ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.06.2014
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 02.02.12
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
SEP-2013
DURATA: 8 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Cateva plaje din Thassos

Ilustrație video-muzicală
DJ Louis feat. Nomikos - Thalassa Thalassa


TIPĂREȘTE

Despre calatoria noastra in Thassos am scris un articol separat cu impresii generale. Aici descriu doar plajele pe care le-am vizitat in septembrie 2013, sper sa va fie de folos.

Plaja din Skala Potamia - se intinde pe aproape aceeasi lungime ca si statiunea, este plaja cu nisip fin, apa limpede, fara valuri, putin adanca pe o distanta lunga, astfel incat este potrivita pentru familii cu copii mici si persoane care nu stiu sa inoate; in plus, pe langa digul din extremitatea dreapta se poate face snorkeling, insa atentie la aricii de mare. In dreptul digului a fost amenajat si un loc de joaca pentru copii, iar in apa, in aceeasi zona, am vazut de cateva ori instalate niste tobogane gonflabile, un fel de mini-water park tot pentru copii, insa nu as putea sa va spun care sunt tarifele. Pe aceasta plaja puteti sa stati cu cearceaful "din dotare", gratuit, insa cea mai mare parte este concesionata teraselor si tavernelor; majoritatea practica sistemul "platesti una sau doua bauturi si ai o umbrela si doua sezlonguri gratis toata ziua"; preturile bauturilor sunt rezonabile, astfel incat in functie de ceea ce comandati puteti plati intre 5 si 10 euro pe zi (sau mai mult daca vreti...); daca la pranz plecati la masa sau la somn, puteti lasa un prosop pe sezlonguri si vi se pastreaza locul; prosopul (si chiar hainele) nu vor disparea! Puncte in plus pentru aceasta plaja: are un dus si cabina de schimb... nu sunt culmea luxului dar fac serviciu. In plus, o multime de taverne la 5-10 metri departare.

Paradise Beach - una dintre cele mai renumite plaje ale insulei; sunt doua cai de acces, de la drumul principal in jos; caile de acces sunt mai degraba niste drumuri forestiere, un pic accidentate, insa cam orice masina ar trebui sa poata cobori fara probleme; gasiti si locuri de parcare din belsug, mai ales daca va treziti de dimineata; mai fain, dupa parerea mea, ar fi sa veniti cu ATV-ul; plaja are nisip fin, apa curata si minunat de limpede; este una dintre putinele plaje cu valuri, insa in acelasi timp nu este periculoasa pentru copiii mici; valurile asigura o distractie pe cinste in apa; nu este foarte potrivita pentru snorkeling, decat poate pe langa peretii stancosi care o marginesc, insa nu va recomand - din cauza valurilor s-ar putea sa va loviti de stanci. Puteti sta pe plaja gratuit, cu dotarile proprii sau sa inchiriati sezlonguri su umbrela - costa 7 euro setul pe zi, fara bauturi incluse; va recomand sa ocupati umbrela din aceea de paie, mai solida, deoarece am observant ca aici bate vantul destul de tare, mai ales dupa amiaza, si daca aveti o umbrela mai usoara ramaneti fara ea; exista cabine de schimbat. Pe plaja exista un fel de fast food (nu ne-a placut cum arata), dar si un restaurant cu terasa, unde se mananca relativ bine, cu preturi o idee mai mari decat intr-o statiune, insa nu exagerat de mari.

Golden Beach - si aceasta este o plaja renumita a insulei, cu steag albastru pe care il merita pe deplin, o apa extrem de limpede si albastra, nisip fin, apa mica pe o distanta destul de lunga, fara valuri; in partea din stanga a plajei, unde exista si un ponton lung de beton, sunt niste formatiuni stancoase care se inalta din apa, pe langa care amatorii de snorkeling vor gasi o lume subacvatica fascinanta. Am primit informatii ca aici gasiti si posibilitati pt sporturi de apa - skijet, etc, insa noi nu am fost interesati de acest capitol, asa ca nu pot confirma. Si aici exista sistemul "platesti bautura stai gratis pe sezlong"; din cate tin minte nu exista cabine de proba; de asemenea, desi sunt cateva baruri pe plaja, sunt mai putine posibilitati pentru masa, insa plaja este aproape "lipita" de cea din Skala Potamia, asa ca ajungeti repede la taverne.

Aliki Beach - una dintre preferatele mele; este minunata, situata intr-un golf mic, inconjurat de pereti inalti, acoperiti de vegetatie. Este potrivita si pentru copii, dar si pentru snorkeling; tariful pentru sezlonguri este de 5 euro pe zi. In spatele plajei exista vreo 3-4 taverne/baruri, insa noi nu le-am incercat; va recomand sa mergeti mai devreme si sa ocupati loc in partea dreapta sau in centrul plajei, deoarece in partea stanga nisipul este amestecat cu pietre, la fel si fundul apei.

Tot aici, in spatele plajei, exista un sit arheologic care mie mi-a placut foarte mult si o alta plaja, sa-i spunem "geamana" cu Aliki, mai putin amenajata, pe care insa nu am apucat sa o exploram asa cum trebuie.

Plaja Metallia - noi am descoperit-o anul acesta; este un colt rupt din Rai. daca mergeti dinspre Skala Potamia spre Limenaria, cu foarte putin inainte sa intrati in Limenaria exista un drum de acces pe partea stanga; trebuie sa fiti insa atenti, nu este foarte bine semnalizat; se poate cobori cu masina si se poate parca in apropierea plajei; plaja este situata intr-un golfulet marginit de pereti inalti, acoperiti de vegetatie (padure); in spatele plajei exista ruinele unei fabrici de prelucrare a metalului (inca se mai vad furnalele), de unde isi trage si numele. Sunt foarte interesante de vizitat - exista drum de acces cu piciorul de la plaja catre aceste ruine, si vederea de acolo catre mare iti taie respiratia. Pe plaja exista cabina de schimb, insa nu aveti nici o toaleta! Exista un bar mititel, dar nici o posibilitate de a manca ceva; ca sa rezolvam problema, noi am trimis baietii in Limenaria dupa pizza - Limenaria este la 5, max 10 min cu masina. Inchiriatul sezlongurilor: 5 euro, fara bauturi incluse.

Ar trebui sa stiti ca exista niste mici neajunsuri (in functie de preferinte) - plaja are nisip mai grunjos, in spate si pe langa umbrelute, si amestecat cu pietricele pe masura ce inaintati spre apa; de asemenea, la intrarea in apa, pe toata lungimea plajei si pe o distanta de aprox 4-5 m in apa, nu exista fund nisipos, ci este alcatuit din piatra neteda de colo pana colo, extrem de alunecoasa, nepotrivita pentru copii sau persoane mai in varsta; exista, in schimb, niste "poteci" amenajate din saci de rafie umpluti cu nisip, care inainteaza in apa, si pe care se poate merge fara probleme; apa este mica, maxim pana la brau atata timp cat stati pe aceeasta zona pietroasa, insa ea se termina brusc si apa devine dintr-o data adanca de peste 2 m; daca stiti sa inotati nu reprezinta o problema, nu sunt valuri sau curenti periculosi; plaja este minunata daca va doriti liniste (nu este foarte vizitata) si daca va place sa faceti snorkeling sau sa vedeti un peisaj spectaculos. Sper ca pozele sa fie mai sugestive.

Plaja Saliara (plaja de marmura) - este in apropiere de Limenas; nu prea exista indicatoare; trebuie sa o luati catre Makryamos (pana aici exista indicatoare) si apoi tot inainte pe un drum nu foarte grozav, care o sa va puna masina la incercare si o sa va umple de praf; din cauza ca este atat de prost, drumul o sa vi se para mai lung decat este in realitate.

Plaja in sine este o minune a naturii, fotografiile nu sunt suficiente; chiar daca ati citit despre ea, nu veti fi pregatiti pentru ce va asteapta. Nu are nisip, ci este acoperita de pietricele de marmura cat bobul de mazare, inclusiv in apa; in mod ciudat, nu este atat de neplacut la mers pe cat s-ar putea crede.

Va recomand totusi sa nu va duceti sa stati toata ziua acolo, mai ales in plin sezon cand probabil este foarte aglomerata; in primul rand, exista pe plaja un singur bar (mare), care asigura muzica buna insa foarte, foarte tare!!! Pe noi ne-a dat gata galagia si am ajuns acolo pe la 16.30; in al doilea rand, plaja in sine este mica si din aceasta cauza foarte aglomerata. Nu stiu sa va spun daca gasiti ceva de mancare si nici cat costa sezlongurile. Are cabina de schimb. Nu ratati o vizita aici, insa sfatul meu este sa-i acordati fie o dimineata, fie o dupa-amiaza, nu o zi intreaga.

Plaja Agios Ioannes, situata undeva intre Kinira si Aliki, pe partea stanga daca veniti dinspre Skala Potamia; este o plaja mai salbatica, foarte putin amenajata; drumul un pic mai dificil, insa practicabil cu masina daca sunteti atenti; in spatele plajei exista un platou (natural) unde va puteti lasa masina printer maslini. Plaja are nisip mai grunjos, insa nu insuportabil; in schimb, fundul apei este acoperit de pietre mai mari; si aici exista acele "poteci" in apa din saci de rafie, ca sa faca accesul mai usor; copiilor mai mici s-ar putea sa nu le placa, insa daca va doriti "salbaticie", este locul potrivit; sunt foarte multi pesti, nu o sa va mai saturati de snorkeling, si am vazut chiar pe cineva care pescuise pesti (mari) cu harponul; cand am sosit noi de dimineata, cateva pasari de apa imparteau plaja cu cei cativa turisti matinali. Plaja are sezlonguri - 5 euro setul, un mic bar cu preturi cam mari () si o rulota fast-food, unde gasiti traditionalul gyros; noi nu am prea avut curaj sa mancam de la ei. Nu stiu daca in plin sezon exista mai multe posibilitati de masa acolo. Nu aveti toaleta!

Acestea sunt plajele vizitate de noi... deocamdata. Le vom bifa si pe celelalte pe rand, pentru ca in mod sigur vom reveni in Thassos.


[fb]
---
Trimis de andre cristoiu in 28.06.14 15:45:13
Validat / Publicat: 28.06.14 18:07:45
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4296 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (andre cristoiu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Plaja Saliara. Culoarea apei este de neuitat.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18200 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster
[28.06.14 18:06:12]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

webmasterX
[28.06.14 18:07:24]
»

@andre cristoiu:

Despre calatoria noastra in Thassos am scris un articol separat cu impresii generale.

Eu nu am găsit niciunde acel articol?? (am vrut să includ o trimitere prin hyperlink la el, dar nu l-am găsit - ioc)

Sigur pe AmFostAcolo l-ai publicat??

webmaster13
[28.06.14 21:14:11]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

adrianaglogo
[28.06.14 21:26:55]
»

@andre cristoiu: Foarte buna postarea, de un real folos pt cine merge prima oara in Thassos- adica eu!

Cum a fost vremea in septembrie?

iulianic
[29.06.14 11:31:28]
»

@andre cristoiu: Ce bine ar fi fost dacă scriai acest review mai de mult! Tocmai m-am întors din Thassos, am vizitat şi eu câteva din minunatele-i plaje, dar mi-ar fi prins bine mai multe informaţii cu care să fi plecat în bagaj.

Acum, la sfârşitul lui iunie, la Marble Beach nu mai exista bar, ci doar nişte resturi de cabine de schimb şi duşuri (un rezervor de 3500 litri - gol - cocoţat pe un imens calup de marmură). Poate că se vor reamenaja atunci când sezonul va fi în toi. Despre o movilă de gunoi - preponderent peturi şi cutii de bere - care se află la limita dintre spaţiul de parcare şi plajă... nu mai spun nimic!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
andre cristoiuAUTOR REVIEW
[30.06.14 08:53:52]
»

@adrianaglogo: Buna, noi am avut o vreme super! prima zi de plaja a fost cam inorata insa nu a fost un impediment; ca sa-ti faci o idee: noi, parintii, ne-am retras pe sezlonguri zgribuliti, cu o cafea fierbinte, iar copiii au intrat in apa fara nici o problema ))

Ulterior, temperaturi intre 28-30 gr, foarte usor de suportat la plaja. Seara in schimb era racoare, cel putin dupa standardele mele. Obligatoriu ceva cu maneca lunga seara.

Si prima data cand am fost in Thassos, in 2007, am avut parte de aceleasi temperaturi, si tot in septembrie ne-am dus si atunci.

Vacanta placuta!

andre cristoiuAUTOR REVIEW
[30.06.14 09:38:16]
»

@webmasterX: Buna, cu rusine recunosc ca nu am salvat articolul... am fost intrerupta in timp ce scriam si ulterior am inchis calculatorul fara sa salvez.

M-am apucat de treaba si am postat acum.

Multumesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterX
[30.06.14 09:48:24]
»

@andre cristoiu: şi noi îţi mulţumim, cu plecăciune , în numele comunităţii

pmanuela
[01.07.14 13:30:42]
»

@andre cristoiu: Un review de exceptie. Meriti "10 cu felicitari" si un vot pe masura.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, andre cristoiu, iulianic, pmanuela
Alte impresii din această RUBRICĂ (Alte) Plaje în Thassos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04774284362793 sec
    ecranul dvs: 1 x 1