ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.08.2025
DE ilee
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 31.07.15
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUL-2025
DURATA: 1 zile
Familie

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Am fost la Elafonisi

TIPĂREȘTE URM de aici

Elafonisi se afla la 64 km de Agia Marina, stațiunea in care am petrecut vacanta (vezi impresii), iar distanta se parcurge in cca 1 ora și 30 min.

Dimineața este foarte aglomerat, vin autocare care revarsă pe plaja zeci de turiști, așa că am decis sa mergem după amiază.

Drumul impresionează prin peisajele sale spectaculoase, străbătând defileul Topolia, printre munți și văi abrupte, cu numeroase serpentine ce îi sporesc farmecul.

Mai exista un traseu, pe coasta, dar este dificil, fara parapeti, multe curbe in ac de par, foarte ingust pe unele portiuni. Nu este pentru oricine si nu ma refer neaparat la sofer (eu sunt tare panicoasa …)

Iar daca veniti din sud, de la Palaiochora puteti lua vaporul pana la Elafonisi (we-love-crete.com/palaioc ... onisi-boat.html)

Revenind la drumul prin defileu, am avut o mica problema la intrarea în singurul tunel de pe traseu, unde se circulă pe un fir și se sta la semafor.

Am așteptat cuminți sa se facă verde și am intrat în tunel, dar după câțiva metri, din sens opus a apărut un autocar, care nici gând să dea înapoi, așa că am fost nevoiți să dăm noi, până afara din tunel... Cat am așteptat să se schimbe din nou culoarea la semafor, au mai venit 2 mașini în spatele nostru. Am intrat în tunel și... a apărut un autocar! Nervi, claxoane... Soțul a spus că dacă și a treia oară se mai baga un autocar, plecam acasă... In fine, a treia oară a fost cu noroc! Am reușit să trecem și să ne continuăm drumul. A fost neplacut, mai ales cand esti obligat sa dai inapoi, pe o parte prapastie, pe alta muntele si intre ele drumul ingust, de aceea trebuie atentie mare si mers incet.

Soseaua se mai îngustează mult într-o curbă fara vizibilitate, in rest, se circulă bine.

Pe traseu există câteva portiuni unde vă puteți opri pentru a admira priveliștea spectaculoasă, iar din loc în loc veți găsi tarabe cu produse locale, precum miere, măsline, raki sau cosmetice.

După un drum lung, parca fără sfârșit, am văzut în fine marea.

In apropiere de Elafonisi, sunt câteva parcări mari, toate cu plata, 3 sau 5 euro/ zi și se poate plati cash sau cu cardul. Noi am lăsat mașina în cea mai apropiata parcare fata de plaja. Lângă ea, un market ce dispune de toalete (aglomerate de turisti veniti de la plaja) și peste drum, un magazin cu articole de plaja și un mic chioșc ce afiseaza tentant mesajul: suc de cactus. Am vrut neapărat să beau, dar am zis că o să iau la întoarcere. Bineînțeles că am uitat...

Urmează o bariera, de la care drumul se continua pe jos, cca 1 km, pe o panta ușoară cu pietriș, ce coboară până la plaja, in plin soare, evident...

Nerăbdare mare, în sfârșit am ajuns la Elafonisi! Priveliște frumoasă, nisip fin cat vezi cu ochii, pe alocuri, pe mal, rozaliu, apa cristal, dar multă lume. Neașteptat totuși, la ora 5 după amiază, după ce am întâlnit pe drum, venind din sens opus, foarte multe autoturisme și autocare. Îmi imaginez cum trebuie sa fie dimineata...

Elafonisi este o zona protejată Natura 2000, deci nu aveți voie sa rupeți vreo planta, să luați suvenir scoici sau și mai rău, nisip rozaliu...

Chiar la intrare este un panou pe care scrie 20 euro setul de sezlonguri la care se adaugă cate 5 euro pentru fiecare sezlong in plus. Există și toalete, cost 1 euro.

Sunt 2 zone cu șezlonguri și umbrele și beach barurile aferente (o bere la doza 3 euro, un sandvici 6 euro).

Noi nu am închiriat șezlonguri (cu toate că erau câteva libere la ora la care am ajuns), ne- am pus prosoapele pe plaja și am pășit direct în apa caldă și cristalină, care nu trece de genunchi, și ne-am plimbat îndelung. La un moment dat am traversat câteva dune de nisip și am descoperit o plajă sălbatică, fermecătoare. Ne-a încântat întinderea fină de nisip și apa de un turcoaz spectaculos, cu o priveliște deosebit de frumoasă. Când am ajuns noi, doar câțiva turiști se aflau pe această mică plajă retrasă.

Ai unde să te plimbi, peste tot descoperi plaje încântătoare, cu nisip fin și apă cristalină. În unele locuri se formează piscine naturale cu apă foarte puțin adâncă, unde oamenii stăteau relaxați, așezați în apă, și povesteau.

Vântul, surprinzător, nu și-a făcut simțită prezența, așa că ne- am bucurat maxim de aceasta minune numita Elafonisi.

La întoarcere, am oprit puțin la Mănăstirea Panagia Chrisoskalitissa, aflată la 5 km de Elafonisi și cocoțată pe stânci. Trebuie urcate muulte trepte până sus la manastire, dar am renunțat pentru că vroiam sa ne oprim pe drum, să mâncăm ceva până să se întunece.

Am studiat Google Maps și am observat că taverna AntaMa Cretan Traditionnel Taverne se afla pe la ultimele serpentine, după aceea drumul e lin, așa că am oprit aici, tinand cont si de nota 4,9 din peste 2000 de recenzii. Taverna este pe partea stângă a drumului, iar pe dreapta se afla o parcare. Puțin mai in fata, un țarc cu căprițe kri kri și un măgăruș, spre bucuria copiilor care încercau sa le hrănească cu iarba. Am traversat și ne- am instalat la o masa. Privelistea frumoasa, iar taverna plina cu turiști, majoritatea, surprinzător (sau nu...), români...

Meniu variat (aperitive, salate, preparate din carne, nu si din peste), am comandat repede, dar a durat foarte mult (aproape o oră) până au adus preparatele. Intre timp s- a întunecat...

Preturi ok (musaka 11 euro, salate 7-10 euro), iar la final am primit din partea casei un mic desert si o sticluță cu Raki.

A fost o zi superbă, chiar daca puțin cam obositoare. Am văzut una dintre cele mai faimoase plaje din întreaga lume, chiar am citit pe undeva că Elafonisi a fost desemnată destinația anului 2025!

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de ilee in 21.08.25 22:19:41
Validat / Publicat: 22.08.25 06:08:31

VIZUALIZĂRI: 71 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ilee); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Marea la Elafonisi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9900 PMA (din 11 voturi)

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂ[Alte] 'Opționale' din Chania:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.058004140853882 sec
    ecranul dvs: 1 x 1