructe de mare, somon la grătar etc.
Pentru evitarea aglomerației, la cină fiecare camera avea o masă rezervată, ce urma a fi folosită pe tot parcursul sejurului (relatii la șeful de sală).
În cele 8 zile au fost și două seri tematice, cât și o seară bulgărească.
Băuturile disponibile sunt cele autohtone, se poate servi vin alb sau roșu, bere, sucuri de fructe, sau gamă de carbogazoase Pepsi de la dozator.
Pe lângă acestea la baruri se prepară și câteva cocktailuri foarte bune. Programul celor trei baruri: Pool Bar 10:00 -18:00, Lobby Bar 15:00 – 23:00, Bar Salon 18:00 – 24:00.
Între mesele principale se puteu servi gustări în restaurantul tematic (10:00-12:00,12:30-15:00,15:00-17:00), existând destule variante (inclusiv pentru desert). Tot aici, cu o rezervare prealabila, se putea servi cina tip a la carte o singura dată pe sejur.
Personal: Amabil, atent, prompt, deși mai ales spre seară se vede că sunt destul de obosiți.
Aș remarca în mod special comportamentul deosebit de serviabil și jovial al celor de la baruri.
Excepția o constituie salavamarii de la piscine (detalii mai jos).
Distracție: Echipa de entertainment a făcut o treabă destul de bună, fiind prezentă pe parcursul zilei la piscină iar seara într-o sală de spectacole.
În timpul zilei turiștii sunt invitați la diverse concursuri: darts, boccia, aqua gym, aerobic, tir, fotbal, baschet, polo, volei.
De la ora 21.30, în fiecare seară, au loc spectacole interactive (în limba germană și engleză), însă consider că echipă de animatori se bazea un pic cam mult pe participarea publicului. Amatorismulu, combinat cu o stare (mai mult sau mai puțin pronunțată) de "oboseală" a voluntarilor știrbea rezultatul final.
Pentru copii există un mic loc de joacă, însă la piscină nu există nici un fel de distracti acvatice.
Există și un mini-club pentru copii (lângă barul de lângă piscină) însă cum comunicarea se face preponderent în limbă germană și engleză cei mici nu au o experiență ieșită din comun.
Plaja & marea: Șezlongurile și umbrelele sunt contra cost, 6 lv șezlongul și 6 lv umbrela (tariful standard în toată stațiunea), chiar și așa undeva în jurul orei 08:30 cu greu mai puteai găsi locuri libere în ultima linie. Alternativ se poate sta la piscină, plaja fiind imediat lângă.
Intrarea în mare nu este foarte lină. Apa a fost destul de caldă, cu mici valuri în cea mai mare parte. Într-o singură zi au fost valuri foarte mari și vânt puternic, afișându-se steagul roșu.
Structura turiștilor: Hotelul era plin, au fost peste 40% germani, 30% englezi, 20% slavi (ruși, ucraineni, bieloruși, cehi, slovaci, și sârbi).
Români foarte puțini, paractic îi numărai pe degete.
Puncte slabe: Eu unul nu prea am găsit. Două aspecte reclamate frecvent de alți colegi au fost mirosul neplăcut generat de râul Dvoynitsa (firul de apa de lângă terenul de tenis) și zgomotul generat de Luna Parkul instalat pe terenul de fotbal de lângă hotel.
În perioadă în care am fost eu nu am detectat mirosuri neplăcute, posibil ca în August, când este mai cald, să apăra ceva probleme. Cât privește Luna Parkul cel zgomotos, acesta era sublim, mirific, dar a lipsit cu desăvârșire. Nu știu dacă ulterior a apărut în zonă, insa din punctul meu de vedere era binevenit.
A existat totuși un moment foarte delicat, când slaba prezență a salvamarilor de la piscine a devenit brusc evidentă. Mai concret fetiță mea a alunecat pe gresie și a căzut în piscina mare. Deși avea colac asta nu a ajutat-o deloc, ba din contră, astfel ca a rămas blocată cu capul în apa și picioarele deasupra. În acel moment nu eram acolo (eu fiind de obicei salvamarul) iar băieții de la hotel nu erau de găsit. Soția mea a trecut prin clipe de groază până a reușit să o scoată din apă, din fericire în final nu s-a întâmplat nimic mai grav decat respectivă sperietură. Evident am înregistrat o reclamație, menționând din nou incidentul în formularul vizând gradul de satisfacție completat la sfârșitul sejurului.
Am primit scuze (care evident nu m-au încalzit deloc) și o încercare de a explica oarecum situația prin faptul că salvamarii mai au din când in când și alte indatoriri ce le ocupă timpul (!?!).
Am văzut ca și alți colegi au descris situații similare, pare ca este o problema destul de des întalnită.
La final: Camera trebuie predată până la ora 12:00. Pentru o taxă suplimentară se poate opta pentru un check-out tarziu, insă cu minim doua zile în avans.
Condițiile oferite sunt foarte bune (vorbim totuși de lanțul RIU), insă trebuie ținut cont în alegerea făcută de faptul că hotelul este oarecum orientat mai degrabă spre turiștii de vârsta a doua, cei mai tineri (cu sau fără copii) simțind anumite lipsuri la capitolul distracție, sejurul aici tinzând să fie un pic cam "liniștit".
Spre deosebire de stațiunile dedicate ale litoralului bulgăresc, nici stațiunea-oraș Obzor, cu tot farmecul ei aparte, nu reușește să echilibreze pe deplin acest aspect.
Trimis de Krisko in 28.10.13 10:38:35
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Golden Sands, Veliko Tarnovo
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Krisko); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 42.82648100 N, 27.88226300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Krisko: Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS, mai precis localizarea acestei unități pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)
Mulțumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 O vacanta de vis — scris în 29.07.22 de ux126308 din SIGHISOARA - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Concediu in vreme de pandemie — scris în 04.01.21 de mihaela2804 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Riu Helios by Obzor — scris în 20.08.18 de 48624 din ORășTIE - nu recomandă
- Sep.2017 Hotel Riu Helios Bay - Obzor — scris în 12.09.17 de Imola din ALBA IULIA - RECOMANDĂ
- Aug.2017 A fost super — scris în 20.08.17 de Vasile N. din IAşI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Vacanta Iulie 2017 — scris în 14.07.17 de nuicastefan din TâRGOVIşTE [DB] - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Cu bune si rele... nu vom reveni — scris în 29.06.17 de Wildhoney din GALAţI - nu recomandă