Împrejurimi unice ale orașului Carei

TIPĂREȘTE

Povesteam într-un alt review, vezi impresii, despre ce am văzut în orașul Carei. Acum voi vorbi despre câteva din împrejurimile Careiului pe care le-am vizitat a doua zi, după plecarea de la Hotelul Central, vezi impresii. Este vorba despre localitățile Căpleni și Petrești, cu păreri de rău la Ady Endre nu am mai ajuns deși îmi propusesem și voiam să o văd.

Așadar dimineața, pe la ora 9:45 eram în Căpleni, o localitate aflată pe malul râului Crasna, la aproape 4 km nord de Carei, atestată documentar la începutul secolului 13 când în maghiară i se spunea Kaplony, cum îi spun maghiarii și azi. A aparținut familiei Kaplony, strămoșii mai multor familii printre care și familia Károlyi în proprietatea căreia a ajuns spre sfârșitul secolului 14. La începutul secolului 18 contele Károlyi de atunci a adus în Căpleni primii coloniști șvabi.

Astăzi, în Căpleni locuiesc circa 100 din urmașii acestora, cei mai mulți svabi au fost deportați de administrația sovietică, după cum amintește Ansamblul Funerar Memorial ridicat acolo.

Cel mai important obiectiv turistic din Căpleni este Complexul arhitectural, ctitorie a familiei Károlyi care cuprinde Mănăstirea și Biserica Franciscană Sfântul Anton și Cripta Familiei Károlyi. Se poate vizita de luni până sâmbătă între orele 10.00 – 12.00 și 14.00 – 17.00, iar la telefon, 0261 873 004, se pot programa vizite ghidate în română, maghiară și franceză.

Mănăstirea și Biserica Franciscană Sfântul Anton se află pe locul unei vechi mănăstiri ridicată în anii 1080, distrusă de tătari, reconstruită mai apoi, distrusă de cutremurul din 1834 și reconstruită în forma actuală la mijlocul secolulul 19. Este o clădire deosebită cu două turnuri fără coif ce flanchează intrarea principală deasupra căreia o rozetă pare a fi ochiul cu care biserica își întâmpină credincioșii. Interiorul este simplu, pe ambele ei laturi fiind câte patru ferestre semicirculare cu geamuri decorate pe margini cu ornamente stilizate din sticlă colorată.

Altarul principal al bisericii dedicat Sfântului Anton de Padova, frumos pictat, are în partea dreaptă o micuță capelă și în partea stângă scările de acces spre criptă.

Cripta Familiei Károlyi este unul dintre cele mai frumoase și mai importante obiective turistice din judeţul Satu Mare ridicată în anii 1740 de Sandor Károlyi, contele de atunci.

Lipită de latura vestică a bisericii pare parte din ea datorită motivelor decorative semicirculare şi ferestrelor asemănătoare cu cele ale bisericii. Are o viață impresionantă, ca a Familiei Károlyi aș spune: distrusă de cutremurul din 1834 și reconstruită la mijlocul secolulul 19, a fost ciuruită de soldații sovietici beți, am văzut și eu urme de gloanțe pe câteva sarcofage, pentru ca în timpul regimului comunist să fie închisă și zidită. După 1990 a revenit la menirea ei inițială: loc de odihnă pentru Familia Károlyi și loc de vizită pentru turiști.

De o deosebită valoare istorică şi artistică sunt sarcofagele din bronz aflate în Criptă, decorate cu reliefuri şi tablouri pictate, cele mai vechi datând de la mijlocul secolului 17. Sarcofagele anilor 1700 sunt realizate la Bratislava, au ornamentație bogată și seamănă foarte mult cu sarcofagele împărătești din Viena. Când Am Fost Acolo erau înmormântați 36 din membrii familiei Károlyi.

Cripta este deosebită, unică la noi, iar sarcofagele arămite sunt lucrate cu mare meșteșug.

La intrarea în criptă se află sarcofagul Krisztinei Csaki, care a murit în anul 1736 la vârsta de 30 de ani, soţia lui Ferenc Károlyi, general în armata ungară. Povestea spune că din motive politice tatăl contelui nu a fost de acord cu această căsătorie, dar și-a dat consimțământul tocmai când tânăra soţie a fiului său îşi da obșteșcul sfârşit. Trupul femeii a fost îmbălsămat şi a fost îngropat abia după o lună când soţul ei s-a întors din război. Se spune că însuşi împăratul a trimis sarcofagul şi un dric tras de şase cai în valtrapuri de mare doliu. Ceva adevăr există în această poveste pentru că am văzut şi trei sarcofage care nu au niciun nume înscripţionat pe ele, aparţin membrilor familiei care s-au căsătorit cu persoane de rang inferior sau neacceptate de familie, motiv pentru care familia i-a trimis în anonimat.

Cripta mai adăpostește și alte obiecte, unele cu valoare artistică, altele cu valoare familială, una dintre acestea fiind o cruce cu Răstignirea lui Hristos realizată în ultimii ani ai secolului 19 în cunoscutul Atelier Bazzanti din Florența, dintr-o singură bucată de marmură. Se mai află blazonul original al familiei Károlyi, cusut cu fir de aur în anii 1790, un vas pentru aghiazmă şi un fragment de capitel din perioada romanică a bisericii. Pe două din sarcofage se află câte o urnă din argint, frumos lucrate, în care sunt îmbălsămate inimile soțiilor celor doi conți ce se odihnesc acolo.

Ultimul înhumat acolo a fost contele Lajos Károlyi adus în anul 2010 din Brazilia țara sa adoptivă, este într-un locaș gen criptă în partea stângă.

Familia Károlyi își are dezvoltarea legată de cea a orașului Carei, sau poate orașul Carei de familia Károlyi, cert este că ele au crescut și s-au dezvoltat împreună, și că și astăzi sunt cunoscute tot împreună. Pe la anii 1600 începe ascensiunea familiei, ascensiune ce atinge apogeul după anul 1711, an în care Sandor Károly semnează Pacea de la Satu Mare ce pune capăt răscoalei lui Francisc Rákóczi II. În anul următor primește titlul de conte și de aici ascensiunea familiei ia avânt, domeniul lui personal devenind unul dintre cele mai extinse şi mai puternice din toată Ungaria de atunci.

Mulți din următori conții au avut înalte funcții politice, bucurându-se de o mare influenţă la nivel național, unii au urmat cariera militară, în special în cavalerie, ajungând chiar generali în armata ungară, alții s-au remarcat din punct de vedere ştiinţific, un Károlyi fiind membru fondator al Academiei Maghiare, sau au fost deschizători de drumuri în unele domenii, alt Károlyi înfiinţează pe la mijlocul secolului 19 primul spital orăşenesc la Carei.

Lajos Károlyi, ultimul purtător al titlului de conte, a avut o viață total diferită. A părăsit România și fabuloasa sa avere forțat de evenimentele din anii 1944 – 1947, a lucrat ca mecanic auto, a emigrat apoi în Brazilia unde a început cultivarea trestiei de zahăr, dezvoltând apoi și alte afaceri, a ajuns cunoscut și apreciat primind funcţia de reprezentant al Braziliei în Europa.

Este impresionantă dorința membrilor familiei Károlyi ca după trecerea lor în neființă să fie aduși, de peste tot din lume, la Cripta Károlyi din Căpleni.

Sub impresia celor văzute nu mi-am dat seama cum a trecut timpul și am stat la acest Complex mai mult decât îmi propusesem, programul pentru acea zi fiind destul de încărcat a trebuit să aleg unde să merg, la Petrești sau la Ady Endre? Am ales să văd Muzeul Şvăbesc din Petrești!

Petrești este o comună în județul Satu Mare atestată documentar din anul 1215, azi cunoscută prin Muzeul Şvăbesc aflat pe DN 19 Satu Mare – Oradea. De la Căpleni la Petrești sunt vreo 16 kilometri.

Când am ajuns muzeul era închis, dar știam că este o cheie la Primărie, unde am mers și unde un funcționar amabil, sigur de etnie germană, s-a oferit să ne conducă la muzeu. Când am revenit, muzeul era deschis, și un tânăr, viitorul ghid ne-a întâmpinat. Am văzut atunci și programul muzeului, deschis de marți până sâmbătă, între orele 10 și 14, pentru restul timpului era afișat un nume și un număr de telefon.

Muzeul a fost amenajat în anul 1993 într-o gospodărie tradiţională veche din anii 1880, reprezentativă pentru arhitectura populară şvăbească și reconstituie până la detaliu viaţa cotidiană a locuitorilor șvabi din Petreşti de la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, cuprinde casa, șura și acareturi, ilustrând agricultura, principala ocupație a șvabilor.

Casa, construcție perpendiculară pe şosea, este alcătuită din patru camere, două holuri, două bucătării, și la subsol, două pivnițe. Însoțitorul nostru ne-a spus că “în tradiția șvabilor, una din pivnițe este special rezervată pentru vin, în cealaltă se depozitează legume, fructe și conserve pentru iarnă, alte alimente… ”. Un târnaţ (prispă, cerdac) sprijinit pe stâlpi de lemn fixaţi în tălpi de fontă și în partea superioară cu ornamente florale traforate, se întinde pe toată lungimea casei.

Am intrat în prima camera, “camera de la drum”, unde două suporturi “îmbrăcate” în costume populare șvăbești își întâmpină oaspeții între cele două paturi încărcate cu perne, “mă întrebam și mă întreb și acum dacă au fost folosite vreodată” paturile, ca întreg mobilierul tradițional, confecționate din lemn de brad de meșteri locali, împodobite cu picturi cu motive florale și vegetale stilizate, celelalte elemente decorative, obiectele din cameră, pendula, lampa, icoanele redau ambianța specifică locuințelor șvăbești de acum o sută de ani.

În a doua cameră privirea mi-a fost atrasă de “Altarul”, amenajat tot cu mobilier tradițional de unde Fecioara veghează asupra gazdelor și binecuvântează musafirii.

În celelalte două camere, mai mici sunt expuse obiecte utilizate în industria casnică textilă, de la meliţă, pieptene de fuioare, furci de tors, vârtelniţă până la războiul de ţesut.

Bucătăria are mobilierul confecționat tot din lemn brad, tot cu picturi cu motive florale și vegetale stilizate și cuprinde obiecte de uz casnic, blidare, ceramică utilitară, străchini, etc... Mi-a plăcut “Presa de pasat cartofi” precum și icoanele și picturile din tablouri, dulapurile încastrate pictate.

Urmează apoi Grajdul, care parcă mai păstra fornăitul cailor nerăbdători să plece în cursă, și Șura, o construcţie de mari dimensiuni ce adăposteşte unelte și utilaje agricole specifice zonei, furci și coase, căruța și trăsura, semănătoarea și vânturătoarea, “mașină agricolă de sortat, care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator și prin cernerea restului prin site”, teascul pentru struguri și altele…

Este interesantă prezentarea acestei gospodării, nu știam prea multe despre șvabii din Transilvania, mi-a plăcut încântarea localnicilor că au un asemenea muzeu care, chiar dacă are nevoie de mai multe lucrări de renovare, recondiționare, atât la clădiri cât și la exponate, merită văzut pentru ceea ce spune el despre viața șvabilor de acum o sută și ceva de ani …

Am mulțumit tânărului viitor ghid, l-am condus pe amabilul nostru însoțitor, de la care am aflat multe lucruri interesante despre muzeu și șvabi, înapoi la Primărie, ne-am mai uitat la ceas, ca să mergem la Casa Memorială Ady Endre trebuia să ne întoarcem la Carei, era cam mult, și am decis să ne continăm drumul spre Oradea, unde aveam cazarea rezervată pentru acea seară la Hotelul Impero… Chiar și așa, acum, când scriu, cred că dacă mergeam puțin mai repede puteam vizita și acest muzeu, făceam în plus vreo 40 de kilometri, nu erau mulți, dar mie nu îmi place viteza, șoferului meu... !?

Voi spune totuși câteva cuvinte despre Complexul Memorial Ady Endre și despre poetul Ady Endre, voi posta și câteva poze, nevotabile, pentru că îmi pare rău că nu am ajuns și acolo…

Ady Endre, astăzi un sat cu circa 120 locuitori, aflat la circa 21 kilometri de Carei, se numea “Mesentea” în anul 1877 când s-a născut Ady Endre, de aici și noua denumire a localității, unul dintre cei mai importanți poeți maghiari ai secolului 20, și chiar ai literaturii maghiare, creatorul poeziei maghiare moderne, autorul unor poezii de dragoste, capodopere ale simbolismului maghiar. Bun prieten cu Octavian Goga, Ady Endre s-a remarcat și ca un journalist umanist, exponent al ideii de justiţie socială, adversar al naţionalismului şi al antisemitismului, a părăsit viața, la doar 59 de ani, lăsând în urmă mai multe volume de poezii, puține din ele traduse și în română.

Complexul Memorial Ady Endre este un muzeu compus din două case și monumentul poetului ce se poate vizita de luni până vineri între orele 10 – 12 și 14 – 16, sau pe baza anunțării prealabile a vizitei la telefonul Primăriei.

Casa Veche, casa în care s-a născut poetul, este o locuință țărănească cu trei camere, cu tavanul din scânduri și bârne și pereții încărcați de mobilier țărănesc și scoarțe, acoperită cu stuf, cea mai importantă fiind ultima cameră, cea care adăposteşte patul în care, după tradiție, s-a născut poetul şi o vitrină cu documente şi fotografii personale.

Fațada clădirii este împodobită cu un basorelief din piatră, care îl reprezintă pe poet, iar în zona centrală este expusă ceramică populară, creând atmosfera din vremea poetului.

Casa Nouă, Casa Mare este cea care, în cele patru camere pe care le are, adăpostește muzeul. În prima şi a treia sunt expuse documente, fotografii, scrisori ale poetului și un vas cu pământ adus de la mormântul poetului din Budapesta. În a doua şi ultima încăpere sunt etalate piese de mobilier, obiecte decorative şi casnice, caracteristice epocii în care a trăit poetul.

Bustul Poetului turnat din bronz împreună cu vechea fântână a familiei, domină curtea mare dintre cele două clădiri. Îl mai văzusem pe poet în Carei, într-un “Grup Statuar” alături de Otilia Marchiș, jurnalistă, scriitoare, traducătoare din literatura franceză în română și maghiară.

Celor ce ajung în Satu Mare sau Carei le recomand să-și facă timp, nu trebuie o zi întreagă, să vadă și aceste trei importante, unice obiective despre care am încercat să spun câte ceva. Cripta este unică la noi, muzee șvăbești sunt doar câteva, cel de la Petrești fiind cel mai important, Ady Endre este și el, ca poet și creator al poeziei maghiare moderne, printre cei mai importanți poeți maghiari și, zic eu, cel mai mare poet maghiar născut și crescut în România.

Când Am Fost Acolo știam doar de Negrești-Oaș și Țara Oașului, câte ceva despre orașul Satu Mare și mai nimic despre Carei, despre aceste deosebite locuri, despre diversele obiective turistice pe care le au, despre frumusețile lor, despre oamenii deosebiți pe care i-am întâlnit, despre tot ce am văzut...

---

VIZUALIZĂRI: 1664 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI