Hotel Altın Yunus – Three colors of holiday: Blue, Green and White

TIPĂREȘTE

Hotel Altın Yunus – Three colors of holiday: Blue, Green and White

(ceea ce ar fi echivalent cu încredere şi sinceritate, libertate şi contemplare, perfecţiune şi maturitate)

Aşa este recomandat hotelul în broşurile de promovare turistică turceşti...

Am mai amintit despre acest hotel, e drept, destul de sumar. La vremea respectivă, eram cazată la Pırıl Hotel, iar în drumurile mele prin peninsula Ceşme, dădusem peste această bijuterie care mă fermecase. De fapt, toată peninsula Ceşme este o încântare, dar Altın Yunus este cireaşa de pe tort şi veţi vedea de ce cred aşa...

Aşadar, am să vă prezint date suplimentare, eventual am să fac anumite precizări, astfel ca informaţiile privind această superbă locaţie să fie cât mai complete. De asemenea, vă spuneam la acea dată că voi încerca să vă descriu şi partea sudică a peninsulei (Alaçatı Korfezı, Altın Kum), eventual Şifne şi Resdere şi, drept urmare, voi afişa poze cât mai eificatoare. Iar de la Altın Yunus, abordarea acestor locuri este mult mai simplă şi mai comodă.

trilulilu.ro/video-calato ... umina-diminetii

Precizări

Înainte de a purcede la descrierea sejurului, am să vă dau totuşi unele detalii necesare pentru a înţelege modul în care s-au organizat turcii, eventual pentru a vă introduce în atmosfera hotelului:

1. Hotelul Altın Yunus se află la baza unul limb stâncos, pe partea estică a acestuia, în mijlocul unui cartier cu acelaşi nume, situat la circa 3 km de Ceşme (2.5 TRL costul transportului cu dolmuş, iar staţia este foarte aproape de hotel). Este aşezat cu faţa către plaja Ilıca (o plajă minunată, una dintre cele mai frumoase din lume, mărginită de mica peninsulă Şifne şi hotel Sheraton, pe de o parte şi hotel Ilıca, de cealaltă parte, ceva mai aproape de Altın Yunus). Undeva, dincolo de Şifne, se vede în depărtare peninsula Karaburun cu înălţimile ei ameţitoare şi veţi vedea din poze, eventual din videoclipuri, că nu exagerez. De fapt, hotelul propriu-zis se află pe malul mării, în mijlocul unei plantaţii de palmieri şi pini, la baza cărora sunt amenajate peluze de iarbă udate zilnic pentru a li se menţine prospeţimea. Intrarea pe domeniu (o barieră mecanică şi o cabină metalică) este păzită. Aceasta nu înseamnă că dacă veţi încerca să intraţi cu automobilul, ori ca pietoni, vi se va interzice accesul, eventual veţi plăti intrarea, aşa cum se procedează la hotel Meliton din Porto Carras. Puteţi să intraţi gratis. Dar nu vă veţi putea bucura de toate facilităţile hotelului, aşa cum vi se oferă în cazul în care locuiţi acolo. Prin urmare, nimeni nu vă obstrucţionează şi vi se dau toate informaţiile necesare, din nefericire, numai în limba turcă. Şi astfel, fie ca turist cazat la hotel, fie ca vizitator, veţi putea să păşiţi liniştiţi pe drumurile asfaltate ce străbat domeniul, eventual să admiraţi în voie vilele rezidenţiale minunate, ce sunt construite cu arhitecturi diverse, bine dotate şi foarte bine întreţinute, eventual puteţi să participaţi gratuit la spectacolele de seară organizate la Amfiteatrul hotelului şi care sunt uluitor de interesante. Dar, spre deosebire de cei ce locuiesc la hotel, şi care beneficiază de sistemul „all inclusive”, pe un vizitator, consumaţia îl costă, iar preţurile sunt destul de piperate.

2. De regulă, turiştii sosesc la hotel cu autocarele (hotelul este situat la circa 80 km de Adnan Menderes, aeroportul din Izmir), cu automobilele personale (de regulă, înregistrate la Izmir, ori Istambul) sau cu yachturile personale, Altın Yunus fiind dotat cu Marina proprie. Turiştii români pe care i-am cunoscut la acest hotel veneau acolo de mai mulţi ani, îşi făcuseră prieteni de alte naţionalităţi cu care împărtăşeau aceeaşi pasiune, – Ceşme – şi cu care conversau într-o manieră cât se poate de firească în limbile engleză şi germană. Ei bine, lucrul acesta m-a impresionat, mai ales că eu trăiam cu impresia cum că sunt un fel de pionieră ce a descoperit prima drumul spre Ceşme. Totodată, am aflat şi cum îşi procurau ei un sejur convenabil. Aşadar, în afara lunilor iulie şi august când hotelul este plin, iar tariful de cazare este exorbitant, se poate rezerva sejurul direct, adică, fără intermediari, fără agenţii de turism, fără turoperatori care, de cele mai multe ori, mai mult te încurcă. Aşa se face că în iunie şi septembrie, în timp ce la o agenţie, costul unui sejur de 10-14 zile, două persoane, all inclusive, este de circa 800-1000 Euro, există posibilitatea de a vă procura acelaşi lucru, uneori, la aproape jumătate de preţ... „- Noi am negociat şi poziţia camerei”, mi-a spus o doamnă din Focşani. „Nu ne venea să credem că atunci când am sosit, ni s-a dat chiar camera solicitată”... Lucru şi mai haios, am întâlnit acolo perechi care trăiau în concubinaj, ambii parteneri fiind căsătoriţi. Surprinzător, nu-i aşa?!... Iată, avem ce să învăţăm de la conaţionalii noştri!... „- E puţin probabil să-ţi întâlneşti amicii în Ceşme? Că ei nu prea vin pe aici. Mai ales la Altın Yunus”, m-a asigurat Sergiu, un domn extrem de simpatic, mereu relaxat, din Cluj, în vârstă de 50 de ani, care-şi petrecea anual concediul la Altın Yunus însoţit de concubina sa, o femeie frumoasă de 40 de ani, ambii având copii aflaţi la vârsta adolescenţei, eventual la terminarea unei facultăţi... „- Şi dacă vă-ntâlniţi cu copiii?! Că poate au şi ei amante, ori amanţi”, am forţat eu amuzată de situaţie, dar şi de siguranţa ce-o afişau... A fost un râs general.

3. Hotelul este alcătuit din clădirea principală, formată din opt corpuri cu trei niveluri, care comunică între ele prin intermediul unor culoare, având astfel o singură posibilitate de acces, holul de la recepţie. Aceasta este prevăzută cu restaurant, SPA, thermal, piscină şi este construită de-a lungul unui arc de cerc care mărgineşte Marina, unde se află ancorate şi legate de cheiuri numeroase yachuri de lux. La circa 500 m de clădirea principală, spre vest, la capătul unui drum asfaltat, se află „Beach Aparts”, o clădire cu generoase spaţii de cazare pe două niveluri, prevăzută cu piscină şi un snack bar proprii, locuri de joacă pentru copii, un teren de antrenament pentru tras cu arcul, un teren de volei şi un teren de baschet. Terenurile de tenis sunt grupate în spaţiul denumit „Tennis courts”, aflat în imediata apropiere a clădirii principale. Piscinele au apă de mare, duşurile sunt cu apă dulce. De asemenea, Marina are spaţii de cazare proprii destul de confortabile, cu faţa către mare şi cu ieşirea direct la cheiuri, un bar–restaurant (Kaptan Kahve) şi o plajă micuţă cu apă limpede situată chiar la intrarea vaselor (Captain Beach), un shopping center, un restaurant cu specific pescăresc (Yunus Balık), un restaurant a la carte (Baküs Restaurant) şi un centru de scufundări (Diving Center). De altfel, pentru a vă fi mai comod şi să vă faceţi o imagine exactă a spaţiului, vă rog să accesaţi linkul de mai jos şi să salvaţi poza care reprezintă harta schematică a domeniului, hartă ce vi se oferă la recepţie odată cu cardurile de la cameră (Voi încerca să afişez aceast poză şi pe website-ul AFA, dar pentru că poza este făcută cu un aparat profesionist şi, pentru că are 7MB, nu ştiu dacă va fi acceptată de soft. În fine, vă descurcaţi dvs dacă vă interesează).

trilulilu.ro/imagini-cala ... a-facilitatilor

Oricum, cei care sosesc aici cu yachturile şi locuiesc pe ele (personalul de serviciu sau chiar proprietarii) au acces pe bază de card la un spaţiu dotat cu duşuri şi toalete situat în apropiere de „Marina Office”. Dar din câte am observat eu, cei mai mulţi proprietari de yachturi locuiesc la hotel, eventual închiriază o vilă. De regulă, numai personalul de serviciu locuieşte pe yacht. Navigatorii americanii, englezii, nemţii şi ruşii îşi cazează personalul propriu la hotel, uneori la hotel Sheraton, ori Ilıca, care se află în apropiere, iar ei se bucură împreună cu familia sau cei apropiaţi, de facilităţile unei vile luxoase din apropiere şi veţi vedea din poze că sunt o mulţime.

4. Plaja propriu-zisă a hotelului se află în imediata vecinătate a restaurantului de la „Beach Aparts”, mai precis, lângă Beach Bar, la capătul plajei Boyalık, nu departe de hotelul 7800 Ceşme. Aceasta este dotată cu şezlonguri şi umbreluţe gratuite, pe care le puteţi utiliza numai dacă aşterneţi pe şezlong prosopul hotelului, prosop ce vi se furnizează în schimbul unui card special pe care-l veţi obtine de la recepţie, împreună cu cardul de la cameră. (Dacă pierdeţi cardul sau prosopul, vă costă 10 Euro). Programul salvamarului este de la 8:00 la 18:00.

5. Cardul de la cameră este un fel de carte de vizită şi pe care trebuie să-l păstraţi asupra dvs, urmând să-l arătaţi de fiecare dată când doriţi să serviţi masa, gustări, ori băuturi. Pe acest card se bazează sistemul lor „all inclusive”, pierderea lui fiind amendată cu achitarea sumei de 10 Euro. Oricum, numai în prima zi după cazare este necesar să prezentaţi cardul, pentru că imediat ce-l arătaţi, turcii fac ce fac şi vă ţin minte, astfel că vă servesc fără să vi-l mai solicite. E drept că, prima oară când am arătat cardul, am făcut o glumă haioasă, în limba turcă, pe care am repetat-o apoi celorlalţi chelneri, recepţioneri, ori altor salariaţi cu care mă confruntam. A doua zi, am fost recunoscuţi imediat şi întâmpinaţi cu zâmbetul pe buze (este o reacţie firescă a mentalului uman!), nu ni s-a mai solicitat cardul şi, pentru că noi o ţineam tot în glume, iar turcii râdeau cu lacrimi uneori, era imposibil să nu fim recunoscuţi şi serviţi cu promptitudine. Ei, dar chestia asta a avut şi efecte negative. Bunăoară, într-o zi, m-am trezit cu un chelner reproşându-mi că sunt turcoaică, eventual macedoneană, că ei ar fi mai blonzi (şi sunt acolo foarte mulţi chelneri şi barmani de această naţionalitate!), dar îmi place să mă dau mare cu cunoştinţele mele de limbă engleză.

6. Hotelul pune gratuit la dispoziţia turiştilor mai multe electrocare prevăzute cu şofer, cu care vă puteţi deplasa făcând astfel turul domeniului, domeniu destul de vast. Dar informaţiile primite de la şofer sunt numai în limba turcă, aşa că, dacă nu vă interesează limba şi nici oamenii locului, de altfel, destul de manieraţi, mai bine renunţaţi.

7. Thermalul nu este gratuit (Bio Venus SPA Thermal). Acesta are un bazin exterior şi mai multe încăperi şi piscine în interiorul clădirii. Intrarea costă 28TRL, plus masajul, ori alte chestii turceşti specifice. Aşa că, dacă vă faceţi unele socoteli de acasă, cum că aţi putea împuşca mai mulţi iepuri dintr-un singur foc mergând la Altın Yunus (băi de soare, băi de mare şi băi termale), o să fiţi cam dezamăgiţi. Din acest punct de vedere, hotelul este diferit de Pırıl Hotel, despre care am prezentat deja un review şi unde totul este gratuit. Cu toate acestea, timp de două săptămâni, cât am stat la Altın Yunus, zilnic, dacă eram în incintă (că mai plecam în larg sau la pescuit cu o barcă sau cu un yacht, eventual un catamaran, ori exploram ţinuturile peninsulei cu automobilul!), la ora 15:00, intram la thermal. Îi luam cu mine şi pe cei interesaţi (adică, dintre cei cu care am mers acolo, în niciun caz dintre cunoştinţele făcute la hotel!), e drept, destul de puţini erau interesaţi de această facilitate. Şi petreceam împreună aproape o oră. Niciodată nu m-a oprit cineva şi nici nu mi s-a solicitat să achit intrarea. Cum am făcut? Ei bine, cu tupeu şi o atentă observare a ierarhiilor! Că numai domnia şi prostia se plătesc!... Oricum, apa are compoziţie şi indicaţii terapeutice similare celei de la Pırıl.

8. Hotelul este prevăzut cu heliport şi acesta se află imediat lângă parcare (care este gratuită!).

Intrarea în clădirea hotelului

Intrarea este simplă, de o parte şi de alta acesteia fiind amenajate nişte părculeţe cu pini şi băncuţe din lemn. În faţa intrării, se află un rond de flori în mijlocul căruia se găseşte statuia unui delfin auriu pe care pare să călărească o fiinţă umană. Când veniţi pe drumul dinspre poarta de la intrare pe domeniu, drept în faţă se află parcarea hotelului şi prima turbină eoliană construită în Turcia. Puţin mai departe se află „Sunset terace”...

Uşa principală a hotelului este culisantă şi, dacă veţi intra pe acolo, veţi fi obligaţi să treceţi printr-un cadru metalic destinat depistării metalelor, la fel ca la aeroporturi şi care ţiuie strident atrăgând atenţia asupra dvs. De o parte şi de alta a uşii principale se află alte două uşi obişnuite şi care sunt folosite de obicei. Dar noi voiam neapărat să trecem prin uşa culisantă şi deci, prin cadrul metalic şi socoteam că aşa vom face fel de fel de observaţii privind reacţiile oamenilor, atitudinea potrivită de adoptat în atari situaţii şi câte şi mai câte, că până la urmă, turcii specializaţi cu paza intrării ne-au solicitat un răgaz mai prelungit: prea-i călcam pe bombeu cu atitudinea noastră hazoasă şi pusă pe şotii... „- Păi, domne”, le spuneam eu. „N-aţi aflat că la aeroporturi s-au schimbat modalităţile de verificare, iar acum se caută lichide, nu metale? ”... Ştiau, dar nu voiau să renunţe la cadrul cu pricina. Nici noi nu voiam să renunţam la folosirea lui şi, de fiecare dată când ne nimeream pe acolo, ne arătam tare surprinşi că uitasem ceea ce ne instruiseră ei, ori ne recomandaseră. Până la urmă, ne-au lăsat în plata Domnului, că eram prea mulţi şi proşti... „- Cu proştii nu e bine să te pui”, spunea unul în limba turcă. Dar noi râdeam şi ne vedeam de hazul nostru, că aşa era scenariul, deh... Până şi tata s-a dat pe brazdă şi ne urma supus în drumul nostru pricinos, ne privea cu uluială şi se amuza de reacţiile turcilor pe care se părea că abia acum le descoperea.

Pe partea stângă a intrării, în interiorul clădirii, se află recepţia, iar în spatele ei, un acvariu uriaş. În dreapta intrării se află agenţii de turism, care încearcă să antreneze turiştii în fel de fel de excursii la dracu-n praznic, dar nimeni nu pune botul, că hotelul şi împrejurimile sunt mult prea frumoase. Dincolo de recepţie, se află lobby şi ascensoarele moderne, după care, mergând mai departe, se iese pe terasa hotelului, iar atunci când mi s-a înfăţişat priveliştea cu Marina, yachturile, cheiurile, parcă mi s-a oprit respiraţia din cauza frumuseţii.

trilulilu.ro/video-calato ... -la-altin-yunus

trilulilu.ro/video-calato ... ire-catre-ilica

Dar nu apucaţi să ieşiţi pe terasă că, imediat, veţi fi înconjuraţi de chelneri, care vă invită să vă aşezaţi pe fotoliile minunate, prevăzute cu perne şi pernuţe de toate felurile şi se oferă să vă aducă ceva de băut. Comandaţi orice! Tot nu înţeleg ei ce le spuneţi dvs, aşa că, până la urmă, vă mulţumiţi cu o limonadă, o cola, o bere, eventual cu un whisky, singurele denumiri pe care le mai pricep. Dar nu puneţi la suflet: oamenii sunt politicoşi şi foarte vii. Oricum, nu îşi croiesc viaţa după televizor şi nici după net, aşa cum le place să afirme despre ei înşişi unii dintre conaţionalii noştri. Iar dacă ştiţi ceva turceşte, sunteţi omul lor. După port, va fi evident că sunteţi europeni şi, drept urmare, sunteţi imediat intrebaţi despre ţara dvs de provenienţă. Dacă spuneţi că sunteţi român, toată lumea începe să vă întrebe despre Hagi, de parcă fotbalistul ar dormi cu dvs în aceeaşi cameră şi v-ar fi prieten la cataramă. Aşadar, primirea a fost atât de haioasă, încât în momentul în care m-au întrebat care este hobby-ul meu, le-am răspuns că-mi place să zbor... „- Cum, adică, să zbori?! ”, m-a întrebat surprinsă o turcoaică frumuşică... Iar după ce le-am arătat pozele de la Oludeniz, unde am sărit cu parapanta (pe care le păstrez la îndemână şi le arăt mereu pentru a accede mai uşor la subconştientul oricărui individ), brusc, oamenii au amuţit. Ei, şi de atunci, m-au lăsat de capul meu, că unde naiba mai întâlneşti pe la turci o parapanistă în carne şi oase...

Recepţia

Este posibil să vă surprindă, dar şeful recepţiei hotelului înţelege limba română. Şi o face foarte bine. Dar n-ar recunoaşte în ruptul capului, chiar dacă reacţiile lui sunt edificatoare. Mai mult, vorbeşte perfect limba rusă, ceea ce m-a uluit de-a binelea, mai ales atunci când tata l-a luat la sigur. Şi, cu toate că achiziţionasem camere cu ieşire la parc, după o scurtă conversaţie cu tata, omul ne-a oferit camere cu privire la mare, eventual să stăm la Beach Apart. Dar noi nu ne lăsam şi pace şi voiam numai aşa cum era scris pe vouchere, drept pentru care ne-am trezit cu nişte camere minunate la etajul II, în imediata vecinătate a spaţiului denumit „Yunus meeting room”, în prezent dezafectat. Aşadar, linişte, vegetaţie proaspătă şi răcoare pe tot timpul zilei (cu excepţia după-amiezelor, până la apusul soarelui), cu o privire directă asupra automobilelor cu care ajunsesem acolo, parcate în locuri mai ferite. Şi, cu toate că, iniţial, am ajuns la hotel la ora 12:00, ne-au cazat imediat. Părinţii mei au acceptat oferta şefului de recepţie şi au fost foarte mulţumiţi camera cu privire la mare, care are balconul mult mai mare. Ei, dar ei se sculau devreme, deci nu erau deranjaţi de soarele puternic de la răsărit, ori de vântul rebel ce sufla uneori, dimineaţa. Iar la 5:00, când încă era întuneric, făceau baie în mare, la plaja de la Kaptan Kahve (în turceşte kahve înseamnă cafea), aşa că, la ora 7:30, pe când ne îndreptam către masa de dimineaţă, noi, cei tineri, eram priviţi de vârstnici cu amuzament şi îngăduinţă, cu toate că dimineaţa făceam acelaşi lucru, dar pe lumină, adică, alergam de ne ieşea sufletul pe şoselele domeniului şi înotam în larg.

Cazarea

Pe website-urile de specialitate, îndeosebi pe cele nemţeşti, se spune că hotelul este vechi. Într-adevăr, clădirea a fost construită în 1974 şi reamenajată în 2006. Dar nu se simte patina vremii, camerele sunt confortabile, prevăzute cu aer condiţionat, instalaţiile sunt funcţionale. Iar dacă la revenire în cameră doriţi să fiţi întâmpinaţi de răcoare, este suficient să lăsaţi unul dintre carduri în locul special amenajat pentru a permite funcţionarea electrică, reglaţi aerul condiţionat pentru temperaturi mai coborâte şi puneţi la uşă anunţul „Please. Do not disturb”. Paturile sunt prevăzute cu plăpumi consistente. Pe partea dinspre parc, camerele sunt utilate cu televizoare, pe partea dinspre mare, cu LCD-uri. Dar nu prea merită să urmăriţi emisiunile televizate mai mult de 15 minute pe zi, în caz că înţelegeţi oarecum limba turcă. Lenjeria de pat se schimbă la două zile. Prosoapele, zilnic. Toate camerele sunt prevăzute cu balcoane încăpătoare pentru două-trei persoane. Orice cameră se poate transforma în cameră triplă, pentru că au un fotoliu-pat.

Totuşi, există o problemă şi, până acum, chestia asta am întâlnit-o numai la Altın Yunus. Cred că femeile de serviciu îşi clătesc mopurile în oala Wc, după care, şterg cu ele pe jos. Drept urmare, în toată camera se percepe un miros incert de urină care, odată cu trecerea timpului, se accentuează şi devine supărător. În consecinţă, simţi nevoia să intervii şi să soliciţi măsuri severe de intrare în ordine. Dar dacă nu le lăsaţi un bacşiş generos, rămâne ca înainte. Aşa li s-a întâmplat cârcotaşului de Jean şi zgârcitului de Kojak şi mi se tot plângeau de neajuns, venind mereu în vizită în camera noastră şi mirosindu-ne insistent mediul ambiant... „- Ce-aveţi, frate? ”, i-am luat în primire într-un final. „Se pune cumva de vreun premiu pentru cel mai bun mirositor de rahat, ori vă mulţumiţi numai cu al nostru? ”... „- Nu, bă, dar la noi, în camere, pute”, a îndrăznit Jean. „Şi nu ştiu de unde vine, că de la o vreme, ne tot uşurăm prin alte locuri ale hotelului”... Şi du-te, frate şi vezi despre ce-i vorba. Aveau dreptate şi când am deschis uşa spaţiilor lor de cazare, mi s-a făcut rău. Iar Stela făcea feţe-feţe, de parcă ar fi fost vinovată cu ceva. Ei, dar eu nu prea sunt dusă pe la biserică şi sunt conectată la tot ce-i rău în psihicul oamenilor, că d-aia m-a făcut mama doctoriţă de glumeţi. Aşadar, am priceput imediat stratagema bandiţilor turci şi, pentru că nu era rost de lăcrămăţii la împărăţia lor, le-am sugerat tuturor ca, de îndată, să ofere femeii de serviciu câte 10 TRL. Ei, şi să vedeţi ce miros frumos aveau camerele după aceea, că ţi-era mai mare dragul să păşeşti în interior... Aşa că, atenţie! Speţa asta o puteţi întâlni şi la alte hoteluri, că nu cred eu cum că numai ăştia, de la Altın Yunus, sunt atât de dăştepţi...

Servirea mesei

Mesele principale ale zilei se servesc la restaurantul special afectat. Acesta are două zone: una interioară clădirii principale, de unde se pot procura ciorbele, salatele, fructele, pâinea şi prăjiturile, cealaltă, exterioară, pe terasă, unde sunt expuse mâncărurile propriu-zise. Tot pe terasă se servesc preparatele ad-hoc, adică, peştele prăjit, preparatele locale bazate pe carne, plăcintele, pâinicile sau clătitele turceşti şi, seara, pepenii gabeni şi verzi, care sunt tăiaţi în faţa dvs. Există şi un loc unde sunt prezentate mâncărurile pentru cei ce ţin dietă. Nu le-am gustat. Nu m-au interesat. În rest, tot ceea ce am mâncat a fost gustos, bine preparat, poate un pic prea condimentat pentru stomacurile noastre. Băuturile vi se servesc la comandă, prin intermediul chelnerilor. Dar puteţi să vă deplasaţi direct la bar şi să comandaţi singuri ceea ce doriţi, mai ales că, în pofida eforturilor ce le fac, cu excepţia limbii turce, unii chelneri nu înţeleg limba în care vă adresaţi lor, indiferent care ar fi aceasta, în timp ce barmanii sunt parcă mai abili. De aceea, se petrec uneori lucruri amuzante: tu soliciţi ceva, iar ei îţi aduc cu totul altceva, ceea ce este atât de haios, mai ales atunci când solicitantul refuză comanda. Drept urmare, mă uitam consternată la un grup de italieni care făceau un scandal de nedescris din cauza erorii unei chelneriţe, aflată într-o asemenea situaţie... „- Ăsta nu e hotel de cinci stele! ”, ţipa o italiancă de vreo 40 de ani, cam rigidă. „Am ajuns într-o ţară subdezvoltată! ”... Şi pentru că chelneriţa era o tânără simpatică şi mi se părea foarte înspăimântată, m-am ridicat de la masă, m-am îndreptat către italieni şi am conversat direct în limba lor, i-am tradus chelneriţei în limba turcă ce voiau ei de fapt, iar lucrurile s-au mai liniştit... „- Dacă aţi şti cât m-am pregătit pentru italienii ăştia. Că aşa a fost ordinul”, mărturisea chelneriţa ulterior. „Dar nu pot să le învăţ limba. Şi, probabil că aş fi fost concediată, dacă nu interveneaţi dvs”... Iată ce lucruri interesante poţi întâlni la hotel Altın Yunus. Că noi, românii, vorbim bine limba engleză, eventual germana, iar turcii sunt mai receptivi la acestea, poate chiar şi la limba română, care seamănă surprinzător cu limba turcă, prin cuvinte şi unele fraze (De exemplu: haide, bre!)... Am fost foarte afectată de mărturisirea chelneriţei şi, drept urmare, am încercat să discut mai mult cu italienii. Nu te puteai înţelege cu ei: „- E hotel de cinci stele, să vorbească italiana! Să ne înveţe limba! Măcar unul dintre ei să o facă”, mi s-a răspuns... Totuşi, atunci când le-am spus că sunt româncă, s-au mai înmuiat. N-am înţeles de ce, poate pentru că noi suntem mai abili la învăţatul limbilor străine... Oricum, incidentul acesta a avut un efect neaşteptat: începând din ziua următoare, aveam acces peste tot, fără să mi se ceară socoteală, ori să mi se impună vreo restricţie. Turcii păreau că nu mă mai percep ca pe o simplă turistă. Chiar şi camera unde locuiam ne era aranjată ca să ne simţim excelent. Mi s-a părut că este corect să ofer cameristei 10 TRL. A refuzat: „- Nu primesc de la tine”... Şi m-a privit într-un mod greu de descris, dar cu multă căldură. Iar lucrul acesta m-a uimit, m-a impresionat, m-am perceput altfel, că tot vorbeam la review-ul referitor la Pırıl despre înţelepciune.

Ceaiul de la ora 5

La hotelul Altın Yunus există un loc, mai bine zis, o terasă, situată în imediata vecinătate a restaurantului principal, denumită Lobby Terrace. Aceasta este utilată cu mese şi scaune foarte confortabile aşezate în jurul unui palmier, cu privire către mare şi Marina. Între orele 16:30 şi 19:00, acolo se servesc ceaiuri şi nişte preparate turceşti, un fel de gogoşi delicioase. Toate acestea sunt comandate unui chelner şi sunt cam mulţi pe acolo, ca de altfel şi la lobby, ce este situat în interiorul clădirii, în imediata vecinătate. Dar cel mai interesant lucru ce îl puteţi întâlni acolo este un cvartet format dintr-o violoncelistă şi trei violoniste, care interpretează muzică de cameră. Priviţi la videoclipuri.

trilulilu.ro/video-calato ... yunus-din-cesme

trilulilu.ro/video-calatorii/concert-19

Pe de altă parte, în lobby se află un pian, la care zilnic, între orele 17:00 şi 20:00 se interpretează bucăţi muzicale diverse. Nu ştiu cum sunt selecţionaţi pianiştii, dar este cert că cei mai buni semnează un contract cu un impresar. Aşa l-am cunoscut pe Doruk Cebi, un tânăr pianist din Izmir, care ne-a încântat cu naturaleţea lui. Am afişat un videoclip, dar înregistrarea nu se ridică la pretenţiile unora dintre dvs, oricum, posibilităţile mele de înregistrare sunt reduse şi, drept urmare, vă dau numai o idee despre eveniment şi nu-l reproduc la anumiţi parametri de performanţă.

trilulilu.ro/video-calato ... -cebi-din-izmir

Piscinele hotelului

trilulilu.ro/video-calato ... tel-altin-yunus

În clădirea principală, sunt mai multe piscine, toate cu apă de mare, unele, în interior. Oricum, piscina exterioară este înconjurată de şezlonguri şi umbrele de soare. Pe una dintre laturi sale se află salvamarul care vă furnizează prosoapele contra cardurile specifice şi un bar condus de tânărul Devran, student la Universitatea din Ceşme şi care doreşte să se specializeze în entertainment. Pe drumul către scările de la intrarea în clădirea hotelului, în imediata vecinătate a barului, se află un spaţiu larg de circa 500m, pavat cu scânduri din pin, unde se desfăşoară nunţile (Neptun Cocktail Terrace). De altfel, chiar şi piscina principală este utilizată uneori pentru asemenea evenimente. Şi cu toate că între aceasta şi thermalul, se află numai un gard din metal împletit cu tuia, porţile despărţitoare sunt mereu închise, accesul la thermal făcându-se prin clădirea hotelului, trecând obligatoriu prin sala restaurantului. Mai există o piscină frumoasă la „Beach Apart”, despre care am mai amintit mai sus. Şi aceasta este înconjurată de şezlonguri. Ei, dar la Beach Apart se află „Water sports”, adică locul de unde puteţi închiria ski-jet-uri, bărci cu motor, hidro-biciclete, eventual un loc pe banană sau parasailing şi, drept urmare, plaja este mult mai aglomerată.

Restaurantele

Restaurantul principal este Petunia, unde se servesc mesele de bază ale zilei (breakfast 7:00-10:00, late breakfast 10:00-11:00, lunch 12:30-14.30, dinner 19:00-22:00 şi night soup 24:00-2:00). Magnolia Restaurant se află în imediata apropiere a restaurantului Petunia şi e folosit ca restaurant a la carte, cu rezervare prealabilă. Yunus Balık, ceea ce în traducere lıberă înseamnă restaurantul cu specific pescăresc, funcţionează între 19:30 şı 23:00 şi se află pe cheu, cu rezervare prealabilă. Kaptan Kahve se află la parterul căpităniei portului, în timpul zilei funcţionează ca bar, iar seara, ca restaurant a la carte. Baküs Restaurant se află în cealaltă extremitate a arcului de cerc trasat de clădire, pe partea opusă lui Kaptan Kahve. Rezervările la restaurantele a la carte costă 5 Euro şi se fac cu două zile înainte, la departamentul de relaţii cu publicul, adică la recepţie. Consumaţia este gratuită de două ori pentru un sejur de minumum o săptămână. Minibarul din cameră se plăteşte dacă veţi consuma.

Amfiteatrul

Amfiteatrul se află în apropiere de lobby terrace (adică, locul unde se serveşte ceaiul de la ora 5) şi este destinat spectacolelor de seară (începând cu ora 21:30). De regulă, turcii promovează acolo valorile lor naţionale şi locale (dansuri, cântăreţi, etc.). Să ştiţi că merită să vedeţi un asemenea spectacol. Iată, am să vă prezint nişte videoclipuri cu dansuri populare turceşti, cu scene amuzante când un dansator sau o dansatoare o ia razna... Şi râzi de te prăpădeşti, nu neapărat din cauza caraghioslâcului situaţiei, ci din cauza neînţelegerii, pentru că cea sau cel în cauză consideră că a interpretat corect şi că ceilalţi au greşit... O să vedeţi că la un moment dat, un dansator îşi cam pierde secerătoarea, ceea ce declanşează hohote de râs. Oricum, ne-am distrat de minune, mai ales că la primul spectacol, înregistrările noastre erau mereu întrerupte de către fotografii hotelului care făceau ce făceau şi ne tot treceau prin faţă, drept pentru care, Elena, soţia lui Marian, s-a proţâpit în faţa unuia dintre ei şi i-a spus în româneşte, că ea nu vorbeşte limba turcă: „- Dacă te mai prind pe aici, te ia mama dracului! Ai înţeles? Hai! Güle, güle! Că nu puteţi să vorbiţi şi voi o limbă mai ca lumea!? ”... Iar noi ne prăpădeam de râs din cauza atitudinii femeii, de regulă, o fire domoală, dar care în acel moment, părea exasperată. Se pare că a ales instinctiv cea mai bună cale de comunicare, pentru că în limba turcă „Hai! ”, înseamnă „Cară-te! ”, în timp ce „Haide”, înseamnă „Vino, pofteşte”. Iar „Güle, güle! ”, înseamnă “La revedere” pentru cel ce rămâne pe loc... Oricum, în serile următoare, cât am mai apucat să mergem la amfiteatru, nu ne-a mai deranjat nimeni, iar fotografii încercau să ne ocolească prin spate, semn că Elena fusese cât se poate de elocventă... Aşadar, vizionaţi videoclipurile, că merită efortul depus de dvs.

trilulilu.ro/video-calato ... popular-turcesc

trilulilu.ro/video-calato ... popular-turcesc

Alaçatı Korfezı

trilulilu.ro/video-calato ... /marina-alacati

Golful Alaçatı este ceva ieşit din comun. În primul rând, Marina de la Alaçatı este teribil de frumoasă, bine organizată, curată, plină de yachturi şi catamarane dintre cele mai ciudate. Pe ţărm, se află nişte restaurante minunate, adevărate opere de artă. Undeva, mai în larg, lângă nişte pontoane mobile, se află nişte locuri adânci, cu apă de cristal, dar rece, unde se poate face baie. İar dacă aveţi la dvs ochelarii de apă, labele şi tubul necesar respiraţiei, este o feerie să înotaţi în acest spaţiu, alături de nişte peşti uriaşi de circa 1 m. Şi te tot întrebi ce caută peşti aceştia în asemenea locuri. Golful este înconjurat de dealuri pe care se află numeroase turbine de vânt.

Mai la sud, veţi întâlni fel de fel de hoteluri, care de care mai pitoreşti. Ultimul este ALKOÇLAR Hotel, care pare nou şi modern. Se pare că este unul foarte ieftin, dacă veţi lua în calcul tarifele practicate. În largul mării, se pactică windsurfing-ul.

Oricum, pe partea sudică, până la Altın Kum, se construeşte în prezent o şosea asfaltată, urmând ca zona, utilizată pe moment numai de către pescari, să fie dată în folosinţă pentru turism. Priviţi la poze...

Altın Kum

În traducere liberă, înseamnă nisipurile de aur. Într-adevăr, nisipul este auriu. Dar localitatea este săracă. Totuşi, duminica locul mişună de localnici care par să vină din toate colţurile peninsulei Ceşme, pentru plajă şi baie. Iar locul este dotat cu şezlonguri şi umbreluţe. De altfel, Altın Kum reprezintă cap de linie pentru dolmuşul care circulă pe ruta Ceşme – Ciftlik – Altın Kum. Şi culmea, auzindu-ne vorbind româneşte, de noi s-a apropiat şoferul unui dolmuş care ni s-a adresat direct în limba română şi ne-a mărturisit încântat că el a lucrat vreo zece ani la Constanţa, la Coca Cola Company.

Şifne, Resdere

De ajuns, e foarte uşor. Resdere este o localitate mai răsărită care se întinde spre nord-est, până la marginea mării. Şifne e mai prăpădită şi nu prea merită efortul de a o vizita. Iar stabilimentul denumit Şifne Thermal este un fel de Tekirghiol, populat numai cu persoane în vârstă ce îşi caută sănătatea în apele termale şi nămol. Până şi tata, un om aflat la vârsta treia, văzând suferinţele celor ce se scăldau în piscina termală de acolo şi-a ferit jenat privirea. Oricum, am afişat câteva poze, ca să vă faceţi o idee.

Castelul de la Ceşme

Castelul a fost construit în 1508 de sultanul Beyazit II, fiul sultanului Mehmet Fatih (a nu se confunda cu Beyazit I, supranumit Yildirim, adică, fulgerul!), cu scopul de a apăra toată coasta de nord a peninsulei (de la Ceşme la Ildırı, fost Erythrai), de atacurile piraţilor. Am mai vorbit despre acest castel. Îl mai amintesc aici numai ca să vă uitaţi la poze, de această dată, făcute din interior, în speranţa că veţi admira splendoarea poziţiei sale... În rest, vorba lui @dorgo, informaţii despre Castel se pot găsi şi pe net...

Despre pisici

Veţi constata cu surprindere că spaţiile exterioare ale hotelului sunt invadate de pisici. Şi cred că sunt vreo 50, brune, galbene, albe, niciuna dintre cele tărcate cu care noi suntem obişnuiţi să le vedem, mai ales în zonele rurale, unde abundă cele semi-sălbatice. De regulă, pisicile stau pe terasa restaurantului Petunia, unde mai primesc de mâncare. Să nu credeţi că turcii care deservesc restaurantul sunt morţi după ele. Nu. Nici pomeneală. Cei mai mulţi dintre chelneri le alungă, iar multe dintre pisici au cozile tăiate, semn că au fost supuse unui tratament crud şi brutal. Cu toate acestea, pisicile se simt ca la ele acasă, simt imediat compasiunea şi generozitatea unor turişti şi astfel, reuşesc să se hrănească datorită acestora, ori, cine ştie, poate prin generozitatea bucătarilor...

Imediat ce aţi ocupat locul la masă, mai ales dacă se întâmplă să preferaţi pe cele de la extremitatea terasei restaurantului şi vecinătatea florilor sădite în jardiniere, îşi fac simţită prezenţa vreo două-trei pisicuţe. Dar să nu vă speriaţi: nu vă sar în farfurie şi sunt destul de civilizate. Aşteaptă cuminţi să le împărţiţi din mâncarea dvs. Singurul impediment este că, dacă veţi face aşa ceva pe faţă, adică să vă vadă toată lumea, se găseşte o persoană civilizată, de regulă, o nemţoaică, care să protesteze şi să vă ceară socoteală pentru actul reprobabil comis. Şi să vedeţi tărăboi, dacă se întâmplă să vorbiţi bine limba germană, că nimeni nu înţelege discuţia dvs, dar toată lumea vă priveşte cu interes, mai ales turcii, care nu pricep defel, de la ce v-aţi luat. În fine, după ce li se explică speţa, chelnerii încep să fugărească pisicile în cauză şi iese o reprezentaţie de zile mari. Dar să nu credeţi că manageriatul hotelului se gândeşte cumva să cheme poliţia veterinară, nici nu ştiu dacă au aşa ceva, pentru că turiştii turci divinizează pisicile, le hrănesc pe şest şi se simt bine în compania lor.

Despre transport

De la bun început, trebuie să vă spun că transportul până la Ceşme şi înapoi, cu automobilul personal, deplasările prin sudul peninsulei, eventual cele locale făcute cu maşina (că am mai mers şi cu dolmuşul, dar asta nu se pune!), m-au costat 1200 lei. Cu mici excepţii, şi ceilalţi au înregistrat aceeaşi cheltuială. Fiecare dintre conducătorii de automobil a luat cu el în portbagaj câte două canistre de carburant (achitate cu acelaşi card personal!), umplute la benzinăria din vama de la Giurgiu. La Svilengrad, toţi am făcut plinul. Am mers pe drumul meu, despre care am pomenit mereu în review-uri, adică 295 km de la Giurgiu la Svilengrad. Trebuie să aflaţi că se permite transportul canistrelor de carburant în portbagajul automobilului, cu condiţia să nu existe scurgeri din conţinut şi deci, să nu se detecteze vreun miros specific. La întoarcere, când canistrele erau deja goale, dar pentru că fusesem luată la rost de un consilier AFA, cum că vin cu chestii de-astea de vremea când eram o copilă de numai 8 ani şi care se arăta revoltat de idee afirmând că acestea sunt adevărate „bombe” pe roţi, l-am întrebat pe un vames turc (că în Grecia ştiu prea bine că se permite şi am făcut faţă la mai multe neajunsuri fiind salvată de canistra din portbagaj!), dacă există vreo restricţie: nu există... Aşadar, se poate!... O să spuneţi că am făcut economie de numai 50 Euro, ceea ce este o sumă insignifiantă şi sunt de acord cu dvs. Da, dar suma aceasta este nesemnificativă pentru mine, pentru prietenii mei, care ne-am deplasat pe banii altora, ori pentru unii dintre dvs care au salarii mai mari. Şi vă întreb: oare, toţi românii gândesc că suma de 50 Euro poate fi risipită? ... Pentru că domnia şi prostia se plătesc, uneori scump... În cazul de faţă, este vorba numai de domnie, căci ne place să ne socotim „domni” atunci când ieşim din ţară, chiar ne fălim în faţa compatrioţilor, dar la revenire suntem numai nişte oameni modeşti şi trăim de pe o zi pe alta, strigând la Guvern pentru o bucată de pâine în plus... Am citit pe numeroase website-uri mai multe review-uri halucinante în care protagoniştii rătăceau în neştire căutând căi de acces spre frontiera greco-bulgară şi resimţeau unele urme de regret prin faptul că nu-şi asiguraseră o mică rezervă de carburant. Nici nu ştiţi cât de greu este să şofezi prin munţi, privind la acul indicatorului de carburant, temători faţă de o eventuală fatalitate. Pe acestea cine le contorizează? Că în acele momente, ne aflăm într-o ţară străină, nu cunoaştem limba, nu cunoaştem procedurile de urgenţă... În privinţa „prostiilor” pe care le mai spun şi care, uneori, vă deranjează pe unii dintre dvs, abordând reflex o atitudine ireverenţioasă (iar mă exprim eufemistic!), vă recomand cu multă căldură postura diamantului (Vajrasana). Scăpaţi de toate grijile!...

Câteva impresii personale

Am fost în multe locuri pe această planetă. Iniţial din curiozitate, apoi, din cauza meseriei. La început, peste tot am fost întâmpinată cu o amabilitate de suprafaţă. Drept urmare, mi-am dezvoltat un fel de capacitate prin care oamenii să mă trateze cu naturaleţe, să discute cu mine, să-mi caute companie şi astfel, să beneficiez de un mai mare confort psihic. Pentru că naturaleţea şi lipsa de aroganţă apropie oamenii... Cu toate acestea, afirm cu tărie că, dintre toate locurile vizitate, la Altın Yunus m-am simţit cel mai bine, chiar din momentul în care am păşit în hotel. Am căutat explicaţii, mi-am întrebat prietenii dacă şi ei simt la fel... Am ajuns să cred că totul a fost un fel de „dragoste la prima vedere”... Oamenii din Ceşme sunt diferiţi de cei de la Marmaris, de la Fethye, de la Kusadası. Sunt mai amabili, mai răbdători, mai contemplativi, poate mai înţelepţi... Am constatat că românii sunt admiraţi şi respectaţi, în contrast cu italienii, nemţii, englezii şi americanii, care par a fi detestaţi şi socotiţi drept popoare arogante. Ceea ce mi s-a părut şi mai surprinzător a fost atitudinea unui proprietar de yacht rus, care se purta cu deosebită modestie, ulterior a devenit prieten la cataramă cu tata, iar împreună, ne-au dat o probă de comportament civilizat, care i-a uluit pe turci. Atunci am realizat că oamenii din Ceşme respectă şi doresc să fie respectaţi, că meschinăriile umane îi afectează în mai mică măsură... Poate că de aceea m-am simţit atât de bine la ei...

Dacă veţi avea posibilitatea, vă rog să faceţi un experiment: mergeţi în Seychelle. Veţi trăi lucruri incredibile în privinţa relaţiilor umane care se bazează pe naturaleţe şi lipsă de aroganţă. După un timp, mergeţi la Ceşme şi faceţi comparaţie. Turcia face paşi uriaşi către civilizaţie. Cu toate acestea, sufletele oamenilor tineri din Ceşme sunt mai puţin pângărite, iar dacă văd deschidere şi sinceritate, afecţiune şi ataşament, se lipesc de dvs...

Aşadar, nu ezitaţi: mergeţi acolo, la anul şi la mulţi ani...

Ps.

Peste câteva zile se împlinesc doi ani de când am îndrăznit să intru pe acest website şi să-mi scriu impresiile. Am încercat mai multe moduri de elaborare a review-urilor, evident, scrise într-o manieră mai personală, pentru unii, de-a dreptul enervantă. Nu cred că am fost pe deplin înţeleasă: oamenii nu au răbdare. Şi vă dau cel mai recent exemplu de atitudine discutabilă:

carmen_22_09 [01.10.12 01:44:27]

@Aeerdna: Fara sa te simti jignita, chiar nu ajuta nimanui asa zisele impresii haotice, care au un umor ****. Si noi ne-am cazat acum 2 saptamani la Ersan Hotel, bine ca nu am vazut inainte review-ul tau, ca nu mai faceam rezervarea.

Nu m-am simţit jignită. Am citit cu răbdare review-ul lui @carmen 22 09: mi-a plăcut şi i-am spus-o direct. În sinea mea, am fost mulţumită că şi alţii au călcat pe aceleaşi locuri şi parcă am retrăit o amintire ce o uitasem deja... Însă, am dezavuat aroganţa evidentă. Pentru că, în definitiv, toţi cei ce-şi pun pe hârtie impresiile, indiferent cum sunt ele, bune sau rele şi care afişează poze şi videoclipuri, prestează gratuit o muncă şi trebuie să fie încurajaţi, nu demobilizaţi de un moft, eventual de o impresie negativă de moment. Că nimeni nu deţine supremul adevăr. Aşadar, chiar dacă nu ne place ceva, e posibil să placă altora, căci orice se naşte şi moare în acest Univers are o utilitate de moment şi o alta pe termen lung iar fiecare percepe numai atât cât îi e scris să o facă. Totuşi, ne stă la îndemână să facem eforturi pentru a înţelege şi astfel să ne întregim capacităţile cu care ne naştem... Spun toate acestea cu speranţa că numai aşa vom deveni mai toleranţi, vom afla adevărul despre noi înşine şi că vom ajuta eforturile unor oameni care păstoresc acest website, în fine, o fac bine, o fac rău, nu vreau să discut despre asta că nu am căderea să mă pronunţ, dar ei o fac pentru ca alţii să aibă de unde să se informeze. Iar uneori contează mult să-ţi faci o idee despre o locaţie, înainte de a ajunge la ea.

Oricum, cred că intervalul de doi ani este îndeajuns... Acum, la final de etapă (pentru că-mi reîncep serviciul după o îndelungată vacanţă şi nu voi mai avea timp de review-uri), încerc un sentiment de regret şi, poate, de tristeţe: mă aşteptam mai mult de la dvs, membrii AFA. Pentru că dvs aveţi ocazia să vedeţi lucruri minunate, să cunoaşteţi faţa adevărată a omenirii, să îndrăzniţi acolo unde alţii nu au curajul să o facă, dar rămâneţi ancoraţi într-o realitate strâmtă şi plină de prejudecăţi, încremenită în neputinţă şi formalism... Este numai părerea mea, iar eu sunt o persoană măruntă, pentru unii dintre dvs, nesemnificativă.

Fie ca asupra sufletelor dvs să se pogoare o linişte binecuvântată. Să aveţi parte de realizări minunate. Iar dacă v-am greşit cu ceva, să-mi fie cu iertăciune...

---

VIZUALIZĂRI: 6162 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI