… celor ce poartă în pântec, IUBIRE

TIPĂREȘTE

Acest review se elibereaza fără prescripţie. Se recomandă citirea cu atenţie a informaţiilor cu pipeta. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă scribului sau editorului.

Ziua Mamei

Astăzi este ziua... ehm... calendară... internațională, celor ce ne-au dat viață. Aaaaa, nu știați? . Ați uitat, unii dintre voi, ca și mine?? . Ziua Mamei... Mă rog... se întâmplă.

Nu am dat freo' importanță zilei 7, - voi da acum - de început, de Mai. Nu din ingratitudine, fiind Ziua Mamei pe mapamond, dar fiind june preocupat de activități naive în ale tinereții, nu vedeam ceva deosebit în 7 Mai. Mama era mama și atât. Nu era o chestie specială și chiar dacă ar fi fost, eram prea tembel în acele vremuri... Nu eram interesat și nici nu mă coafau… cele sfinte, zile naționale și alte cumetrii inventate de unii, care nu m-au întrebat dacă au vreun rost. Pentru mine, oricum și în orice fel, Ziua Mamei ținea 365 de zile, mama fiind iubirea mea supremă. Eram, totuși, în acele timpuri, un zvăpăiat, neastâmpărat și vorba tatei: băh, rău ai fost de mic!...

... ce nu, am înțeles???

Nu am înțeles niciodată chestia tatei, cu… de mic. Eu nu am fost niciodată mic… De ce??

…. păi să vedeți de ce…

Mama era o tipă sexy, mlădioasă, subțirică cu talie de Vogue și tot timpul cu zâmbetul pe buze, posedând și calitațiile magnetului. Mama ar fi avut trecere și pe alte planete. Cred că și marțienii s-ar fi îndrăgostit de ea. Avea și ceva în plus, ȘTIA să fie mamă. Unele femei se nasc cu chestia asta. Noi, bărbații, suntem puțin boi și nu înțelegem așa ceva, chiar dacă ne desenează cineva conceptul de a fi parinte.

Pe când gravidă, mama, era atât de înalta, cât de lată. Lățimea eram eu. La 1,68... 69... 70, micuță și cu tălpile obosite de atâta cărat, mama mă purta în pântec cu iubire, mângâindu-și burta, murmurând: puiul mamei…. puiul mamei! .

Puiul mamei

Am fost adus pe lume, în afară de mama, la spitalul Giulești, din capitală, și de Tuchi Sârbu... DL. DOCTOR. Panait Sârbu, …. în cele vremuri, cel mai bun ginecolog. Spitalul Giulești de azi-i poartă numele și bănuiesc că nu degeaba. Mama care era o scumpă și dulce, în naivitatea ei de mamă tânără, nu înțelegea de ce se lățește atât de mult. Se uita cu, ochi calini câtre Sârbu…

Am fost trecut și pus cu foto, după naștere, la gazeta de perete al spitalului ca, cel mai mare prunc din acel an: 4 khile, 800 grame!!... cu plete.

Adică după ce că mi-am chinuit mama, mă născusem și cu, coamă. Mai lipsea, Vidal Sassoon și șamponul lui, de renume. Puteam lejer, să fiu distribuit în Jurassic Park, al lui Spielberg. De fapt, nici nu știu…. dacă am încăput pe gazeta de perete al spitalului.

Toți pruncii erau încartiruiți, cum era obstreti-gineco, în acele vremuri, în blocuri/locații bine definite, bebelușii fiind grupați pe zone și fiind așezați…. 10…. 20… 30... în aceeași locație. Lângă această/aceste locații era o cameră separată cu specific. Adică sus, pe ușă, a fost prinsă o placă vopsită alela, pe repede înainte și pe care sta scris: Alex. Nu era de mirare. Bebelușii plângeau ca un fel de mieunat. Eu, eram singurul care făceam ca Godzilla: WHOOOOOOA, WHOOOOOOAA… cu voce de bas. Sirena lui Vasile Roaită, era o glumă proastă… Era un fel de fluireraș de alungat căpriorii de pe tăpșan. Eu urlam de la etaul 3 și se auzea până la parter.

. Ceaiul

La acea vreme, moașele, îmbuibau noi-născuții cu ceai. Ideea era, deontologic zice-se, de a face tranziția mai ușoară pentru noii veniți pe lume. Cică, să se așeze mațele cum trebuie. Era un tabu… "hrănirea" cu ceai, că numa' hrană nu era. Un fel de lichid confundabil cu orice.

Din nefericire, Alex, nu avea aceeași părere. Că știam sau nu, e altă poveste. Rărunchii mei erau cu alarma. Am urlat tot timpul. Moașele neștiind pe unde să scoată scufia, pentru că făceam deranj în tot spitalul cu voce horror…. l-au sunat pe Sârbu în miez de noapte….

Mama, lăuză fiind și pusă sub somn de Sârbu, având în vedere travaliul de naștere, a dormit tot timpul. Nu știa cum arăt. Nu știa dacă am joben sau mustață. Știa doar că moașele mă hrănesc cu ceai și în somnul sedativat, auzea acea voce de T-Rex pe holuri… și pare de neînțeles dar o mamă, print-un mister nedescoperit încă, își SIMTE pruncul… și spunea adormit: îmi moare copilu' , îmi moare copilu' …...

Cum să mori, nene, când te apropii de 5 khile ca nou-născut??? . Poate rupi uși și dârămi pereți de foame, sari la siluit de moașe, muști de nas brancardierii cu gingiile. Ce să mori? …. dar…. deh…. așa sunt mămicile.

O săptămână am băut fierturi colorate. Aveam o foame-n gât, nene, ... ca rechinul-balenă, ce înoată cu mufa deschisă întru hrănire. Mufă cât 4 blocuri în dimensiune, înghițind planctonul din oceane, la mic dejun. Mama, după odihnă, a fost dusă în sala de alăptare. Săraca, disperată, cu sânii cât două cucurbete de 5 khile, fiecare, și care o și împiedicau să doarmă, stătea cuminte pe un scaun scorojit de atâta uzanță, în așteptarea mea.

Moașa în cauză care era ruptă de spate de la cărat de Alex, a vrut să-i facă o surpriză mamei și a intrat în sală fără să-mi descopere chipul…. și a stat… a stat…. cu alte moașe ce aveau prunci în brațe. Deci, nu se știa care e ăla sau care-i celălalt și cărei mămici îi aparține. Eu eram total acoperit de tot felul de tifoane și alte cârpe ale acelor vremuri. Arătam ca Boba Fett, asasinul singuratic din Războiul Stelelor.

Gestul letal al moașei a fost că mi-a descoperit fața... Mare greșeală, maaaare greșeală.

Când am simțit mirosul de lapte mamar, am sărit ca, crocodilu' când sparge găoacea. Mă suceam în cârpele Boba Fett gata să le rup, dacă aș fi avut o brișcă la mine. Era să mă scape moașa din brațe și evident… WHOOOOOAAA, WHOOOOOAAA, mergând la sigur cu urletul de proveniență jurassică. Eram gata să sar la sfârcul moașei și s-o mușc prin uniformă. Mama a început să plângă cu textul știut deja: puiul mamei, puiul mamei.

Când m-a pus la țâță…... parcă eram la mici cu muștar și-o bere lângă…... Sugeam de îmi ieșea laptele pe nas, dar nu îmi păsa. Dăi ca bezmeticu' nainte. Aveam o foame-n esofag... nu conta dacă mă înecam cu ceva lapte. În clipa aia, sinuciderea cu lapte era ca un sejur în Dubai.

Singurele sunete scoase de mama erau: offf! … aiii! … auuu! … doare!! . Dupa 3 zile i-am facut sânii, spaghettă. Era la capătul puterilor și lacrimile-i curgeau de neputință.

În sala de alăptare mai erau șiruit la perete, trei mămici rrome, două chinezoaice și două mămici din Siria. Erau vremurile cu… ehm…. "țări prietene". Unele aveau facultatea făcută în republica socialistă, altele venite definitiv la soți. Le-a prins facerea în România lui Ceau-Ceau. O mămică rromă, văzând lacrimile mamei, ce se chinuia să se mulgă…

- Gagică așa frumoasă și plângi? Haoaleo! Las' că ți-l hrănesc eu. Eu sunt la al treilea puradel. …... Mare greșeală, maaare greșeală.

Zece zile, am luat la rând toate mămicile rrome, arabe și o chineză. Singura scăpată, una din cele chineze, firavă sărăcuța, care văzând fața mea în chip de Miam-Miam și ochi sticloși de Alien versus Predator, s-a albit la față și…

- Xingao chumpau baluba bau-bau godzill-anxietate-xaou… punându-și pruncul de un khil juma' , la subsuoară și fugind din sală. Eu, la aproape 6 khile puteam sta ca belferu' pe canapea halind chipsuri. La foamea aia, nene, aș fi mâncat cale ferată și sârmă ghimpată.

Era de înțeles… Aia nu mai era sală de alăptare ci de făcut spaghette. Toate mămicile din acea sală, indiferent de etnie, aveau halatele recroite de subsemnatul în noul trend, tip, piept săgeată, ca arcul lui Robin Hood.

Mmmm, ... printre altele, ... prenumele subsemnatului, Alexandru, a fost ales cu mult înainte, pentru că era... ehm... "În numele tatălui... ". P' asta n-am înțeles-o. De ce au tații prioritate să aleagă prenumele??? . Nu fac niciun efort, nu alăptează, nu se mulg, nu sunt lăuzi și nu merg cu rucsacul plin sub piept 9 luni de zile. Pesemne, mama obosită, nu a mai avut putere pentru un efort în plus și a mers pe ideea: să mă cheme ca pe tata.

Dap... pe mine de ce nu m-ați întrebat??? . Eu am vrut să mă cheme/să mă numesc... Jason Momoa... adică, Aquaman din filmul cu același nume. Nu râdeți!!! . Pe bune!!!... Kilogramele le aveam, lat în spate eram/sunt, plete aveam, distrugator de sfârcuri eram, reformator de sâni eram și vandalul laptelui, pe deasupra. Înotam în lapte ca, Cleopatra. Aveam niște atribute, totuși...

Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat, dacă mama ar fi făcut un ultim efort și la Registrul de Nașteri, cel socialist din cele vremuri, să mă treacă în catastife. Senină, dulce și naivo-jună, la ghișeu, îmbrăcată într-o rochiță flu-flu până la genunchi și fluturând din ochișori și gene...

Adevărul e ca omu' , nu ar fi greșit prea mult. Eu eram oricum în perioada cu sânu' ... dar nu cu ceaiu' . Eram, ce-i drept, și cu... ehm... "mumua" la sfârcuri, să-mi procur merinde de drum, adică lapte.

Până la urmă, a fost mai bine așa, cu prenumele tatălui. Nici nu pun în gândire cât bulling, bășcălie și caterincă ar fi fost în școală și liceu dacă aș fi purtat numele, Jason Momoa.

Tata

Parintele donator care a participat doar cu plăcerea, că de durere era ocupată mama, a venit la prima vizionare al propriului prunc. Tata, în acele vremuri, dacă ar fi avut talent, putea fi distribuit în rolul agentului 007. Un James Bond veritabil. Semăna cu Pierce Brosnan unu-la-unu, doar că avea părul mai negru, ochi migdalați la fel de negri și talie de viespe. Era un gentleman, tot timpul ferchezuit și pus la 7 ace, ras-tuns-frezat. Frumos, nene! . Frumos, rău.

Moașele leșinate la vederea lui, fluturau din gene care mai de care…. și…. vine momentul, EU. Adică, moașa șefă, mă pune în brațele lui… …

Eu, încotoșmănat în cârpe, numai cu ochii la vedere și pletele până la umeri ce ieșeau din îmbrăcăminți.

Tata care o adora pe mama, se uită... se uită... se uită din nou... se încruntă... se miră... se încordează... mestecă în gol nervos, se face palid și broboane de sudoare-i apar pe frunte, fiind într-o totală nebuloasă.

Ehhhh…. mă rog... pentru a formula și explica o introspecție descriptivă în ale momentului, celor vremuri….

Tații, atunci, erau niște mici sau mari bouleți. Daca tații ar fi avut acces în sala nou-nascuților, ar fi fost daună totală. Exercițiu de imaginație: lași vreo 10 hăndrălăi să-și caute pruncul într-un manej de, 20 de bebeluși... E... haos de haos. Epic, să vezi, 10 bezmetici care se ceartă, care-i pruncul și cărui bezmetic aparține... pe lânga asta se iau la scatoalce... ăsta e al meu, ba nu, e al meu!! .

Tații, în general, sunt tufe de Veneția, habarniști. Ei merg pe culori: alb, galben, negru. Alte deosebiri nu au în ochi. Este cum i-ai duce pe altă planetă cu oxigen care n-o cunosc, aterizați fiind, unde ei, își țin respirația să nu moară…... și le dai în forță un vast peste mufă, spunându-le: respiră boule, că te îneci! .

Așa că…

... disperare în formă continuată. Am început să mă agit… cu urlete. Era groasă, rău. Tata, cu privirea-n dezaprob se uita nervos pe, pereți, numai la mine nu.

Tata, cu maxilar tocit de nervo-spume privea la moașa, ce avea sprânceana ridicată deja, care-i spunea expresivo-tăcut: băh, oi fii tu frumos dar ești prost rău.

În disperare, moașa, mi-a descoperit fața și eu, cu gândul că sunt pe covorul roșu la Festivalul de film de la Cannes, i-am băgat un zâmbet gingival stil, dospalăus-caricio-copterus. Dinți din părți, că de unde, tată? . Deci, fără succes.

Ce să vezi??? . Tata, m-a refuzat și m-a dat înapoi.

Și uite cum o moașă enervată este nevoită să bage depresii într-un bebeluș... ehm... de fapt, bebeloi.

Mă despuiază, ... mă răscrăcără, ... mă răstignește, - mai lipseau două piroane pentru fiece palmă și o suliță în pancreas - la cucu gol, bănuind ce își dorea tata să vadă. El… se uită la vintre recunoscând-u-și…. ehm…. creieru' ce nu gândește și țipă cu textul știut de la tații de pretutindeni: băiatul lu' tata, băiatul lu' tata!!! .

A venit și ieșirea din spital. Mama grijulia, s-a dat peste cap și prin tot felul de relații, ce le aveau ai mei în acele timpuri, au făcut zbătături pentru un landou. Evident, nu unul obișnuit. Era un landou pentru… ehm…. gemeni. Tata, a dus manțocăria la un atelier de biciclete să-i refacă caroseria și să rezulte într-un pat de sultan. Trebuia să încap undeva…

Sfârșitul de iulie, al acelor ani, nu era numai cu numele ci chiar cuptor. Erau 45 de grade la nivelul asfaltului, fără gaura de ozon de azi, când 45 nu mai e un mister.

Evident, eu eram în "pușcăria" de tifon și alte îmbălsămări Boba Fett, îmbrăcăminte gândită de "inteligenții" celor timpuri. Mama, jună fiind, dar sprintenă la creieri, și-a dezvelit cotul și l-a lipit de jugulara mea. Ardeam ca un cuptor de pizza. S-a enervat…. și repet... ȘTIA să fie mamă…. și cu o foarfecă de unghii, s-a chinuit sărăcuța, a tăiat tifonul, m-a dezvelit și m-a lăsat ca la naștere, lăsând doar parasolarul landoului deasupra mea. De atunci îi mulțumesc, fiece zi.

Anii s-au dus…

În anii studenției, moștenind ferchezuitul tatei, stăteam în baie mai mult decât mama sau ca o fetișcană ce se pregatește de nuntă. Mă uitam ca bou' , cu ochii în oglindă, având mâna prin scăfârlie ce nu trecea prin coama neagră atât de, deasă. Ochi negri... migdalați... Fi-ți-ar chinezăria, sa-ți fie!!!

Această istorisire, provine din filonul cerebral al mamei, plin de amintiri. Dacă a exagerat cumva, nu o mai pot întreba, pentru că s-a dus spre Cer. Ce mi-a transmis ea, vă las și eu scris aici... piperat cu ceea ce aș fi spus eu atunci, dacă aș fi avut limbajul de azi. Cred că orice bebeluș... ehm... bebeloi, ar fi reacționat la fel.

Laudatio

Omagii și laudatio, au fost iterate de-a lungul vremurilor pentru oameni ce au adus omenirii, plus valoare. Eu, prin firea mea rebelo-sălbatică, am un singur omagiu pentru unica ființă supremă: MAMA.

Daca nu era o mamă, nici noi nu am fi avut vreo idee despre... Isus, Socrate, Platon, Aristotel, Sun Tzu, da Vinci, Schopenhauer, Kant, Freud, Gandhi, Shakespeare, Beethoven, Mozart, Edison, Tesla, Gaudi, Eminescu, Brâncuși, Enescu, Celibidache, ... și iertare pentru omitere... dar... nu pot umple paginile.

Evident, au fost mămici care au adus pe lume, jigodii nenorocite, care nu-și merită menționarea aici sau aievea. În cazul lor, nu mămicile au fost de vină.

După ființa supremă...

Laudatio, pentru emblematicul, talentatul, cel cu mâini și pricepere... extraterestră, academicianul Panait Sârbu care a păcălit moartea și mi-a dat viață, oferindu-mi respirațio-in-integrum și o mamă funcțională în ale vieții.

Laudatio, pentru mămicile rrome, siriene și chineză care mi-au injectat un sănătos turbo-boost la ADN-ul, primit de la parinți.

Laudatio, pentru tata care nu a fost bou și m-a luat acasă.

Ziua Mamei

Acest review este un omagio-respect, care spune...

... La mulți ani!!! , ... mămica mea, oriunde te-ai afla!! . La mulți ani, mămici călătoare!!! , - dragelor noastre colege -, de pe planeta AmFostAcolo. La mulți ani!! , ... mămicilor de pe Terra și nu în ultimul rând...

... La mulți ani!!!... celor ce poartă în pântec, IUBIRE.

Pe... oricând!

Aș dori... dacă se poate... pe frontispiciu, piesa Mother, de Pink Floyd, cu adresa: https://www.youtube.com/watch?v=aZ8YdCJLPYw

---

VIZUALIZĂRI: 717 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI