ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.08.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 21 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

Un hotel excelent pentru un sejur în fosta capitală bulgară

TIPĂREȘTE

În week-end-ul care tocmai s-a încheiat, am primit vizita unui cuplu de nemţi (buni prieteni, la care am fost şi noi de vreo 2 ori deja). Acum, mi-am pus serios problema 'unde-i plimbăm pe oamenii ăştia?' Că prin Bucureşti nu e mare lucru de văzut (mă rog, ar fi, da' mi-e şi puţin ruşine de cum arată restul oraşului), prin apropiere nu-ţi prea vine să mergi datorită infrastructurii dar şi a serviciilor, aşa că am decis să fac ceva gen 2 în 1: să vizităm Veliko Târnovo. Eu îmi doream de mult să ajung acolo (iar acum, vreau neapărat să mai merg măcar odată), iar ei au fost încântaţi de ideea de a vedea ceva din Bulgaria, ca 'supliment' la vacanţa din România. Le-am pomenit doar că prin dinastiile ce au condus ambele ţări sunt legături de sânge, aşadar se poate spune cumva că eram oarecum tot 'acasă'.

Buuun... destinaţia fiind aleasă, mai rămâneau de stabilit amănuntele: unde stăm, unde mâncăm, ce vedem? La prima întrebare urmează să răspund în aceste rânduri, la restul, în măsura timpului liber, în curând... :)

Prima tentativă a fost de a antama 2 camere la pensiunea Vlahilor. Are vreo 2 impresii bunicele pe AFA, mă gândeam şi la avantajul de a putea vorbi româna acolo, la faptul că în poze arată ok. Aşaaa... am luat legătura cu ei prin email şi... surpriză! pentru 2 camere duble, cu demipensiune (MD + cină), pentru o noapte, oamenii cer direct 120 €!!! Adevărat preţ de criză! Şi la doar 2 stele... Lăsând la o parte faptul că pe saitul propriu nu au o pagină unde să fie clar detaliate preţurile, practic la ei totul e 'negociabil' (adică în traducere liberă, dacă prind un fraier, îl jumulesc), folosind doar informaţia disponibilă acolo, reieşea că faţă de oferta de week-end a lor de 130 € FB pe 2 nopţi cameră dublă însemna că prânzul pe care nu l-aş fi luat mă scutea doar de 5 € pe cameră... Mna, nu prea m-a fericit chestia asta, le-am şi replicat pe mail (răspunsul a fost şi tardiv, dar şi nesatisfăcător pentru mine, "lăsând" de la ei până la "numai" 100 € - "Thanks, but no, thanks"), oricum îmi dădea tot cu virgulă, niciunul dintre preţurile mai sus pomenite nu include şi băuturile, deci la final ar fi fost şi mai mult la notă, aşa că am apelat tot la vechiul meu prieten booking.com. Aşa am dat peste acest mic hotel cochet din apropierea centrului oraşului (nu la nu-ş' câţi km de oraş, ca pensiunea sus amintită), care culmea! are şi piscină, ba chiar una 'cu belvedere' (pe acoperişul clădirii).

Am rezervat 2 camere la 29 de euro pe noapte, B&B. (cina ne-a costat 19 € cu bacşiş cu tot - deci ca să compar cu preţul oferit de conaţionalii noştri am avut condiţii comparabile sau mai bune [hotelul are totuşi 3 stele!] la doar 37,5 € pe noapte, pe cameră dublă, cu DP faţă de 50, ultima lor ofertă)...

Drumul a fost bun (dar trebuie să recunosc că am avut ceva palpitaţii când ieşind dintr-o curbă m-am trezit cu un idiot care depăşea în loc interzis, de-am frânat în scrâşnet de cauciucuri cu tot cu ABS de cred că am ras juma' de centimetru de pe pneuri... mă rog, după cum vedeţi, am scăpat) şi relativ liber, ajungând acolo cam în 3 ore (cu opriri cu tot - vinietă, motorină etc.). Măgaru' meu de GPS a avut ceva probleme cu antena, aşa că am mers exclusiv după indicatoare, iar după ce am ieşit din drumul naţional intrând în oraş (ei, aici străzile sunt cam ca după bombardament), după traseul propus de booking.com şi tipărit pe o foaie de hârtie... Am nimerit aproape din prima (am ratat ultimul viraj la stânga, chiar pe strada hotelului, dar i-am zărit firma şi am întors ceva mai sus pe stradă şi am ajuns cu bine. Am pus maşina chiar în faţa hotelului şi am luat bagajele şi neamţu' şi am urcat la recepţie (fetele le-am lăsat la maşină, în caz că apare vreo "caracatiţă" să pornească maşina de acolo :) ). La recepţie, fata a luat rezervarea tipărită, a verificat în sistem şi imediat a chemat un coleg să-mi arate cum să bag maşina în garajul subteran. Am rezolvat şi problema asta (accesul e puţin cam strâmt, dar cu îndemânare se poate intra fără mari eforturi) şi am revenit la recepţie unde deja ai mei rezolvaseră cu actele, am dat şi eu buletinul, fata m-a scris pe hârtiile lor, apoi a început să explice: micul dejun e de la ora la ora (n-am reţinut exact, parcă 7:30 - 10), parola pentru internetul fără fir mi-a dat-o pe o hârtiuţă şi mi-a dat cheile, spunându-mi că una dintre camere este ceva mai mică faţă de cealaltă. A spus că dacă eventual vrem una mai mare, ne poate schimba, dar nu va fi 'cu vedere' (cum le cerusem, în plus, la rezervare, pe lângă locul din garaj). Am luat noi camera cea mică - eram hotărât să stau în ea şi dacă ar fi fost liliputană, dar nu a fost cazul. După opinia mea, era o cameră normală de 3 stele. Iar cea mare, ar cam fi putut concura la 4 stele! cel puţin din punct de vedere al dotărilor şi suprafeţei... O să vedeţi pozele.

Pe seară am ieşit la 'o talpă' prin centru (recepţionera, amabilă, dându-ne câteva informaţii cu harta în faţă), am mâncat ceva, apoi am revenit şi ne-am culcat.

Camera e dotată standard: un pat mare, dublu, cu noptiere, un minibar, un TV cu multe canale pe cablu (nici n-am apucat să le baleiez pe toate!), un şifonier, un scaun şi un birouaş având şi o oglindă deasupra. Pe balcon, o masă şi 2 scaune de plastic. Baia, micuţă fără a fi meschină totuşi, avea o secţiune separată pentru duş. Prosoape curate, pufoase, săpun, şampon... tot ce te aştepţi să fie pe-acolo. Din păcate, în ciuda curăţeniei exemplare, persista un miros de canalizare... Ăsta e singurul neajuns pe care l-am găsit acolo, dar deschizând gemuleţul, era ok. Avea şi aer condiţionat funcţional (şi a fost util, prinzând o zi călduroasă).

Camera prietenilor era cam de 2 ori mai mare, mai avea şi o canapea extensibilă, plus o măsuţă cu 2 scaune, iar televizorul lor era enorm, faţă de al nostru... Dar nu venisem acolo să mă uit la TV, nu? În compensaţie, balconul lor era mult mai micuţ faţă de al nostru! :)

La micul dejun se oferă câteva opţiuni - mic dejun 'franţuzesc' (continental), 'englezesc', complet, sănătos, diverse variante de sandviciuri, clătite, fructe... Plus o băutură caldă la alegere (ceai, cafea etc.) şi una rece (sucuri de fructe). Veţi putea vedea pozele care au imortalizat un mic dejun 'sănătos' şi pe cel 'englezesc'. A fost proaspăt, bun şi, pentru noi, suficient.

Apoi am urcat în camere, am strâns bagajele şi am predat cheile, ducând bagajul la maşină. Am întrebat şi recepţionera ne-a spus că putem lăsa maşina acolo până seara, fără problemă, doar să predăm camera până la 12. Ceea ce am şi făcut. M-a întrebat dacă am consumat ceva din minibar (negativ!) şi am plătit (cu cardul). La sfârşit, am scos 5 leva şi i-am dat pentru că - în opinia mea, personalul de acolo îi merita cu vârf şi îndesat.

Asta e regula mea în ceea ce priveşte bacşişul - mereu la sfârşit, dacă am fost mulţumit.

Am ieşit să vizităm oraşul, cetatea şi ceva prăvălii, iar când ne-am întors, am pus cumpărăturile în portbagaj, şi am luat şi masa la restaurantul lor.

Per total, a fost şi aici ok, voi descrie separat experienţa la un articol despre locurile unde şi ce am păpat acolo.

În afară de cele scrise mai sus, trebuie menţionată şi piscina (pe acoperiş), sauna, sala de fitness (la etajul 4), sala de jocuri - biliard, ping-pong, minifotbal (lângă garaj, la subsol).

Una peste alta, o experienţă mai mult decât plăcută, la un preţ 'adevărat', pe care abia aştept s-o mai repet.

Recomand călduros hotelul!

PS1 discuţiile mai sus menţionate s-au purtat doar în limba bulgară, dar personalul ştie bine şi engleza!

PS2 între timp, pe pagina de contact de la pensiunea Vlahilor, a mai apărut o linie, unde scrie că pentru o persoană, pe noaptea de cazare, preţul ar fi de 10 €. Adică ar fi 20 € doar camera dublă, fără nimic de mâncat (băutura nu e oricum inclusă, cum spuneam)...


[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 21.08.12 00:46:18
Validat / Publicat: 21.08.12 01:53:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3487 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hotel Akvaya - vedere generală.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 2019 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 21.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    4 ecouri scrise, până acum

    iulianic
    [21.08.12 09:58:25]
    »

    @Dragos: Ati ajuns si la cetate? Am zarit-o intr-o poza. Am facut si noi un popas in Veliko Tarnovo anul acesta, in iunie, la incheierea unui mic circuit in Bulgaria.

    In cele doua ore cat am ramas acolo, am facut doar o plimbare pietonala prin orasul vechi, printre cladiri cu un specific aparte si am admirat panorama de pe o terasa amenajata special. Tot aici am cheltuit ultimii leva pentru ca urma sa trecem in Romania.

    Deoarece era prea cald si prea tarziu pentru a vizita si cetatea, acest obiectiv a fost ratat. Regret.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    Dragoș_MDAUTOR REVIEW
    [21.08.12 11:37:01]
    »

    @iulianic: am fost, si la cetate, si la Arbanasi. Am promis ca revin cu articole si despre ce am vizitat, dar si despre restaurante. Cu timpul stau mai rau...

    Impresiile despre cazare se scriu cel mai usor, de aia am inceput cu hotelul; pentru excursii, in afara timpului necesar scrierii povestii propriu-zise, alegerea, prelucrarea si incarcarea pozelor imi iau de cel putin 2-3 ori mai multa vreme...

    Rabdare!

    PS: vezi? si tu ai motiv sa revii!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
    iulianic
    [21.08.12 12:40:51]
    »

    @Dragos: Intr-adevar, am si eu motive sa revin la Veliko Tarnovo. Am recunoscut chiar de la intoarcerea in tara. Dar pana atunci astept – cu nerabdare – impresiile tale de calatorie.

    Iti dau dreptate cand afirmi ca

    Impresiile despre cazare se scriu cel mai usor…

    dar, eu personal m-am cam saturat de numarat prosoape si de adulmecat incaperi. Cand nu eram membru AFA nu ma interesa nici cum se numeste hotelul in care sunt cazata.

    Cat despre poze, pe langa timpul alocat selectarii lor, eu le mai si redimensionez pentru ca dureaza prea mult incarcarea pe site. Nu stiu cum fac unii ca reusesc sa incarce poze cu sutele.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
    tirol
    [24.01.13 13:53:47]
    »

    @Dragos: un vot maxim, pt un review util pt toti cei ce cauta o cazare intermediara in drumul spre/dinspre Thassos

    Felicitari!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    iulianic, tirol

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062656879425049 sec
    ecranul dvs: 1 x 1